www.Învăţători.ro

• PARTEA BUNĂ DIN TOT RĂUL ADUS DE CORONAVIRUS
• VACANȚA FORȚATĂ – UN PAS ÎNAINTE PENTRU SISTEMUL EDUCAȚIONAL
• ÎN SFÂRȘIT SE DEZVOLTĂ AUTONOMIA ȘI COMPETENȚA – CHEIE DE „A ÎNVĂȚA SĂ ÎNVEȚI”, DEZIDERAT CARE ERA PÂNĂ ACUM MAI MULT O LOZINCĂ
• CE FACE CLASA MEA ÎN VACANȚA FORȚATĂ

1.De prin 2006 le spuneam colegilor la cursuri că sunt câteva lucruri (puține) pe care NU le poate face altcineva în locul tău. Printre acestea „nimeni nu poate învăța în locul tău”. Pot tăia lemne în locul tău, pot spăla vase în locul tău, dar nu pot învăța în locul tău. Sigur că nici în locul elevilor nu poate învăța altcineva. Așa îmi începeam pledoaria încercând să conving profesorii să facă loc în fiecare lecție unui moment în care dascălul să tacă și să le ceară elevilor să învețe câte ceva (o definiție, o formulă, o clasificare etc). Îi sfătuiam să nu se bazeze pe faptul că elevii vor învăța acasă ci să le dea constant și în clasă ocazia să învețe independent câte ceva.

2.De când mă știu dau multe teme și folosim multe culegeri/auxiliare/fișe. Niciodată însă nu am dat vreo notă sau calificative pe aceste teme lucrate acasă. Explicăm a doua zi doar una – două probleme dacă le-au identificat ei ca fiind „grele”.

3.În 2006 Comisia Europeană și Consiliul au decretat „capacitatea de a învăța să înveți” drept una dintre competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții.

4.Legea Educației Naționale din 2011 a statuat la art. 68 alin (1): Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe-cheie care determină profilul de formare a elevului: lit. h) competenţa de a învăţa să înveţi. Legea mai specifică și că aceasta este chiar finalitatea principală a educației (art. 4 și 13) începând cu educaţia timpurie și că trebuie să se dezvolte neîncetat. În aceeași lege, la art.70, se prevede că „Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare. Aceste resurse digitale vor fi accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor. Unităţile de învăţământ utilizează platforma şcolară de învăţare pentru a acorda asistenţă elevilor în timpul sau în afara programului şcolar ori pentru cei care, din motive de sănătate, temporar nu pot frecventa şcoala. Înfiinţarea, gestiunea şi îmbogăţirea permanentă a Bibliotecii Şcolare Virtuale şi a Platformei şcolare de e-learning intră în responsabilitatea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.” Există apoi în lege Titlul V: „Învăţarea pe tot parcursul vieţii” și art. 358: Guvernul înfiinţează Muzeul Naţional al Ştiinţei.

5.În noiembrie 2019, Comisia Europeană revine și identifică tendințele care transformă Educația: A învăța să înveți devine cea mai importantă aptitudine în accepțiunea CE.

6.Ultimul mega proiect de formare din România („CRED-Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”) anunță și el chiar pe pagina de deschidere că are scopul de a-i dezvolta elevului competența-cheie de „a învăța să înveți: abilitatea de gestionare eficientă a propriei învățări, fie individual, fie în grupuri”.

7.Radu Szekely, consilierul pentru strategie de la Educație, zicea anul trecut că sistemul școlar finlandez urmărește să creeze niște adulți autonomi astfel încât să fie independenți în viață și că clasele 1, 2 și 3 devin de fapt clase pregătitoare pentru învățare. Deci se creează toate premisele ca acel copil să știe să învețe. Ideea este să ne asigurăm că au competența de a învăța să învețe.

8.Specialiștii spun că premisele psihologice interne pentru învăţătură, oricât de bine conturate, nu se transformă de la sine în capacităţi şcolare şi în performanţe reuşite decât dacă procesul de predare este conceput, proiectat şi practicat încât să permită crearea de priceperi micului şcolar, de a-şi asuma sarcinile de învăţare şi de a alege mijloacele adecvate de îndeplinire a lor, care îl vor conduce treptat la cea mai importanţă achiziţie: a învăţa să înveţe pentru a învăţa să devină autonom/independent în învăţare, în viaţă, într-o viitoare profesie. Tradus pe românește, aceasta însemnă să lăsăm constant elevii să învețe singuri.

DESPRE CUM MAI MARII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI AU BLAMAT ȘI ÎNGRĂDIT EFORTUL INTELECTUAL, AUTONOMIA ÎN ÎNVĂȚARE

În ultimii ani s-au înteţit luările de cuvânt ale unor persoane educate şi cu funcţii de conducere împotriva a ceea ce până acum se credea de bun simţ în educaţia tinerilor şi perfect dezirabil: culegeri de probleme, auxiliare şcolare, concursuri şcolare etc. Unora li s-a făcut brusc milă de banii românilor daţi pe cărţi, culegeri, caiete speciale şi concursuri şcolare. Cele din urmă au fost chiar interzise. Asta când toate tratatele de pedagogie le recomandă şi nu există aproape proiect didactic valid care să nu presupună şi o cât de mică întrecere. Emulaţiei degajate de întrecerile la nivel local, judeţean, naţional şi internaţional nu îi pot fi negate valenţele pozitive. Acest tip de apel împotriva cărţii şcolare şi al pregătirii elevilor folosind surse variate pare halucinant. Nu am văzut, tot de mila banilor românilor, apeluri la cumpătare sau interzicerea alcoolului şi ţigărilor. Poate că nu ar fi fost pe placul electoratului. Chiar şi interzicerea etnobotanicelor a fost decisă în urma unor îndelungi dezbateri. În schimb, concursurile şcolare au fost interzise fără măcar un simulacru de dezbatere şi fără a se pune altceva în loc. O parte din electorat a şi aplaudat măsura: ,,de ce să învăţăm, mă?”, ,,de ce să mai citim şi să exersăm?”. Atacurile împotriva cărţii şi învăţării în context variat şi al ,,ghiozdanelor grele” a devenit o modă şi nu duce la revolte ale electoratului şi nici măcar, văd, ale intelectualilor, care, ca să ajungă unde au ajuns, au exersat ,,mâncând” culegeri peste culegeri.

                Vezi măsurile unor miniștri de interzicere a auxiliarelor pentru școlari sau a cărților de colorat pentru preșcolari și a tuturor instrumentelor de lucru tipărite de specialiști pentru elevi. Știți cum ni se spune la fiecare început de an școlar că vom fi trași la răspundere dacă educatoarele, învățătorii și profesorii vom folosi asemenea instrumente de învățare? Vezi discursurile pline de mânie proletară și interzicerea concursurilor școlare oferite de furnizori cu expertiză (ministerul oferă pentru întreg ciclul primar un singur concurs și acesta doar pentru clasa a IV-a și doar la educație civică). Vezi interzicerea temelor și lipsa manualelor pentru clasa pregătitoare cu toate că în această clasă se învață cititul (manualele de clasa I presupun că cititul s-a învățat în clasa pregătitoare).

Niciunul dintre actualii intelectuali nu s-a rezumat când era el la vârsta şcolară exclusiv la manuale aşa cum s-ar dori să facă noua generaţie. Dacă se bazau doar pe manuale nu ar fi ajuns sigur la actualul statut intelectual. Vedeţi câte pagini are un manual şi împărţiţi la numărul de ore dintr-un an şcolar. Uneori calculul înseamnă că trei zile lucrăm pe o pagină cu 4 probleme. Deci cam o problemă pe zi. Unde va ajunge o generaţie care ar lucra o problemă pe zi? În acest mod au exersat oare şi actualii intelectuali când erau elevi? Oare copiii acestor decidenţi se rezumă doar la manual?

CUM DE NU EXISTĂ NICI ACUM O PLATFORMĂ SERIOASĂ ȘI GRATUITĂ DE ÎNVĂȚARE ONLINE?

CUM DE NU EXISTĂ O SERIOASĂ ȘI GRATUITĂ BIBLIOTECĂ ȘCOLARĂ VIRTUALĂ?

Nu există fiindcă din 2011 nu se respectă actuala lege a educației care prevede la art.70 că „Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare. Aceste resurse digitale vor fi accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor. Unităţile de învăţământ utilizează platforma şcolară de învăţare pentru a acorda asistenţă elevilor în timpul sau în afara programului şcolar ori pentru cei care, din motive de sănătate, temporar nu pot frecventa şcoala. Înfiinţarea, gestiunea şi îmbogăţirea permanentă a Bibliotecii Şcolare Virtuale şi a Platformei şcolare de e-learning intră în responsabilitatea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.”!!!! Miniștrilor le-a fost mai ușor să interzică auxiliare, cărți, manuale, concursuri și teme decât să facă ceea ce legea le impunea.

De râsul-plânsul este că portalul ministerului are o secțiune https://www.edu.ro/biblioteci-0 La această secțiune sunt 0 biblioteci școlare virtuale. Există o trimitere și la platforma  www.elearning.ro , platformă care NU are nimic din ceea ce art. 70 din lege îi cere. Nici lecţii pentru toate temele din programele şcolare, nici ghiduri metodologice, nici exemple de probe de evaluare. Ca să nu mint, există o trimitere spre testarea online (E-testingul) și jocuri educative dar pe bani: stă scris „cu abonament lunar între 20 şi 180 de lei” pe chiar portalul pe care ministerul trebuia să ofere gratuit exact așa ceva.

DE RÂSUL LUMII: Chiar astăzi, 19.03.2020, Șerban Iosifescu, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar (ARACIP), scrie că „nu există bază legală” pentru platformă şcolară de e-learning. A sesizat vreodată ARACIP-ul ministerul că nu a respectat legea și că astfel scade calitatea învățământului? Domnul Șerban Iosifescu, ocupat de hârtii, nu a avut timp să citească legea. Același președinte ARACIP critică astăzi învățarea online aducându-ne aminte despre dependența de ecran și despre efectele nocive ale statului prea mult online, tocmai azi când ministerul a convocat profesorii la cursuri online de formare, pentru predare online. Hotărâți-vă, domnilor și doamnelor de sus, și spuneți drept că îi vreți proști pe copiii plebei! Să nu le recomandăm culegeri, auxiliare, concursuri școlare ca să le rămână bani de țigări părinților și să nu fie ghiozdanele prea grele, nici învățare online să nu le recomandăm ca să nu își strice ochii, nici teme să nu dăm ca să nu se surmeneze, iar orele din școală în fața profesorului le reduceți! Un singur lucru nu au descurajat mai marii învățământului nostru: scrisul cu bățul pe nisip.

Tot astăzi. Ministerul Educației consultă publicul larg în privința competențelor pe care ar trebui să le aibă un profesor care predă în școlile din România. O chestie la modă consultările acestea, în special consultarea părinților și a elevilor. Cu sprijinul părinților și elevilor se va ajunge să se pună la vot ca la bacalaureat să se dea doar ceva de genul „Ana are mere”. Multe, multe reglementări au fost emise încălcând ART. 14 din legea nr 1/2011 care spune că „(1) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului proiectează, fundamentează şi aplică strategiile naţionale în domeniul educaţiei, cu consultarea asociaţiilor reprezentative ale profesorilor…” După 2011 asociațiile profesionale nu au mai fost convocate la minister spre a fi consultate. Desigur că ministerul ar trebui să își fundamenteze deciziile pe expertiza forurilor științifice și nu pe aceea a sindicatelor sau a asociațiilor, cu atât mai mult pe baza consultării întregului norod. Cum ar fi ca și în justiție și medicină să se supună deciziile consultării poporului? Prea des ministerul s-a lăsat convins de presiuni venite din spațiul public, nu de puține ori pornite din partea unor țațe (vedete) de pe ecran certate cu cartea încă de pe băncile școlii. Cu ochii pe ecranul TV, mai marii învățământului nu au citit nici măcar legea învățământului și nici soluțiile date de academicieni. Se pare că s-au uitat și consultările regionale și naționale din cadrul proiectului „România Educată” în privința competențelor pe care ar trebui să le aibă un profesor, consultări la care am participat.

CE NU AR TREBUI FĂCUT NICIODATĂ!

În niciun caz nu ar mai trebui date vagoane de bani pe platforme ce implică logări peste logări și parole peste parole, așa cum a fost AEL-lul (țin minte că în multe școli nu putea fi folosit că uitaseră parola sau că informaticianul lipsea sau nu permitea altora să butoneze de grija de a nu prăpădi ceva de pe inventarul lui).

CE AR TREBUI FĂCUT OBLIGATORIU PE TERMEN MEDIU?

Trebuie ca ministerul să plătească un sac de bani pentru o platformă școlară de învățare e-learning prevăzută de legea în vigoare la art. 70, care să fie gratuită, la liber (să poată fi accesată de către oricine și oricând de pe un simplu telefon), fără parole și fără logări și care să funcționeze 24 de ore din 24. O astfel de platformă va realiza și o reală egalitate de șanse pentru copii, vor putea exersa și progresa și copii care nu își permit meditații și cei aflați peste hotare. Vor avea acces la această platformă și adulții (orice persoană care vrea să învețe), mai ales că legea educației are un capitol distinct „TITLUL V Învăţarea pe tot parcursul vieţii”. Evident, platforma trebuie elaborată de largi și numeroase colective de specialiști și NU de profesorul clasei, pe ea nu vor apare chipuri de dascăli care predau. Nu va avea nimic de a face cu recentele recomandări ale ministerului de a se organiza teleconferințe la ore fixe și adresate unui grup țintă. Pe https://www.geogra.ro/joc/rauri/rauri.php există jocuri de învățare a geografiei (lipsește aici partea de „predare”, lipsește descrierea apelor, lipsesc imagini). Adevărate lecții despre „apele României” a realizat cu ani în urmă profesorul Șandor Traier din Oradea. Multe din generațiile mele au învățat geografia singuri și cu plăcere de pe materialele acestuia. La matematică generațiile mele au învățat de pe programul DIDACT al unei firme Varox. Era și o parte de explicații pas cu pas și apoi exerciții interactive în care se generau la fiecare capitol probleme și exerciții în care programul le dădea note. Unii primeau 10 în prima zi, alții primeau 10-le abia după câteva zile de încercări pe setul de calcule care veneau mereu în altă ordine.

Platforma şcolară de e-learning prevăzută de legea în vigoare la art. 70 ar trebui:

-să fie exhaustivă, să aibă lecții la toate disciplinele și la toate conținuturile din programele școlare;

-lecțiile să fie interactive (NU înregistrări video) și structurate logic, cu secvențe într-o succesiune în care tema nouă să se bazeze pe cunoștințe deja achiziționate): titlu, motivare (la ce folosește ceea ce va urma să fie învățat), descriere, explicații, definiție, exerciții model rezolvate, teste interactive de autoevaluare prin care de fapt vor învăța autonom chiar și prin tatonări, încercări și erori;

-pot fi propuse exerciții de învățare algoritmică (bazată pe parcurgerea riguroasă a unei succesiuni de operații), învățare euristică (bazată pe tatonări, încercari, erori, elaborari de planuri), învățare programată (trecerea la o nouă secvență de învățare la alta, numai după ce secvența anterioară a fost corect însușită).

-astfel se va realiza o învățare asincronă/studiu individual – în ritmul fiecãrui cursant, învățarea în ritm propriu fiind un deziderat care nu poate fi atins cu adevărat niciodată în sala de clasă;

-profesorul de la clasă se va limita doar să recomande exerciții de învățare pe această platformă celor care au rămâneri în urmă la anumite capitole sau la a realiza, după secvențele clasice de predare-învățare și transferul în alt context al cunoştinţelor dobândite într-un anumit context.

REVENIM LA ACTUALA VACANȚĂ FORȚATĂ:

1.CUM AR FI TREBUIT SĂ FIE

Suspendarea cursurilor a fost anunțată totuși cu două zile înainte de a se pune în practică. Ministerul trebuia să le spună tuturor profesorilor să le dea elevilor sarcini de învățare independentă pentru perioada în care vor sta acasă: să își însemne pe manuale/culegeri/auxiliare ziua și pagina/paginile; să le multiplice fișe de învățare independentă pentru zilele ce vor urma; să îi prevină ce și cum vor comunica în perioada următoare. Ministerul a greșit când nu a spus clar, pe românește, că elevii vor urma să învețe la distanță, independent ci a bălmăjit ceva doar despre activități online. Nu a ținut cont că practic doar un număr infim de clase se vor putea întâlni 100% pe platforme gen teleconferințe.

2.CE SE MAI POATE FACE?

Jalnică și atitudinea unor profesori care se lamentează cum că nu pot face nimic. În cel mai rău caz le pot trimite mesaje pe telefon elevilor/părinților că trebuie să învețe/exerseze cutare și cutare pagini din manual/culegere/auxiliar/carte. Prin definiție manualele sunt un instrument de învățare independentă al elevului și sunt structurate special o astfel de învățare (au explicații, definiții, modele rezolvate de exerciții și exerciții). Nu glumesc când spun că ar trebui să li se taie din leafă celor care nu au exersat cu elevii o astfel de învățare individuală chiar la clasă (legea ne obligă să îi pregătim să învețe singuri și să le dezvoltăm autonomia). Cei care nu au astfel de manuale (greu de crezut) încă mai pot să le trimită prin poștă (sau le pot pune personal în cutiile de poștă ale elevilor dacă aceștia locuiesc la adrese accesibile profesorului) seturi de fișe sau pot să le recomande să comande online cutare sau cutare culegere/auxiliar/carte. Sigur că unii vor fi făcut deja grupuri sociale de comunicare cu elevii/părinții sau poate chiar platformele SF recomandate de minister. Celor care vor sări ca arși exprimându-și neîncrederea în calitatea unei asemenea experiențe de învățare independentă le spun că mereu vor fi copii de care se „prinde” mai mult sau alții de care se „prinde” mai puțin și în cazul în care ar fi în fața lor în clasă sau și dacă i-ar ține pe genunchi.

3.CUM AM FĂCUT ȘI CUM FAC EU?

Eu, care am făcut public cu ani în urmă că sunt „ministrul” clasei mele, le-am dat, în ultima zi de școală, la fiecare, un braț de fișe cu data scrise pe ele exact conform planificării și i-am pus să își noteze în caietele auxiliare pagina și data când o vor rezolva. Sunt sigur că se vor descurca fiindcă în fiecare zi și în fiecare oră începem rezolvând singuri ce știu și abia apoi revenim la exercițiile pe care nu le-au înțeles. Ai mei sunt în clasa pregătitoare: în toamnă le citeam enunțurile, din iarnă își citesc singuri enunțurile (câțiva ne cer sprijin doar dacă enunțurile sunt prea alambicate); dacă apare vreo literă neînvățată o caută pe planșele din clasă sau, acasă, în fișa din mapa lor cu literele alfabetului, este fișa pe care le-am dat-o din prima săptămână de școală. I-am prevenit pe părinți și prin mesaje pe telefon și pe grupul nostru de rețea socială asupra ce, cum și când să lucreze. La fel procedez și când lipsește careva de la școală (îi trimiteam fișele prin vreun coleg sau le lăsam la poarta școlii ca să le poată ridica cineva din familie). Niciodată nu am putut să mă împac cu ideea ca vreun elev să nu lucreze în vreo zi în același ritm în care învățăm toți. Părinții și elevii au înțeles și le par foarte normale aceste deja rutine.

A apărut apoi starea de urgență: a fost anunțată cu o zi înainte că va apare în monitor lunea. Dimineața am fost la școală și am multiplicat și fișe pentru săptămânile până după Paște (conform planificării). Am anunțat părinții că îi aștept între 8:30 și 10 în fața școlii să le dau fișele (pe cei care pot veni cu ușurință după ele) și că celorlalți le voi pune discret în cutiile lor poștale (exact ca un poștaș, evitând să ne vedem și să intrăm în contact). Pentru jumătate din clasă a venit după fișe cineva din familie în fața școlii. A venit, însoțit de tătic și un elev față de care am păstrat distanța recomandată în aer liber, dar nu ne-am răbdat să nu ne salutăm atingându-ne bombeurile pantofilor (salutul coronavirus). Celorlalți elevi le-am pus personal și discret fișele în cutiile lor poștale. M-am văzut, fără intenție, doar cu două eleve: una care nu avea trecut numărul casei pe poartă și în cazul alteia fiindcă erau 4 case cu numărul 57. Le-am contactat telefonic și au ieșit în fața caselor (am păstrat distanța regulamentară și ne-am abținut de la îmbrățișări).

Majoritatea mi-au trimis deja poze cu fișele deja lucrate. Unii mi-au trimis înregistrări video ca să îmi arate cum citesc, alții înregistrări audio. Mi-a tresărit inima când le-am auzit vocile. În zilele următoare îi voi trage de mânecă și pe cei câțiva care încă nu mi-au trimis nimic. Sunt însă liniștit fiindcă aceștia sunt dintre cei despre care știu că progresează mai bine atunci când lipsesc de la școală decât atunci când sunt prezenți, remarca asta, lăudându-i, am făcut-o, mai în glumă, mai în serios, și la ședințele cu părinții.

Îmi este dor de elevii mei, nu îmi găsesc rostul prin casă. Unii îmi transmit și ei că le este dor de școală. Ne pare rău și mie și lor de faptul că am glumit la comun în urmă cu niște săptămâni că ne rugăm să se închidă școala (îmi amintesc că în special fetele au zis că ele iubesc să vină la școală). Glumim tot timpul și pe orice temă: ei știu cât mă „necăjesc” eu când sună de pauză și eu cred că ea dăunează. Mai știu și gluma mea cum că n-au murit mulți oameni învățând și nici mulți copii mergând serioși pe stradă fără să se îmbrâncească. Dar și când învățăm, învățăm: mult și bine; și la școală și acasă!