www.Învăţători.ro

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România

Arhive lunare: ianuarie 2012

Ziua Culturii Române

Asociaţia Învăţătorilor Teleormăneni (preşedinte: Dan Parpală, prof. pentru învăţământul primar), în parteneriat cu Casa Corpului Didactic (director: prof. Simona Stoenescu), Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman (inspector general: prof. Constantin Amarie) şi Universitatea Valahia din Târgovişte – Filiala Alexandria (director: Oana Panagoreţ, lector dr.), a organizat o sesiune judeţeană de comunicări, celebrând, astfel, Ziua Culturii Române, zi aprobată prin lege în anul 2010.

Pentru dascălii din judeţul nostru, joi, 19 ianuarie (din motive obiective activitatea nu a fost posibilă pe 15 ianuarie), a însemnat dublă sărbătoare: pe de o parte, datorită temei (Rolul dascălului în promovarea literaturii române), pe de altă parte (foarte important), graţie invitaţilor deosebiţi, emblemă a culturii române: academician IONEL HAIDUC – preşedinte Academia Română, prof.univ.dr. NICOLAE GEORGESCU, Facultatea de Filologie, Universitatea „Spiru Haret“, din Bucureşti, scriitor şi prof. D. R. POPESCU, directorul Editurii Academia Română, scriitor, editor DOINA RIZEA, director Editura „Floare Albastră“, Bucureşti.

La sesiunea judeţeană de comunicări au mai luat parte învăţători, institutori, profesori de limba şi literatura română din unităţile de învăţământ din judeţ, reprezentanţi ai Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, ziarişti.

În deschidere, domnul inspector şcolar general, prof. Constantin Amarie a precizat: „suntem deosebit de onoraţi că în şcoala din judeţul Teleorman vin astfel de personalităţi. Este un prilej deosebit pentru noi să ne împărtăşim din experienţa acestor distinşi oaspeţi şi să avem grijă ca ceea ce ne spun să fie introdus în activitatea noastră la clase“. A subliniat, de asemena, că asistăm, în prezent, la un „analfabetism funcţional“ şi, „din punctul de vedere al civilizaţiei intelectuale avem multe de făcut“.

Domnul Preşedinte al Academiei Române, Ionel Haiduc, a ţinut o adevărată lecţie de promovare şi preţuire a culturii naţionale. A început prin a mulţumi învăţătoarei Domniei-Sale („Am ajuns ce am ajuns datorită faptului că am avut în clasele I- IV o învăţătoare deosebită“), celei care a reuşit să-i trezească „dragostea şi curiozitatea pentru învăţătură“; referindu-se la momentul în care a devenit membru al Academiei, a mărturisit cu deosebită modestie: „am simţit că acest succes din viaţa mea trebuie să-l împărtăşesc cu învăţătoarea mea“, subliniind rolul dascălului în educaţia şi formarea fiecăruia dintre noi. A prezentat, apoi, importanţa unei Zile a Culturii, necesitatea acesteia, mai ales într-o perioadă a globalizării. Fenomen de mare complexitate, corelat cu revoluţia tehnologică şi cea economică, globalizarea presupune şi un risc foarte mare: dispariţia dialogului dintre culturi şi civilizaţii, pierderea identităţii şi continuităţii popoarelor – care se definesc, ca naţiuni, prin limbă, tradiţii, spiritualitate, cultură. O dovadă o constituie, la noi, „anglicizarea“ limbii române, consecinţă a culturii „coca-cola“, cultivate în dauna culturii naţionale; se promovează cultura de import; de multe ori se tratează superficial sau chiar se deformează istoria naţională; se distruge cultura populară; mass-media promovează violenţa, revoluţia sexuală etc. S-a ajuns, astfel, ca ştiinţa să fie acaparată de pseudo-ştiinţă, religia – de pseudo-religie, valoarea , de nonvaloare.

Citește mai mult din acest articol

Publicitate

Simpozion naţional la Constanţa

Asociaţia Învăţătorilor şi Institutorilor Constănţeni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Şcoala cu Clasele I-VIII „Dan Barbilian“ Constanţa organizează în ziua de 25 februarie 2012 ediţia a V-a a Simpozionului Naţional cu tema Dezvoltarea personală a copilului – rezultat al unui demers didactic creativ.
Gazda simpozionului va fi  Şcoala cu Clasele I-VIII „Dan Barbilian“ Constanţa, unitate şcolară în care îşi are sediul şi Asociaţia Învăţătorilor şi Institutorilor Constănţeni.

Mai multe detalii în Invitaţia către şcoli .doc (54 kb)

Şcoala cu Clasele I-VIII „Dan Barbilian“ Constanţa organizează şi ediţia a IX-a Concursului de Informatică „Comunicare, Colaborare, Competiţie, Calculatoare“,   care se desfăşoară  în perioada 15 – 18 martie 2012 şi se adresează claselor I-VI. Aflaţi mai multe despre acesta din regulament .doc (59 kb).

Concursul „FILE DE POVESTE“

Descarcă Regulamentul concursului .doc (76 kb)

Descarcă Protocolul de colaborare .doc (40 kb)

Simpozion „Metode activ-participative“

***

Descarcă proiectul simpozionului în versiune .doc (90 Kb)

%d blogeri au apreciat: