www.Învăţători.ro

„Limba română”- vechiul și adevăratul nume al limbii băștinașilor din R.Moldova și regiunile Odessa, Cernăuți și Transcarpatia din Ucraina

CUPRINDE SUTE DE ARGUMENTE ȘI DOCUMENTE:

• de la cronicarii, voievozii și mitropoliții vechii Moldove și până la profesorii majorității școlilor din satele românești/moldovenești din regiunea Odessa;
• de la Ștefan cel Mare, Cantemir și Mateevici până la Academia și Curtea Constituțională a R.Moldova;
• dar și de la Stalin și până la Smirnov, Voronin și Anatoloii Fietiesku;
• cererile profesorilor din majoritatea școlilor românești/moldovenești din regiunea Odessa;
• răspunsul ministerului educației de la Kiev privind unificarea programelor școlare.
• Puteți descărca de aici toate cele 296 pagini și în format PDF Limba română în Regiunea Odessa

Veți găsi mai jos peste sute de documente care spulberă minciuna fluturată în Transnistria și partea din Basarabia aflată în componența Ucrainei cum că „român” este un nume folosit de moldoveni doar după 1859. Toate documentele ce le voi prezenta sunt scrise exclusiv în Moldova până la 1850 și în gubernia Basarabia și toate arată că de la descălecare i se spune „Moldovlahia”, adică Țara Românească a Moldovei, „cealaltă Valahie”, adică cealaltă țară românească, iar locuitorilor/limbii li se spune explicit „români/ românească” sau „valahi”, adică români. Veți găsi și câteva documente scrise de străini care spun același lucru despre numele Moldova, moldoveni și limba lor. NU am pus aici niciun document scris în Muntenia sau Transilvania sau în Balcani care arată același lucru. M-am limitat doar la documente scrise de moldoveni în chiar Moldova, Basarabia, Bucovina și Transnistria. Veți găsi explicații ale moldovenilor cum că de la începuturi s-au autoidentificat ca „români”, un „brand”, un nume care arăta că sunt urmașii stăpânilor lumii: romanii. Cum era să nu își zică „romani/români” singurii vorbitori ai unei limbi romanice din zonă când mai toți din jurul lor își doreau să fie socotiți urmași ai stăpânilor lumii? (Vezi Bizanțul ca „a doua Romă”, Moscova ca „noua/ a Treia Romă” cu un țar -adică Cezar, Mehmet al II-lea ca „kayser-i Rum”- Cezar al Romanilor, Bulgaria ca „a treia Romă” și cu un țar-adică Cezar, grecii care pretindeau că sunt „romei”- adică romani, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană cu un kaiser – adică un Cezar. În anul 212 împăratul Caracalla dă cetățenia romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. Când un cetăţean al imperiului călătorea în lume şi se trezea în faţa vreunei ameninţări nu avea decât să rostească formula „Civis Romanus sum” (sunt cetăţean roman) şi beneficia de imunitate legală și privilegii administrative, electorale, migraționale și comerciale. Este de neconceput ca doar înaintașii noștri să nu fi uzat de acest nume extrem de respectabil și la care râvneau și cei care nu erau vorbitorii unei limbi romanice.

Sper ca documentele de mai jos să convingă și Kievul dar și familia Fetescu (care prin domnul Anatol dă tonul moldovenismului cultural în regiunea Odessa și prin doamna Larisa dă manualele moldovenești în aceeași regiune Odessa) ca să unifice urgent programa școlară pentru conaționalii noștri din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odessa prin renunțarea la numele „limba moldovenească” și în regiunea Odessa. Chiar domnul Fetescu înființase în 1993 Asociaţia Naţional-Culturală Românească (РУМУНСЬКА) din Regiunea Odesa (vezi http://b2btoday.com.ua/id/2562473 ). Nu știm ce l-a făcut să schimbe în 1998 numele asociației în „moldovenească”. Din 1990 şi până în 1997 și pe diplomele de absolvire din şcolile conaționalilor noștri din regiunea Odessa era trecută ca şi limbă de studiu LIMBA ROMÂNĂ. Din 1998, la intervenția aceleiași familii, pe diplome apare „moldovenească” și în paranteză „română”, iar din 2000 pe diplome apare doar „moldovenească”.

De menționat că în TOATE școlile din R.Moldova se studiază după 1990 „limba română” așa ca în România și ca în regiunile Cernăuți și Transcarpatia. De salutat declarațiile recente ale Excelenței Sale, Domnul Oleksandr Bankov, Ambasador al Ucrainei în România, comform căruia, cităm: • „pentru noi nu există limba moldovenească. Cei din România și Moldova vorbesc o singură limbă”, • ”românii și moldovenii (din Ucraina) sunt împărțiți politic”, („для нас не існує молдовської мови. в румунії та молдові говорять однією мовою”, • „румун та молдован [в україні] розділено політично”). De remarcat și că Universitatea Umanistă de Stat din Izmail pregătește profesorii pentru aceste școli în limba română (specialitatea „Limba și literatura română și engleză”). Trist că după absolvirea acestei universități, profesorii tineri merg în școli să predea „limba moldovenească” ca să îi fie pe plac doamnei Fetescu de la inspectoratul școlar din regiunea Odessa. Chiar și Ministerul Educației din Kiev, prin ordinul din 17 septembrie 2019 dă o listă de specializări pentru învățământul superior în care scrie „limba română/moldovenească” fără să mai recunoască o limbă moldovenească distinctă de cea română. Sperăm ca ministerul educației de la Kiev să se impună și în fața familiei Fetescu din regiunea Odessa și să unifice programa școlară destinată conaționalilor noștri de acolo sub numele științific al limbii, „limba română”.

SCRISOARE DESCHISĂ DIN REGIUNEA ODESSA, UCRAINA, PENTRU UNIFICAREA DE URGENȚĂ A PROGRAMELOR ȘCOLARE EXISTENTE PENTRU ȘCOLILE CU LIMBA ROMÂNĂ DE PREDARE ȘI, RESPECTIV, PENTRU CELE CU LIMBA DE PREDARE „MOLDOVENEASCĂ”, PRIN RENUNȚAREA LA GLOTONIMUL „LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ”, 12.12.2019, ISMAIL

Către:

PREȘEDINTELE UCRAINEI, DOMNUL VOLODYMYR ZELENSKYI

CABINETUL DE MINIȘTRI AL UCRAINEI

În atenția Domnului Prim-Ministru OLEKSII GONCIARUK

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE AL UCRAINEI,

În atenția Domnului Ministru VADYM PRYSTAYKO

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI ȘTIINȚEI DIN UCRAINA,

În atenția Doamnei Ministru HANNA NOVOSAD

12. În 12.12.2019 a fost lansată scrisoarea deschisă inițiată de următorii:

Zinaida PINTEAC, Profesor Eminent al Învățământului Public din Ucraina, Președinte a Filialei raionale Sărata a Alianței Creștin-Democrate a Românilor din Ucraina (ACDRU);

Nicolae MOȘU, Președinte al Asociației Național-Culturale ”Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar

Petru ȘCHIOPU, Președinte al Filialei regionale Odesa a Alianței Creștin-Democrate
a Românilor din Ucraina (ACDRU)

Maria POPESCU. Profesor pensionar de limbă și literatură română, Profesor Eminent al Învățământului Public din Ucraina, Membru fondator, Asociația Național-Culturală ”Basarabia”
a Românilor din regiunea Odesa

Victor POPESCU, Fondator, Director artistic și Dirijor, Ansamblul Folcloric ”Dor Basarabean”, Casa de Cultură din Utkonosovka, raionul Ismail, Membru fondator, Asociația Național-Culturală ”Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa

Mihail MECINEANU, Președinte al Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa

Dr. Elena GOLOVANOV, Docent, lector universitar, profesor de limbă și literatură română, Universitatea Umanistă de Stat din Ismail

 

SCRISOARE DESCHISĂ / ВІДКРИТИЙ ЛИСТ, Ізмаїл / 12.12.2019 / Ismail

Către:

PREȘEDINTELE UCRAINEI, DOMNUL VOLODYMYR ZELENSKYI

CABINETUL DE MINIȘTRI AL UCRAINEI

În atenția Domnului Prim-Ministru OLEKSII GONCIARUK

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE AL UCRAINEI,

În atenția Domnului Ministru VADYM PRYSTAYKO

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI ȘTIINȚEI DIN UCRAINA,

În atenția Doamnei Ministru HANNA NOVOSAD

Subsemnații, reprezentanți ai mediului asociativ românesc și ai cadrelor didactice, care predau în limba română în instituțiile școlare din regiunea Odesa,

având în vedere numeroasele demersuri, adresate pe parcursul ultimilor 20 de ani de reprezentanții comunităților autohtone românești din Ucraina privind necesitatea stringentă de unificare a programei de învățământ pentru instituțiile școlare cu predare în limba română din Ucraina, divizată în mod artificial începând cu anul 1998 de către Ministerul Educației și Științei în programă de învățământ pentru școlile cu predare în limba română pentru regiunile Transcarpatică și Cernăuți, și în limba ”moldovenească” în regiunea Odesa,

fiind îngrijorați de perspectiva alarmantă de trecere obligatorie la predarea în limba de stat, ucraineană, pentru școlile/clasele cu predare în așa-zisa limbă ”moldovenească” în raioanele sud-basarabene ale regiunii Odesa începând cu data de 01.09.2020, fără a se ține cont de Opiniile Comisiei de la Veneția asupra prevederilor Legii Educației, în special cele de la punctul 48, cu privire la persoanele, care se identifică drept moldoveni, a căror limbă este aceeași cu limba vorbită de minoritatea română, aceasta fiind limbă oficială a Uniunii Europene, fapt confirmat prin decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova din 05.12.2013, privind prevalarea dispozițiilor Declarației de Independență, în care limbă de stat este declarată limba română, față de textul actual al Constituției Republicii Moldova,

ținând cont de faptul că cetățenii ucraineni, care se identifică drept moldoveni în regiunea Cernăuți beneficiază de dreptul la învățământ în limba maternă, fiind instruiți în cadrul aceleeași programe școlare cu cetățenii care se identifică drept români pe teritoriul aceleeași regiuni, mai exact – în limba română, iar pe teritoriul regiunii Odesa cetățenilor, care se identifică drept moldoveni li se impune în mod artificial studierea într-o limbă inexistentă, din punct de vedere științific – ”moldoveneasca”,

apreciind practicile Ministerului Educației și Științei începute în anul 2018, de a recomanda editarea manualelor pentru școlile naționale românești din Ucraina într-o formulă unică: ”PENTRU ȘCOLILE CU ÎNVĂȚĂMÂNTUL ÎN LIMBA ROMÂNĂ / MOLDOVENEASCĂ” și, respectiv, apreciind renunțarea la practicile multianuale ale editurilor de dublare și separare artificială a celor două variante de ediție (în marea majoritate manualele și dicționarele fiind identice),

salutând declarațiile recente ale Excelenței Sale, Domnul Oleksandr Bankov, Ambasador al Ucrainei în România, comform căruia, cităm:

• „PENTRU NOI NU EXISTĂ LIMBA MOLDOVENEASCĂ. CEI DIN ROMÂNIA ȘI MOLDOVA VORBESC O SINGURĂ LIMBĂ”,
• ”ROMÂNII ȘI MOLDOVENII (din Ucraina) SUNT ÎMPĂRȚIȚI POLITIC”,

constatând, că de facto, în mod repetat, autoritățile Ucrainei și diplomații statului ucrainean, ai cărei cetățeni loiali sunt reprezentanții comunităților autohtone românești din regiunile limitrofe cu statele înrudite ale acestora, respectiv România și Republica Moldova, în Transcarpatia, Cernăuți și Odesa, recunosc existența unei singure limbi literare, și anume a limbii române, ca limbă oficială a celor două state vecine și prietene, dar și ca pe una din cele 28 de limbi oficiale ale UE, începând cu 1 ianuarie 2007,

S O L I C I T Ă M:

1. În perspectiva trecerii instituțiilor școlare de învățământ din Ucraina cu predarea în limbile minoritare non-UE (”moldoveneasca”) la limba ucraineană de predare începând cu 1 septembrie 2020, pentru a preveni iminentele consecințe discriminatorii pe care le va crea acest proces față de școlile cu predare în una din limbile oficiale ale Uniunii Europene (româna), să fie respectate întocmai recomandările Comisiei de la Veneția privind Legea Educației, enunțate la punctul 48, cu privire la ”persoanele, care se identifică drept moldoveni, a căror limbă este aceeași cu limba vorbită de minoritatea română, aceasta fiind limbă oficială a Uniunii Europene”, prin instituirea limbii române ca limbă de predare în actualele școli/clase cu predare în limba ”moldovenească” din regiunea Odesa.
2. Să se demareze de urgență procedura de unificare a celor două programe școlare existente pentru școlile cu limba română de predare și, respectiv, pentru cele cu limba de predare ”moldovenească”, prin renunțarea la glotonimul ”limbă moldovenească” în școlile din regiunea Odesa, impus în mod artificial, în scop politic, acest glotonim fiind în realitate reminiscență de sorginte stalinistă/sovietică de dezbinare artificială a populației românofone din Ucraina.

Cu asigurări de întreaga noastră deschidere, în perspectiva unui dialog civilizat, în vederea asigurării respectării drepturilor cetățenilor românofoni din Ucraina,

Zinaida PINTEAC, Profesor Eminent al Învățământului Public din Ucraina, Președinte a Filialei raionale Sărata a Alianței Creștin-Democrate a Românilor din Ucraina (ACDRU)

Nicolae MOȘU, Președinte al Asociației Național-Culturale ”Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar

Petru ȘCHIOPU, Președinte al Filialei regionale Odesa a Alianței Creștin-Democrate
a Românilor din Ucraina (ACDRU)

Maria POPESCU. Profesor pensionar de limbă și literatură română, Profesor Eminent al Învățământului Public din Ucraina, Membru fondator, Asociația Național-Culturală ”Basarabia”
a Românilor din regiunea Odesa

Victor POPESCU, Fondator, Director artistic și Dirijor, Ansamblul Folcloric ”Dor Basarabean”, Casa de Cultură din Utkonosovka, raionul Ismail, Membru fondator, Asociația Național-Culturală ”Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa

Mihail MECINEANU, Președinte al Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa

Dr. Elena GOLOVANOV, Docent, lector universitar, profesor de limbă și literatură română, Universitatea Umanistă de Stat din Ismail

ВІДКРИТИЙ ЛИСТ / SCRISOARE DESCHISĂ, Ізмаїл / 12.12.2019 / Ismail

ПРЕЗИДЕНТУ УКРАЇНИ,

ПАНУ ВОЛОДИМИРУ ЗЕЛЕНСЬКОМУ

КАБІНЕТУ МІНІСТРІВ УКРАЇНИ

До уваги Пана Прем’єр-Міністра ОЛЕКСІЯ ГОНЧАРУКА

МІНІСТЕРСТВУ ЗАКОРДОННИХ СПРАВ УКРАЇНИ

До уваги Пана Міністра ВАДИМА ПРИСТАЙКА

МІНІСТЕРСТВУ ОСВІТИ ТА НАУКИ УКРАЇНИ

До уваги Пані Міністерки ГАННИ НОВОСАД

В І Д К Р И Т И Й Л И С Т

Ми, нижчепідписані, представники румунської громадськості та вчителів, які викладають румунською мовою в навчальних закладах Одеської області,

ґрунтуючись на численних зверненнях, які були надіслані органам влади за останні 20 років представниками корінних румунських спільнот України щодо доцільності та необхідності об’єднання навчальної програми навчальних закладів України з викладанням румунською мовою, програми яку було штучним чином роз’єднано за наказом МОН ще у 1998 році, на одну, для шкіл з викладанням румунською мовою для Закарпатської та Чернівецької областей, та іншу, з „молдовською” мовою в Одеській області,

будучи вкрай занепокоєні щодо тривожної перспективи обов’язкового переходу до навчання державною українською мовою для шкіл/класів з навчанням так-званою „молдовською” мовою в південнобесарабських районах Одеської області, починаючи з 1 вересня 2020 року, без дотримання Висновків Венеціанської Комісії щодо Закону України „Про освіту”, а саме пункту 48 Висновків, стосовно осіб, які ідентифікують себе молдаванами, мова яких є спільною з мовою, якою говорить румунська меншина, однією з офіційних мов Європейського Союзу, факт, який затверджений також рішенням Конституційного Суду Республіки Молдова від 5 грудня 2013 року, щодо верховенства передбачень Декларації про Незалежність, в якій зазначено румунську мову у якості державної над текстом Конституції Республіки Молдова,

підкреслюючи, що українські громадяни які самоідентифікуються молдованами в Чернівецькій області користуються правом навчання рідною мовою, маючи виховання за єдиною навчальною програмою з громадянами, які самоідентифікуються румунами на території тієї ж самої області, а саме – румунською мовою, а в Одеській області громадянам, які самоідентифікуються молдованами штучно впроваджується навчання неіснуючою, з научної точки зору, мови – „молдовською”,

цінуючи начаті з 2018 року зміни, а саме – рекомендації МОН України щодо видання підручників для румунських національних шкіл України з одним єдиним формулюванням: „ДЛЯ НАВЧАЛЬНИХ ЗАКЛАДІВ З ВИКЛАДАННЯМ РУМУНСЬКОЮ/МОЛДОВСЬКОЮ МОВОЮ”, а також цінуючи відмову від багаторічної практики видавництв щодо подвійного тиражування штучно відокремлених видань (насправді підручники будучи ідентичними),

вітаючи нещодавні декларації Пана Олександра Банькова, Посла України в Румунії, а саме, цитуємо:

• „ДЛЯ НАС НЕ ІСНУЄ МОЛДОВСЬКОЇ МОВИ. В РУМУНІЇ ТА МОЛДОВІ ГОВОРЯТЬ ОДНІЄЮ МОВОЮ” („PENTRU NOI NU EXISTĂ LIMBA MOLDOVENEASCĂ. CEI DIN ROMÂNIA ȘI MOLDOVA VORBESC O SINGURĂ LIMBĂ”),
• „РУМУН ТА МОЛДОВАН [в Україні] РОЗДІЛЕНО ПОЛІТИЧНО” (”ROMÂNII ȘI MOLDOVENII (din Ucraina) SUNT ÎMPĂRȚIȚI POLITIC”),

констатуючи, що де факто, українські дипломати та представники влади України, громадянами якої є представники корінних румунських спільнот з регіонів, що межують зі спорідненими країнами – Румунією та Республікою Молдова, в Закарпатській, Чернівецькій та Одеській областях, що частіше за останні роки визнають існування однієї єдиної літературної мови, а саме румунської мови, як офіційної мови двох сусідніх та дружніх країн, а також як однієї з 28 офіційних мов Євросоюзу, починаючи з 1 січня 2007 року,

В И М А Г А Є М О:

1. В перспективі переходу загальноосвітніх навчальних закладів України з викладанням мовами меншин з-поза межами Європейського Союзу („молдовська”) до навчання українською мовою від 1 вересня 2020 року, з метою попередження невід’ємних дискримінаційних наслідків, яких створить цей процес у порівнянні з школами з викладанням однією з офіційних мов ЄС (румунська), вимагаємо дотримання рекомендаційних висновків Венеціанської Комісії стосовно передбачень Закону України „Про Освіту”, яких зазначено в пункті 48, щодо „осіб, які ідентифікують себе молдаванами, мова яких є спільною з мовою, якою говорить румунська меншина, однією з офіційних мов Європейського Союзу”, шляхом впровадження румунської мови у якості мови викладання в існуючих школах/класах з викладанням „молдовською” мовою в Одеській області.
2. Терміново почати процес об’єднання двох діючих навчальних програм для навчальних закладів з викладанням румунською мовою, та з навчанням „молдовською” мовою, шляхом зречення від споживання глотоніму „молдовська мова” в школах Одеської області, штучно впропадженого з політичних меркувань, цей глотонім будучи насправді залишком сталінського/радянського походження, з метою штучного розділення румуномовного населення України.

Запевняючи Вас у нашій повній відкритості, сподіваючись на цивілізований діалог, з метою дотримання прав румуномовних громадян України,

Зинаїда ПІНТЯК, Відмінник Освіти України, Голова Саратської районної філії Христиансько-Демократичного Альянсу Румунів України (ХДАРУ)

Микола МОШУ, Голова Татарбунарської районної національно-культурної румунської асоціації „Траянів Вал”

Петро ШКЬОПУ, Голова Одеської обласної філії Христиансько-Демократичного Альянсу Румунів України (ХДАРУ)

Марія ПОПЕСКУ, Відмінник Освіти України, Засновниця Одеської обласної національно-культурної румунської асоціації „Бессарабія”

Віктор ПОПЕСКУ, Засновник, Художній керівник та Диригент Ансамблю Пісні і Танцю „Дор Басарабян” Б.К. с.Утконосівка Ізмаїльського району

Михайло МЕЧІНЯНУ, Голова Асоціації Вчителів Етнічних Румунів Одеської області

Олена ГОЛОВАНОВА, Доктор філології, Доцент, Викладач румунської мови та літератури, Ізмаїльський Державний Гуманітарний Університет

DOCUMENTUL 1

RĂSPUNSUL ÎNCURAJATOR AL MINISTERULUI ȘI SOLUȚIA SUGERATĂ DE MINISTER

SIGUR CĂ AR FI FOST PREA FRUMOS CA MINISTERUL

SĂ ȚINĂ CONT DE ADEVĂRUL ȘTIINȚIFIC

ȘI SĂ UNIFICE URGENT PROGRAMELE DE LIMBĂ ROMÂNĂ ȘI CEA MOLDOVENEASCĂ

Răspunsul primit din partea Ministerului învățământului și științei din Ucraina la scrisoarea adresată 18.12.2019 referitor la unificarea programelor de limbă română și cea moldovenească…

Stimați colegi!

În cadrul competențelor deținute, Directoratul educației preșcolare și școlare al Ministerului Educației și Științei din Ucraina a evaluat cererea dumneavoastră, expediată la adresa electronică a Ministerului Educației și Științei din Ucraina, și înregistrată cu număr de intrare K-11550/0-19 din 18.12.2019, referitor la unificarea programelor de învățământ pentru instituțiile de învățământ mediu cu predare în limba română și în limba moldovenească într-o singură programă – cu predare în limba română.

Vă informăm, că problema stabilirii denumirilor limbilor nu este de competența Ministerului.

În același timp vă informăm, că în conformitate cu artitolele 11, 18 din Legea Ucrainei ”Cu privire la minoritățile naționale din Ucraina”, cetățenii Ucrainei au dreptul să-și aleagă liber și să-și reînnoiască naționalitatea. Obligarea cetățenilor, în sub orice formă, să renunțe la naționalitatea lor nu este permisă. Orice restricționare directă sau indirectă a drepturilor și libertăților cetățenilor după criteriul naționalității este interzisă și se pedepsește conform legii.

În legea Ucrainei ”Privind ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale și limbilor minorităților” (articolul 2) se prevede, că ”prevederile Cartei se aplică cu privire la următoarele limbi ale minorităților naționale din Ucraina: belarusă, bulgară, găgăuză, greacă, evreiască, tătarilor din Crimeea, moldovenească, germană, polonă, rusă, română, slovacă și maghiară”.

Conform rezultatelor Recensământului general din Ucraina din 2001, 73,3 procente din moldovenii din regiunea Odesa consideră ca limbă maternă limba naționalității proprii.

Conform prevederilor articolului 6 din Legea Ucrainei ”Cu privire la minoritățile naționale din Ucraina”, statul garantează tuturor minorităților naționale dreptul la folosirea și învățarea în limba maternă, sau studierea limbii materne în instituțiile de învățământ de stat, sau prin societățile culturale naționale.

Conform alineatelor al treilea și al patrulea ale părții întâi din articolul 7 din Legea Ucrainei ”Despre Educație”, persoanelor, care aparțin minorităților naționale din Ucraina li se garantează dreptul la educația în instituțiile comunale de învățământ, pentru obținerea educației preșcolare și primare, alături de limba de stat, în limba minorității naționale respective.

Reprezentanții comunității moldovenești consideră, că limba lor se numește moldovenească.

În anul școlar 2019/2020 în regiunea Odesa funcționează 2 instituții de învățământ mediu, în care elevii învață în limba moldovenească, 11 – în ucraineană și moldovenească, 4 – în limbile de învățământ ucraineană, rusă și moldovenească. În total învață în limba moldovenească în aceste instituții de învățământ mediu 2498 de elevi, în 161 de clase. Ca și obiect limba moldovenească este studiată de 2708 elevi. Fondatori ai instituțiilor de învățământ mediu sunt organele de autoadministrare locală.

Respectiv, Ministerul elaborează și implementează programe de învățământ în limba moldovenească.

Cu respect,

Director general (semnat indescifrabil) A. O. Osmolovskyi”

Oтримана відповідь від Міністерства освіти і науки України на лист, адресований 18.12.2019 року щодо об’єднання програм румунської та молдовської мови…

IATĂ CE SUGEREAZĂ MINISTERUL EXPLICIT CĂ ESTE DE FĂCUT:

Lăudabil că ministerul a răspuns prompt și pozitiv. Ministerul dă și soluția atunci când scrie „În același timp vă informăm, că în conformitate cu articolele 11, 18 din Legea Ucrainei ”Cu privire la minoritățile naționale din Ucraina”, cetățenii Ucrainei AU DREPTUL SĂ-ȘI ALEAGĂ LIBER ȘI SĂ-ȘI REÎNNOIASCĂ NAȚIONALITATEA. Obligarea cetățenilor, în sub orice formă, să renunțe la naționalitatea lor nu este permisă. ORICE RESTRICȚIONARE DIRECTĂ SAU INDIRECTĂ A DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENILOR DUPĂ CRITERIUL NAȚIONALITĂȚII ESTE INTERZISĂ ȘI SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGII.”

Singura cale legală de a se schimba limba de predare în fiecare școală este o cerere clară individuală sau colectivă semnată din partea fiecărui părinte, cerere adresată școlii (pentru siguranță poate fi adresat și ministerului) și înregistrată la secretariatul școlii în două exemplare (și trimisă eventual electronic și ministerului) fiindcă, așa cum zice ministerul „cetățenii Ucrainei au dreptul să-și aleagă liber și să-și reînnoiască naționalitatea”.

Deci părinții trebuie imediat informați de școli de răspunsul ministerului și de posibilitatea legală (articolele 11, 18 din Legea Ucrainei ”Cu privire la minoritățile naționale din Ucraina”) amintită de minister de a solicita în mod liber ce limbă maternă să studieze copiii lor.

Școlile și ministerul, sub sancțiunea legii (așa cum spune și ministerul) nu pot refuza cererea părinților la educație în limba solicitată sau „reînnoirea” acestei cereri. Ministerul scrie (ca o scuză a ceea ce a fost până acum, ca o explicație, că „Reprezentanții comunității moldovenești consideră, că limba lor se numește moldovenească”. Și invocarea recensămintelor este doar o explicație a ceea ce a fost până acum, recensământul fiind o declarație secretă și legislația spune clar că acele informații din recensământ nu pot fi folosite în alt context, nici la școală.

Ministerul pomenește explicit un singur text legal care poate duce la schimbarea numelui limbii studiate în regiunea Odessa și anume articolele 11, 18 din Legea Ucrainei ”Cu privire la minoritățile naționale din Ucraina”, conform cărora „cetățenii Ucrainei au dreptul să-și aleagă liber și să-și reînnoiască naționalitatea”. Deci, doar ei, cetățenii, în cazul acesta părinții elevilor, pot cere oricând și pot să își schimbe cererea privitoare la limba maternă. Pomeniții și neprecizații „reprezentați” care au considerat că limba lor se numește moldovenească (nu se știe cine sunt și nu apar nici în textul vreunei legi) nu pot hotărî în locul părinților.

Părinții sunt deci singurii care pot hotărî și solicita prin cereri adresate școlilor limba de predare pentru copiii lor chiar dacă la început, în cererea de înscriere la școală i-au zis altfel limbii materne! Ministerul tocmai a scris că pot să își reînnoiască aceste cereri. ACESTA ESTE RĂSPUNSUL DE MAI SUS AL MINISTERULUI.

DOCUMENTUL NR. 2

1. În zilele de 16 – 21 decembrie 2019 au aderat la această scrisoare și profesorii a 10 școli în care se predă în limba română/moldovenească (din totalul de 17 din regiunea Odessa) și încă 2 asociații:
2. Cartal/Orlivka, raionul Reni;
3. Hagi-Curda/Komyșivka, raionul Ismail;
4. Borisăuca/Borysivka, raionul Tatarbunar;
5. Frumușica Veche/Starosillya, raionul Sărata;
6. Erdek-Burnu/Utkonosivka, raionul Ismail;
7. Manju/Minailivka, raionul Sărata;
8. Dumitrești/Dmytrivka, raionul Chilia;
9. Satu Nou/Novoselivka, raionul Sărata;
10. Babele/Averescu/Ozerne, raionul Ismail;
11. Furatu/Furativka, raionul Sărata;
12. Asociația „Reni” a Românilor din orașul Reni și un număr important de susținători ai acesteia din satul Anadol/Dolinske;
13. Consiliul Național al Românilor din Ucraina.

Alăturat: Cartal/Orlivka, raionul Reni

Alăturat: Hagi-Curda/Komyșivka, raionul Ismail;

 

Borisăuca/Borysivka, raionul Tatarbunar;

Frumușica Veche/Starosillya, raionul Sărata;

 

Erdek-Burnu/Utkonosivka, raionul Ismail;

 

Manju/Minailivka, raionul Sărata;

Dumitrești/Dmytrivka, raionul Chilia;

Satu Nou/Novoselivka, raionul Sărata;

Babele/Averescu/Ozerne, raionul Ismail;

Furatu/Furativka, raionul Sărata;

Asociația „Reni” a Românilor din orașul Reni și un număr important de susținători ai acesteia din satul Anadol/Dolinske;

DOCUMENTUL NR. 3

– La 24 iulie 1370, Papa Urban al V-lea îl numeşte pe DOMNITORUL MOLDOVEI IAŢCU (1365–1375), „DUCE AL PĂRŢII MOLDOVENEŞTI AL NAŢIUNII VALAHE..” („… DUX MOLDAVIENSIS PARTIUM SEU NATIONS WALACHIAE”) (Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privind istoria României, partea I, vol. 2, Bucureşti, 1898, p. 160).

– Papa de la Roma Pius al II-lea (1458–1464) a menţionat că „VALAHIA (ŢARA ROMÂNILOR) SE ÎNTINDE DIN TRANSILVANIA ŞI PÂNĂ LA NISTRU, DUNĂRE ŞI MAREA NEAGRĂ” (Gheorghe Ghimpu, Op. cit., p. 61).

DOCUMENTUL NR. 4

Roman I, Voievod al Moldovei și Domnitor al Întregii Țări Românești (document din 5 Ianuarie 1393) Roman Vodă al Moldovei jură credință lui Vladislav, regele Poloniei 1393

„† În numele lui Dumnezeu, amin. Cunoscut facem prin această carte celor prezenți și viitori, ce vor trebui s-o cunoască, că NOI ROMAN VOEVOD AL MOLDOVEI ȘI DOMN AL ÎNTREGII ȚĂRI ROMÂNEȘTI  [sau „al Moldovei și al întregei Țări a Moldovei”, în traducerea lui M. Costăchescu;  „МЪI РОМАНЪ ВОЄВОДА МОʌДАВЬСКИИ И ДѢДИЧЬ ОУСЄИ ЗЄМʌѢ ВОʌОШЬСКОI”, în documentul original], din munte până în țărmul mării [„ω(т) пʌонинъı ажє до брєгу морѧ”], că de bună voe, de nimene nesilit, ci din bun și înțelept sfat al slugilor noastre și al panilor noștri credincioși și cu învoirea întregei Țări Românești, fără nicio silă, am făgăduit și făgăduim și dăm înscris vecinic, făgăduind cu credință și dreptate curată, să slujim slujbă credincioasă și cu copiii noștri, cari sânt acuma și vor fi în viitor, și cu boerii noștri și slugile noastre și cu toată Țara Românească, neinvinsului Vladislav, din mila lui Dumnezeu, Craiu al Poloniei [„короʌєви поʌьскому”], marelui Cneaz al Litvaniei [„кнѧзю вєʌикому ʌитовьскому”] și Domn al întregei Țări a Rusiei [„дѣдичю оусєı рускоı зємʌѣ”], Domnului nostru scump și preastrălucitei Hedviga, din mila Domnului, Crăiasă a Poloniei și a copiilor lor, cari vor fi după dânșii și coroanei Poloniei.

Și am făgăduit și făgăduim să fim cu credință și să nu căutăm, nici să avem pe alt domnitor, ci să slujim și să ajutăm craiului și soției sale și copiilor lor și coroanei Polone și să-i dăm bun sfat cu tot poporul întregei Țări Românești, cum se cuvine slugii credincioase să facă domnului său scump, să-l ajute contra oricărui dușman, neexceptând pe niciunul, pe cinstea și dreptatea noastră, afară de Țara Prusiei și Litvaniei și cu ținuturile de dincolo de Cracovia, care din cauza depărtării nu sunt plăcute poporului nostru.

Și la toate aceste făgăduim, fără înșelăciune și fără viclenie și cu aceste și cu toate cele scrise mai sus să ținem tare acest zapis vecinic.

Iar pentru mai mare credință am poruncit să se atârne pecetea noastră cătră această carte a noastră.

Și noi panii și poporul întregei Țări Românești [„и мъı пановє и поспоʌьство оусєı зємʌѣ воʌошьскоı”] și cu copii noștri prezenți și viitori nedespărțindu-ne de Domnul nostru, făgăduim cu dreptatea noastră, și cu credința noastră întărim cu scrisorile noastre să slujim mărețului Vladislav, Craiul Poloniei, și soției sale, măreței Hedviga, Crăiasa Poloniei și copiilor lor și coroanei Poloniei și niciodată să nu ne despărțim în veac de crăiea Poloniei, după cum este scris mai sus, să stăm înpreună contra dușmanilor lor, neexceptând pe niciunul, să ajutăm și să-i sfătuim cu credință curată, fără înșelăciune și fără viclenie.

Iar spre tărie acesteia atârnăm pecețile noastre înpreună cu a Domnului nostru.

S-a scris cartea, în Suceava, Duminică în ajunul Bobotezei, în anul Domnului 1393.”

Pecetea mare are pe ea următoarea inscripție:  „† пєчать ıω роман воєводы зємʌѣ моʌдавьскои”

DOCUMENTUL NR. 5

1394  „VOIEVOZII MAI DE PE URMĂ DINTRE VOIEVOZII VALAHIEI MICI SAU TRANSALPINE

Alexandru, Voievodul Valahiei Transalpine, adică, pe limba venedă, adică slavonă, Domnul, sau Maimarele ei. Acesta i s-a supus lui Ludovic, Regelui Ungariei și Poloniei, în anul 1342.

Laicu a fost adus sub supunere de către același Loys, în anul 1371.

ȘTEFAN, VOIEVOD AL AMÂNDUROR VALAHIILOR, 1390.

1394 PRINCIPII DE PE URMĂ AI MOLDOVEI, SAU CARA-BOGDANIEI, SAU VALAHIEI MARI

Moldavia este (astfel) numită greșit, din Moridavia, adică Maura Dania, adică ținutul negru al danilor și dacilor, de aceea este numită de către turci Cara-Bogdania, cum ar fi Gdania, sau Dania Neagră, pe care o scaldă străbătând-o râul Moldavus.

Bazarad, Voievodul valahilor, sau al Moldovei, încercat cu război, îl înfrânge în anul 1330 pe Carol I, Regele Ungariei; este de fel din regișorii Bessarabiei și de aceea (se numește) Bazarad.

Ștefan Voievod a trăit pe la anul 1350.

Ștefan fiul, alungat de către fratele său Petru, fuge la Cazimir II, Regele Poloniei, în anul 1358.

Petru, fratele, urmează după alungarea fratelui său.

Bogdan urmează sub Ludovic, regele Ungariei mort în 1382.

Petru urmează sub Vladislav, Regele Poloniei, mai înainte (zis) Iagiello, în anul 1388.

ȘTEFAN VOIEVOD AL AMÂNDUROR VALAHIILOR PE ANUL 1394.

Alexandru s-a mărturisit drept client al lui Vladislav Iagiello, Regele Poloniei; este supus unei năvăliri de către Murad II, în 1425, și, fiind asediată Golubecia, la unguri Columbatz, la turci Gugecziahr, adică porumbarul, în 1428, n-a vrut să-i trimită ajutoare împăratului Sigismund; a răposat în 1431.

Ilie fiul urmează, cel cu care a fost căsătorită Maria, sora Reginei polonilor Sofia de Kiev, a mamei lui Vladislav și a lui Cazimir, Regi ai Poloniei; a fugit în exil în Polonia, la urmă a dobândit Bessarabia; i-a avut drept fii pe Roman și Petru.

Ștefan, fratele lui, l-a alungat pe fratele său Ilie din domnia părintească. Prin mila lui Vladislav III, Regele Poloniei, este întărit de către poloni, în 1434. L-a avut drept fiu pe Petru.

Roman, fiul pomenitului Ilie, îi urmează mai apoi tatălui său. La Kromer mai este numit și Alexandru; pe când era copil, a fost alungat de către unchiul său bastard.

Bogdan, unchiul bastard, după alungarea copilului Roman, a domnit câtăva vreme. Beat fiind, a fost omorât de către Petru, fratele său bastard și el.

Petru, fratele bastard, după uciderea lui Bogdan, îi urmează cu forța și, urzind zadarnic capcane împotriva lui Roman, nepotul său de frate, a fost alungat prin fapta lui Cazimir, Regele Poloniei.”

DOCUMENTUL NR 6

1407 IOSIF MUȘAT, MITROPOLITUL MOLDOVLAHIEI (document din 7 ianuarie 1407)

„Preasfințitul mitropolit chir Iosif al Moldovlahiei [С(ВѦ)ТѢИШЇИ МИТРОПОʌИТ(Ъ) КYР(Ъ) IΩСИФЪ МОʌДАВʌАХЇИСКЫИ]. Cu bunăvoința lui Dumnezeu și a preacuratei lui maici și a sfintei lui Înălțări, mănăstirea vlădiciei mele care este la Neamț, a binevoit vlădicia mea, de asemenea și cu fiul vlădiciei mele, Io, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei, și am dat această mănăstire mai înainte zisă popii chir Domentian , de asemenea și mănăstirea Adormirea preacuratei născătoare de Dumnezeu, care este la Bistrița, ca să fie aceste mănăstiri nedespărțite una de alta, pentru că sunt amândouă ale vlădiciei mele.

Și trimitem acolo pe boierul domnului voievod, pe jupan Petru Ureacle, să dea tot ce se găsește în acele mai înainte zise mănăstiri în mâinile popii chir Dometian, sau cărți, sau odăjdii, sau vase, toate de la mare până la mic, și iarăși cele ce se găsesc în afară, două sate ale mănăstirii la gura Neamțului, unul de o parte a Neamțului, iar altul de altă parte, pe care le-a dat sfânt-răposatul domn Io Petru voievod, și două mori și 2 vii, una pe care a dat-o Petru voievod, iar alta pe care a cumpărat-o vlădicia mea, și oile mănăstirii, și boii, și caii, și stupii, și totul, fie mic, fie mare, în mâinile popii chir Domentian, ca să le păzească și să aibă grijă de ele în viața sa.

După trecerea lui către Dumnezeu, de asemenea, pe cine va voi să numească el din frații săi, să fie și aceluia neclintit, în viața vlădiciei mele. După trecerea către Dumnezeu a vlădiciei mele, pe cine va alege Dumnezeu să fie mitropolit în scaunul vlădiciei mele, Io Alexandru voievod, cine va fi domn, sau cineva din sfetnicii acelora și va strica această scrisoare și nu va întări, să-l judece Dumnezeu și preacurata lui maică și să fie blestemat de cei 318 părinți purtători de Dumnezeu și să aibă parte cu Iuda.

S-a scris aceasta în anul 6915 (1407), luna ianuarie, 7 zile. Eu, Gârdu, am scris.”

DOCUMENTUL NR. 7

1414

DOCUMENTUL NR. 8

În 1439, pe documentul Conciliului de la Florența, sub textul grecesc a semnat împăratul: „Eu în Hristos Domnul, credinciosul împărat şi singurul domnitor al romanilor, Paleologul am subscris”, urmat de reprezentanţii celor patru patriarhate orientale, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, arhiepiscopi, episcopi şi prelaţi inferiori. În locul al 13-lea după împărat a semnat, în limba greacă, „Smeritul MITROPOLIT AL MOLDOVLAHIEI şi reprezentant al celui de Sebaste, DAMIAN, mulţumit am subscris”. În locul al 12-lea, între neepiscopi, a semnat, tot în limba greacă, „Protopopul CONSTANTIN şi vicar al celui de MOLDOVLAHIA, am subscris”.

1436:

Iată că și în două scrisori adresate de papa lui GRIGORE, „MITROPOLITUL MOLDOVLAHIEI”, datate din 10 şi 11 martie 1436 se vorbește de „valahi, bulgari şi MOLDOVLAHI„, Valachos, Bulgaros et MOLDOVLACHOS.

Si în confirmarea pastoraţiei mitropolitului Ioachim la Suceava vorbesc şi scrierile rămase de la el: Enciclica scrisă în limba greacă, adresată „creştinilor unde s-ar afla, ierarhi, ieromonahi, egumeni, călugări, preoţi şi tot blagoslovitul norod al Domnului”, semnată de MITROPOLITUL MOLDOVLAHIEI IOACHIM „prin care îndemna pe toţi să primească şi să ajute cu dragoste creştinească pe cei fugiţi din Constantinopol, în urma căderii acestuia sub turci (29 mai 1453)” şi un „canon la preacinstita adormire a Maicii Domnului cu însemnarea că este facerea smeritului mitropolit al Moldovlahiei Ioachim„.123) Scrisorii enciclice a acestuia, păstrat în manuscris la Marea Lavrî, Athos

,,Damianus archiepiscopus MOLDOBLACHIE et locumtenentes Sebastiensis archiepiscopi, subscripsi”,

,,Constantinus, primus presbyter et vicarius MOLDOBLACHIE, subscripsi”. Ibid., p. 119-120.

DOCUMENTUL NR. 9

1460 Ștefan cel Mare trimite logofătului Mihail un salvconduct (Suceava, 1460)

„Din mila lui Dumnezeu noi ȘTEFAN VOEVOD, domnul Țării Moldovei, facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor oamenilor buni, câți o vor vedea sau o vor auzi cetindu-se, când va fi cuiva de trebuință, că dăm și am dat această carte a noastră, și făgăduim și am făgăduit credinciosului și cinstitului nostru boier dumnealui Mihail logofătului, și-l întovărășim și l-am întovărășit cu această adevărată și creștinească carte de trecere, cum se obișnuiește în toată lumea, ca să fie slobod și să aibă voie să se întoarcă la noi, la slujba sa dreaptă și credincioasă, fără nicio zăbavă. Iar de lucrurile ce ar trebui uitate și care se vor fi întâmplat în ȚARA BASARABILOR (Ȣ БAСAРAБЄХЪ) sau oriunde în altă parte, în orice vreme și în orice zile, de acele lucruri și de altă dușmănie nu ne vom aduce aminte niciodată, în vecii vecilor, cât vom trăi, nici noi înșine, nici boierii noștri. Ci vrem să-l miuim și să-l ținem în cinste și în mare milă, deopotrivă cu boierii noștri cei credincioși și de cinste. Și satele și averile tale, toate ți le-am întors; vei arăta numai hrisoavele și drepturile tale asupra lor. Toate aceste mai sus scrise făgăduim dumnealui logofătului Mihail să le ținem și să le împlinim, cum zice în această carte a noastră, pe cinstea și pe credința noastră creștinească, fără înșelăciune și fără niciun vicleșug. Iar spre aceasta este credința domniei noastre mai sus scrisului Ștefan Voevod, și credința mitropolitului nostru chir Teoctist, și credința boierilor noștri: cr. d-lui Vlaicului, cr. d-lui Goian vornicului, cr. d-lui Hodco Știbor, cr. d-lui Iliaș Modruz, cr. d-lui Petru Ponici, cr. d-lui Isaia de la Neamț, cr. d-lui Stanimir vistiernicului, cr. d-lui Sacâș spătarului, cr. d-lui Crasniș postelnicului, și credința tuturor boierilor noștri, mari și mici. Iar spre mai mare tărie, am poruncit dumnealui Dobrului logofătului să scrie și să atârne pecetea la această carte a noastră. Scris-a Toma în Suceava la anul 6968, Iunie în 12.”

DOCUMENTUL NR. 10

50 de documente despre VALAHUL ŞTEFAN CEL MARE AL MOLDOVLAHIEI SAU AL VALAHEI MICI (este vorba de zeci de documente în care însuşi Ştefan îşi spune aşa sau în care contemporani ai săi în numesc aşa). Am mai descoperit şi că bucureştenii le-au cerut lui Ştefan şi lui Vlad Ţepeş ,,unire”.
1.
,,STEFANO, EL VALACHO asi non dorme e a confini con tutto el suo potere” (Ştefan, Valahul nu doarme, ci stă la hotare cu toată puterea sa). Aşa scrie un florentin din Cracovia în 29 iunie 1500 explicând că Ştefan cel Mare nu aşteptase chemarea papei Alexandru ci, la începutul verii, când acesta abia era îndemnat să-şi ridice oştenii.
2.
Încă din luna mai 1500 se ştia la Veneţia că Ştefan îşi convocase oastea şi era cu ea în tabără („IL SIGNOR STEFANO, VALACHO, VAYVODA DE MOLDAVIA, era venuto con exercito în campagna”).
3.
Dacă, de regulă, Ştefan este „domn al Ţării Moldovei” – şi, câteodată, „a toată Ţara Moldovei” – în multe cazuri el este „DOMN AL ŢĂRII MOLDOVLAHIEI” SAU „A TOATĂ ŢARA MOLDOVLAHIEI”. Numele Moldovlahia apare încă din 1401, deci înainte de Ştefan cel Mare, în documente destinate unor mănăstiri (Neamţ, Bistriţa, Probota, Zografu), pe puţinele broderii liturgice cunoscute (inscripţiile greceşti de pe epitrahilul de la Ladoga şi de pe epitaful mitropolitului Macarie din 1428), precum şi în Mucenicia Sfântului Ioan cel Nou.
În vremea lui Ştefan, el este numit „domn a toată ţara Moldovlahiei” în hrisovul destinat Mănăstirii Zografu (1466) şi „domn al ţării Moldovlahiei” în însemnarea dedicatorie a Tetraevanghelului de la Humor, în care este numit şi împărat (1473), în pisania trapezei pe care a construit-o la Zografu (1495), şi, probabil, într-un hrisov pentru Mănăstirea Grigoriu (1500). În alte trei documente ale lui Ştefan destinate braşovenilor şi cele două proclamaţii adresate, în 1480 sau 1481, boierilor munteni conţin numele Moldovlahiei. Este de observat că în alte scrisori şi documente, redactate în limba latină, ţara lui Ştefan apare nu numai ca Terra Moldaviensis (care, de altfel, traduce ad-litteram forma slavă a numelui) sau Terra Moldaviae, ci şi sub o formă de plural, Terrae Moldaviae („Stefanus vaivoda, dominus Terrarum Moldavie”, de pildă), amintind numele pe care i-l dă Cronica moldo-germană: „Stephanus, Dei gratia voivoda Terrarum Moldannens(ium) necnon Valachyens(ium)”. Or, această formă de plural – cu sau fără adaosul „Valahiei” – se află numai în documentele latine şi niciodată în cele slave. Pe de altă parte, formele „al ţării Moldovlahiei” şi „a toată ţara Moldovlahiei” se află numai în documentele slave şi niciodată în cele latine.
4.
„Eu cerusem – avea să transmită Ştefan veneţienilor – ca voievodul Basaraba să fie alungat din CEALALTĂ VALAHIE (DE L’ALTRA VALACHIA) şi să fie pus acolo un alt domn creştin, anume Dracula, ca să ne înţelegem împreună. Am înduplecat chiar la acest lucru pe Majestatea Sa regele Ungariei, ca să se îngrijească şi el, din partea sa, ca valahul Dracula să ajungă domn. Muntenia era numită Valahia Mare şi Moldova era numită deseori Valahia Mică.
5.
Marţi, 26 noiembrie 1476: la ceremonia de la Bucureşti a fost de faţă şi VLAD ŢEPEŞ ŞI ŞTEFAN al Moldovei; „ŞI ATUNCI AU VRUT SUPUŞII CA AMÂNDOI DOMNII SĂ-ŞI JURE ÎMPREUNĂ DRAGOSTE ŞI UNIRE (et hanno voluto li populi che tuti duy li vayvodi zurano insieme amore et confederatione).
6.
În 1471, solii lui Uzun Hassan aducea scrisori prin care „preaînalţii domni ai Apusului” (excellentissimi domini franchorum) erau îndemnaţi să se unească împotriva lui Mehmed al II-lea. O asemenea scrisoare era adresată „marelui domn milostiv şi domnului mare în ţara sa, lui Ştefan voievod, stăpân a toată Moldova” (MAGNO DOMINO MISERCORDI ET DOMINO MAGNO IN SUA REGIONE, STEFFANO VOIVODA, POTENTI SUPER TOTA VALACHIA). Deci documentul original zice Valahia şi nu Moldova.
7.
Un rabin care a trăit la Candia, în insula Creta, în veacul al XVI-lea, şi a scris, între altele, o cronică a Turciei, Elias Capsali (c.1490 – c.1555), a înfăţişat într-un mod mai puţin obişnuit relaţia dintre Ştefan cel Mare şi Uzun Hassan: „Când au aflat toţi principii supuşi că Zucha-Zan [Uzun Hassan] a pornit în război, se bucurau foarte mult […]. Şi ei s-au revoltat împotriva turcilor: când pe ascuns, când pe faţă, luând în derâdere fără milă supunerea lor. În rândul lor era, de asemenea, domnul Valahiei Mici […]. Astfel, când a aflat [Ştefan cel Mare] că Zucha-Zan a plecat (la război) împotriva stăpânului sau sultanului Mehmed, el s-a pus a unelti tot felul de planuri. Pe ascuns, el a îndepărtat supunerea şi şi-a eliberat umerii de sub apăsarea sa”. Elias Capsali atribuie lui Mehmed câteva cuvinte: „Când Dumnezeu îmi va da în mâinile mele pe Uzun Hassan, atunci am să frământ carnea VALAHULUI cu spinii deşertului şi cu scaieţi!”
8.
La Istanbul, sultanul, mâniat că Ştefan îndrăznise să scoată din domnie pe acela care îl slujea („Radulus VLACHIAE MAIORIS dominus, qui dicto imperatori serviebat”)
9.
Sultanul aducea cu el, pentru Moldova cea nouă, supusă şi tributară, un domn nou, vlăstar dezrădăcinat al familiei domnitoare. După ştirile culese în vara anului 1476 de legatul papal Baldassar de Piscia, era „fiul unui anume Petru, care fusese odinioară domnul VALAHIEI MICI”, adică un fiu al lui Petru Aron;
10.
Un genovez din Pera relatează că că sultanul însuşi ar fi trimis un sol al său la Ştefan cel Mare, „cerându-i cetatea Chiliei, prizonierii turci, un fiu al acestuia ca ostatic şi haraciul pe ultimii trei ani; de asemenea, îi cerea tinerii din Caffa, care au fugit anul trecut la Cetatea Albă cu o corabie care venea de la Caffa la Pera. Care lucruri DOMNUL VALAHIEI, ADICĂ ŞTEFAN voievod, pentru nimic n-a vrut să le accepte”.
11.
Ştefan scria din nou braşovenilor, mulţumind pentru veştile primite şi rugând să nu se mai trimită „grâu sau alte bucate în Ţara Românească”. Curând după această dată, probabil atunci când a avut certitudinea că inamicul va traversa nu Milcovul, ci Dunărea, a pornit într-acolo, cu un corp de călăreţi (40.000, după ştirile consemnate de legatul papal Baldassar de Piscia). Conform aceloraşi informaţii, încă din luna mai Ştefan fusese avertizat că „Basaraba [Basarab cel Bătrân], DOMNUL VALAHIEI MARI, AR FI VRUT SĂ INTRE CU OASTEA SA CU GÂND DUŞMĂNOS ÎN VALAHIA MICĂ”.
12. Scrisoare din Buda, 4 decembrie 1476 – N. Iorga, Acte şi fragmente, III, p.59: „Stefano, vayvoda di Valachia
13.
Este adevărat că unele izvoare contemporane menţionează, în forme diferite, existenţa unei tensiuni între domn şi ai săi – fie „cârteli” (murmurationes), fie o şovăire în credinţă („claudicare coeperat […] suorum fides”), fie chiar o ruptură totală între domn şi „TOATĂ ACEA ŢARĂ A MOLDOVEI ŞI OBŞTILE EI” (TOTA ILLA WALACHIE PROVINCIA ET COMMUNITATES), din cauza „tiraniei şi cruzimii” lui Ştefan, acuzat a fi „un călău şi un gâde”. Iarăşi documentul foloseşte pentru Moldova numele de Valahia.
14.
Buonaccorsi-Callimachus va ajunge să aibă, în 1490, o mare admiraţie pentru „VALAHUL” ŞTEFAN.
15.
Un „patriciu constantinopolitan”, urmaş de aristocraţi bizantini, Theodoro Spandugino (Spandounes) – Cantacuzin, după strămoşii săi materni – autor al unei însemnate opere istorice cu multe informaţii verificabile, ştia următoarele: după încercarea nereuşită a lui Mehmed al II-lea de a cuceri cetăţile, „fortissime città del Carabogdan, cioè Chieli et Moncastro”, domnul Moldovei a acceptat statutul de „tributario”, dar cu un haraci de două ori mai mic decât cel datorat de domnul ŢĂRII ROMÂNEŞTI („EL SIGNOR DELL’ALTRA VALACHIA TOLSE A PAGARE PIÙ IL DOPPIO CHE NON PAGAVA CARABOGDAN”), care, în plus, avea obligaţia să meargă la Poartă o dată la doi ani, pentru a săruta papucul sultanului şi trebuia să trimită o rudă foarte apropiată ca ostatic la curtea acestuia. Acest statut deosebit se datora faptului că Ştefan era ţinut în mare respect de turci, în urma rezistenţei pe care o desfăşurase până atunci.
16.
„Adunând o mare oaste” (collecto ingenti apparatu), la care a adăugat trupe din Transilvania, sub comanda unor căpitani regali (în total, vreo 60.000 de oameni, călări şi pedeştri), Ştefan, însoţit de fiul şi moştenitorul său, Alexandru, a intrat în „VALAHIA MARE” pe la sărbătoarea numită, în calendarul catolic, Corpus Christi, care în 1481 a fost în ziua de joi, 21 iunie
Regele Matias va scrie papei Sixt că marea oaste a pătruns „până în măruntaiele ŢĂRII ROMÂNEŞTI” (USQUE IN VISCERA MAIORIS VOLACHIAE)
17.
În primăvara anului 1484, pregătirile militare ale otomanilor erau de cunoştinţă publică. Ostaşi de toate categoriile, ambarcaţiuni de toate felurile şi tonajele, piese de artilerie de diverse calibre se concentrau pentru o expediţie a cărei ţintă a fost doar puţină vreme nesigură: la 15 aprilie 1484, se ştia deja că „STEFANO CARABOGDAN ULACHO” (VALAHUL ŞTEFAN MOLDOVEANUL)
18.
Cerând acestea, ca „sfat şi ajutor”, stărilor Prusiei Regale, întrunite la Toru în martie 1485, Cazimir a justificat solicitarea sa cu argumentul că „VECHII DOMNI AI VALAHIEI [MOLDOVEI] s-au închinat întotdeauna regilor [Poloniei] şi la fel are intenţia să procedeze şi domnul acesta”, adică Ştefan.
19.
În al doilea rând, regele accepta că va trebui să nu ceară şi să nu facă pace „fără ştiinţa lui Ioan Ştefan voievod, în acele probleme care ating hotarele Moldovei şi Ţara Moldovei” (non debemus eciam pacem querere et facere sine sciencia Iohannis Stephani wojewode in his rebus, que contingunt granicies Valachie et terram Moldavie).
20.
În cursul anului 1486, ŞTEFAN şi-a trimis solii în Dieta de la Piotrków; „NUNCIIS DOMINI PALATINI VALACHIE ad Regiam Maiestatem in convencionem pyetrkoviensem euntibus” li s-au dat provizii la Liov (N. Iorga, Studii şi documente, XXIII, p.318-319, nr.LXXXIX). Participarea la Dieta regatului era dreptul său de vasal al Coroanei şi se vede că Ştefan l-a exercitat şi atunci, ceea ce exclude presupusele acţiuni ostile.
21.
1490 Concluzia lui Buonaccorsi era că ROMÂNII (VALACHI) – NEAM ÎMPĂRŢIT ÎN DOUĂ: „BESERABII” ŞI MOLDOVENII – au ajuns la învoială cu Imperiul Otoman „nu ca învinşi, ci ca învingători” (non ut victi, sed tanquam victores).
22.
Ştefan cel Mare îşi va exercita şi în Transilvania puterea în limitele maxime îngăduite de rânduielile locului şi ale vremii, ridicând biserici şi sprijinind episcopiile de la Vad şi Feleac, legate de Mitropolia Sucevei şi a toată MOLDOVLAHIA. Prin aceste domenii, Ştefan şi urmaşii săi imediaţi au putut avea o influenţă însemnată în masa locuitorilor români din Transilvania, iar legăturile din domeniul ecleziastic sugerează existenţa unor proiecte chiar mai înalte, fireşti la urmaşul unor neamuri de cnezi şi voievozi maramureşeni.
23.
„Boierul” folosit de Ştefan cel Mare pentru revolte în Galiţia are un nume, aflat în mai multe surse: Muha. Numai că în timp ce unele vorbesc despre el ca despre „un oarecare MUHA DIN MOLDOVA” (quidam MUCHA DE VALACHIA) sau „un oarecare moldovean răsculat”, altele îl arată a fi fost rus din Galiţia, intrat în solda domnului Moldovei. În unele izvoare apare ca un nobil (eynen heren, „un boier”), în altele ca un dregător militar al lui Ştefan cel Mare. Deşi Cronica moldo-germană arată destul de limpede că tulburările din „ţara Rusiei” au fost provocate la instigaţia domnului Moldovei. După opinia istoricului polon Zdzis aw Spieralski, începutul acţiunii lui Muha „l-a constituit misiunea primită în 1488 din partea lui Ştefan de a ridica pe ţăranii ruteni împotriva nobilimii, de a prăda şi, în cazul unor împrejurări favorabile, de a pune stăpânire pe Pocuţia”
24.
Principala ţintă a fost Pocuţia: acest lucru rezultă cu toată limpezimea atât din cronici, cât şi din documentele vremii. Astfel, cronica de la Mănăstirea Hustânskaia spune despre Muha, „răsculatul moldovean”, că a adunat 10.000 de oameni „şi cu ei a venit în Pocuţia prădând”. Şi cronicarul polon Martin Cromer, menţionând pe cei 10.000 de oameni din oastea lui Muha, arată că erau români şi ruteni, adunaţi din Pocuţia. Prin urmare, combatanţii n-au venit din Moldova, ci au fost recrutaţi din Pocuţia, „VALAHII” din oastea lui Muha nefiind altceva decât români din acea zonă (poate că şi Muha însuşi era unul dintre ei).
25.
În adevăr, în toamna anului 1491 s-a produs al doilea episod al acestui conflict. După ce „a stat un an întreg prins” la Suceava, Muha – spune Cronica moldo-germană – a fost eliberat de Ştefan, care „l-a pus să intre din nou în Ţara Rusiei. Atunci el a cuprins iarăşi ţara către Halici”. Din însemnările unui contemporan al evenimentelor, foarte bine informat în privinţa acestor întâmplări, episcopul de Prszemysl, Jan de Targowiska (m. 1492), cel care a condus acum incursiunea în Pocuţia după îndemnul lui ŞTEFAN („suggestione Stefani”) ar fi fost alt personaj: „un oarecare tâlhar din Moldova, pe nume Andrei, zis Barula” (quidam latro de VALACHIA, cui nomen Andreas, cognomen Barulus)
26.
Chiar în zilele când Alexandru primea la Vilna delegaţia viitorului său socru moscovit, în aprilie 1494, fraţii săi se întruneau în Slovacia, în orăşelul Levoţa (Lewocz, Leutschau), sub pretextul comemorării tatălui lor. Regele Vladislav al Boemiei şi Ungariei, regele Ioan Albert al Poloniei, prinţul Sigismund şi cardinalul Frederic aveau alături pe cumnatul lor, Frederic de Hohenzollern, markgraf de Brandenburg-Ansbach. Congresul, deschis la 17 aprilie, a însemnat o succesiune de întâlniri şi discuţii purtate în public şi în taină. Cronicarul polon Matei Miechowski – medic al regelui Sigismund – a notat laconic ţelurile întrunirii: „unirea regatelor, războiul împotriva turcilor şi alungarea moldoveanului” (super regnorum unione, super bello in Turcas et extirpatione VALACHI). IARĂŞI I SE SPUNE DECI VALAH.
27.
Cancelaria domnească a folosit-o, în forma cea mai extinsă – „domn a toată Ţara MOLDOVLAHIEI” – doar în intitulaţia câtorva documente: hrisovul destinat Mănăstirii Zografu (1466) şi proclamaţiile adresate muntenilor (1480/1481). Pentru Moldovlahia şi toată Moldovlahia în intitulaţia domnilor moldoveni, v. tefan S. Gorovei, Titlurile lui Ştefan cel Mare (ms.) şi infra, Cartea a VI-a, Ştefan cel Mare, „bunul suveran”, capitolul Titluri.
28.
La moartea sa, se ştia că regele Ioan Albert pornise războiul ca să-l scoată pe ŞTEFAN din domnie şi să-l înlocuiască cu fratele său, cneazul Sigismund, din care cauză era de aşteptat mânia turcilor, „sub a căror apărare şi tribut se află VALAHUL, din vina regelui” (sub quorum defensione et tributo culpa regis WALOCUS existit)
29.
La 4 februarie 1498, marele cneaz a desemnat ca moştenitor şi a asociat la domnie pe nepotul său, Dimitrie Ivanovici (fiul întâiului său născut şi al Elenei „VOLOŞANCA” (VALAHA), FIICA DOMNULUI MOLDOVEI), proclamându-l mare cneaz de Vladimir, Moscova şi Novgorod.
30.
Tratatul de la Hârlău. Continuarea discuţiilor, după dorinţa şi din stăruinţa regelui Vladislav, a dus, până la urmă, la încheierea unui şir de tratate, prin care, într-un interval de cinci luni (aprilie-septembrie 1499) s-a ajuns la închegarea unui adevărat „bloc antiotoman”, legând Ungaria – unită cu Boemia –, Polonia, Lituania, Ţara Românească şi Moldova. Ajungându-se la convingerea că „fără moldoveni pacea nu ar fi” (absque VALACHI […] pax non fieret). IARĂŞI MOLDOVENII SUNT NUMIŢI VALAHI.
31.
Astfel, la 1532 – când în Polonia domnea Sigismund I, prinţul „fără-de-ţară” de la 1497 – sunt menţionate „satele din Pocuţia, pe care moldovenii le stăpânesc nu de multă vreme, din donaţia înaintaşilor Majestăţii Sale făcută logofătului Tăutu pe durata vieţii sale” (quas tenent a non multo tempore VALACHI, ex donatione praedecessorum M[ajesta]tis Suae Theutul logofiet ad illius vitam facta). IARĂŞI MOLDOVENII SUNT NUMIŢI VALAHI.
32.
În noua cruciadă, românilor li s-a acordat de la început un loc anume: încă din vară, regele Vladislav a sugerat papei Alexandru să-i cheme şi pe români la luptă, trimiţând la „VALAHUL TRANSALPIN ŞI [LA CEL] MOLDOVEAN” (AL VALACHO TRANSALPINO ET MOLDAVIO) soli şi scrisori. Ca urmare, papa s-a adresat românilor direct, prin scrisori, în septembrie 1500. Aici apare valahul moldovean pe lângă valahul transalpin.
33.
Tătarii de la Volga fuseseră chemaţi de sultanul Baiazid cu scopul precis de a-l neutraliza pe domnul Moldovei: „Dacă tu vei ţine Moldova – ar fi spus sultanul hanului Hoardei Mari – nouă ne va fi liberă înaintarea către toate părţile lumii” (Si tu VALACHIAM tenebis, nobis liberum erit progredi ad omnes partes mundi). Erau tătarii pe care şi regele Alexandru îi aştepta, ca aliaţi împotriva lui Ivan al Moscovei, şi asupra cărora atrăsese atenţia lui Ştefan să nu-i atace. Domnul Moldovei a trebuit, totuşi, să contribuie la înfrângerea lor, în vara anului 1502, pentru a îndepărta de la hotarele sale aliaţii periculoşi ai sultanului. IARĂŞI MOLDOVENII SUNT NUMIŢI VALAHI.
34.
Întâmplător sau nu, din această vară a anului 1502 datează o mărturie, şi ea unică, despre locul lui Ştefan cel Mare în lumea creştină a vremii. Într-un raport privind acţiunile flotei veneţiene în Marea Egee, în cursul ultimelor luni de război antiotoman, se face o menţiune despre Sfântul Munte („Monte Santo”) al Athosului, cu cele 40 de mănăstiri fortificate ca nişte castele, ducând o viaţă de autonomie deplină, în locuri îmbelşugate cu tot binele, foarte creştine şi protejate de „Carabogdan” – numele, de formă turcească, cu care, de multe ori, izvoarele veneţiene îl desemnează pe domnul Moldovei („lochi fructiferi di ogni bene e christianissimi e favoriti dil CARABODAN”)
35.
Nobilii provinciei, „deliberând asupra nenorocirii care se apropie şi asupra primejdiei aşa de mari şi extreme, care ne ameninţă din partea acestor duşmani şi mai ales din partea moldoveanului” (tam grande et ultimum fere periculum quod imminet ab ipsis hostibus, potissimum tamen a WALACHO), au cerut regelui să se întoarcă de urgenţă în regat, pentru a organiza apărarea, cu atât mai mult cu cât ţinuturile Podoliei „încep să se tulbure şi să treacă la moldovean” (incipiunt laborare et deficere ad WALACHUM). Domnul nu a aşezat numai pe cei doi căpitani, ci a instituit şi vameşi, şi cămăraşi la ocnele de sare, a stricat instalaţia portuară de la Koropiecz, pe Nistru, şi a pornit să ridice alta la Nižniów, tot pe Nistru, dar pe malul dinspre Pocuţia. Cel mai grav era, însă, faptul că stăpânirea moldovenească în Pocuţia stârnea pe toţi rutenii din Galiţia, care erau gata să plece la Ştefan („hic in istis terris vere omnes Rutheni vadent ad woyewodam”). IARĂŞI MOLDOVENII SUNT NUMIŢI VALAHI.
36.
În 15 octombrie 1503, într-o scrisoare frumos compusă şi una din partea regelui Vladislav, cu aceeaşi rugăminte, precum şi o a treia, trimisă de ambasadorul veneţian de la Buda. Postelnicul Teodor a fost primit în audienţă la 21 decembrie, împreună cu solul ducelui Ioan Corvin, însărcinat, desigur, să susţină cererile lui ŞTEFAN. Salutând pe doge şi pe senatori în numele domnului şi al fiului său, postelnicul le-a reamintit că acela care acum avea nevoie de un medic pentru boala sa („per la malattia sua”) câştigase merite în lupta cu turcii, în beneficiul Creştinătăţii şi al Signoriei înseşi („Poi disse quanto DITTO VALACHO havia fatto contra Turchi in favor di la Christianita et di la Signoria nostra”).
37.
S-au făcut repede pregătirile necesare în vederea unui eventual război. „S-a poruncit ardelenilor şi mai ales secuilor” să fie pregătiţi la marginile Moldovei ca să poată veni în ajutor, dacă turcii ar vrea să ocupe acea ţară („che tutti fosse a cavallo et a confini di VALACHIA azo che possesseno socorer se Turchi volesseno occupar DITTA VALACHIA”); au fost pregătite până şi tunurile, pentru o eventuală intervenţie militară. Toate acestea – pentru ca Moldova „să nu ajungă în mâna turcului” (chel non pervegna ne le man dil Turcho). IARĂŞI MOLDOVA ESTE NUMITĂ VALAHIA.
38.
Ştefan transmise la Veneţia prin solul său, Ioannes Tzamplakon („dac vrăjmaşul ar fi fost singur, n-ar fi fost aşa de rău; dar el a poruncit să vie CEALALTĂ VALAHIE, de-o parte, şi tătarii, de alta, iar el însuşi a venit în persoană cu toată puterea lui şi m-au înconjurat de trei părţi şi m-au găsit pe mine singur, cu toat oastea mea împrştiată ca să-şi salveze familiile […]. Eu, împreună cu curtea mea, am făcut ce-am putut, şi s-a întâmplat cum am spus mai sus, care lucru socotesc că a fost voia lui Dumnezeu, ca să m pedepsească pentru păcatele mele; şi lăudat să fie numele Lui. După ce într-adevăr duşmanul a plecat, am rămas lipsit de orice ajutor din partea creştinilor; pentru că ei nu numai că nu m-au ajutat, dar au fost între dânşii unii care poate au simţit plăcere pentru paguba făcut mie şi ţării mele de către păgâni. […] eu cerusem ca voievodul Basaraba să fie alungat DIN CEALALTĂ VALAHIE şi să fie pus acolo un alt domn creştin, anume Dracula, ca să ne înţelegem împreună. Am înduplecat chiar la acest lucru pe Majestatea Sa regele Ungariei, ca să se îngrijească şi el, din partea sa, ca valahul Dracula să ajungă domn. Şi aşa am făcut îndat şi am mers, eu dintr-o parte şi căpitanul regelui dintr-alta, şi ne-am unit şi am pus în domnie pe zisul Dracula. Isprăvind aceasta, el mi-a cerut să-i las, pentru paza lui, oameni de-ai noştri.
39.
În stadiul actual al informaţiei, cea dintâi folosire a titlului Io se înfăţişează la 10 mai 1466, în hrisovul pentru Mănăstirea Zografu de la Athos, scris de experimentatul Toader Prodanovici, şi al cărui început sună astfel: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Treimea Sfântă şi Nedespărţită. Iată eu, robul stăpânului meu Iisus Hristos, Ioan Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn a toată ţara MOLDOVLAHIEI”.
40.
Contextul mai amplu pe care îl conturează totalitatea mărturiilor privind titlurile lui Ştefan cel Mare nu numai că accentuează sensul „quasi religios” al folosirii lui Io în documentele de cancelarie, dar dezvăluie mai clar şi concepţia domnului despre stăpânirea şi puterea lui lumească, în raport cu stăpânirea şi puterea Celui de Sus. În acest context, nu poate fi o întâmplare că, în 1473, apare în intitulaţia sa titlul de împărat asociat cu numele de provincie ecleziastică al ţării sale („Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul împărat, Io Ştefan voievod, domn al ţării MOLDOVLAHIEI”) şi, din acelaşi an, avem prima atestare a folosirii lui Io şi într-un document destinat „mănăstirii sale proprii” de la Putna. Însăşi folosirea singulară a titlului de împărat urmează a fi reevaluată în temeiul concluziilor pe care le aduce cercetarea întregului vocabular politic al vremii lui Ştefan cel Mare.
41.
Cea mai însemnată dintre aceste mărturii o aduce un manuscris, cunoscut sub numele de Tetraevanghelul de la Humor: pe una dintre filele sale se află portretul domnului Moldovei, cel mai frumos şi mai autentic dintre portretele lui. Însemnarea dedicatorie a acestui manuscris, datată 17 iunie 1473, dă lui Ştefan nu numai obişnuitele titluri, de voievod şi domn, dar şi pe acela de împărat: „BINECINSTITORUL ŞI DE HRISTOS IUBITORUL ÎMPĂRAT, IO ŞTEFAN VOIEVOD, DOMN AL ŢĂRII MOLDOVLAHIEI”.
42.
„Domnia lui a fost epoca norocoasă a Moldovei şi punctul cel mai de sus al înălţării ei”, scria Dimitrie Cantemir, cărturarul care, referindu-se la înaintaşul său întru domnie, ne-a lăsat această caracterizare sintetică şi profundă: „Ştefan al V-lea, numit cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, domn mai presus de orice laudă (princeps omni laude maior) şi apărătorul cel mai vajnic al ţării sale împotriva tuturor încălcărilor vrăjmaşilor din orice parte ar fi venit”
43.
Scrisoarea lui ŞTEFAN CEL MARE din 8 mai 1478 către senatul veneţian: „Et pero, io ho solicitado de cazar Basaraba VAYVODA DE L’ALTRA VALACHIA et de metter un altro signor Christian, zoe el Drachula, per intenderse insieme…”, cf. I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, Bucureşti, 1913, p. 344. „Basaraba vayvoda de l’altra Valachia” – zice Stefan cel Mare in 1478. ADICA NUMESTE TARA ROMANEASCA (VALAHIA) „L’ALTRA VALACHIA”, „CEALALTA VALAHIE” PENTRU CA MAI ERA UNA, SI ANUME MOLDOVA.
44.
Că această familie domnitoare cârmuia o ţară românească ne-o arată o serie de documente externe şi interne. În corespondenţa cu Suveranul Pontif, MAMA DOMNULUI PETRU I APARE ÎN FORMULA „MARGARITHA DI CERETH, DOMINA VALAHIAE MINORIS” (SUBL. N.) ADICĂ DOAMNĂ A MICII VALAHII, A ŢĂRII MOLDOVEI SPRE DEOSEBIRE DE „MAGNA VALAHIAE”, DENUMIRE DATĂ ŢĂRII ROMÂNEŞTI. O titulatură asemănătoare găsim într-un act emis la Caffa în 1455, unde PETRU III ARON APARE CA FIIND: „VOYVODA DOMINI VELACHIE INFERIORIS ET MOCASTRI” (SUBL. N.) DECI CONDUCĂTORUL UNEI VALAHII. Paralel cu numele de Ţara Moldovei, în documentele interne s-a folosit şi ŢARA MOLDOVLAHIEI, ADICĂ ŢARA ROMÂNEASCĂ A MOLDOVEI (v. D.R.H., I şi III, indice). Când se raportează la voievodatul de la sud de Carpaţi, ŞTEFAN foloseşte – printre altele – sintagma „L’ALTRA VLAHIA” (CEALALTĂ VALAHIE), DIFERITĂ DE VALAHIA CONDUSĂ DE EL.
45.
SUPUŞII DOMNULUI APAR ÎN UNELE IZVOARE CA FIIND VALAHI, DECI ROMÂNI. În faimoasa „Listă a oraşelor ruseşti”, TÂRGURILE ŢĂRII MOLDOVEI APAR CA FIIND VALAHE, de unde deducem că locuitorii erau români. Documentele date de Ştefan cel Mare ilustrează realităţile etnice de la est de Carpaţi. Cu toate că citează des documentul din 18.02.1470, V. S. foloseşte doar traducerea editorului I. Bogdan (p. 113 – 114), unde termenul de valah este tradus prin moldovean pentru a nu se face confuzie cu locuitorii Ţării Româneşti. Astfel, traducerea corectă capătă noi conotaţii care desfiinţează teza „Ştefan cel Mare s-a ştiut moldovan, domnitor al moldovenilor din ţara sa Moldova” (p. 101 – 102). Prin documentul în cauză Ştefan scoate din robie pe tătarul Oană şi copiii lui fugiţi în Ţara Leşească: „SĂ ŞADĂ ÎN ŢARA NOASTRĂ, el şi cu copiii lui slobod şi în bună voie şi fără nici o siluire, cum şed şi trăiesc în ţara noastră toţi românii, după dreptul lor românesc (…) şi să plătească DUPĂ LEGEA ROMÂNEASCĂ, CUM E LEGEA ROMÂNEASCĂ” (subl. n.).
46.
Chiar de la ŞTEFAN CEL MARE avem un document care denumeşte LIMBA VALAHĂ, ADICĂ ROMÂNEASCĂ: „HEC INSCRIPSIO EX VALAHICO IN LATINUM VERSA EST...” (din omagiul prestat de Ştefan regelui polon la 16.09.1485).
47.
Un mesaj important despre unitatea românească vine din a doua parte a secolului al XV-lea, mai exact din ziua de 8 mai 1477, când Ioan Ţamblac, solul şi unchiul „prealuminatului domn“ ŞTEFAN CEL MARE, arăta înaintea Senatului Veneţiei situaţia Moldovei şi susţinea necesitatea luptei tuturor creştinilor contra pericolului otoman. Documentul fusese elaborat la Curtea domnească de la Suceava. Prin vocea solului vorbea principele însuşi, care se plângea dogelui şi fruntaşilor republicii lagunare cum îi mâna uneori Turcul contra Moldovei chiar şi pe creştini şi pe fraţi, între aceştia aflându-se şi „CEALALTĂ ŢARĂ ROMÂNEASCĂ“ (L’ALTRA VALACHIA).
48.
„VALAHIA A CONSTITUIT UN TOT ÎNTREG PÂNĂ LA 1274, CÂND SUB DOMNIA LUI IOAN, PRINCIPELE ROMÂNILOR, A FOST DESPĂRŢITĂ ÎN CELE DOUĂ PRINCIPATE DE ASTĂZI, ADICĂ CEL AL MOLDOVEI ŞI CEL AL MUNTENIEI” (D. Cantemir, Historia Moldo-Vlachica, traducere din latină)
49.
„VALAHIA SE ÎNTINDE DIN TRANSILVANIA PÂNĂ LA NISTRU, DUNĂRE ŞI MAREA NEAGRĂ” (Papa Pius al II-lea, Historia Rerum ubique gestarum lacorumque descriptio, cca. 1480)
50.
„MOLDOVENII SUNT VALAHI” (Jan Dlugosz (1415-1480), cronicar polonez contemporan cu Ştefan cel Mare)

DOCUMENTUL NR. 11

1467 Bătălia de la Baia (1467) descrisă de Bonfini în Fragmente despre români în cronica lui Antonio Bonfini (1434-1503)

„După ce regele restabili pacea în provincie, ieși din Transilvania (Transsylvania) în ziua Sf. Caterina, se îndreptă spre ACEA PARTE A VALAHIEI (IN CAM VALACHIA PARTEM), CARE ACUM SE NUMEȘTE MOLDOVA (MOLDAVIAM NUNC DICUNT). Aici, stăpânea în toată voia Ștefan voievod (Stephanus Vaivoda). Ca supus al regelui Ungariei, trebuia să plătească toate dările și să împlinească toate poruncile, dar el, scos din minți și crunt din fire, însă zelos și strașnic în război, nu voia să asculte cu nici un chip. Ba, mai întețea și răscoalele din Transilvania, cu gând ca, tulburând liniștea de acolo, să se poată bucura de libertate. Regele află cu cale să pornească prin păduri și prin strâmtori de munți, să readucă pe răzvrătitul valah la ascultare. Prin strâmtorile închise cu arbori și cu câte toate, își deschidea drum cu focul sau cu sabia. După ce, astfel, își făcu drum și ieși mai la larg, își așeză tabăra lângă orășelul Remanuasiar [târgul Roman], pe care valahii îl socotesc for roman. Zidurile acestui oraș sunt de lemn, întărite cu valuri și gropi; pe acolo curge râul Siret […] După ce arsese târgul Roman, pe oriunde mergea, pustia totul, sate și orașe, cu foc și sabie, iar ostașii mânau de dinapoi oameni și turme de vite, cu pradă nespus de mare. A treia zi, ajunse, în sfârșit, la cetatea dăruită unui episcop de frunte, numită de moldoveni Bania [Baia][…]

DOCUMENTUL NR. 12

1473 Portretul lui Ștefan cel Mare din Tetraevanghelul de la Humor (1473)  „Binecinstitorul și de Hristos iubitorul domn IO ȘTEFAN VOIEVOD, DOMN AL ȚĂRII MOLDOVLAHIEI, a dat de s-a scris acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim și l-a dăruit mănăstirii care se află la Homor, să fie pomană pentru sufletul său și al părinților săi și al copiilor săi.
Era egumen pe atunci preotul Gherondie.
S-a sfârșit în luna iunie 17, în anul 6981 [1473].”

DOCUMENTUL NR. 13

1481 Corespondență între Ștefan cel Mare și boierii brăileni (1481) Scrisoarea lui Ștefan cel Mare către brăileni

„† IO ȘTEFAN VOEVOD, CU MILA LUI DUMNEZEU DOMN A TOATĂ ȚARA MOLDOVLAHIEI (ЗЄМʌИ МΩʌДОВʌАХЇИСКОИ). Scrie domnia mea tuturor boierilor, și celor mari și celor mici, și tuturor judeților și tuturor judecătorilor, și tututor supușilor, de la mic până la mare, din tot ținutul Brăilei (Бръиʌѣ). Și după aceea, așa să vă fie în știre: că am luat domnia mea pe lângă mine pe fiul domniei mele Mircea voevod și n-am să-l las de lângă mine, ci voi stărui pentru binele lui ca și pentru al meu, eu însumi cu capul meu și cu boierii mei și cu toată țara mea ca să-și dobândească baștina sa, Țara Românească (Вʌашскоую Зємʌю), căci îi este baștină dreaptă cum și Dumnezeu știe și voi încă știți. Drept aceea vă grăiesc vouă: în ceasul în care veți vedea această scrisoare a domniei mele, apoi voi în același ceas întoarceți-vă iarăși la locurile voastre, care pe unde ați fost și pe unde ați șezut mai nainte, cu tot avutul vostru, cât va avea fiecare, și vă păstrați avutul, și arați pe unde ați arat și mai nainte, fără nicio frică, grijă sau temere. Fiindcă așa să știți: că nu ne gândim să vă facem vouă nici un rău și nici o pagubă, ci hrăniți-vă și trăiți în pace. Și așijderea cui va fi voia să vină, să vină la domnia mea și la fiul domniei mele Mircea voevod, iar domnia mea și fiul domniei mele Mircea voevod îl vom milui pe acela și-l vom hrăni, și-l vom cinsti. Și întru aceasta este credința domniei mele și credința boierilor domniei mele, mari și mici.

Scrisă în Târgul de Jos (Roman), Februarie, în 15.”

DOCUMENTUL NR. 14

1497 Chronica Polonorum, 1521 (invazia lui Ioan Albert în Moldova) În anul Domnului 1497, la aceste nenorociri se alătură alta și mai mare, pentru că regele Albert, întărâtat mai dinainte de către moldoveni prin fărădelegi, puse la cale un război foarte mare și foarte primejdios. Și, pentru aceasta, chemă la arme toată Polonia, Rusia, Massovia și pe Ioan de Tiffen, magistrul Prusiei, și celelalte țări, mai adună și nenumărată mulțime de soldați călăreți și pedeștri și, în zilele lui iunie, trecu în revistă întreaga armată, gata de plecare. Și, după ce făcu aceasta, în 26 iunie, plecă din Leopole, cu toată oastea sa, împreună cu fratele său, Sigismund, îndreptându-se cu gând rău spre MOLDOVA (IN VALACHIAM). Între minunile care au precedat acea nenorocită expediție, de amintit sunt: două sute de boi mânați după oaste, apucați fiind de un vârtej puternic, care bătea spre Leopole, n-au putut fi opriți, ci parte din ei și-au frânt gâtul prin șanțurile mahalalei, parte au fost risipiți prin păduri dese și, din tot numărul lor, de-abia s-au mai putut aduna opt. Voind regele să treacă peste un râu. MOLDOVEI I SE ZICE IAR VALAHIA

DOCUMENTUL NR. 15

1504 Ștefan cel Mare în Cronica lui Maciej Stryjkowski (1547-1593) „1504. ACEST ŞTEFAN, VOIEVOD AL MOLDOVEI (VALAHIEI) (STEPHAN WOJEWODA WOŁOSKI), era iscusit şi norocos, căci într-un rând a biruit o sută cincizeci de mii de turci, pe lângă alte lupte dese şi însemnate cu ei. Acesta, de asemenea, a alungat pe Matias, regele Ungariei cel viteaz, din Ţara Moldovei şi din cea secuiască, nimicind cu dânsul o mare oaste de unguri şi rănind pe regele însuşi cu trei săgeţi, în dreptul oraşului Baia, după care izbândă i-a luat şi ţara secuiască. El, de asemenea, şi pe tătari i-a biruit de câteva ori, de asemenea pe regele Poloniei, Albert, l-a biruit în Bucovina, împotriva aşteptărilor alor noştri. Orice istoric poate să-l preamărească cu drept cuvânt pentru acest slăvit noroc cu o ţară aşa de mică. Despre acesta, moldovenii şi muntenii (Wołoszy y Multani) cântă mereu, la toate adunările lor, pe scripci sârbeşti, rostind în limba lor: <Ştefan, Ştefan voievod, Ştefan, Ştefan voievod a bătut pe turci (Turków), a bătut pe tătari (Tatarów), a bătut pe unguri (Węgrów), pe ruşi (Ruś) şi pe poloni (Polaków)>. Când mergeam spre Turcia, am văzut la Bucureşti, oraşul de scaun, la curtea domnului Ţării Româneşti (Hospodara Multańskiego), unde am fost la ospăţ, cum atârnă pe peretele iatacului domnului un chip, zugrăvit pe lemn, după obiceiul vechi, arătându-l pe acest Ştefan, înalt la statură, şezând cu coroană regească pe cap. […] Din cauza nespusei lui vitejii, îl socotesc ca sfânt.”

DOCUMENTUL NR. 16

1507 Letopisețul de când s-a început Țara Moldovei (Letopisețul de la Bistrița)  „În anul 7015 [1507], octombrie 28, a intrat domnul Ion Bogdan voievod în Țara Muntenească cu toți oșteni, la satul Rătedzații, la movila Căiata, de ceea parte a Râbnei. Și acolo a venit de la Radu voievod un sol, un călugăr cu numele Maximian, fiul despotului, țarul sârbesc, și a rugat pe domnul Bogdan voievod cu multă rugăminte să se împace cu Radul voievod, „FIINDCĂ SUNTEȚI CREȘTINI ȘI DE ACELAȘI NEAM” [„ПОНЄЖЄ ЄСТЄ ХР(C)ТЇAНЄ И ПʌЄМЄННИЦИ”]. Și multe vorbe au fost între dânșii și multă rugăminte din partea călugărului.

Iar domnul Bogdan voievod, văzând atâta rugăminte, i-a făcut voia pentru împăcare. Și astfel a trimis cu dânsul pe un sol al său la Radul voievod [și acolo i s-a jurat Radul voievod] cu toți boierii săi pe sfânta Evanghelie, că va ține pace veșnică și hotarul după vechile hotare. Și domnul Bogdan voievod, văzând atâta rugăminte și jurământ, a făcut [la fel și s-a întors în pace la ale sale].”

DOCUMENTUL NR.17

1532 Francesco della Valle Culegere de istorie maghiară, Pesta

„Târgoviștea (Tragovista) este un oraș nu prea mare, așezat în șes și înconjurat de ziduri. Castelul din acel oraș, în care locuiește domnul țării, e împrejmuit cu pari de stejar foarte groși. Locuitorii trăiesc după legea ortodoxă (legge Greca) și se îmbracă cu haine lungi, purtând pe cap căciuli asemenea celor croate. Limba lor e puțin deosebită de limba noastră italiană; EI ÎȘI ZIC ÎN LIMBA LOR ROMANI (Romei), spunând că au venit din vremuri străvechi, de la Roma, pentru a se așeza în această țară; și când vreunul întreabă dacă știe careva să vorbească în limba lor valahă (lingva valacca), EI SPUN ÎN FELUL ACESTA: ȘTII

ROMÂNEȘTE? (ROMINESTI?), ADICĂ ȘTII SĂ VORBEȘTI LIMBA ROMÂNĂ (SAI TU ROMANO?), din cauză că limba lor s-a stricat. Căci ei sunt oameni barbari și aspri în obiceiuri. În acest oraș a fost înălțată o biserică a sfântului Francisc având câțiva călugări observanți, care fac slujba bisericească potrivit regulelor bisericii romane. Această țară este mănoasă, are de toate în afară de vin, în locul căruia obișnuiesc oamenii să bea bere. Pe un deal în fața orașului se află o mânăstire, sau mai degrabă o abație foarte mare, în care locuiesc niște călugări greci, care ne-au făcut o foarte bună primire și ne-au povestit toată istoria așezării locuitorilor din această țară, după cum urmează. Precum că împăratul Traian, învingând și cucerind această țară, a împărțit-o între soldații săi și a prefăcut-o în colonie romană, încât aceștia trăgându-se, după cum se spune, din vechi coloniști păstrează numele de romani. Dar, în decursul veacurilor, au schimonosit așa de mult numele, ca și obiceiurile și limba, că abia îi mai poți înțelege, de aceea ÎȘI ZIC ASTĂZI ROMÂNI (Romei). Aceasta este tot ce am putut afla de la acei călugări. Stăpânul meu s-a oprit aici câteva zile, apoi s-a hotărât să treacă în țara voievodului PETRU (RAREȘ), DOMNUL MOLDOVEI SAU AL VALAHIEI DE SUS (VALACHIA SUPERIORE), după cum vrem să-i spunem. Această țară este vecină cu tătarii, cu polonii și cu Țara Românească (Vallachia inferiore), pomenită mai sus. El făcea acest drum pentru a trata cu acest voievod Petru. După ce a mers două zile a fost înștiințat de garda sa, care călărea totdeauna înainte pentru a asigura drumul, să nu treacă mai departe, pentru că acel Petru i-a pregătit o cursă pândindu-l cu 15.000 de călăreți cu gândul să ne taie pe toți în bucăți […]”

DOCUMENTUL NR. 18

1536 Nicolaus Olahus, Ungaria, 1536 (informații despre români)

„CAPITOLUL AL XII‑LEA
Despre Ungaria de dincolo de Tisa

1. Acea parte a Ungariei care este dincolo de rîul Tisa, după cele susţinute de Ptolemeu, se numea cândva Dacia. Atingând la Miazănoapte o regiune a Sarmaţiei, se întinde de la Munţii Carpaţi până la curbura râului Nistru. Iar spre Miazăzi ţine până la Dunăre, unde [aceasta] începe a se numi Istru; la Apus, pînă la Tisa şi iazigii metanaşti. În ea sunt PROVINCIILE: VALAHIA MARE, CARE SE MAI NUMEŞTE ŞI TRANSALPINĂ, MOLDOVA, TRANSILVANIA, MARAMUREŞUL, ŢINUTUL SOMEŞULUI, CRIŞANA, NYÍR ŞI ŢINUTUL TIMIŞULUI. Transalpina, care se spune că odinioară s‑a numit Flaccia, de la Flaccus care adusese aici o colonie a romanilor, începând de la munţii prin care este despărţită de Transilvania,

se întinde aproape până la Marea Neagră. Pământul [îi este] neted şi sărac în apă. La Miazănoapte se învecinează cu roxanii, care acum se numesc ruteni, la Miazăzi cu acea parte a Ungariei care este îndreptată spre cetatea Timişului şi spre câmpul Maxons, iar la Răsărit, cu fluviul Dunărea, care separă de ea Moesia Inferioară.

2. Principele ei se cheamă voievod; în zilele noastre este Radu, care, puternic în bogăţie şi stăpânire, are cetatea de scaun în oraşul Târgovişte. Se spune că, dacă este nevoie, poate chema la arme, de pe teritoriile sale, şi duce la luptă până la patruzeci de mii de oşteni. Este supus regelui, căruia îi depune jurământul de credinţă prin trimişii săi. În această provincie, din vremurile străbunilor noştri până în zilele noastre, au fost două familii [voievodale], provenind la început [sic] din aceeaşi casă: una, a Dăneştilor, de la voievodul Dan, cealaltă, a Drăguleştilor, de la Dragula; de acestea aminteşte şi Aeneas Sylvius, în capitolul al doilea din Europa. Dintre aceştia, ba prin puterea regelui nostru, ba prin a împăratului turcilor, sunt aleşi voievozii îndreptăţiţi […]

CAPITOLUL AL XIII‑LEA
Despre Moldova

1. Provincia Moldova se învecinează la Răsărit cu Muntenia, la nord‑vest cu polonezii, la Miazănoapte, interpunându‑se Podolia, nu este departe de tătarii care sunt vecini cu Marea Azov. Şi principele acestei provincii se numeşte voievod, nefiind expus atâtor schimbări primejdioase ca cel al Munteniei. Totuşi, ca şi acela, şi acesta depune jurământ de credinţă regelui Ungariei. Ca să rămână devotaţi, ei deţin, cu îngăduinţa regelui Ungariei, câteva cetăţi în Transilvania. În vremea noastră, această provincie o conduce Petru‑Vodă. MOLDOVENII AU ACEEAŞI LIMBĂ, RIT [ŞI] RELIGIE CA MUNTENII; pe alocuri, se deosebesc parţial în port. Ei socotesc că sunt şi de viţă mai aleasă şi mai

harnici şi mai buni călăreţi decât muntenii. Se îndepărtează mai des de regele Ungariei; se războiesc mai des cu regele Poloniei. Se spune că pot chema la arme mai bine de patruzeci de mii de oşteni. GRAIUL LOR ŞI AL CELORLALŢI VALAHI a fost cândva latin, ca al unora ce se află într‑o colonie a romanilor; în vremea noastră se deosebeşte foarte mult de acela, numai că multe cuvinte ale lor sunt de înţeles pentru cei [care vorbesc] latineşte.

CAPITOLUL AL XIV‑LEA
Despre Transilvania

1. Transilvania este înconjurată pretutindeni de munţi foarte înalţi, mai cu seamă în partea în care se delimitează de Muntenia; pe o latură, prin care se orientează spre Miazănoapte şi spre moldoveni, are o trecătoare mai largă. Din Ungaria se deschid către ea trei căi, şi acelea greu de umblat şi noroioase. Una se numeşte Calea Meseşului, în partea unde curge Someşul; alta se cheamă [Calea] Crişului, pe unde curge Crişul; celei de a treia i se spune Poarta de Fier, pe unde alunecă râul Mureş. Intrarea dinspre Muntenia este strâmtă şi abruptă. Din această cauză,

turcii, care au invadat pe aici Transilvania, s‑au ales în dese rânduri cu o mare înfrângere, din partea unei mici oştiri. Din Transilvania, care are lungimea de vreo treizeci de mile maghiare şi aproape aceeaşi lăţime, sau ceva mai mică, poţi supune Ungaria întreagă, mai uşor decât din Ungaria Transilvania. Căci drumurile sale pot fi uşor închise prin tăierea stejarilor.

2. În afară de aceasta, populaţia este strâns unită în privinţa membrilor săi, războinică, dispunând de arme, precum şi de cai puternici şi buni. Ţinutul întreg este format, în alternanţă, când din şesuri, când din păduri, brăzdat de cursuri şi meandre de apă, cum vom spune puţin mai târziu, pământul fiindu‑i roditor, bun pentru viţă‑de‑vie, bogat în aur, argint, fier şi în alte metale şi – dincolo de acestea – şi în sare, abundând în vite, sălbăticiuni, urşi şi peşti, încât nu poţi condamna natura că nu ar fi dăruit acest meleag cu toate cele prielnice traiului. Aici trăiesc patru neamuri de obârşie diferită: maghiarii, secuii, saşii, valahii; dintre ele, saşii sunt consideraţi mai nepotriviţi pentru luptă. Maghiarii şi secuii vorbesc aceeaşi limbă, numai că secuii au unele cuvinte specifice neamului lor […]”

Nota editorului Kollarus (1763):
Orașele mai de seamă și mai populate sunt locuite de unguri, germani și slavi, care împreună cu valahii alcătuiesc populația întregului regat. Dar neamurile slave, împărțite în slavi, poloni, ruteni, boemi, moravi, croați, dalmați, slavoni, sârbi, rascii, ocupă partea cea mai mare a regatului, încât partea aceasta a Europei pare că-și reia înfățișarea pe care a avut-o înainte de venirea ungurilor. Căci de la Nord și Sud încetul cu încetul neamurile slave se reîntorc în inima țării și se răspândesc foarte mult prin toate provinciile regatului. Popoarele germane vin de la Apus, iar valahii își trimit la noi coloniile lor dinspre Răsărit. Cea mai mică parte a Ungariei e aceea care cuprinde pe unguri, adică pe poporul ce se slujește exclusiv de limba ungară și mă tem să nu piară însăși limba lor, în același chip în care a pierit limba cumanilor […]

VALAHII ÎN LIMBA LOR ÎȘI ZIC RUMUNYI (RUMÂNI) adică romani și socot că vorbesc rumunyeschte (rumânește), adică în limba romanilor. Limba lor mai pură are cea mai mare afinitate cu limba italiană, dar limba de care se slujesc, mai ales bihorenii, în biserică, e sporită cu vocabule slave, din pricina religiei pe care, primind-o, dacă nu mă înșel, de la popoarele slave care se închină după ritul și dogma greacă, o păstrează cu cea mai mare încăpățânare. Lucrul acesta l-am constatat eu însumi, când fiind la Oradea Mare într-o misiune de Stat, am avut prilejul să stau cu ei de vorbă […]

DOCUMENTUL NR. 19

1541

DOCUMENTUL NR. 20

1550 Anton Verancsics DESPRE ORIGINEA ROMÂNILOR (CIRCA 1550)

DIN DE SITU TRANSSYLVANIAE, MOLDAVIAE ET TRANSALPINAE (DESCRIEREA TRANSILVANIEI, MOLDOVEI ȘI A ȚĂRII ROMÂNEȘTI)

„După ce am cuprins în primele două cărți expediția sultanului turcilor Soliman din anul 1538 în Moldova și în Transilvania împotriva voievodului Petru și a regelui Ioan, am vrut să lămuresc în cartea a treia și așezarea acestor două țări, adăugând la acestea neapărat și Țara Românească drept care trebuia să mă opresc în tot locul, arătând adică în ce legătură stau între ele, ce obiceiuri au oamenii, ce rituri, ce orașe, ce râuri și altele de același fel, după cum socoteam că cere subiectul.

Căci multe am ajuns să cunosc cu ochii mei, ca unul ce am stat multă vreme în Transilvania, dar cele mai multe m-am străduit să le cunosc după tradiție și povestirea localnicilor.

Căci eu cum știu bine limba maghiară, care este pentru mine o a doua limbă, cât și limba slavă, care este limba mea părintească și de baștină – de la care limbă au împrumutat multe atât ungurii, cât și valahii (Valacchi), după cum voi arăta mai jos – mi-e ușor poate, fără să mă laud, să cunosc lucrurile mai de aproape decât cei care au fost departe de putința acestei cunoașteri […]

Însă pentru ca să se lămurească această îndoială prin argumente mai sigure, și să se arate hotărât că valahii își trag originea de la romani, voi aduce două argumente, iar judecata va fi a cititorilor, și anume a acelora care cunosc mai multe limbi. Lăsând // de o parte nenumăratele cuvinte pe care valahii le au întocmai și cu același înțeles ca în limba latină și în dialectele italienilor, CÂND ÎNTREABĂ EI PE CINEVA DACĂ ȘTIE SĂ VORBEASCĂ PE LIMBA VALAHĂ SPUN: OARE ȘTII ROMÂNEȘTE? (SCISNE, INQUIUNT ROMANE?) SAU DACĂ ESTE VALAH, ÎL ÎNTREABĂ: DACĂ ESTE ROMÂN (NUM ROMANUS SIT?) . Totuși ei mai rostesc și multe cuvinte pe ungurește și pe limba slavă, dar aceasta din cauza diverselor schimbări ale țării lor, și a vecinătății pe care o au ici cu rutenii și polonii, și colo cu bulgarii, rascianii și sirmienii (sârbii) […]”

DOCUMENTUL NR. 21

1560 Stanisław Okrzyc Orzechowski (1513-1566) despre numele românilor

Stanisław Okrzyc Orzechowski (1513-1566) despre numele românilor, Annales Polonici, ediția din 1643

Pe pagina din dreapta:

Sunt Daci ex Italis Romanisque procreati, qui duce Lucio Valerio Flacco cum Daciam occupavissent in hisque regionibus inveteravissent ac uxores duxissent, HOS DACOS RELIQUERUNT, QUI EORUM LINGUA ROMANI A ROMANIS, NOSTRA VALASCI, EODEMQUE MODO AB ITALIS APPELANTUR. VALASCI ENIM POLONIS IDEM EST, QUOD ITALI LATINIS. QUORUM REGIO MOLDAVIA QUASI MAJOR DACIA VULGO APPELLATUR. Hi natura, moribus et lingua non nullum a vulgo Italiae absunt, suntque homines feri magneque virtutis, neque alia gens est, quae pro gloria belii el fortitudinis angustiores fines cum habeant, plures ex propinquitate hostes sustineat, quibus commenter aut bellum infert, aut illatum défendit.

Traducerea realizată de doamna Ștefania Cecilia Ștefan:

„Pe când regele se afla în Prusia Răsăriteană şi nu coborâse încă din Regio Mons (Königsberg), i se aduse la cunoştinţă prin intermediul scrisorilor lui Nicolaus Sieniavius, palatin de Bełz, conducătorul oştirii, că toţi dacii au fost supuşi autorităţii sale. Aceştia se trăgeau din romani şi italici, care, după ce au ocupat Dacia sub comanda lui Lucius Valerius Flaccus, şi-au luat soaţe pe acele meleaguri şi acolo şi-au petrecut bătrâneţile. PE ACEŞTI DACI CARE PE LIMBA LOR ÎŞI SPUN ROMÂNI, DE LA ROMANI, IAR PE LIMBA NOASTRĂ VALAHI, DE LA ITALICI, I-AU LĂSAT LA VATRĂ. CĂCI PENTRU POLONI, APELATIVUL WLOSZY ESTE PRECUM ITALI PENTRU LATINI. ŢINUTUL LOR, MOLDAVIA, poartă, în graiul simplu, numele unei Dacii mai mari. Aceştia, prin fire, obiceiuri şi limbă nu sunt departe de moravurile Italiei şi sunt oameni aspri, de mare bărbăţie. Nici că se află altundeva vreun neam care, socotind după faima vitejiei arătate în războaie, să poată ţine piept, în ciuda fruntariilor înguste ale ţării lor, atâtor duşmani din vecinătate, cu care fie pornesc, neîncetat, război, fie poartă războaie deja începute.”

DOCUMENTUL NR. 22

1571 Cântecul popular despre Ștefan cel Mare din Gramatica cehă a lui Jan Blahoslav (1571)

Pjiseň Słowenská, od Benatek, kdež hojně jest Słowáků neb Charwátů, přinesená od Nykodéma
(Cântec slovenesc, de la Veneția, unde sunt mulțime de slovaci sau croați – adus de Nicodem)

Dunaju Dunaju čemu smuten tečeš
Na werši Dunaju try roty tu stoju
Perwša rota Turecká
Druha rota Tatarská
Treta rota Wołoska
W Tureckým rotě šablami šermuju
W Tatarským rotě strylkami strilaju
WOŁOSKYM ROTĚ ŠTEFAN WYJWODA
W Štefanovy rotě dywoňka plačet
Y płačucy powjidała Štefane Štefane
Štefane wyjwoda, albo mě půjmi albo mě ljiši.
Ač bo što mi řečet Štefan wyjwoda,
Krásna dywonice, pujmił bychtě dywoňko
Nerownajmi jes, lišilbych te, milenka mi jes
Štom mi rekła dywonka, pusty mne Stefane
Škoču yá w Dunaj, w Dunaj hłuboky
Achkdo mě dopłynet jeho já budu
Něchto mě doplynuł krasnu dywoňku
Dopłynul dywoňko Štefan wyjwoda
Y wzał dywoňku zabił ji w ručku
Dywoňko dušenko, milenka mi budeš.
AMEN.

Dunăre, Dunăre, pentru ce curgi tulbure?…
Pe țărmul Dunării, trei oști stau acolo:
Întâia oaste-i turcească,
A doua oaste – tătărască,
A treia oaste – românească.
În oastea turcească, se-ncearcă la luptă cu săbiile;
În oastea tătărască, trag cu arcurile;
ÎN OASTEA ROMÂNEASCĂ, E ȘTEFAN VOIEVOD.
În oastea lui Ștefan, plânge-o fată mare
Și plângând, zicea: „Ștefane, Ștefane,
Ștefan Voievodule, ori ia-mă [de soție], ori mă lasă!”
Dar iată ce-mi grăiește Ștefan Voievod:
„Frumoasă copiliță, eu te-aș lua, fetițo,
Însă nu-mi ești potrivită; te-aș lăsa, da-mi ești dragă!”
Ce-mi grăia copila? „Dă-mi drumul, Ștefane!
Eu am să sar în Dunăre, în Dunărea adâncă;
Iar cine m-a ajunge-not, a aceluia voi fi!”
Nimeni n-a ajuns înot pe frumoasa fată,
Numai Ștefan Voievod a ajuns-o pe fată
Și-a apucat fata de mica-i mână dalbă…
„Fetițo, suflețelule, mândruță îmi vei fi!”

DOCUMENTUL NR. 23

1573 Descriere a Țării Moldovei din 1573

Blaise de Vigenère, Descrierea Regatului Poloniei și a țărilor învecinate, Paris, 1573

„DOMNII SAU VOIEVOZII MOLDOVEI [LES PALATINS OU VAYUODES DE VVALACHIE]au fost dintotdeauna tributari regilor Ungariei și sub protecția și ascultarea acestora până după moartea regelui Ludovic către anul 1388. Treburile ungurilor fiind tot mai încurcate, domnul Petru <Mușat> s-a despărțit de ei și a venit la Liov să facă jurământ de credință regelui Vladislav Iagello, obicei ce a fost de atunci păzit de urmașii săi în scaunul Moldovei față de ceilalți regi ai Poloniei. Dar după scurgerea vremii, neînțelegerile dintre dânșii au dat prilej turcilor să le încalce hotarele. Căci <moldovenii> au fost dintotdeauna un popor foarte ciudat, neastâmpărat și nemulțumit și de altminteri foarte aspru și războinic și care de multe ori a dat de furcă celor care nu i-au dat pace. Chiar Mahomed, acest mare sultan al turcilor, care a cucerit la vremea sa imperiul Constantinopolului

și acel al Trapezuntului, douăsprezece regate și două sute de mari orașe, trimițând 120 000 de soldați împotriva domnului ȘTEFAN [LE PALATIN ESTIENNE] care nu avea decât 40 000 de oameni, cei dintâi au fost totuși înfrânți și n-au scăpat cu viață decât cinci sau șase mii. Astfel aceasta a fost una dintre cele mai frumoase biruinți dobândite vreodată împotriva sultanilor otomani și acest domn a fost cel mai viteaz și mai renumit comandant de oști din vremea sa, căci a înfăptuit lucruri mari împotriva turcilor, ungurilor și chiar a polonilor.

Deci pentru a ne întoarce la MOLDOVENI [VVALAQUES] și la originea și la începuturile lor, trebuie înțeles că ceea ce se numea în vechime Dacia era o țară foarte întinsă. Împăratul Traian, cucerind-o până la urmă, a adus acolo locuitori din toate părțile spre a o repopula, căci fusese golită de oameni din pricina îndelungatelor războaie și a redus-o la starea de provincie. Dar din vremea lui Galienus, și apoi sub Aurelian, barbarii au recucerit-o. Goții de asemenea au năvălit acolo în timpul domniei lui Gratianus, în așa fel încât din această încrucișare scoboară românii [Vvalaques], care, amestecând moravurile, felul de a fi și limba acestora, au constituit un nu stiu ce, aparte, care nu mai seamănă cu nimic. Totuși vorbesc de asemenea ruteana și slavona.

DOCUMENTUL NR 24

1574 Leonard Gorecki, Descrierea războiului purtat de Ioan (Vodă cel Cumplit) Domnul Moldovei, în anul 1574, cu Selim II Împăratul turcilor

„Descrierea resbelului ce a purtat IUON, DOMNUL MOLDAVIEI (VALAHIEI) (PALATINI VALACHIAE în text), cu Selim II, Împăratul turcilor, la început cu mare succes, iar în urmă, trădat de Ieremia Cernăuțianul, moldovian (Valacho), fu omorât de turci în contra credinței date și întărite prin jurământ. De Leonard Goreciu, nobil polon.

Voind a descrie resbelul ce a purtat Ion, Domnul Moldaviei, cu Selim împăratul turcilor, cu atât de mare succes la început: găsii de cuviință ca să arăt în scurt, pozițiunea țării,

DOCUMENTUL NR. 25

1587 Ioan Czimor Decsi de Baranya (1560-1601), Ungaria:

„VALAHIA (CA SĂ DESCRIU MOLDOVA PE SCURT) pare să fie numită astfel nu atâta după Flaccus, comandantul roman care a cârmuit Moesia sau Dacia, trimis acolo de Traian, cu treizeci de mii de oameni duşi şi colonizaţi acolo ca să muncească pământul şi să asigure aprovizionarea armatei romane care avea întotdeauna de luptat cu sciţii şi sarmaţii – CÂT ŞI DE LA CUVÂNTUL WALCH, CARE ÎNSEAMNĂ ÎN LIMBA GERMANĂ ITALIAN.

CĂCI ROMÂNII, CA NIŞTE COLONI AI ROMANILOR, se ţin şi de religie, care nu este cu mult deosebită de cea pontificală, şi folosesc şi o limbă latină, deşi atât de stricată acum şi de schimbată, încât abia apar în ea rămăşiţele şi ruinele vechii limbi. VALAHIA este mărginită la răsărit de Marea Neagră, la sud – de Dunăre, la apus – de Transilvania, la nord – de Rusia şi SE ÎMPARTE ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA.” 1587 (În Călători străini despre ţările române, vol. III, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 214-215.)

Ioan Czimor Decsi de Baranya, scriitor maghiar de seamă, în lucrarea sa „Relaţia călătoriei prin Moldova” NUMEŞTE MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ „O SINGURĂ VALAHIE” (O ROMÂNIE), şi foloseşte denumiera Valahia referindu-se la ambele ţări române. DESPRE CUM A „TRECUT CU PLUTA PRUTUL” şi i „s-a ivit în faţă o pădure foarte mare pe care trebuia să o străbatem”, “pădure de temut”, din cauza tătarilor care „beau lapte de iapă cum beau vin necredincioşii”, şi a cazacilor, dar şi din cea „a românilor”, care populau în majoritate spaţiul dintre Prut şi Nistru.

DOCUMENTUL NR. 26

1592 ”NOI, BIRĂUL CEL RUMÂNESCU ŞI CU CEL ARMENESCU” DIN SUCEAVA, scrisoare din perioada 1592-1597 Primarul român și cel armean din Suceava și consilierii lor cer lui (Gaspar sau Johannes) Budaker și lui Urban (Weidner) să elibereze niște oameni reținuți la Bistrița. Ei exprimă totodată rugămintea de a nu se reclama drepturi vamale pentru boii cumpărați în Transilvania de Csáky István.

„† Scris-am adecă noi, birăul cel rumânescu şi cu cel armenescu şi cu 24 de pârgari de la uraş, de la Suceava, şi vă mulţemim dumilor-voastre ca fraţilor şi ca vecinilor de bine şi de socotinţă prentru ce aţi făcut bine de ne-aţi socotitu oameni ai noştri şi fraţii. Acmu ne rugăm dumilor-voastre să faceţi b(i)ne prentru voia noastră să grăiţi acelui neamiş mare, lui Ianăş, ce ţine vidicul dumilor-voastre pre acolea, ca să slobodzească pre feciorii noştri ce avem acolea, însă armeani şi cu alţii ce au pre lângă ei. Iară, de bine ce veţi face dumile-voastre, noi avem a mulţemi ca fraţilor, şi ce va hi treaba dumilor-voastre la noi, noi avem a face prentru voia dumilor-voastre. Şi să fiţi dumile-voastre sănătoş, adevăr.

Sc(r)is în Suceava.

Și ne rugăm dumilor-voastre, că am înțelegut că ceareți du(mi)le-voastre vamă de preste acei boi ce-au luat Ceachi Iuștuan. ce ne rugă, să iertați dumile-voastre, că nu să cade, nice-i cu direaptă.

† Scris-am la giupânul, la Budachi birăul, și la Orban birăul, sănătate.”

Pe verso adresă: „Ciastă carte, la birăul de Bistrițâ.”

DOCUMENTUL 27

1609 „Adecă eu Toader, ficioriul Agathonii, fratele lui Evloghie din Nemerniceni despre Șumuz, DIN ȚĂNUTUL SUCEVII, mărturisesc însumi pre mine cu acestu zapis al mieu, cum am văndut a patra parte de giumătate de sat Nemerniceni, ce iaste parte me, fac trei jerebii și giumătate, așijdire și giumătate de heleșteu, din gios și din mo(a)ra, giumătate și de heleșteu din sus, iarăși a patra parte. Și am văndut fratelui nostru lui Vasilie Șaptelici și giupănesii sale Tofana și ficiorilor săi drept 100 de taler(i) bătuți, de argintu, tot taleri de față. Și mi-au plătit deplin, denainte a mulți oameni buni și boeri: Nicolai hotnog și Dubău hotnog și Cărstiian pihnicer și Zota vameș și Londe, nepot Mihili(i) ȘI’NAINTE DOI ȘULTUJ(I) PET(RU) RUMÂNESC ȘI NORCO ARMINESC și Gavriil Potlog și Ghelasie a Magdalinii și Andahur cupeț și Hiorga cupeț, ginerile Turcului și Toader și Afvar, a dumisale hatmanului și Isaico și Costin și toți vătămanii de ocolul Sucevii. Și am văndut cu tot venitul, cum scrie mai sus, ca să-i hie de acum înainte diriaptă ocină fratelui nostru, Vasilie Șaptelici și fimei sale Tofanii și cuconilor săi și nepoților și strănepoți(lor).

Și noi dacă am văzut de bună voia lor vănzare și tocmala și deplin plata, noi am pus mai mare mărturie și pecețile noastre cătră acestu zapis. Și altul ca să nu să amestice, denaintea scrisorii mele, ca să să știe.

S-au scris în Suciav(a), 7117 (=1609) Ghenar 28.
S-au posleduit, Constandin Leondari sulg.
Mare log(o)f(ă)t.”

DOCUMENTUL 28

1621 Giorgio Tomasi, Descrierea Țării Românești și a Moldovei (Veneția, 1621)

LA VALACCHIA CHIAMATA TRANSALPINA A DIFFERENZA DELLA MOLDAUIA DETTA CISALPINA…

„ȚARA ROMÂNEASCĂ NUMITĂ TRANSALPINA, SPRE DEOSEBIRE DE MOLDOVA NUMITĂ CISALPINA, este despărțită de Transilvania prin munți și păduri, iar ca să ajungi acolo trebuie să treci printr-un pas prăpăstios și foarte anevoie de trecut, este mai mică decât Moldova, dar și una și cealaltă sunt mai mari decât Transilvania, deși ea are lungimea de șase zile de mers și lățimea de patru. Ele însă sunt întrecute de Transilvania prin numărul locuitorilor, al orașelor și al locurilor întărite, ele deosebindu-se cel mai mult, și mai ales de Transilvania muntoasă, prin localitățile și satele lor deschise neavând decât puține clădiri ridicate din altceva decât din lemn, cu toate că

Suceava, capitala Moldovei, este socotită ca o cetate foarte însemnată.

Pământul lor este atât de roditor și cere atât de puțină osteneală pentru a fi muncit, încât îi face pe țărani lăsători și leneși. Au din belșug animale de tot felul, vin, miere, ceară și alte lucruri, ei slujindu-se pentru munca câmpului de bivoli din care au mare mulțime.

Țara Românească are ca ciudățenie o mină de ceară care se extrage din pământ. Aprinsă la foc arde și se fac din ea lumânări care nu se deosebesc prin altceva de acelea din ceară obișnuită decât prin mirosul de smoală și prin culoarea întunecată și pământie.

Oastea se ridică în Țara Românească la 8.000 și mai bine de călăreți cu multă pedestrime, dar prea puțin iscusită.

Și Moldova dă până la 11.000 de călăreți și un bun număr de pedestrași.

Și oștenii călări, atât dintr-o provincie cât și din cealaltă, luptă după obiceiul tuturor țărilor din acele părți, pe cheltuiala lor, pentru scutirile și imunitățile lor. Turcii au în Moldova, în părțile cele mai îndepărtate spre Marea Neagră, câteva cetăți, printre care Chilia și Cetatea Albă, numită de unii Moncastro. AMÂNDOUĂ ȚĂRILE ROMÂNEȘTI (TUTTE DUE LE VALACCHIE) se desfășoară ca niște câmpii întinse, Țara Românească spre Dunăre și cealaltă spre fluviul Nistru și mare.

Credința acestor popoare este cea greacă, schismatică. Ea se întinde peste o nesfârșită mulțime de țări, și peste Rusia și Moscovia, care recunosc de cap pe patriarhul de la Constantinopol, așezat de sultan.

Limba, mai ales a Țării Românești, unde locuiesc puțini oameni de alt neam decât românii este latina și italiana coruptă, semn adevărat că aici au fost colonii ale romanilor, căci ei zic pentru Dumnezeu Zieo, pentru dumneata Dominata, pentru cavallo: cal.

Iar portul, mai ales al femeilor, cu cosițe bogate încolăcite în jurul capului este același cum obișnuiau vechile romane; bărbații se îmbracă cu haină lungă, dublă deosebită de a ungurilor și poartă pe cap acoperindu-și părul pe care-l lasă să crească lung – ca și barba – pălării înalte și mari, fără margine.

SOCOTESC DE OCARĂ NUMELE DE VALAH, NEVOIND SĂ FIE NUMIȚI CU ALT CUVÂNT DECÎT ROMANISCHI și mândrindu-se că se trag din romani.

În religie s-au purtat cu atâta statornicie încât nu au îngăduit niciodată să pătrundă în ea vreo erezie și nici nu au lăsat ca alții decât creștinii să fie domnii lor, cu toate că deseori sultanul încercase să așeze aici cârmuirea pașalelor sale.

În Moldova, într-un anume loc deosebit de Chilia, se // spune că se găsește încă amintirea și rămășițele mormântului lui Ovidiu, care, exilat din Roma, a murit în acele părți.”

DOCUMENTUL 29

1629 Chiril Lukaris, Patriarhul Constantinopolului, îi scrie lui Gabriel Bethlen în legătură cu românii din Ardeal dar și din Moldova și Muntenia (1629)

Dar pentru a putea îndeplini aceasta în mod norocos și pașnic, ÎNAINTE DE TOATE AR TREBUI RUPTĂ LEGĂTURA DE SÂNGE ȘI DE SIMȚIRI CARE TRĂIEȘTE, DEȘI ÎN MOD TAINIC, DAR CU ATÂT MAI PUTERNIC, ÎNTRE ROMÂNII DIN ȚARA TRANSILVANIEI ȘI ÎNTRE LOCUITORII ȚĂRII MUNTENIEI ȘI MOLDOVEI. La aceasta de bună seamă, dacă nu cu arma, cel puțin prin îndemnuri tainice vor pune piedici […]”

DOCUMENTUL 30

1632 Eustratie LOGOFĂTUL DIN MOLDOVA, PRAVILĂ ALEASĂ (1632) (de la rândul 6) Dup-acia și eu, un păcătos și mai neînțelegâtoriu de toți, răvnind urma învățăturii și neagiungând cu firea m-am apucat de-AM SCOS ACEASTÎ CINSTITÎ CARTE DE PRE LIMBA GRECEASCÎ PRE aceastî limbî, ce să cheamî acmu RUMĂNIASCĂ, luând izvod de la multe fealuri de limbi, carii vădzând și ei scâdere și inpuținare întru toate lucrurile înțelepciunii, dupî tocmala lumii și di după cumpâna vremii, cunoscând că vin toate spre svrășit, au scos toate adăncurile și meșteșugurile cărților, de le-au arâtat la vedeare tuturor ca să cunoascî și cei mai proști și neînvățați. Pentru acesta lucru socotind și eu și nevoind un micșor peaning ce am luat de la Dumnedzău, pentru mai nemicî ustenealî, acesta ca să nu-l ascundz în pămănt ce să-l dau și eu altor cui va fi lipsit: cănd ai doarî, nu l-are mai înpuțina, ce l-are mai adaoge și l-are mai creaște; una aceasta, alta audzănd și cel cuvănt, ce scrie svănta scripturî, c-au dzăs îngerul lui Dumnedzău, cătrî prea înțeleptul Toviia, tainele înpăraților, să le ție neștine, și să le ascundzî, bine iaste, iarî tainele lui Dumnedzău, și a împărțirii ceriului, iaste bine să le arate neștine tuturor, și iarâș aceasta, un pomânt încuiat sau un izvor de apă reace, să fie astupat, de ce folos ar fi celor însătați? […]”

DOCUMENTUL 31

1639 Vasile Lupu, autointitulat „Domn al Țării Moldovei și al Țării Românești” (Iași, 1 noiembrie 1639)

IΩ ВАСИʌЇЄ ВОИЄВОДА, Б(О)ЖЇЮ М(И)ʌ(О)СТЇЮ, Г(О)СП(О)Д(А)РЪ ЗЄМʌИ МΩʌДАВСКОИ И ВʌАХИСКОИ

„ IO VASILIE VOIEVOD, DIN MILA LUI DUMNEZEU, DOMN AL ȚĂRII MOLDOVEI ȘI AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI. Iată, domnia mea m-am milostivit și am dat și am miluit pe boierul nostru credincios, Răcoviță Cehan logofăt al doilea, cu un sat, anume Stănileștii, care este în ținutul Fălciului, pe râul Prut, care sat mai înainte a fost danie și miluire unchiului său, Ionașco Cehan fost vornic, de la Ștefan voievod Tomșevici, și i-a fost făgăduit acest sat de unchiul său, Cehan vornic, înaintea morții lui. Iar apoi, după moartea lui Cehan vornic, domnia mea am luat acest sat ca să fie iarăși domnesc, cum au fost în zilele de mai demult.

Iar acum, domnia mea l-am dat din nou și l-am miluit pe boierul nostru mai sus scris, Răcoviță Cehan logofăt, cu acest sat, Stănileștii, ca să-i fie dreaptă ocină și danie și miluire și uric și întărire, cu tot venitul, neclintit niciodată, în veci.

Și altul să nu se amestece.
La Iași, anul 7148 [1639] noiembrie 1.
Însuși domnul a poruncit.
Io Vasilie voievod.
Șaidir a scris.”

DOCUMENTUL 32

– Misionarul italian Niccolo Barsi scria în 1640 CĂ MOLDOVENII SUNT ROMÂNI. ORAŞUL MOLDOVEI ROMAN îi aminteşte de Roma antică: „Si vede anco la cita di Romano, ca si detta da Roma, essendo i primi fondatori di guella stati Romani” (A. Armbruster,Op. cit., p. 131—132; Gheorghe Ghimpu, Op. cit., p. 63).

– Misionarul catolic Petru Bogdan Baksic (Bacsici) (1601– 1674) scria în lucrarea sa „VIZITAREA APOSTOLICĂ A MOLDOVEI” CĂ „MOLDOVENII VORBESC ROMÂNEŞTE” („IN VALACCHO”). (Călători străini despre Ţările Române, vol. V, Bucureşti, 1973, p.224—225).

DOCUMENTUL 33

1643 Cazania lui Varlaam, Iași, 1643  „CARTE ROMĂNEASCĂ DE ÎNVĂȚĂTURĂ dumenecele preste an și la praznice înpărătești. Și la Svănți Mari. Cu zisa și cu toată cheltuiala lui Vasilie [Lupu] Voivodul și Domnul Țărăi Moldovei. Di în multe scripturi tălmăcită. DI ÎN LIMBA SLOVENIASCĂ PRE LIMBA ROMENIASCĂ. De Varlam Mitropolitul de Țara Moldovei în tipariul domnesc. ÎN MĂNĂSTIREA A TREI STELI, ÎN IAȘI. DE LA HRISTOS 1643.

CUVĂNT ÎNPREUNĂ

CĂTRĂ TOATĂ SEMENȚIIA ROMENEASCĂ

Prea luminat întru pravoslavie, și credincios întru Părintele Nenăscut, și întru Fiul de la Părintele Nenăscut mainte de toți vecii, și întru Duhul Svănt dela Părintele Purcezătoriu, și pre Fiul Odihnitoriu, Svănta Troiță Unul Adevărat Dumnezău Ziditoriu și Făcătoriu tuturor văzutelor și nevăzutelor.

Io Vasile Voevod cu darul lui Dumnezău Țiitoriu și Biruitoriu și Domn a toată Țara Moldovei, dar și milă și pace și spăsenie a toată semenția romănească pretutinderea ce să află pravoslavnici într-aciasta liânmbă cu toatâ inima cearem dela Domnul Dumnezău și Izbăvitoriul nostru Iisus Hristos.

Diintru cât s-au îndurat Dumnezău diîntru Mila Sa de ne-au dăruit dăruim și noi acest DAR LIMBII ROMĂNEȘTI, CARTE PRE LIMBA ROMĂNEASCĂ, întăiu de laudă lui Dumnezău, după acea de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici. Să iaste și de puțin preț, iară voi să o priimiți nu ca un lucru pementesc ce ca un odor ceresc, și priînsă cetind pre noi pomeniți și întru ruga voastră pre noi nu uitareți și hiți sănătoși.

DOCUMENTUL 34

1645 Cartea carea să chiamă Răspunsul înprotiva Catihizmusului calvinescu (copie manuscrisă)

„Predoslovie cătră creștini.

Cartea carea să chiamă Răspunsul înprotiva Catihizmusului calvinescu, făcut de părintele Varlaam, Mitropolitul Suceavei și Arhiep(i)sc(o)pul Țărăi Moldovei, tipărită în anul de la facerea lumii 7153, și de la Mântuirea lumii 1645.

Nu se laude nime de bună credință
De n-are lucruri bune prea cu socotință.

VARLAAM ARHIEP(I)SC(O)PU ȘI MITROPOLIT ȚĂRĂI MOLDOVEI cu milă de la Dumnedzău cătră creștinii den (Ardeal) și și cătră alți creștini toți carii sintu pravoslavnici.

Credincioși pravoslavnici și adevărați fii sf(i)ntei a noastre beserici apostolești, iubiț(i) CREȘTINI ȘI CU NOI DE UN NEAM RUMÂNI, pretutindirea tuturor ce să află în părțile Ardealului și și într-alte părți pretutindiria […]

 

s-au săvârșit în luna lui Iul(ie) 25 dzile, în anul de la Facerea lumii 7148, de la Nașterea lui Hristos 1640. Această cărțulie au agiunsu și LA NOI, LA ROMÂNII DIN ȚARA MOLDOVEI ȘI DIN ȚARA RUMÂNEASCĂ. Cetit-am și am aflat întru ia poruncile d(u)mn(e)zăiești ceale bătrine și ceale noao a dulcelui domnului H(risto)s, Sf(i)nților Ap(o)s(to)li […]”

DOCUMENTUL 35

1646 PRAVILA LUI VASILE LUPU, IAȘI, 1646  „CARTE ROMĂNEASCĂ DE ÎNVĂȚÂTURĂ de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe, cu dzisa și cu toată cheltuiala lui Vasile Voivodul și Domnul Țărâi Moldovei, di în multe scripturi tâlmăcită di în limba ilenească, PRE LIMBA ROMÂNIASCĂ. În Tipariul Domnesc s-au tipărit în mănâstirea a Trei S(fe)ti(te)le în Iași, de la Hristos 1646.

Mulți înțelepți și putearnici împărați cu multă rugă și nevoință și cu mare osârdie s-au cumpătat de-au cercat pănă s-au spodobit de-au găsit izvorul vieții cel nescădzut, ce să dzice svânta scriptură și cu multă dragoste și bucurie lumii l-au arătat pentru binele și folosul a mulți; dup-acea pre urma lor, cu bună învățătură ca o moșie tuturor împreună l-au lăsat și mai vărtos celor lipsiți și însătați de învățătură; pentru că cum nu poate nime a lăcui în ceastă lume fără de apă, așea nu poate fi nice fără învățătură, cum dzice Isaiia prorocul: <Zavistiia cuprinde pre oamenii cei neînvățați>. Drept aceaia și al nostru prea luminat întru creștinătate și dirept întru credință IOAN VASILIE VOEVODA, DOMNUL ȘI BIRUITORIUL ȚĂRÂI MOLDOVEI, urmând urma celor buni și înțelepți domni, socotind neputința și slăbiciunea acestui loc și împuținarea izvoarălor svintelor scripturi și altor învățături și cunoscând nevoia ce va veni și scădearea asupra oamenilor, ce vor fi lăcuitori în Țara Moldovei, fiind fără învățătură, vor fi de pururea însătați și lipsiți ca și cum are fi într-un loc secetos fără de apă, și mai vârtos vădzând nedreptățile și asuprealele mișeilor carele fac cei neînvățați și neînțelegători, diregătorii și giudeațele de pre la toate scaunele Moldovei, drept aceaia cu multă osârdie s-au nevoit Măria Sa de-au cercat pre multe țări, pănă l-au îndireptat Dumnedzău de-au găsit oameni ca aceia, dascali și filosofi, de-au scos den cărți elinești și lătinești toate tocmealele ceale bune și giudeațele celor buni creștini și svinți împărați, carile ca o lumină lumineadză și arată tot lucrul celor întunecați și proști și neînvățați ca să cunoască strâmbătatea tuturor și să giudece pre direptate: carele să cheamă acmu PRAVILELE ÎMPĂRĂTEȘTI. Aceastea înțelepciuni și aceastea învățături ne-au dat și ne-au lăsat NOO TUTUROR RODULUI ROMÂNESC, ca să ne fie noo de pururea izvor de viiația în veaci nescădzut și nesvârșit.

După tocmala și nevoința Mării Sale Domnului datu-s-au învățătură și mie unui mai mic și nice de o treabă a Mării Sale rob, Evstrate biv logofet, de am scos aceaste pravile și le-AM TĂLMĂCIT DEN SCRISOARE GRECEASCĂ PRE LIMBĂ ROMÂNEASCĂ CA SĂ POATĂ ÎNȚELEAGE TOȚI.”

DOCUMENTUL 36

1650 Pisania grecească de la mânăstirea Hlincea (lângă Iași) „S-a ridicat din temeliile pământului această cucernică și vrednică de închinare biserică a sfântului și slăvitului mare mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, prin ajutorul și cheltuiala prea-evlaviosului și prea-strălucitului Domn domnul Io Vasilie Voevod, și s-a zugrăvit de către prea-strălucitul fiu al lui, domnul IO ȘTEFAN VOEVOD, DOMN A TOATĂ ȚARA MOLDOVLAHIEI, PENTRU SUFLETEASCA LOR MÂNTUIRE, ȘI PENTRU TRAINICA AMINTIRE A LOR ȘI A PĂRINȚILOR LOR, FIIND ARHIEREU PREAOSFINȚITUL MITROPOLIT AL MOLDOVLAHIEI SAVA, și cârmuind prea-cucernicul domn Dosoftei. Anul de la Facerea Lumii 7169, iar de la Întrupare 1650, indicția a 13-a, luna lui Noiemvrie în 20.”

DOCUMENTUL 37

1652, lista (în limba greacă) cu Mitropoliile şi Arhiepiscopiile aflate în subordinea Patriarhiei Ecumenice, aşa cum apar în Pravila cea Mare din 1652. Sunt subliniate cele trei Mitropolii de pe teritoriul României (Proilaviei – locull 55, Ungro-Vlahiei – locul 71 şi MOLDOVLAHIEI – locul 72)

DOCUMENTUL 38

1660 Povestea lui Simion Dascălul (cronicar și copist moldovean) DESPRE ÎNTEMEIEREA ȚĂRII MOLDOVEI Din Letopisețul lui Grigore Ureche. „O poveaste den  predosloviia celui moldovenesc ce într-însa spune că IASTE FĂCUTĂ ȚARA DEN DOAO LIMBI, DEN ROMÂNI (РОМѪНИ) ȘI DEN RUȘI, de care lucru să cunoaște că și PĂN’ ASTĂZI IASTE ȚARA GIUMATATE DE RUȘI, GIUMATATE DE ROMÂNI. Ce aceasta poveaste nu să află însămnată de Uriache vornicul, iar eu, Simion Dascalul, n-au lăsat-o neînsămnată nici aceasta.

Scrie la leatopisețul moldovenesc, la predoslovie, și zice că dac-au ucis acel ficior de domnu acel buor, întorcăndu-să înapoi, văzind locurile desfătate, au luat pre cămpi într-o parte ș-au nemerit la locul unde iaste amu a Suceavei. Acolo amirosindu-le fum de foc și fiind locul despre apă, cu pădure mănuntă, au pogorăt pre mirodeniia fumului la locul unde iaste amu mănăstirea Ețcanei. Acolia pre acelaș loc au găsit o prisacă cu stupi și un moșniag bătrăn, de păziia stupii, de seminție au fost rus și l-au chemat Ețco.

Pre carele deaca l-au intrebat acei ficiori de domnu ce omu e și den ce țară e, el au spus că iaste rus den Țara Leșască. Așijderea și pentru loc l-au intrebat, ce loc iaste acesta și ce stăpăn ascultă ? Ețco au zis că iaste un loc pustiiu și fără stăpân, de-l domnescu hierăle și pasările și să tinde locul în gios, păn’ în Dunăre, iar în sus păn’ în Nistru, de hotărăște cu Țara Leșască, și iaste un loc foarte bun de hrană. Înțelegând ficiori de domn acesta cuvânt, au sărguit la Maramorăș, de ș-au tras oamenii săi și pre alții au îndemnat, Ș-AU DESCĂLECAT ÎNTĂI SUPTU MUNTE ȘI S-AU LĂȚĂT PRE MOLDOVA ÎN GIOS. Iar Ețco prisăcariul, deaca au înțeles de descălecaria maramușianilor, îndată s-au dus în Țara Leșască, de au adus rusi (рȢси) mulți și i-au descălecat pre apa Suceavei în sus și pre Siréti despre Botășiani. Și așea de sărgu S-AU LĂȚIT ROMÂNII ÎN GIOS ȘI RUȘII ÎN SUS.”

DOCUMENTUL 39

1661 NICOLAE MILESCU SPĂTARU (CĂRTURAR MOLDOVEAN), Carte cu multe întrebări foarte de folos, 1661 „Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței noastre tălmăcită de Nicolae Spăt de pre limba grecească PRE LIMBA NOASTRĂ PROASTĂ RUMUNEASCĂ, întru trecutul anilor de la Hristos 1661, în luna lui ghen, 10 dni.

DOCUMENTUL 40

1665 Codicele pribeagului Gheorghe Ștefan voevod, 1665  „Eu robul lui D[u]mn[e]dzău IO GHEORGHE ȘTEFAN VOEVOD, ce am fostu din mila lui D[u]mn[e]dzău DOMNU ȚĂRĂI MOLDOVEI, streinându-mâ D[u]mn[e]dzău după mila sf[i]nții sal[e] din locul mieu și înblănd pin multe țări streine, aducându-ne Dumnedzău și-n această țară a Livonii în tărgul în Perno, fiind foarte loc sălbatec, și depărtat de leagea pravoslavnic[ă], fiindu cu noi puținei creștini de ai noștri muldoveani, carii findu slabi și neînțelegând scriptura după cum ne iaste obiceaiul; găndindu și socotindu înpreună cu rugătoriul nostru Andonie Arhimandritul, cum vom putea să-i mai multu tragem spre înțelegere decăt să să rătâcească după alții, scos-am psalmii vecernii și a demeneții și ceasurile PRE LIMBA NOASTRĂ CĂRȚI ROMĂNEAȘTE | pentru ca să înțăleagă luându pildâ și din scriptură întâi a 5-a carte a lui Moiseiu, când au dat D[u]mn[e]dzău lui Moiseiu dzicănd: nu cu altâ limbă înainte oamenilor jidovești să cetească, sau să cănte, ce cu limbă jidovească ca să înțăleagă toț[i] ce citesc sau căntâ; și iară David scrie în psalmi: toată facerea să laude pe D[u]mn[e]dzău. Așiderea Pavel ap[o]s[to]lu scrie cătră Coritheni dzicănd: mai bine voiu 5 cuvinte în besearică să grăesc cu limbă înțeleasă decăt o mie de cuvinte într-altă limbă care nu înțeleg oamenii, drept aciaia și noi ne-am îndemnat de am scris, însă nu cu vro măndrie sau țiindu-ne dascali, nefiind învățaț[i] și carte fiind de 35 de ai lipsit de amănă, mă rog cine va ceti să n-aibă de rău, ce vom fi greșit că nu iaste din simețiia noastră ce din greșeală și din uitare. Dumnedzău cu mila sfinții sale să vă spăsască pe toț[i] pravoslavnicii creștin[i], amin.

Însă izvodul aceștii cărțulii s-au scos în țara Livonii, cum scrie mai sus, iară apoi dacă amu-a venit în țara Pomorscu, în tărgu în Ștetin, mai multu AM SCOS DIN SĂRBIE PRE ROMĂNIE și o am svrășit de scris aicea la Ștetin a Sfeților vă l[ea]t 7173 (=1665) m[e]s[e]ța martie 12 cănd au fost Paștile 26 martie. | Pisal Antonius ARCHIMANDRITA DIN MOLDAVITZA”.

DOCUMENTUL 41

1669 Inscripție în limba greacă pe clopotul din curtea Mânăstirii Cetățuia – Iași, cu numele ctitorului IOANNȢ ΔȢKA BOEBOΔ: „Acest clopot se dă la venerata și sfânta mânăstire a sfinților vestiților, pretutindeni-lăudaților și în frunte mergătorilor Apostoli Petru și Pavel, de prea cucernicul și prea strălucitul Domn a toată MOLDOVLAHIA și ctitor, domnul Domn Ioan Duca Voevod, spre veșnica pomenire.”

DOCUMENTUL 42

1671

DOCUMENTUL 43

1671 MIRON COSTIN, Viața lumii (circa 1671-1673)

puținea osteneală, ci mai multu să să vază că poate și în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare ce se cheamă stihuri. Și nu numai aceasta, ce și alte dăscălii și învățături ar putea fi PRE LIMBA ROMÂNEASCĂ, de n-ar fi covârșit vacul nostru acesta de acum cu mare greotăți, și să fie și spre învățături scripturii mai plecate a lăcuitorilor țării noastre voie. Citește cu bună sănătate și cât poți mai vârtos de primejdiile lumii să te ferești, cu ajutoriul preaputernicului Domnului-Dumnezeu. Amin.

DOCUMENTUL 44

1673 Dosoftei, Psaltirea în versuri, Uniev (Podolia), 1673

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei este socotit primul mare prozator român. Prin „Psaltirea în versuri”, cu peste 500 pagini şi 8634 de versuri, tipărită în 1673 la Uniev, Podolia (azi Унів, Ucraina), Dosoftei este considerat este considerat primul mare poet român. Își numește marea operă ”Psăltire a Sântului Proroc David PRE LIMBÂ RUMÂNEASCÂ cu zâsa și cu toatâ cheltuiala Prealuminatului întru Iisus Hristos Stefan Petră Voevoda DOMNUL ȚĂRĂI MOLDOVEI. Din Sântele Scripturi a Sânților Părinți dascălilor Sântei Besiarici, cu lungâ ostenealâ în mulți ani socotitâ și cercatâ prin Sântele Cărți, și diacia pre verșuri tocmitâ în cinci ani foarte cu osărdie mare, de SMERITUL DOSOFTEI MITROPOLITUL DE ȚARA MOLDOVEI.”

VERSURILE LUI MIRON COSTIN asupra originii italice a românilor

”TVORENIE MIRONA PRECEST

Nago dvornica velicago, nijneai zemli

(Compunerea lui Miron preacinstitul Vornic mare de Țara de Jos)

NEAMUL ȚĂRÂI MOLDOVEI DE UNDE DĂRAZÂ?
Din Țara Italiei tot omul să creazâ.
Fliah întăi apoi Traian au adus pre-acice
Pre strămoșii cestor țări de neamu cu ferice.
Răsădit-au țărâlor ghotarele toate,
Pre siamne ce stau în viaci a să vedia poate.
EL CU VIȚA CESTUI NEAM ȚARA RUMĂNEASCÂ
ÎMPLUT-AU ARDEALUL TOT ȘI MOLDOVENEASCÂ.
Siamnele stau de să vâd de dânsul făcute,
Turnul Severinului să custe-n vremii multe.
STREMOȘII MOLDOVEEI ADUS-AU ÎN ȚARÂ,
Pre Ghețâi cu sabiia scoțând din hotarâ.
Stau siamnele podului cu praguri căzute,
Și Turnul Severinului de Seviru făcute,
Podul prestă Dunăre-n Țara Rumâneascâ,
De-au trecutu-și oștile-n Țara Ungureascâ.
PRE-ACELA POD AU TRECUT MOLDOAVEI STREMOȘII,
Bătând război cu Dachii a Sasilor moșii.”

DOCUMENTUL 45

1679 Dosoftei, DUMNEZEIASCA LITURGHIE, IAȘI, 1679 „Dumnedzăiasca Liturghie, acmu întăi TIPĂRITÂ RUMĂNIAȘTE, cu multă osărdie, să-nțăliagă toți spăseniia lui Dumnedzău cu întreg înțăles. Tipăritu-s-au la svânta MITROPOLIE ÎN IAȘI, mesiță mai, în anul 7187.

Cuvânt depreună CĂTRĂ TOATĂ SEMINȚIIA RUMÂNIASCĂ

Luminatul întru pravoslavie și credincios în Părintele și Fiiul și Svântul Duh, Troiță într-o ființă și nedespărțâtă, unul Dumnedzău totputiarnic, făcător vădzutelor tuturor și nevădzutelor, Ioan Duca Voevoda, cu mila lui Dumnedzău Domn și oblăduitoriu a toată Țara Moldovei, dar, milă, pace, sănătate a toată semențiia româniască, tutinderia ce să află-ntr-această limbă pravoslavnici, cu toată inema ciarem de la Domnul Dumnedzău și izbăvitoriul nostru Is. Hs. Din cât s-au îndurat Dumnedzău de ni-au dăruit mila Sa, dăruim și noi acmu deodată acest dar LIMBII RUMÂNEȘTI, svinta Liturghie, SCOASĂ PRE LIMBĂ RUMÂNIASCĂ de pre

Prealuminatului întru Iisus Hristos Ioan Duca Voevoda, Domnului și oblăduitoriului a toată MOLDOVLAHIIA, de la milostivul Dumnedzău Măriii tale poftim pace și sănătate într-ai mulți.”

DOCUMENTUL 47

1679 Mitropolitul Dosoftei roagă pe Patriarhul Ioachim al Rusiei să-i trimită o tipografie (1679)

„† Celui adumbrit de harul preasfintei și de viață făcătoarei Treimi și binefăcătorului strălucit înzestrat cu preacuvioșie, celui cu viață asemenea îngerilor, deopotrivă apostolilor și părtaș cu toți sfinții, Marelui Domn din mila lui Dumnezeu, lui Ioachim, arhiepiscopul cetății împărătești și de Dumnezeu luminate a Moscovei și PATRIARHUL ȘI IERARHUL A TOATĂ RUSIA, MARE, MICĂ ȘI ALBĂ, și a tuturor părților nordice și de lângă mare, dorim Sfinției Tale pace, sănătate și mântuire și petrecere îndelungată spre întărirea și păstrarea bisericii ortodoxe a lui Hristos și spre a înmulți talantul harului. Ne rugăm de Sfinția Voastră, preacinstite și milostive părinte, să faci cu noi milă cu iubire de oameni și să ne trimiți tipografie să ne facem cărți, ce le-am tradus ÎN LIMBA ROMÂNEASCĂ (ВОʌОСКЫИ IAЗЫКЪ) din cea grecească și slovenească, căci la noi a dispărut învățătura de carte și sunt puțini care înțeleg limba cărturarilor; arată iubire în numele lui Dumnezeu, precum ne-ai promis cu un prilej binevenit. Foarte dorim să o primim aceea și în tot minutul o așteptăm din inimă, căci ne-a spus cinstitul Ioan Bielevici promisiunea sfântă a Sfinției Tale, spunând că Sfinția Voastră Patriarhicească a zis că ne trimiți tipografie întreagă cu toate uneltele de lipsă și cu instrumentele câte sunt necesare.

După aceea, Sfinte Părinte, să ne trimiteți un șurub cu teascul cu care se apasă hârtia pe slove și slove, cu care ați tipărit Biblia, mărunte și de mijloc, care sunt pentru Psaltire, Slujebnice și pentru Evanghelie. Și preamilostivul Dumnezeu să păzească pe Sfinția Patriarhicească și să te învrednicească a fi cu sfinții întru mărirea sa nespusă. Amin. 7187 15 August în Iași.

Al Sfinției Voastre Patriarhicești smeritul Dosoftei, MITROPOLIT AL MOLDOVEI, mă închin și sărut sfânta dreaptă a Sfinției Tale.”

DOCUMENTUL 48

1681 Mitropolitul Dosoftei, Molitvenic de-nțăles, Iași, 1681

Preluminatului întru pravoslavie, blagocestivului, și precinstitului, și milostivului nostru Domn Măria Sa Ioan Duca Voevoda. Din mila lui Dumnedzău Domn Țărâi Moldovei. De la veacinica svintei Troițe putiare poftim Mării tale sănătate și pace cu viațî nărocitî să petreci Măria ta pururia adevăr.

Dzâce Prorocul înpărat David, milostive și pre luminate Doamne, chirios o fteo evloghitos chirios imeran caftimeran, Domnul Dumnedzău blagoslovit blagoslovitu-i Domnul, dzâ din dzâ, spori-ne-va Dumnedzăul mântuințelor nostre Dumnedzăul nostru Dumnedzău dea mântuiria. Slavî să fie lui Dumnedzău în viaci și preste viaci, și preste vremi nefârșite, c-au sporit Svinția sa și au agiutat ș-au blagoslovit în dzâlele Mării tale de s-au făcut și aciastî Svântî Carte PRE LIMBÎ ROMÂNEASCÎ, tainele svintei besiarici cu carile să face spăseniia nostrî a creștinilor, adecă molităvnicul, pentru ceaia milostive Doamne la aceastî pomanî dumnedzăiascî am socotit de-am scris pre toț Prealuminații și svint pomeniții Domnii țărăi, ca să să pomeneascî pentru nevoițe ce-au nevoit cu creștinătatea și cu pravoslaviia. Pentr-aceaia le-am scris și verșuri precum mi-au agiuns știința, într-acesta chip:

Domnii țărâi Moldovei, pus-au nevoințî,
De-au învățatu-și țara direaptă-i credințî.
Pravoslavnica liage ferind necorcitî,
Și-n ceriu Hristos le cruțî viiațî fericitî […]”

DOCUMENTUL 49

1682 Dosoftei, Viața și petrecerea Sfinților, Iași, 1682  „Viața și petriaceria svinților acmu tipărite. Întru bl[ago]s[lo]vite dzâlele Prealuminatului întru I[isu]s H[risto]s IOAN DUCA VOEVODA. Cu mila lui Dumnidzău ȚĂRÂI MOLDOVEI ȘI UCRAINEI cu porunca Mării Sale și cu poslușenia a smereniei noastre. A lui DOSOFTEI MITROPOLITUL SUCIAVEI. În tiparnița Svintei Mitropolii în Iași, la care tiparnițâ ne-au ațiutorit de la Mosc Svinția Sa Părintele nostru, Patriarhul Ioachim. De la nașterea Domnului și Mântuitoriului nostru I(isus) H(risto)s leat 1682.

„Cătră iubitul cetitoriu Sănătate! (pagina din stânga)

A sinaxarului dumnedzăiascâ și svântâ carte scoasă de pre greciaște și ellineaște din 12 Mineae a Svintei Besearici, și din cărțâle vistiariului Besiaricii PRE LIMBÂ RUMÂNIASCÂ cu lungâ nevoințâ, și cu Lexicone de-agiunsu tălmăcitâ, cu pohta blagocestivilor și lui Dumnădzău IUBIȚI DOMNII ȚĂRÂI MOLDOVEI IOAN GHEORGHI GHICA VOEVODA, ȘI ȘTEFANU VASILIE VOEVODA, ȘI EVSTRATIE DABIJA VOEVODA, ȘI IOAN DUCA VOEVODA ȘI ILIAȘI ALEXANDRU VOEVODA, ȘI IOAN STEFANU PETRE VOEVODA, ȘI IOAN DIMITRIE CANTACUZINO VOEVODA, ȘI MĂRIA SA IOAN ANTONIE RUSET VOEVODA, și cu pofta Dumilor sale cinstiților Boiarii țărâii, într-atâta lungâ vriame scriind și tălmăcind câte am putut birui în acești viaci grei a Țărâi, abia cu mult greu am scris și aciastâ Svântă carte, de O AM TĂLMĂCIT RUMĂNIAȘTE pre limbâ proastâ, cariia iubiții lui Dumnedzău și cinstiți cetitori, cu drag să o primiți și să o cetiți fără urât, că nu spune într-ânsâ de petrecăniile și puterile împăraților și a chesarilor, ș-a crailor, ș-a domnilor, nice de vitejiile și izbândile hatmanilor, nice de nevoințele vitiajilor și ghârăților lumești, ce de nevoințele și biruințele și izbândile a vitiajilor Împăratului și Domnului ceresc, de-acărora nevoințe îngerii se minuneadză, cum ei puturâ de să nevoirâ și biruirâ a bate război așia de minunat preste toatâ minunia și cinstit preste toatâ cinstia. Carile Dumneavoastrâ cetindu-le în toate dzâle veți îndulci sufletiaște ca în Raiul adevărat a Svinții Sale, și întâi să pomeniți și să mulțămiți blagocestivilor Domni, și pre noi încâ nu uitați de la Svântâ ruga Dumilor voastre.”

DOCUMENTUL 50

1683 Mitropolitul Dosoftei, Parimiile preste an, Iași, 1683

”Prealuminatului întru pravoslavie, blagocestivului și preacinstitului și milostivului nostru Domn Ioan Duca Voevoda. Din mila lui Dumnedzău DOMN ȚĂRÂI MOLDOVEI ȘI UCRAINEI. Dela vecinica Svintei Troițe putiare poftim Mării tale, sănătate și pace cu viațâ nărocitâ să petreci Măria ta pururea adevăr.

Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință,
De-au îmvățatu-și țara direaptâ-n credințâ,
Pravoslavnica liage ferind necorcitâ,
Și-n ceriu Hristos le cruțâ viațâ fericitâ.
Descălecat-au Țara Domnul Dragoș Vodâ,
Fericitâ, vuiacâ, cu tot fial de rodâ.
Când au adus într-însâ RUMÂNIASCA LIMBÂ
Devin neam și feritâ de la calea strâmbâ.
Să trage de pre sânge rudâ-mpărăteascâ.
Dumnezău l-au sporitu-l nainte sa-i creascâ.
Și fiu-său Sas Vodâ și cu Bogdan Vodâ
Cu doamnă-sa Maria, lăsând bunâ rodâ
Pre Fedor Bogdanovici Lațcu să numiaște,
Cu doamnă-sa cu Anna de să pomeniaște.
Pătru Vodâ pre urmâ purceasâ cu vițâ,
Carele-i zâc Mușatin în bunâ priințâ […]”

СтѢйшомȢ гпднȢ IωакимȢ ПатрїархȢ Царскаго Града Москви и всєѦ Рωсїи, вєʌикωи и маʌωи и прочаѦ – СТИХИ ВΩʌОСКИѢ

Traducere: „Prea sfințitului Domn Ioachim Patriarchul Împărătescii Cetăți MOSCVA și al întregei Rusii, al celei mari și al celei mici și celelalte – VERSURI ROMÂNEȘTI:

Lăudatâ s-aibâ direptul pomanâ
În ceriu și pre lume fără de prighanâ,
Că și de la Moscvâ luciaște lucoare,
Întindzând lungi radze i bun nume supt soare:
Ioachim Svintul, a svinta cetate
Acia’mpărătâscâ, de creștinătate.
La dânsu pentru mila cine năzuiaște
Cu ovilit suflet, bine-lu dăruiaște.
C-am năzuit și noi la svânta lui fațâ,
Priimitu-ne-au bine ruga cu dulciațâ:
Din patrierșie datu-ne-au tipare,
Sufleteascâ treabâ, și bine ne pare.
Dia i Dumnădzău parte, și-n ceriu să luciascâ,
De-a rândul cu svinții să să proslăvascâ. Amin

Tradus: Fiul Sfinției tale smeritul Dosoftei MITROPOLITUL SUCEVEI”

DOCUMENTUL 51

1685

DOCUMENTUL 52

1700 Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică (începutul sec. XVIII)

Iarăși cătră cititoriu

Vii ști, iubitule, ca nu pentru cei carii într-aceste pomenite limbi pedepsiți sânt, scara acii am suppus; ce pentru ca de împrumutarea cuvintelor streine, cei mai nedeprinși, lovind vrereași, ca așa a le înțălege și în dilectul strein să deprindă; că așa unul după altul nepărăsit urmând, spre cele mai adânci învățături, prin hirișă limba a noastră, a purcede, a să îndrăzni cu putință ar fi, precum toate alalte limbi, de la cea elliniasca întâi îndemnându-să, cu deprinderea îndelungă, și a limbii sale supțiiare, și a cuvintelor însămnare, ș-au agonisit, așa cât, ce va să zică, υπόθεσης, înțelege Latinul, Lehul, Italul, și alții, Hypothesis, macar că cuvântul acesta singur a ellinii numai ar fi; într-acesta chip spre alalte, învățături grele, trebuitoare numere și cuvinte dându-le, a le moldoveni, sau A LE ROMÂNI SILEȘTE. În moldovenie ellinizește, și în ellinie moldovenisește.

Însă cu atâta îndestulit să nu fii, foarte bine cunoscând pre Dumnădzău, a toate darurile deplin dăruitoriul, amândoi noi a-l ruga rămâne, că toată învățătura Loghicăi pre limba noastră, în curând să videm; carea învoind Puternicul, în curând de la noi o nădăjduiaște.

DOCUMENTUL 53

1702

DOCUMENTUL 54

1702 Călătoria lui Edmund Chishull (1702)

„Această provincie a fost sub romani, începând de la Traian până la Galienus, sau mai curând Aurelian, care – născut aici – a mutat totuși restul romanilor de aici în Moesia și Panonia. Când a ajuns tributară turcilor prin forța armelor, a fost bucuroasă să accepte impunerea a trei sute douăzeci de pungi pe an, în timp ce Moldova – ce se supusese de bunăvoie aceluiași jug – a fost impusă la o cifră netrecând de șaizeci de pungi. De atunci încoace, neîntrerupt, numirea domnului a stat cu totul în mâna turcului, care îi îngăduie totuși toate drepturile suveranității înlăuntrul principatului, afară de cel de a declara război și a-și bate o monedă proprie. Cea care umblă în această țară este talerul olandez sau cel venețian cu leul, împreună cu quartul din Polonia, și o monedă măruntă săsească numită aici ban din care o sută treizeci și două prețuiesc un leu. Dreptatea este aici împărțită după vechile legi ale provinciei, care sunt conforme cu legea romană. Puterea de a rosti osânde ca și rostirea lor este numai a domnului. După osândire, așa cum se întâmplă de obicei în Turcia, execuția urmează chiar îndată. Pentru o mai bună împărțire a tributului și pentru alte obligații comune țara întreagă este împărțită în șaptesprezece județe din care fiecare trebuie să dea proporția respectivă ce-i revine. În timp de război ține de obicei sub arme douăzeci de mii de oameni, din care o pătrime își continuă slujba cu plată în timp de pace.

BĂȘTINAȘII ÎȘI ZIC ÎNDEOBȘTE ROMÂNI (ROMANS) ȘI NUMESC ȚARA LOR ȚARA ROMÂNEASCĂ (TZERRA ROMANESCA), încredințați că își trag originea de la romani. Și în dovedirea acestei păreri ei pot să invoce limba lor, care este un amestec confuz de latină și italiană, în care au fost introduse din întâmplare și ceva cuvinte turcești și slavone. Ei scriu numai cu litere slavone chirilice, ce par să fie o deformare a celor grecești. Și ACESTE PARTICULARITĂȚI DE LIMBĂ, CA ȘI DE SCRIERE, LE AU ÎN COMUN CU MOLDOVA, CĂCI ACESTE DOUĂ ȚĂRI ÎMPREUNĂ CU TRANSILVANIA ALCĂTUIAU VECHEA DACIE: CELE DOUĂ DINTÂI – DACIA RIPENSIS, ȘI CEA DIN URMĂ – DACIA MEDITERANEE. Vinurile din această țară, mai ales cele de la Târgoviște, sunt de o bunătate nespusă. Portul românilor (The Valachian habit) seamănă mult cu cel al turcilor. Religia lor

este întru toate cea a bisericii grecești și cârmuirea ei e supusă Patriarhului din Constantinopol. SLUJBELE LOR RELIGIOASE se săvârșesc fie pe limba greacă sau pe cea slavonă, deși am fost asigurat că ÎN UNELE BISERICI ESTE ADMISĂ ȘI LIMBA ROMÂNEASCĂ (VALACHIAN), cel puțin ei au adesea evanghelia și alte slujbe în limba aceasta, dar slujba liturgică însăși, mai rar. Bisericile fiecărei parohii, ca și capelele numeroaselor mânăstiri ce se văd aici, sunt de obicei foarte arătoase, bine clădite, bogat împodobite, zugrăvite cu profunzime, și cele mai multe din ele înzestrate cu clopote, deși în unele locuri am observat toaca de lemn care este răspândită la grecii din Turcia, unde clopotele nu sunt îngăduite. Nartexul (sau tinda) este de obicei mâzgâlit cu reprezentări superstițioase ale pedepselor iadului, și adesea pereții interiori sunt profanați cu vreo înfățișare trupească fără rost a lui Dumnezeu Tatăl, lucru îngăduit aici împotriva principiilor mărturisite și ale declarațiilor bisericii grecești […]”

DOCUMENTUL 55

1710 „HRONICUL ROMANO-MOLDO-VLAHILOR. ALCĂTUIT DE DOMNUL MOLDAVIEI DIMITRIE CANTEMIR, LA ANII 1710. Iară acum de pe orighinalul manuscript depozitat de Fericitul Autoriu în Împărăteasca Arhivă a Moscvei scozindu-se, cu învoirea preaînălțatului nostru Domn Mihail Grigoriu Sturza V(oie)v(o)d. Și din orânduirea Înalt prea sfințitului Arhiepiscop al Sucevii și Miropolit Moldaviei D(omnul) D(domn) Veniamin Costache s-au tipărit. Tomul I. Iașii. În Tipografia S(fintei) Mitropolii. 1835.

Marca domnului Dimitrie Cantemir.
Cum s-au aflat în MANUSCRIPTUL ORIGHINAL AL ISTORIEI ROMANO-MOLDO-VLAHILOR.

HRONICON A TOATĂ ȚARA ROMÂNEASCĂ (CAREA APOI S-AU ÎNPĂRȚIT ÎN MOLDOVA, MUNTENEASCA ȘI ARDEALUL) din descălecatul ei de la Traian Împăratul Râmului. Așijderea pentru numerele, carele au avut odată, și carele are acmu, și pentru Romanii carii de atuncea în trânsa așăzându-să, întraceiaș și pănă acmu necontenit lăcuesc.

Pentru vechiu neamul tătărăsc, carile în Sfânta Scrisoare să cheamă Gog și Magog, și pentru de obște hotărârea a toată Schithia și pentru numele Dachiei.

Capul I.
Prolegomena.

Cap XII.

Arată-să pre scurt NEAMUL MOLDOVEANILOR, MUNTEANILOR, ARDELEANILOR (CARII CU TOȚII CU UN NUME DE OBȘTE ROMÂNI SĂ CHEAMĂ) să fie din rodul său hireși Romani, și precum Dachia au fost descălecată de Traian împărat cu cetățeani și slujitori Romani.

Aceștea dară mai sus pomeniți și în toată lumea cu nume nemuritoriu vestiți Romani, nepoții adecă și strănepoții Ellinilor Troadeani, sânt moșii strămoșii noștri a Moldoveanilor, Munteanilor, Ardeleanilor, și a tuturor oriunde să află a Romanilor, precum și SINGUR NUMELE CEL DE MOȘIE NE ARATĂ (ROMÂNI CHEMÂNDU-NE) ȘI LIMBA CEA PĂRINȚASCĂ (CAREA DIN ROMÂNEASCĂ sau Lătinească este) nebiruit martur ni este […]”

DOCUMENTUL 56

1711 Nicolae Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii (despre daci, romani și români)

 (de la rândul 3) Așezănd Traiian Înpărat Domni pre la cetăți, precum zic la leași caștalan, cine care Domn cu al său, iar pre la toate marginile și locurile au pus oșteni, cu numele acestor țări Moldova și Țara Muntenească, Dațiia de Gios; iară Ardealul și părților celorlalte Dațiia de Sus, precum s-au scris la hotarăle Dații. Și acest nume au fost la aceste țări pănă la a dooa descălecare cu Dragoș vodă. Mulți zic Țării Moldovei și Țării Muntăniști, streinii: Dația. ÎNSĂ NEAMUL LĂCUITORILOR NU Ș-AU SCHIMBAT NUMELE, CE TOT RUMĂNII SAU ROMANI, și țările deprinpregiur … acest neam de la Italiia, cării țări îi zic streinii vlah, vloh, unii zic valios, unii ulah. După vloh, italiianul au zis vlah, iară latinul Valahiia […]”

DOCUMENTUL 56 a

Dimitrie Cantemir că: „Înainte de soborul bisericesc de la Florenţa (1437), moldovenii foloseau litere latineşti, după pilda tuturor celorlalte neamuri al căror grai se trage din cel roman.”? DESCRIPTIO MOLDAVIAE (DESCRIEREA MOLDOVEI). Dimitrie Cantemir are în Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714-1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin, și un capitol ”Despre literele moldovenilor”, în care spune: ”Înainte de soborul bisericesc de la Florenţa (1437), moldovenii foloseau litere latineşti, după pilda tuturor celorlalte neamuri al căror grai se trage din cel roman. Dar când mitropolitul moldovean a trecut, la acest sinod – după cum am arătat mai sus – de partea papistaşilor, atunci urmaşul său, cu numele Theoctist – diacon al lui Marcu din Efes, bulgar de neam, ca să stârpească aluatul papistaşilor din biserica moldovenească şi să taie celor tineri prilejul de a citi vicleşugurile papistaşilor – l-a sfătuit pe Alexandru cel Bun să izgonească din ţară nu numai pe oamenii de altă lege, ci şi literele latineşti şi să pună în locul lor pe cele slavoneşti. Cu această râvnă prea mare şi nepotrivită, el a ajuns ctitorul cel dintâi al barbariei în care este împotmolită astăzi Moldova. Dar fiindcă literele slavoneşti nu ajungeau pentru scrierea tuturor vorbelor pe care graiul moldovenesc le-a luat parte din graiul latinesc şi parte din graiurile neamurilor învecinate, atunci a trebuit să fie născocite câteva litere noi: de aceea graiul moldovenesc a avut apoi un număr atât de mare de litere cum nu are nici un alt grai europenesc.”

DOCUMENTUL 57

1717 Dimitrie Cantemir, ”Voievodul și de moșie Domn a Moldovii” (martie – aprilie 1693 și 1710 -1711) și ”a Svintei Rossieștii Înpărății Cniadz”, mare cărturar enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, membru al Academiei de Științe din Berlin), publică în 1717, la Sankt Petersburg, în „limba româniască„, „HRONICUL VECHIMEI A ROMANO-MOLDO-VLAHILOR ÎNTĂI PRE LIMBA LĂTINIASCĂ IZVODIT, IARĂ ACMU PRE LIMBA ROMÎNIASCĂ SCOS.”

DOCUMENTUL 58

1718 DIMITRIE CANTEMIR, DESPRE NUMELE ANTICE ȘI DE ASTĂZI ALE MOLDOVEI (1718-1719) IGITUR TOTA NOSTRA VALACHICA NATIO EX ROMANIS CIVIBUS EXORDIUM SUUM DUCERE AETERNA QUADAM TRADITIONE PERHIBETUR…

„Așadar, ÎNTREGUL NOSTRU NEAM ROMÂNESC se vădește, printr-o tradiție veșnică parcă, a-și trage începutul din cetățeni romani – și se poate și dovedi <ca atare> – și păstrează chiar și astăzi cu tărie vechiul nume al romanilor, chiar dacă alte neamuri le-au schimbat numele, așa cum am arătat mai sus.

Înainte de toate, CHIAR DACĂ TOT ACEST <NEAM> A FOST ÎMPĂRȚIT ÎN TREI ȚINUTURI DE CĂPETENIE (DESPRE CARE SE VA VORBI MAI APOI), TOTUȘI TOȚI SE CHEAMĂ CU ACELAȘI NUME DE ROMÂNI [ROMANORUM NOMINE SE APPELLANT], DISPREȚUIND ADICĂ ȘI DÂND DE-O PARTE NUMELE DE VALAHI, CARE LE-A FOST DAT DE CĂTRE POPOARELE BARBARE. CĂCI ROMÂNII CARE TRĂIESC ȘI ASTĂZI ÎN TRANSILVANIA, DEASUPRA FLUVIULUI OLT, ÎN ȚINUTUL NUMIT MARAMUREȘ [MARAMORISS], NU-ȘI DAU NUMELE DE VALAHI, CI DE ROMÂNI (martori îmi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania). CEI DIN VALAHIA (PE CARE GRECII DIN VREMURI APROPIATE ÎI NUMESC UNGROVLAHI, IAR NOI MOLDOVENII ÎI NUMIM MUNTENI [MONTANOS] – CĂCI AU LUAT ÎN STĂPÂNIRE MAI MULTE LOCURI MUNTOASE

 

locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Românească [Czarra Romanasca], adică <în latinește> terra Romana. NOI MOLDOVENII LA FEL NE SPUNEM ROMÂNI [NOS MOLDAVI SIMILITER NOS ROMANOS DICIMUS], IAR LIMBII NOASTRE NU DACICĂ, NICI MOLDOVENEASCĂ (dat fiind că numele Moldovei și al moldovenilor este dat foarte de curând, cum vom spune mai apoi) CI ROMÂNEASCĂ, astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin dacă știe limba noastră, NU-L ÎNTREBĂM ȘTII MOLDOVENEȘTE? [SCIS MOLDAVICE?], CI ȘTII ROMÂNEȘTE? [STII ROMANESTE?], ADICĂ <ÎN LATINEȘTE> SCIS ROMANICE? Iar dacă aceste neamuri n-ar fi de la obârșia lor romani, cum, mă rog, ar fi putut să-și ia prin minciună și numele și limba romanilor?”

DOCUMENTUL 59

1747 AȘEZĂMÂNT PENTRU ȘCOLI al lui Grigore Ghica al II-lea (Iași, 1747) „† Иω Григорє Гикa в(oє)в(oда), Бoж(їєю) миʌост(їю), господаръ Зємʌи МОʌДАВСКОИ

Facem știre tuturor cui să cade a ști pentru rândul școalelor, de învățătura cărții, de vreme ce în țeara aceasta de nepurtare de grijă a domnilor neobicinuindu-se mai dinainte vreme a se ținea școale de învățătură, era multă prostie, că și cei puternici, ce cu puterea lor ținea dascal pentru copiii lor, încă și cu învățătura cea desevârșit nu se procopsea, rămâind cei mai mulți tot neînvățați, iar prostimea cu totul se afla lipsiți de podoaba învățăturei. Și fiindcă școalele sânt ca o fântână din care se adapă obștescul norod cu îndestularea învățăturii și a înțelepciunii, care învățătură îl face pe tot omul a cunoaște Dumnedzeirea, a pricepe legea cea pravoslavnică, a procopsi pe oameni cu dascăli învățați, de la care curge mult folos, atât bisericesc cât și politicesc. Cu puterea învățăturii, și Sfinții Părinți au biruit eresurile și au luminat sfânta biserică, împodobind-o cu multe canoane de cântări și laude, și pre toți ne îndeamnă și ne învață a ne sili cu învățătura.

Aceasta dar râvnind și domnia mea, care după ce dumnezeească pronie au rânduit a ni se da stepena domniei acestei țări, îndată atuncea în domnia întăia am cercetat și pentru așezământul școalelor, și întâiu am făcut acest așezământ, rânduind și așăzând să fie PATRU ȘCOALE cu patru dascăli: una elinească, și alta grecească, și alta slavonească ȘI ALTA ROMÂNEASCĂ, iar leafa dascălilor se orânduise asupra boerilor cu boerii și a dregătorilor. Dar pe urmă cunoscând că cu acest așezământ nu vor putea sta școalele, fiindcă era cu supărare și boerilor se pricinuia sminteală și cu schimbarea boeriilor, și neputându-se scoate banii la vremi, nu lipsia jălbile dascălilor. Vădzând domnia me că se dă o pricină de stricare școalelor, și fiind trebuință a se găsi alt chip de așezământ școalelor, mai întemeiat și stătătoriu, am socotit domnia mea, luând blagoslovenie și de la preosfinția sa părintele mitropolitul Țării și a sfințiilor seale episcopilor, și cu tot Sfatul nostru, d(umne)lorseale boerii cei mari, am ales hotărând așezarea școalelor de s-au făcut într-acestaș chip.

streini și săraci cu hrana și îmbrăcămintea; purtătoriu de grijă să fie și acestora tot însuși sfințiia sa părintele mitropolitul . Însă ce va cuprinde trebuința copiilor celor străini, și săraci, cu izvod gospod să se rânduiască, să-i dea sfințiia sa și să facă căutare și școalelor, luând seama dascălilor de două ori într-un an, cu ce fel de silință să poartă asupra învățăturii copiilor, și fieștecare copil cum se învață, și la ce se sporește. Datoriia sfinției sale să fie a cerceta toate și a le așăza.

Însă socotindu-se că unele ținuturi fiind depărtate nu pot ajunge toți locuitorii cu copiii lor la școalele de la Iași, și mai vârtos cei săraci, fără putință, și pentru ca să cuprindă să se împărtășească totți de această milă, s-au socotit  la trei episcopi a țării să se mai așăze TREI ȘCOALE SLAVONEȘTI ȘI ROMÂNEȘTI, LA TREI EPISCOPII: LA ROMAN, ȘI RĂDĂUȚI ȘI LA HUȘI. Pentru care să aibă purtare  de grijă sfințiile sale episcopii a găsi DASCĂLI ÎNVĂȚAȚI LA SLOVENIE, LA ROMĂNIE, ori din cei ieșiți din școalele de la Iași, ori dintr-alții, și să se așeze la fieștecare episcopie câte o școală de învățătura copiilor. Și acei trei dascăli de la acele trei școale să fie datori a se sili cu învățătura copiilor, ATÂT CU SÂRBIIA CÂT ȘI CU ROMĂNIIA; și leafa lor s-au rânduit câte 80 le de dascăl pe an, care bani să-i dea pe jumătate la Sfântul Gheorghie și jumătate la Sfântul Dimitrie. Însă sfințiia sa părintele mitropolitul să dea acei bani din banii preuților, ce arată mai sus, la mâna episcopilor, și episcopii să plătească dascălilor; și acei dascăli să aibă și scuteală de birul Visteriei, nici un ban să nu deie, numai să păzească slujba lor, grijindu-se de învățătura copiilor; și iarăși sfințiile sale episcopii să facă necontenită cercetare școalelor, adese luându-se saama cum învață copiii și la ce sporesc, ca și dascălii să se silească, și copiii să se procopsească cu învățătura lor. Iar prăvitoriu și zapciu  cu puterea domnească a se împlini aceste toate să fie d(umnea)lui  vel vist(iernic) și când s-a plini anul să aibă a lua seama acestor bani, de unde s-au cheltuit și ce au rămas, și izvod lămurit să arăte la domnie. Ci dar precum s-au așăzat rânduiala acestor școale, să stea nemutată și nestrămutată.

Iar cine s-ar ispiti a sfătui într-alt chip, ca să mute și să strămute această pomană ce s-au făcut de folosul obștiei, care este podoaba țării, și cu odihnă și cu nesupărare și a boerimei, și cu odihna preoților, lipsindu-se de acea dajde ce da mai nainte și fără pagubă țărei și a Visteriei, cine va îndrăzni a se atinge de stricarea acestui așezământ și dintru a căruia pricină se va lipsi acest folositoriu izvor, ori domn va fi, ori boeriu sfătuitor, unii ca aceia să aibă blăstămul Sfinților Părinți celor 318 a Soborului a toată lumea de la Nichiea, și de ai noștri a patru  a Țării sfinți arhierei, carii s-au iscălit mai jos, ca de un sobor să fie dați anatemii.

Și întărim hrisovul acesta, întâi cu a noastră încredințare, Noi Grigore Ghica v(oe)v(od), și cu preaiubiți fiilor domniei mele, Scarlat și Mateiu, și cu tot Sfatul nostru, boerii Divanului domniei mele, d(umnea)lor: Costachi Razu vel vornic de Țara de Jos, i Radul Racoviță vel vornic de Țara de Sus, i Gheorghe hat(man) i pârcălab Sucevschii, i Alistar Hrisoscoleu vel spăt(ar), i Enachi Hrisoscoleu vel post(elnic), i Dimitrache Calmașul vel ban, i Ilie Costachi vel stol(nic), i Vasilie Razul vel comis.

Și pentru mai mare întemeiere am poroncit cinstit și credinciosului boerului nostru d(umi)sale Sandul Sturza vel logofăt ca să scrie și a noastră pecete să pue

Și s-au scris hrisovul acesta aicea, în orașul Iașilor, în a treia domnie a domniei mele, de Gheorghie Vrabie logofăt de taină, veleat 7256 (=1747) dechembrie 25.

Io Grigore Ghica voevod.

Nichifor mitropolit Moldavie; Iacob episcopul Rădăuțului; Ioanichie episcopul Romanului, Doroftei episcopul Hușului.

Iscăliți și toți boerii de sus arătați.

Procit Vasile Vasiliev Buhăiescu biv vel vist(iernic).”

DOCUMENTUL 60

1762 Condica lui Gheorgachi, Iași, 1762 (CEREMONIALUL DE LA CURTEA ȚĂRII MOLDOVEI)

Domnul, descălecându la scara bisearicii, mai nainte să află mitropolitul cu episcopii, cu ceilalți arhierei și cu igumenii la ușa bisericii, preotul cu sfânta evanghelie, diiaconii îmbrăcați în stihare, cu cadelnițile a mână și citeții cu lumini aprinse în doă sfeșnice; și după ce să sue Domnul pe o scară sau doao, să scoboară și mitropolitul ca doao trei scări și luând din mâna preotului, în mâna sa, sfânta evanghelie, o dă Domnului de o sărută și cel ce iaste protopsaltis îndată începe a cânta axion. Și agiungându Domnul în mijlocul bisericii, îș ia cuca din cap și să închină cătră icoana Mântuitorului Hs. și o sărută, asemene și cătră icoana Preacistii și a proschinitarului. Și apoi stând în mijloc, între cele două sfeșnice, din-a-dreapta îl ia  (5v: ) episcopul de Roman și den-a-stânga episcopul de Rădăuți și-l ducu pe ușa cea împărătească în sfântul oltariu și țiindu-l unul de o mână și altul de alta, încungiură sfântul preastol, cântând: Ησαΐα χορενε, iar PE LIMBA RUMÂNEASCĂ: Isaiia dănțuește. Și stându mitropolitul în dvera cea mare și episcopii aducând pe Domnu și îngenunchindu-l înnaintea sfântului preastol, Domnul încă plecându-și capul și mitropolitul puindu omoforul asupra creștetului Domnului, cetește molitfa cea orânduită de încoronare, puindu asupra capului Domnului și ipogonation, ce să chiamă nebederniță. După săvârșirea molitfei, îl miruește și sărutându Domnul mâna mitropolitului, mitropolitul încă sărută creștetul Domnului; și vrându ca să iasă Domnul din oltariu, stându afar, din partea din-a-dreapta, ceaușii cei împărătești, episcopul de Roman și din partea din-a-stânga, episcopul de Rădăuți, sau de Huși (de nu iaste Rădăuțul), îl iau pe Domnul de susiori și-l duc de-l sue în domneasca strană. Și stându mitropolitul în mijlocul ușii cei împărătești, blagoslovește pe Domnu și diaconul îndată începe: Ελέησον ήμάς ό Θεός; și pomenește pe mitropolitul, pe Domnu și pre tot creștinescul norod și face mitropolitul otpustul, cântăreții Τόν δεσπότην și Πολυχρόνιον. Și coborându-să Domnul din strana sa, merge de să închină în mijlocul bisericii și eșindu afară din biserică și încălecându, își pune iarăși cuca în cap și cu tot alaiul merge de întră în curtea domnească […]

8v. Din Capitolul „Țărămoniia ce să face la mucareriu”

De la rândul 9: Deci intrându Domnul în divanul cel micu, unde și beizadealile să află cu mitropolitul, cu alți arhierei și cu toată boerimea și stând Domnul în picioare lângă scaon, scoate din sânul său hatișeriful cel împărătescu și după sărutare puindu-l pe cap, îl dă în mâna lui divan-efendi, carele sărutându-l și el îl citește în veliglas. După cetirea hatișărifului, îndată divan-efendi ia caftanul după brațile boeriului și merge cătră Domnu și Domnul sărutându-l, îmbracă caftanul și slobozindu toate tunurile, să face șănlic cu mehterhanea și cu toată rânduiala. Și Domnul șezându în scaon, vel visterul CETEȘTE TÂLCUIALA HATIȘĂRIFULUI PE RUMÂNIE […] ”

DOCUMENTUL 61

1765 „Și s-au tipărit cu voia și cu blagosloveniia prea osfințitului Mitropolit al Moldavii Kiriu Kir Gavriil, ÎN TIPOGRAFIIA SFINTEI MITROPOLII ÎN IAȘI. Cu blagoslovenia prea osfințitului și prea covârșitoriului Domnului Pavel Nenadovici, Pravoslavnicului Arhiepiscop al Carlovețului și Mitropolit LA TOT SLAVENO-SERBESC ȘI RUMĂNESC NOROD care să află în ținutul ai sale chesaro-crăeștii și apostoliceștii măriri.

DOCUMENTUL 62

1765 din „Colecția completă de legi ale Imperiului Rus din anul 1649.
Volumul al XVIII-lea.
1767-1769.
Publicat la Tipografia Departamentului II al Cancelariei Majestății Sale Imperiale.
1830.

Împărătesei Ecaterina.

Rezoluții despre doritorii să se mute cu traiul în baza privilegiilor deosebite

Rugămintea către ajunșii de aici în trecutul an 1765 în iunie ziua a 13-a Moldavțev Kuki și tovarășii săi, CARE-ȘI NUMESC NEAMUL ROMÂNESC ȘI CARE TRĂIESC ÎN TREI CNEZATE, ȘI ANUME: VALAHIA, MOLDOVA ȘI TRANSILVANIA, constă în următoarele:

DOCUMENTUL 63

1772 Gramatica lui Macarie (scrisă la schitul Sihla în 1772)

Întru numele și slava a sfintei, de viață făcătoarei și nedespărțitei Troiței, a Tatălui și a Fiiului și a Duhului Sfânt, alcătuitu-s-au ACIASTĂ GRAMMATICĂ RUMÂNEASCĂ, în zâlele prea luminatei și de Dumnezău încoronatei Imperatriței noastrei Ecaterinei Alecsievnei a toatei Rosiei, și a naslidnăcului eii, a marelui Cneaz Țesarevici Pavel Petrovici, acuma cu mila Domnului Dumnezău și a toatei Moldaviei înpărățâtoarea fiind, și s-au tipărit în sfânta și Dumnezăiasca Mitropoliia Iașilor, cu blagosloveniia a preaosfințitului Arhiepiscopului și a Mitropolitului a toatei Moldaviei Kiriu Kir Gavriil, și cu toată cheltuiala a preablagorodnicului și pravoslavnicului marelui cneaz al Moldaviei Ioan Cantacuzin Deleanul, a marelui Vistiiariu, de la anul cel mântuitoriu întru… în luna lui… în… zile, de smeritul întru tipografi…

Nu te va uita
Dațiia, Iași,
Muntele, Corbul.

Despre făcătiriul cărții, cătră iubitoriul de înțelepciune cetitoriul grammaticul

Stihuri iroicești:

A ta partea fusă și GRAMMATICA CIASTA
RUMÂNEASCA ACUMA, căriei zua
Dă-i și noaptea tu, zuzele lasă,
Ca frumos să fii, și mare în traiu.

Cătră cetitoriu, ca despre parte cărții

Stihuri adonicești:

Or cine din voi
Dorire avu,
Să iae bunul,
Din mine fi-va,
Și mare și bun.

Ca despre fața Lavrei Dragomirnei

Stihuri adonicești cătră doritul cetitoriu:
Rodit-am țiia,
O fiice, dăduiu
Scriere, pârgă
A grammaticii.
Gustă-o, o ia.”

DOCUMENTUL 64

1780 Hrisov domnesc din Moldova: SEAMNELE ROMÂNILOR CEALE DINTRU ÎNCEPUT FERICITE
Cu adevărat dela Roma zburând în Dachia sânt venite.”

DOCUMENTUL 65

1780 Letopisețul Țării Moldovei, scris probabil la Mânăstirea Coșula (jud. Botoșani) pentru Iordachi Cantacuzino (1780)

Ultimul paragraf: „Așa și neamul acésta, de care scriem, a neamului țărilor acestora, NUMELE DREPT ȘI MAI VECHIU IASTE ROMĂNI, adecă râmleani, de la Roma. Acest nume de la descălecatul lor de Traian înpărat.

 

Și cât au trăit pănă la pustietatea lor de pre acéste locuri în munți, în Maramoreș și pe Olt, tot acest nume au ținut și țin și pănă astăzi și încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei și acum zic și scriu Țara Romănească, și românilor celor din Ardeal.

Iară străinii și țările împrejur le-au pus acest nume vlah, di pe vloh, cum s-au mai pomenit, valios, valasco, olah, voloșin, tot de streini sânt pusă acéste numere, de pre Italiia, cărora zic le vloh. Apoi mai târziu, turcii (…).  Munténilor le zic turcii kara-vlah. Grecii le zic vlahos-bogdanos moldovenilor, iar munteanilor le zic vlahos.  Că acest nume, moldovean, ne iaste di pe apa Moldova, după al doilea descălecatul aceștii țări de Dragoș Vodă. Și munteanilor, ori de pre munte, munteani, ori di pe Olt, olteani, că léșii așa le zic, molteani.

Măcară dar că și la istorii și la graiul streinilor și înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primineale au  dobândit și alt nume, dar acela carele iaste nume stă întemeiat și rădăcina rămâne. Cum vedem că, MĂCAR CĂ NE RĂSPUNDEM ACUM MOLDOVEANI, IAR NU ÎNTREBĂM: ȘTII MOLDOVENEAȘTE?, CI ÎNTREBĂM ȘTII ROMĂNEAȘTE?, ADECĂ RÂMLENEAȘTE, PUȚIN NU ZICEM: SȚIS ROMANIȚE? pre limba latinească.

Stă dar numele cel vechiu ca întâi neclătit, deși adaog ori vrémile îndelungate, ori streinii adaog și alte neamuri, dar cel ce iaste de rădăcină nu să mută. Și așa iaste acestor țări ȘI ȚĂRII NOASTRE, MOLDOVII ȘI ȚĂRII MUNTENEȘTI, NUMELE CEL DREPT DE MOȘIE, IASTE ROMÂNI, cum să răspund și acum cei din Țara Ungurească  lăcuitori, și munteanii țara lor și scriu și răspund cu graiul: Țara Romănească […]”

DOCUMENTUL 66

1792 Ioan Cantacuzino, POEZII NOO, 1792-1796, DUBĂSARI ORI MOVILĂU

„Predislovie

Unele dăntr-aceste stihuri sânt tălmăcite
după limbi străine, iar altele ALCĂTUITE
DĂN NOU PĂ LIMBA RUMÂNEASCĂ și cel mai ades
tot drept închipuirea celor vechi poetici.
Toate acestea s-au făcut mai mult pentru
petrecere dă vreme și nu cu gând a fi lucruri
pă placul multora sau cu gând de a vesti
o osteneală cu toată săvârșirea meșteșugu-
lui poeticesc, scriitorul petrecând cea-
surile sale cele netrebnice în oareșcare râsfă-
țare a chibzuinții, acum arată și oareșcum
ființa tinereților și șegile sale cele
petrecute prin taină.

DOCUMENTUL 67

1803 Apologhia, Iași, 1803

”Apologhia adecă Răspuns de mângâiare cătră cel scârbit, ce s-au alcătuit de întru Sfințit Părintele nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului. Tălmăcită din limba slovenească în cea RUMÂNEASCĂ. Iară acum întru acest chip tipărită, întru a doao domnie aicea a Prea Luminatului nostru Domn, Io Alexandru Constantin Muruz Voevod. Cu blagoslovenia și cheltuiala Preaosfințitului Arhiepiscop, și MITROPOLIT A TOATĂ MOLDAVIA Kiriu Kir Veniamin. În Tipografia Sfintei Mitropolii în Iași la anul de la Hristos: 1803. De Gherasim Ierodiacon tip.”

DOCUMENTUL 68

1807 Vieţile Sfinţilor pe luna Septembrie, Mânăstirea Neamţ, 1807

„Întru Slava Sfintei ceii de o Ființă de viață Făcătoare și Nedespărțitei Troiță, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.

În zilele prea înălțatului și prea blagocestivului și de Hristos iubitoriului singurului stăpânitoriului Marelui Înpărat Alexandru Pavlovici a toată Rossiia. Cu Blagosloveniia și marea ajutorință a prea osfinții sale Kiriu Kir Veniamin Arhiepiscop și Mitropolit a toată Moldaviia și a altor iubitori de Hristos Patrioți, s-au tipărit această sfântă și prea folositoare Carte ce cuprinde întru sine viețile sfinților din Luna lui Septemvrie. Care acum întâi s-au tâlmăcit din limba slovenească ÎN CEA RUMÂNEASCĂ, SPRE CEL DE OBȘTE FOLOS, în Sfânta Mănăstire Neamțul întru însăși a sa tipografie.

În vreamea cuvioșiei sale Kir Dositei Ieromonahul și Starețul sfintelor Mănăstiri Neamțului și Secului. În anii de la mântuirea lumii, 1807. Luna Iulie 4.

Ultima pagină din Prefața către Mitropolitul Veniamin Costachi

[…] Iară deaca prin lumina cea pusă pre sfeașnic va străluci Lumii, și ia să va mări, și slava i să va creaște , și comorile eii înaintea tuturor și le va descoperi, și pre toți îi va înbogăți, și de bunele mireazme ale sale îi va umplea, că bună mireazmă iaste ia, dupre Apostolul, celor ce să mântuesc. Și încă și pre prea osfințiia ta te va proslăvi, și arătat tuturor te face, și mare făcătoriu de bine LA TOT NEAMUL RUMÂNESC, NU NUMAI LA CEST DIN PATRIE CI ȘI LA CEL DE PRESTE MUNȚI, ȘI LA CEL DIN VALAHIIA te va descoperi. Și nu numai aceastea, ci și cu sfinții cei ce să cuprind într-însa, și încă și cu cei întru cealelalte toate câte urmează de la aceasta înainte, te va înprieteni, și prea de aproape iubit te vor avea, și printr-înșii, și cu prea sfânta de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, și printr-însa, cu Dumnezeu cel proslăvit întru dânșii, că face voia eii, ca a unii Maice adevărate și iubite Lui, și ai sfinților Lui, și proslăveaște cu Dumnezeiască putearea Sa pre cei ce iubesc buna podoabă a casii lui. Amin.

Ai prea osfinții tale, prea plecați și nevreadnici robi, Dosithei Ieroshimonahul și nevreadnicul Stareț, al sfintelor Mănăstiri Neamțului și Secului, dinpreună cu tot Soborul cel dintru dânsele.”

DOCUMENTUL 69

1809 Vieţile sfinţilor pe luna Octombrie, Mânăstirea Neamţ, 1809

„Întru Slava Sfintei şi Ceii de o Fiinţă şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Troițe a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. În zilele Prea Blagocestivului Singurstăpânitoriului Marelui Domn Împărat ALEXANDRU PAVLOVICI A TOATĂ RUSSIIA, iproci. Cu blagoslovenia Prea Sfântului Îndreptătoriului Sinod şi al aceluiaş cilen şi EXARH ÎN MOLDAVIIA, VALAHIIA, ŞI BASARABIIA, a Prea Sfinţitului Mitropolit Kir Gavriil (Bănulescu-Bodoni). Cu ajutorinţa a Prea Sfinţii Sale Kir Veniamin (Costachi), şi a altor iubitori de Hristos patrioţi. S-au tipărit această Sfântă şi prea folositoare carte, ce cuprinde întru sine şi vieţile sfinţilor din luna lui Octovrie, carea acum întâiu s-au tălmăcit din limba slovenească ÎN CEA ROMĂNEASCĂ SPRE FOLOSUL DE OBŞTE. În Sfânta Mănăstirea Neamţului, în însăşi a ei tipografie. În vreamea prea cuvioșiei sale Ioan, Arhimandrit și Stareț al Sfintelor Mânăstiri Neamțul și Secul. În anii de la mântuirea lumii 1809.

Stema Rusiei, sub care se află stemele Moldovei şi a Ţării Româneşti, care se aflau, la acea vreme, sub ocupaţie rusească

Stihuri 14 asupra Stemii prea înălțatului și prea blagocestivului Alexandru Pavlovici întâiu, Împăratului a toată Russiia.

Gripsorul cu a steamelor împodobire
arată întinderea împărăției la multă lățire.
Luminata Cruce, ce stă pe Coronă sus,
un cinstit schiptru în dreapta i-au pus
Prea blagocestivului Alexandru Împărat,
și ținearea a toate, dându-i-o Cel Prea Înalt.
CU adevărat și-n vreamea viitoare așa iaste a fi,
pân ce soarele și luna vor străluci.
Iar cea a Bourului fire prea plecată
descopere a Moldoveanilor supunerea toată,
Că să supun înălțimei sale cu bună voire,
de unde așteaptă și multă miluire.
Iar Corbul prin semnul cel de biruință
vesteaște a Valahilor întemeiarea în credință;
Încă și mărimei sale îi aduce
puteare și tărie prin cinstita Cruce,
Și Bisericii sporiu și-mpodobire
Că în luminați anii săi s-au început
tipărirea acestor cărți, ce-au zăcut,
Multă vreame fiind netălmăcite,
din care și doao acumu-s tipărite,
DIN LIMBA SLOVENEASCĂ ADECĂ S-AU SCOS,
SPRE A NEAMULUI ROMĂNESC FOLOS.
Doriți sânteam de a lor săvârșire
a o vedea întru ale lui luminate zile.
Dumnezeu să-i dea Cereasca sa împărăție
ca după ce aicea puțin, acolo să fie în vecie.

Preaosfințite și al nostru prea milostive stăpâne.
Cea până la pământ smerită închinăciune aducem Preaosfinții tale.

Socotind că de prisosit iaste a mai poftori iarăși pre acelea care s-au scris în predosloviile care s-au făcut și au pus multă sârguință a împodobi și îmbogăți LIMBA ROMÂNEASCĂ cu cuvântul lui Dumnezeu, cum au pus pre părinți să tălmăciască cărțile sfinților, ceale învățătoare de viața monahicească, cum tâlcuirile sfintelor scripturi, cum pre viețile sfinților. Și încă cine în limba ellinească, le-au scris și cine le-au adunat de prin toată lumea, de unde s-au scris, și cine la un loc le-au strâns, și la aciastă rânduială dupre cum să văd le-au pus; și cine în limba slovenească le-au scos, și cine mai pre urmă și în cea RUMÂNEASCĂ le-au tălmăcit. Pentru toate zicându-să și arătându-să acolo pre larg, aicea ni s-au părut că nu iaste trebuință a să mai pune iarăși acealeași, și a mai îngreoia Preaosfințitul auz al Preaosfinții tale. Mai vârtos că și în ceale slovenești numai la începutul cărților celor cuprinzătoare de câte trei luni sânt puse predosloviile, iar numai așa prost să face începăturile lunilor, măcar deși schimbări de stăpâniri și prelungiri de vremi au pătimit la tălmăcirile și alcătuirile și tipăririle lor destule. Ci a adăoga numai ceale Preaosfințitului Ipochimen și pricinilor potrivite.

Căci când prea putearnica împărăție a Russiei ș-au tins aripile stăpânirii sale, și ca pre niște pui au cuprins și au ocrotit PRE NORODUL ACEST ROMÂNESC, când au îmbrățișat cu amândoao brațele a înaltei milostiviri și a măririi sale PRE AMÂNDOAO PRINȚIPATURILE aceastea prea blagocestivul și prea milostivul Împărat Alexandru întâii a toată Russiia, atuncea dar atuncea, și Preaosfințiia ta te-ai întors ca alt Hrisostom la scaunul Preaosfinții tale, de la care prin oarecarea zavistie, ori și prin oarecare provedenție mai înaltă ai fost depărtat, că așa mă plec a creade celui ce zice, că fără de voia Tatălui vostru, nici un păr al capului vostru nu să clăteaște, păzindu-ți în vreame potrivită vremilor și stăpânirilor întoarcerea Preaosfinții tale și priimirea mai cu suire de a doao oară a Scaunului Preaosfinții tale […]”

DOCUMENTUL 70

1813 Viața Sfântului Mucenic Hristofor, 1813, Mănăstirea Neamțului

„Întru Slava Sfintei și ceii de o Ființă și de viiață făcătoarei și nedespărțitei Troițe, a Tatălui și a Fiiului și a Sfântului Duh.

În zilele bine credinciosului și de Hristos iubitoriului Domnului nostru Scarlat Alexandru Calimah Voevod.

Cu blagosloveniia și ajutoriul prea osfințitului Arhiepiscop și MITROPOLIT A TOATĂ MOLDAVIIA Kirio Kirio Veniamin, și cu miluirea bine credinciosului și de Hristos iubitorilor patrioți.

S-au tipărit această sfântă și prea folositoare carte carea cuprinde întru sineși viețile Sfinților din Luna lui Maii, care s-au tălmăcit din limba Rusască ÎN CEA ROMÂNEASCĂ, mai adăogându-se cuvinte la Praz(nice) și din cea Ellinească spre folosul de obște.

În Sfânta Mănăstire Neamțul, întru a sa Tipografie. În vremea cuvioșiei sale Kir Silvestru Arhimandritului și STAREȚULUI AL SFINTELOR MĂNĂSTIRI NEAMȚUL ȘI SECUL. În Anul de la Hristos 1813, Sept. 3.

DOCUMENTUL 71

1815 LITURGHIE, CHIȘINĂU, 1815

„Întru slava Sfintei, ce-i de o Ființă, de Viață Făcătoarei și nedespărțitei Troițe, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfintului Duh. Cu porunca prea Blagocestivului Singur Stăpânitoriului Marelui Domnului nostru Împăratului Alexandru Pavlovici, a toată Rossiia [urmează membrii familiei împăratului]”

„Cu mila lui Dumnezeu, Smeritul Gavriil Exarh MITROPOLIT CHIȘINĂULUI, ȘI HOTINULUI.

Tuturor celor ce vor ceti aciastă Păstorească a Noastră Învățătură, Blagoslovenie Cerească le cerem de la Începătoriul Păstorilor, și Mântuitoriul nostru Ii[su]s H[risto]s.

Din Pronia celui prea Înalt încredințăndu-să colo povățuirea Pravoslavnicei BISERICI A OBLASTEI BASSARABII, după neaparata Păstoreasca datorie, nu încetăm a pune pre cât să poate , în bună orănduială aciastă Sfintă Biserică, și pre slujitorii ei.

Între multe alte cuvincioase așăzări care am cunoscut a fi trebuință spre a să pune mai cu deadinsul în lucrare. Înștiințându-ne că Bisericile într-aciastă Oblastie, într-altele, sânt lipsite și de cărțile trebuincioase, ne-am silit a așăza Tipografie, în Mitropolia Eparhii noastre, ce este ÎN CHIȘINĂU, pentru a căruia punere în lucoare căștegând Blagoslovenia Prea Sfintului îndreptătoriului Sinod a toată Rossiia, iată că întâiu cia mai trebuincioasă Bisericilor carte, de care într-aciastă Eparhie este prea mare lipsă, Slujebnicul, care ÎN LIMBA RUMÂNEASCĂ să zice Liturghie, cu ajutoriul lui Dumnezeu o am tipărit-o, urmând întru toate întocma tălmăcirei

Slavenești, și așăzării Liturghiilor ce să tipăresc în Rossiia, pe care noi din cele Slavenești îndreptându-o, cât s-au putut mai bine, am adaos-o cu Sinaxariul celor 12 luni cu toate prochimenile trebuincioase preste tot anul, și cu alte folositoare învățături spre povățuirea Preoților, care învățături în cele mai denainte tipărite RUMÂNEȘTE Liturghii, nu să află.

Drept aceia de trebuință am socotit a arăta aicea de obște la toți, iară mai ales PREOȚILOR CARII SLUJESC ÎN LIMBA RUMÂNEASCĂ, că aflând într-aciastă Liturghie oareși care cuvinte într-alt chip tălmăcite, nu precum să află în cele mai denainte RUMÂNEȘTE  tipărite Liturghii, să nu se mire de aciasta, nici să socotească a fi greșală, ci mai vârtos să știe, că iaste îndreptare celor mai înainte făcute grașale: pentru că noi n-am socotit cu cuviință a urma greșalelor, ce le-au făcut alți tălmăcitori, ori pentru neștiința limbii, sau pentru necunoștința tâlcuirii Dumnezeești Liturghii, ori siindu-să a schimba vechile greșale metahirisite de atâta mulțime de vreme […]”

DOCUMENTUL 72

1816  „Ioan Scarlat, fiul lui Alexandru Calimah voevod, cu mila lui Dumnezeu, stăpân și domn a toată MOLDOVLAHIA

DOCUMENTUL 73

1816 „Jucăreaia Norocului sau Istorisirea pentru Prințipul Menșcikov, carele pe vreamea lui Petru cel Mare au fost slăvit în toată Europa. ACUM S-AU TĂLMĂCIT PE LIMBA ROMÂNEASCĂ cu oarecare adăogite cuvinte, SPRE PODOABA LIMBII ȘI A BUNII ÎNȚELEAGERI. Prin Prea Cucernicul Proto Ierei a toată Moldaviia, Lazar Asachi. ÎN ORAȘUL IAȘULUI. La anul 1816.

rog să bine voiți a-mi da cutezare cătră mai multe osteneale a tălmăcirii ithiceștilor Cărți, cu care îndeletnicindu-se iubitorii de cetire PATRIOȚII LIMBII ROMÂNEȘTI, să se îndeamne a fi următori strămoșilor săi Romani. Acărora măritele fapte până astăzi de toată lumea cu dreptate sânt lăudate.

A Preaosfințiilor Voastre întru tot credinciosul supus.
Proto Ierei Lazar Asachi.”

DOCUMENTUL 74

1817 CEASLOV, CHIȘINĂU, 1817, ”Întru Slava Sfintei, ce-i de o Ființă, de Viață Făcătoarea și Nedespărțitei Troițe, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfintului Duh. Cu porunca Prea Blagocestivului Singur Stăpânitoriului Marelui Domnului Nostru Împăratul Alexandru Pavlovici a toată Rossia [urmează membri ai familiei țarului]”

”[…] Iară cu blagoslovenia Prea Sfintului Îndreptătoriului Sinod, și a Preaosfințitului Gavriil Exarh MITROPOLIT CHIȘINĂULUI ȘI HOTINULUI, s-au tipărit cartea aceasta ce să numeaște Ceasoslov, ÎN EXARHICEASCA TIPOGRAFIE A BASSARABIEI, CE SĂ AFLĂ ÎN SFINTA MITROPOLIE A CHIȘINĂULUI ȘI A HOTINULUI ÎN CHIȘINĂU.”

”Înștiințare

Ceasoslovul, care să zice Mare, pentru că cuprinde în sine mai multe din cele obicinuite de pravoslavnicii Creștini cătră Dumnezeu Slavoslovii, și rugăciuni. Iată că pentru trebuința nu numai cea Bisericească, ci și pentru trebuința fiește căruia pravoslavnic Creștin, cu agiutoriul lui Dumnezeu, s-au tipărit acum precum să vede, în Exarhiceasca Tipografie a Mitropoliei Chișinăului, după așăzarea Ceasoslovului Slavenesc, ce să întrebuințază în pravoslavnicele Biserici a Înpărăției Rossiei, îndreptat, și adaos neasemănat mai mult, decât cel tipărit mai înainte în Iași la anul 1757.

În Sinaxariul acestui Ceasoslov la cele scurte arătări a vieții fiește căruia sfint, și ale altor minuni, care să însemnează într-însul, s-au pus anii de la Adam, căci așa s-au găsit și în Ceasosloavele Slavenești, din care s-au tălmăcit mai înainte RUMĂNEȘTE ACESTA.”

DOCUMENTUL 75

Noul Testament, Sankt Petersburg, 1819

„NOUL TESTAMENT adecă așăzemântul legii cei noao, a Domnului, și Mântuitoriului nostru Iisus Hristos. Cu chieltuiala Rossieneștii Soțietăți a Bibliei. ÎN SANKT PETERSBURG, în tipografia lui Nic. Grecia. În anul 1819 August 15 zile.

Întru slava Sfintei, și de o Ființii, și de viiații făcătoarei, și nedespărțitei Troiții, a Tatălui, și a Fiiului, și a Sfântului Duh. Din porunca prea binelui credincios, și însuși stăpânitoriului, marelui nostru Domn Înpărat Alexandru Pavlovici a toată Rossie, în ființa Soției sale prea bine credincioasăi Doamni Înpărătesii Elisavetei Alexievnii, și a maicii sale prea bine credincioasăi Doamni Înpărătesii Mariei Theodorovnei, și a bine credinciosului Domn țesarevici, și Marelui Cniaz Constantin Pavlovici […] Cu blagoslovenie Sfântului îndreptătoriului a toată Rossiei Sinod.

Înpărăteasca de Dumnezeu păzita cetate Sanktpăterburg, de pe cea din Transilvanie tipărită ROMĂNEASCA TĂLMĂCIRE, acum de al doilea s-au tipărit Noul Testament, cu cheltuiala și osirdiia Rossieneștii Soțietăți a Bibliei, în anul de la zidirea lumii 7327, iară de la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, 1819 Indict 7, în a noaosprezăcilea an a fericitei și p’a cincii stăpâniri al înpărăteștii sale măriri.”

DOCUMENTUL 76

1820 Istoria lui Numa Pompilie, al doilea craiu al Romii, Iași, 1820

„Istoriia lui Numa Pompilie, al doilea craiu al Romii. Tălmăcită din limba franțuzească, de dumnealui postealnicul Alexandru Beldiman și dată și în tipariu cu a dumnisale chieltuială, SPRE PODOABA LIMBII ROMÂNEȘTI, ȘI ÎNDELETNICIREA PATRIOȚILOR. În zilele Prea Luminatului și Prea Înălțatului nostru DOMN, AL MOLDAVIEI, Mihail Grigoriu Suțul Voevod. Întru al doilea An a Domniei Înălțimii sale. La Anul 1820.

Înainte cuvântare

Câtă stricăciune nu aduce omului trăndăvirea, cât să micșurează, și să face de nimică, când lasă a treace vreamea tinereațelor sale, întru deșărtăciune, și întru lenevire , căci viața întru aceastea petrecând, nu numai mintea îni rămâne întru nelucrare, dar și cugetul neroditoriu. Și după socotința a multor înțălepți, trăndăvirea iaste otrava vieții, și rodul pomenirii ei cu sunet. Acest feal de cugetări hrănind întru mine, încă din cea mai fragedă vrâstă a tinereațelor meale, m-am îndeletnicit întru TĂLMĂCIRI DIN LIMBA FRANȚUZEASCĂ, ÎNTRU CEA ROMÂNEASCĂ A PATRIEI MEALE. Cea dintâi ispită au fost pentru al mieu folos, pentru a mea deprindere, dar mai la urmă, gustul obștii, plăcearea, și îndemnările a multora, m-au sâlit a face ispita, a tălmăci ceva folositoriu, si a da întru lumină […]”

DOCUMENTUL 77

1820  Chrestomaticul romănescu, Cernăuți, 1820

„CHRESTOMATICUL ROMĂNESCU, sau Adunare a tot feliul de Istorii, și alte făptorii, scoase din Autorii di pe osebite Limbi. Pe anul 1820. Parte întăia. S-au tălmăcitu de cătră Teodor Racoce, K. K. Tălmăciu a Gubernii de Galițiia. Cernăuț. S-au tipărit și să află la Petru Eckart Tipograf Craisului Bucovinei.”

DOCUMENTUL 78

1821 TRECEREA LUI EBENEZER HENDERSON PRIN BASARABIA (PE DRUMUL DINTRE HOTIN ȘI BRICENI)

 „…ne-am pomenit ÎNTR-UN SAT MOLDOVENESC, alcătuit din câteva cocioabe răsfirate, cu o biserică, aproape asemănătoare ca mărime și înfățișare cu ce am văzut în Islanda. Locuitorii par să fi trăit în mare sărăcie în timpul stăpânirii turcești, iar preoții abia pot fi deosebiți de țăranii obișnuiți; dar condițiile vieții lor încep să se îmbunătățească și se iau măsuri pentru ameliorarea stării lor fizice și mentale. Ei sunt urmaşi ai dacilor şi ai coloniştilor romani aduşi aici de Traian; LIMBA LOR, CUNOSCUTĂ SUB NUMELE DE VALAHĂ (WALLACHIAN), are un amestec curios de cuvinte străine. Dintre acestea, o mare parte sunt de origine italiană sau latină vulgară, un număr mare de cuvinte slave, restul fiind gotice, greceşti sau turceşti. ŢĂRANII ÎNCĂ ÎȘI SPUN RUMÂNI (RUMANIE) sau romani, nume pe care-l moştenesc de la strămoşii lor, care s-au bucurat de titlul şi privilegiile de cetăţeni romani.”

DOCUMENTUL 79

1821 „Bordeiul indienesc. Alcătuit în limba franțeză. Prin I.V.H. de Sen-Pier [Bernardin de Saint-Pierre]. Iar acuma PE ROMÂNIE TRADUS de prea cuviosul Leon Asachi [tatăl lui Gheorghe Asachi], Arhimandrit al MITROPOLIEI IAȘULUI. Tipărit în Iași, 1821.

Înalt Evgheniei Sale, Vornicului a Prințipatului MOLDAVII, Mihail Sturza, CURATOR A SHOALELOR PUBLICE și a Seminariului de la Socola, a bunelor învățături și A LIMBII DACO-ROMANE ALESULUI PROTECTOR.

DOCUMENTUL 80

1823 Pentru datoriile presbiterilor de popor, Chișinău, 1823

[…] Iară cu blagosloveniia Preasfintului Îndreptătoriului Sinod, și a Preasfințitului Dimitrie ARHIEPISCOPUL CHIȘINĂULUI ȘI HOTINULUI, S-AU TĂLMĂCIT PRE LIMBA ROMÂNEASCĂ de pre cea Slovenească cărticica aceasta, ce să numeaște: Pentru datoriile presviterilor de popor, și s-au tipărit în duhovniceasca TIPOGRAFIE A BESSARABIEI, în orașul Chișinău, la anul de la zidirea lumii 7331, iară de la nașterea cea după trup a lui Dumnezeu Cuvântul, 1823, Indictionul 11, în luna lui Iunie.”

DOCUMENTUL 81

1826 FILIP VIGHEL, VICEGUVERNATOR AL BASARABIEI ÎNTRE 1824-1826, despre români

„Ca urmare a indignării grecești, unii imigranți din Constantinopol, dar și o mulțime de boieri ce au trecut Prutul, se aflau la Chişinău, în dauna Odesei, unde traiul şi se părea mai scump. Aproape cu toţi am făcut cunoştinţă şi puteam studia FELUL MOLDOVENILOR. ROMÂNI SAU ROMANI, CUM SE NUMEAU PE SINE, provin de la amestecul urmaşilor colonizării romane cu Dacii-Slavii, cuceriți de Traian. În limba în care vorbesc, latina a luat rolul hotărâtor; dar literele la ei sunt aproape aceleași ca și la noi. și din vocabularul slav aproape o treime a rămas la ei în uz. În caracterul lor nu a rămas nimic roman, și ce nu ar spune, sunt multe asemănări cu noi, – deși asemănări schimbate de împrejurări, în care ei se află. Oamenii de rând au aceleași griji, aceeași iubire mai mult pentru păstrarea decât pentru sporirea proprietății. Pentru bunurile supreme e mai multă vanitate decât la noi. Pentru liniștirea acestei vanități e nevoie de lux, pentru a cărui întreținere e nevoie de aur: dar de lăcomie pentru acest metal pe boierii moldoveni să-i acuzi nu se poate, deoarece ei îl câștigă, nu îl păstrează. Echipaje pompoase, veșminte, diversifică puțin, liniștesc somnul vieții lor, în contextul trândăviei impuse, la care sunt condamnați de poziția lor. Valahii și moldovenii au fost mai mult scufundați în adâncă sforăială decât oprimați de guvernarea turcească.

Unii bătrâni, în acest timp, exceptând propria limbă, știau puțină greacă. Iar boierii de vîrstă medie, chiar și cu bărbi, urmând exemplul bunilor lor indrumători, Rușilor, aproape toți vorbeau franțuzește, alții și nemțește. Eforturile noastre definitiv de a-i cârni spre vest aveau și atunci succesul dorit. Nimeni din ei nu știa rusește și nu erau curioși să vadă Moscova sau Petersburgul; din vorbele lor se putea observa, că nordul nostru ei îl socoteau țară sălbatică. În schimb mulți din ei au mers la Viena, care e mult mai aproape, și unde, desigur, e și mai cald, și mai vesel. La Paris pe atunci încă nimeni nu se gândea. Cum să nu se vadă (doar să nu cadă statul Rusesc), că principatele Dunărene, mai devreme sau mai târziu, dar inevitabil trebuie dacă nu să intre în componența sa, atunci să fie alipite soartei lui cu regături trainice și să trăiască sub scutul său unic.”

DOCUMENTUL 82

1826 Ionică Tăutu (cărturar și boier moldovean) CĂTRE FRAȚII ROMÂNI (circa 1826-1830)

„EU MĂ SLUJĂSC DE ACEST TITLU PENTRU CĂ VREU SĂ MĂ ADRESĂSC CĂTRĂ TOT MOLDOVANUL ȘI CĂTRĂ TOT VALAHUL, A CĂRUIA SUFLET SIMTE CĂ ARE O PATRIE ȘI CĂ INTERESUL SĂU ȘI A URMAȘILOR SĂI ESTE VÂRTOS LEGAT DE AL EI INTERES OBȘTESC.

Acest titlu nu este nou, noi îl știm bine, el ne mai trage în pomenire începutul nostru. Ei măcar, deși nu avem noi a ne făli de o vechime slăvită, măcar de ne și poate zice nișcine că atuncea când Grecia să îmbelșuga în înțelepți vechea Dacie de-abia asculta cu o mirare salbatică învățăturile cele neîncredințate a lui Zamolxis, ucenicul lui Pitagoras. Că atunce când cărturăria era în floare în Roma, Ovid, urgisit în Dacia, să credea acolo ca în împărăția cea întunecoasă a lui Pluton.

Cu toate acestea, luând sama că colonii romani noi n-am fost așăzați dintru întâi decât în mijlocul șleahului ce vine de la nord la sud, unde trebuia să ne calce ori să ne măture picioarele trecătorilor. Luând sama

că metropolul nostru mai de pe atunce clădit din temeliile lui nu era mai mult în stare a ocroti provințiile lăturașă, că de aceea, lăsați la soarta noastră, de atâtea ori ne-am lăsat sălașurile la varvarii între noi și între dânșii pentru zid despărțitor ori stâncile munților, ori apa Dunării, că pământul nostru de 100 de ori pustiit, deznorodit, biruitor ori biruit întru a lui defensivă au fost încă prea ades și teatru de războaie streine de la Traian și până în zilele noastre. Acestea luând sama ne va da poate cineva dreptate a ne făli că prin mijlocul veacurilor și prin atâtea strămutări a vremilor noi suntem cei singuri din odraslele Romii, în linie dreaptă, carele CU NUMELE DE ROMÂN AM PUTUT PĂSTRA PÂNĂ ASTĂZI ȘI AM FERIT DE O STINGERE DE TOT NUMELE CEL MAI MARE A STĂPÂNILOR LUMII.”

DOCUMENTUL 83

1827 Gramatică russască și RUMÂNIASCĂ închipuită de Ștefan Margela, Sankt Petersburg, 1827 россиско – РУМЫНСКАЯ грамматика, сосшавлениая степаномъ марцеллою

Traducerea Prefeței la Gramatica lui Ștefan Margela (din Ștefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, pag. 98):

”Mă simt obligat a spune câteva cuvinte despre ACEASTĂ GRAMATICĂ ROMÂNO-RUSĂ, care nu numai că poate fi de folos, dar este necesară, fiindcă ea dă mijloace a căpăta cunoștință în limba rusească LA OPT SUTE DE MII DE ROMÂNI, CARE LOCUIESC ÎN BASARABIA, aflătoare sub stăpânirea Rusiei, în curgerea de două zeci ani, neavând nici un manual pentru acest scop. În afară de aceasta ea poate să aducă foloase câtorva milioane de Români, care locuiesc între Prut și Dunăre; asemenea și Rușilor care doresc a învăța limba românească.

Necesitatea unei cărți ca aceasta și dorința mea mare de a contribui la binele deobște cu munca după puterile mele, demult mă îndemnau să mă ocup cu această treabă, dar lipsa de mijloace de a scoate la lumină o așa gramatică, mă împiedica a îndeplini acest scop.

Acum cu mărinimoasa aprobare și ajutorul stimatului șef al meu, Excelenței Sale domnului ministru al instrucțiunii publice, care a ordonat să se tipărească această carte în rând cu alte opere folositoare, am pus la alcătuirea ei toată stăruința mea, și dacă munca mea va fi de folos, acei care se vor folosi de ea, vor face această mulțumită patronării Excelenței Sale a domnului ministru, care fără oboseală se îngrijește pentru răspândirea învățăturii în țările, care se află fericite sub sceptrul rusesc.

Dorind a justifica prin fapte după puterile mele atenția binevoitoare a Excelenței Sale către mine, mi-am luat sarcina grea să compun regulele gramaticale a unei limbi necultivate, fără cărți didactice și care are nevoie de termeni tehnici. Făcând acest lucru principal, ca să înlesnesc învățarea limbei rusești pentru Români și românești pentru Ruși, am adăogat și o adunare de CUVINTE RUSEȘTI ȘI ROMÂNEȘTI care sunt întrebuințate în viața zilnică și convorbiri în ambele limbi despre cele mai necesare lucruri.

Dacă această carte va fi primită cu bunăvoință de marele public, mă voi ocupa și cu alte nu mai puțin folositoare manuale – gramatici, dicționare etc. pentru studierea nu numai a limbei rusești și românești, ci și a limbei grecești, acelei vechi și a celei moderne.”

DOCUMENTUL 84

1828 Anaforaua Epitropiei Școalelor, Iași, 1828

roduri, ca să se aducă dintăiu părgă dătătoriului de toate cele bune, și să se înpartă între neamul carele de la noi așteaptă a sa îndestulare.

Privind însă că între celelalte nenorociri de care s-au certat orașul acesta, și focul din vara trecută au ars și au surpat casa shoalei domnești, și neiertăndu-ne nici veniturile, nici timpul de a putea face acum o nouă zidire, drept și de cuviință am socotit, ca în mănăstirea sfinților Trei Ierarhi, anume în casa și pe așezemăntul învechit a fericitului întru vecinica pomenire DOMNULUI VASILIE VOEVOD, unde de cănd ne aducem aminte au urmat o shoală obștească, să se statornicească în acea casă O SHOALĂ NORMALĂ ȘI O GHIMNAZIE, ămbe potrivite cu scoposurile noastre și cu trebuința obștiei, cătră care mai în urmă să se adaogă un curs de filosofie și de pravile. Dar pentru ca gios arătatele învățături cer mai multe apartamenturi, așa dar spre a putea încăpea toate a sale clasuri și a îndămăna lăcuința Profesorilor, socotim să se întocmască, și să se acopere toată acea zidire cu venitul shoalii, pentru vremelniceasca așăzare, pănă i se va putea înlesni o statornică casă, cănd apoi ar urma la Trei Ierarhi numai shoală normală. ACEASTĂ SHOALĂ NORMALĂ VA FI PENTRU ÎNVĂȚĂTURA LIMBEI ROMĂNEȘTI CU GRAMATICĂ, CALIGRAFIE, CATIHISIS, ARITMETICĂ și cu niscaiva începătoare învățături care toate să se petreacă în curs de doi ani.

Cursul de Ghimnazie să ție patru ani, și în ea să se învețe cu deplinătate limba Latinească maică limbei noastre, care și de cătră neamuri se învață, ce nu au altă legătură cu ea, decăt a temelnicilor sale științe, precum și la toată megieșita

Rosie și țara Romănească se urmează; iar ÎN LIMBA ROMĂNEASCĂ SĂ SE ÎNVEȚE Relighia, Filologhia, Biografia, Loghica, Retorica, Poezia, Istoria, Matimatica, Moralul, Iconomia Pămăntească și Politicească, Istoria Naturală și Arhiologhia. AVĂND PENTRU POMENITELE ÎNVĂȚĂTURI VREDNICI PROFESORI ROMÂNI PĂMĂNTENII adecă pe părinți Iconomul Constantin, și pe Iereul Ioan, pe Dumnealui Vasilie Fabian, și Dumnealui Gheorghie Săulescul, și încredințând privigherea învățăturilor Domniei sale Agăi Gheorghie Asachi, îndatorindu-l a ne raportui sporiul și neagiunsurile shoalii, pentru care ăl însărcinăm cu nume de Referendariu învățăturilor publice. Pre lăngă aceste se va învăța și limba Elinească, îndată ce se va mai urma casa shoalei de sarcina cheltuelelor. Iar căt pentru învățătura limbilor streine, să fie profesori, nealcătuind însă acestea un ram neapărat a învățăturii obștești, și pentru că venitul shoalei nu ne iartă a face aseminea cheltueli, să fie îndatoriți sholarii ce vor voi să învețe acele limbi să plătească oarecare sumă spre întimpinarea simbriei acelor profesori, fiind mai trebuitoare cultura limbei vorbirei neamului în care să fac sfintele rugăciuni, să tractaricesc toate pricinele, și care este cea mai puternică legătură spre păstrarea și înbunătățirea neamului, și însuflețirea de dragoste cătră patrie: cănd despre altă parte o samă de cărți streine sănt pentru tinerii nepractisiți, ca o cursă înșălătoare, pentru care îngrijirea noastră va privighea a nu se învăța în shoală, nici a se tipări vreun lucru nepotrivit cu a sfintei biserici și cu a statului așăzămănturi.

Smerit rugător,
Veniamin Mitropolit Moldavii.

Plecați slugi,
Costachi Mavrocordat
Mihalachi Sturza Vornic
G. Asachi Agă.

DOCUMENTUL 85

1830 Minei pe luna ianuarie, Mânăstirea Neamț, 1830 (cu o gravură reprezentând mânăstirea în stânga-jos)

„Cătră cetitori

DIN TOT CUPRINSUL NEAMULUI ROMANESC, o iubiților cetitori! despre toate părțile, încă de demult făcându-se sârguitoare întrebare și cerere, spre câștigarea de minee bisericești, și ca un alt glas strigând în sufletele, ca să se dea acestea în tipariu, s-au aprins în inimile noastre răvnă a înplini dorința compatrioților noștri. Am prelungit însă pănă acum apucarea aceasta, ca pre un lucru foarte greu și pricinuitoriu de mare cheltuială, dar văzând cererea necontenită și căci cărțile acestea, cu cât sânt de suflet folositoare și drept slăvitorilor foarte trebuitoare, cu atât rare și mai de lipsă, am hotărât în sfârșit să punem în lucrare răvna cea aprinsă întru aceasta, la care feliuri de înpregiurări mijlocind nu putem a tăgădui, că covârșa puterea noastră […]”

DOCUMENTUL 86

1830

DOCUMENTUL 87

1830 Extractul unei scrisori adresuite cătră redacția Albinei românești (San Petersburg, 10 Ghenariu 1830)

dară câștigarea strămoșeștilor drituri îndatorează pe MOLDOVENII ROMÂNI, a păstra din neam în neam ca o lege a țerei simțirile de adânca mulțămire cătră marinimosul monarh, carele ca un adevărat irou, întrebuințază trianvul (?) seu spre întemeierea fericirei pământurilor, ce pronia au așezat supt a sa puternică protecție.

Cu vie plăcere s-au văzut în capitalia împărătească arătarea GAZETEI ROMÂNEȘTI, ce este întâiu semnul public de civilizația (politicirea) MOLDO-ROMÂNILOR. Filantropii de aice unesc cu mine a lor dorință, ca toate timpurile anului să fie aseminea priincioase Albinei precum este statornică și neobosită a ei sirguință, încredințat fiind că de aceste cugetări sânt însuflețiți și compatrioții noștri, din carii pe mulți am cinste a-i cunoaște VREDNICI DE A PURTA NUME DE ROMÂN, și că pentru acest al înbunătățirei așăzământ, arată părtinirea și agiutoriul cuviincios, ca pentru unul ce răvarsă binele asupra obștiei, și fără carele nici odineoară nu este trainic folosul ce-l împarte. Dorind a îndămna și în Basarabia cetirea acestei gazete, la acii carii nu au înlesnire, poftesc pe cinstita Redacție a mă abonarisi pe patru exemplare (numere) din carile trii se trimeată cantora cătră dumnealor marșalii ținuturilor: Eșii, Orheiul și Hotinul, iar al patrulea aice unde mă aflu acuma.

GHEORGHIE TOMULEȚU, PROPRIETARIU VECHIULUI TÂRG LĂPUȘNA DIN BESARABIA.”

DOCUMENTUL 88

„Iubitoriul de înțelepciune. Povățuit de dumnezeeștile scripturi. Adecă învățătură dogmaticească. Alcătuită de preaînțăleptul învățătoriu domnul Serghie Macreul. Acum întâi scoasă din elinească ÎN LIMBA ROMÂNEASCĂ și dată în tipar de smeritul V(eniamin) C(ostachi), M(itropolitul) M(oldovei), SPRE FOLOSUL NEAMULUI ROMÂNESC. S-au tipărit în tip(ariul) s(fintei) m(itropolii) în IAȘI. În anul de la zidirea Lumii 7339. Iar de la Hristos 1831. Grigorie iconom ostenitoriu.”

DOCUMENTUL 89

1831 Veniamin Costachi, Funie sau Frânghie întreită, Iași, 1831

Iar pre aceaste trei lucrări (pragmatii) Arhiepiscopul Astrahanului Evghenie Volgar spre zidirea Credincioșilor dreptslavnici le-au îngrecit, și SMERITUL VENIAMIN COSTACHI AL MOLDOVEI SPRE FOLOSUL NEAMULUI ROMÂNESC LE-AU ÎNROMÂNIT.

Funea cea întreită nu în grabă să va rumpe.

DOCUMENTUL 90

1834 Veniamin Costachi, DUMNEZEIEȘTILE LITURGHII, IAȘI, 1834

„aflat-o ajunsă la atâta sărăcie și stricăciune, uitându-se multe cuvinte ale ei ROMÂNEȘTI, și în locul lor întrând altele streine, mai vârtos sârbești seau slavenești, cu prilejul întrebuințării acelor limbi, încât numiții neavând Gramatică, neavând Lexicon ROMÂNESC, neavând de unde să învețe regulat limba s-au văzut nevoiți a amesteca o mulțime de cuvinte slavenești, cu carele au stricat foarte mult curățeniia GRAIULUI ROMÂNESC, ce avea mai’naint de a se lepăda scrisoarea și cartea Latinească, aseminea fel de stricăciune LIMBEI ROMÂNEȘTI fac până astăzi cărturarii neînvățați, încât dacă nu să va pune stavilă întrebuințării cuvintelor streine neromane, precum sânt ceale Sârbești sau Slavinești, Ungurești, Turcești și altele aseminea, și dacă în locul acestora nu se vor lua înapoi CUVINTELE CEALE ADEVĂRATE ROMÂNEȘTI părăsite și uitate, care se păstrează parte prin cărțile și docomentele vechi, parte prin GURA POPORULUI, și dacă nu vom întrebuința pe aceste în locul celor streine, precum au făcut toate națiile ce au voit a să cultivi, apoi să va înpresura graiul național din an în an, până ce va lipsi cu totul și prin aceasta va peri NAȚIIA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ, precum au perit toate națiile, ce ș-au părăsit limba lor. Drept tuturor carii să înpotrivescu cuvintelor adevărate Românești, ce acum au început învățații nației iarăși a le întrebuința, știut să fie că să fac dușmani NAȚIEI LOR ROMÂNEȘTI […]”

DOCUMENTUL 91

1836 Gheorghe Asachi, Poezii, Iași, 1836

ÎNTĂILE MELE COMPUNERI ROMÂNEȘTI SĂNT DIN 1812, din care unele pe rând, răzlețite, s-au fost publicat. Înaintindu-mă cu această cercare, în deosebite feliuri scrisă, doresc a îndemna pe iubitorii de Poezie, ca prin a lor talant să îndeplineză un ram atâta de plăcut, carile spre bine va înriuri asupra limbei și haractirul compatrioților.

1. Asachi.

Eșii 1 Martie 1836.

LA ÎNTRODUCEREA LIMBEI NAȚIONALE în publica îmvățătură

Sonnetu

Cele neguri ce-s în ripa Aheronului născute,
A lor aripi întinsesă prest’ al Dachiei câmpie,
Iar fantomi a nopței oarbe, prin un somn de trăndăvie,
Țănea mult timp îngănată a Românilor vârtute.

Musele’n nemernicie spăimântate umbla și mute,
Neputând a Patrii limbă din uitare să învie,
Și păstorii numai singuri cu-ntristată armonie,
Românesc răsuna cântic pre cimpoi și alăute.

Însă Pronia ‘ndurată a sfărmat fatale fiere,
Ș-a doritului luceafăr ni răsare acum scântea,
Ce pre soarile minește de la depărtate sfere.

AȘTEPTÂND ROMÂNII ZIUA, când văzusă raza’ntea,
Înălțând spre ceriul ochii, c-un suspin de mângâiere,
A’nvierei nostre, zis-au, ziua-ntăi va fi acea!”

DOCUMENTUL 92

1838 Mică geografie a Daciei, Moldaviei și a Țării Românești, Iași, 1838

”MICĂ GEOGRAFIE A DACIEI, MOLDAVIEI ȘI A ȚERII ROMÂNEȘTI. Prelucrată de Pitariu V. Popescu-Scriban, elev al Academiei Mihăilene. EȘII, în Tipografia Albinei. 1838.”

Geografia Moldaviei în general

Numirea

NUMELE DE MOLDAVIA SEAU MOLDOVA ÎL ARE ȚARA DE LA O APĂ de asăminea numire și aceasta de la o cetate a Dacilor numită Moli-Dava adică Cetatea de Molis, pentru că Dava în limba Dacilor să vede a fi însămnat cetate. Vechii Romani o numea și pre aceasta țară o parte din Dacia ripensă și montană; apoi DUPRE IEȘIREA SLAVONILOR DE PRIN CODRI, ÎNFORMAREA TRAIULUI LOR SOȚIALNIC ȘI COMUNICAȚIA CU ROMANII, I-AU DAT ȘI ÎN NUME DE VALAHIA SEAU VOLOHIA, ADICĂ O ȚARĂ LĂCUITĂ ITALIENI de unde Halcocondila, CANTIMIR

CANTIMIR ȘI ALȚII O NUMESC MOLDOVLAHIA; iară DUPRE ÎNCHINAREA ȚĂRII LA Î[NALTA] POARTĂ DE CĂTRĂ PRINȚIPUL BOGDAN, FIUL MARELUI STEFAN, Ș-AU CĂPĂTAT NUME DE BOGDANIA ADECĂ ȚARA LUI BOGDAN; iară acum toate aceste numiri se stâng, REMĂNÂND PENTRU TOTDEAUNA NUMELE EI DE MOLDAVIA SEAU MAI BINE MOLDO-ROMÂNIA, PENTRU CĂ SE LĂCUIEȘTE DE ROMÂNI.

Hotară

Hotarăle din vechiu a Moldaviei era: spre Nord Polonia, spre Vest Transilvania și Țara Românească, spre Sud Dunărea și Marea Neagră și spre Ost Marea Neagră și Nistru; iară dupre o curgere de vecuri se-au îngustat foarte mult și au rămas acum hotarăle de față; între Beserabia o țară din trupul Moldaviei; Bucovina deaseminea din trupul Moldaviei, Transilvania, Țara Românească și Dunarea […]”

”Nația și starea Moldo-Românilor

MOLDOVENII SÂNT DE NAȚIE ROMÂNII devii

 

tori din vechii Romani carii au avut de părinte pre Romulus și de mumă pre cetatea Roma, iară de colonizatoriu aice pre marele Traian. Neînvinși sprijinitori acestui adivăr sânt vrednice de aducere aminte învățații ISTORICI DIMITRIE CANTIMIR DOMNUL MOLDAVIEI ȘI PETRU MAIOR, IARĂ MAI CU SAMĂ LIMBA ÎN ÎNTREGEI NAȚII ROMÂNEȘTI.

Despre CARACTERIUL MOLDO-ROMÂNILOR, de față să însămnează ațițata dorință cătră știință și civilizație. Iară caracteriu lor cel din vechime, după marturiile Istoricilor, era ca și al Romanilor.

Așa vrednicul de credință Istoricul leșăsc numit Oricovie în cartea sa de la anul 1552 zice:

Acești Moldoveni cu firea, năravurile și cu vorba nu sânt mult deosăbiți de Italieni, ii sânt oameni necultivați însă foarte bravi, că nici un neam nu este care stăpânind o țară atât de mică să stea ca și dânșii pentru patrie la război cu așa bărbăție în contra tuturor dușmanilor de prin pregiur și de câte ori se rădica acia asupra

lor să se apere cu bravură ca și dânșii. Și iarăș în alt loc mai adaoge zicând:

Ii sânt așa de bravi încât într-un timp cu toți dușmanii lor din toate părțile bătea războiu necontenit: că Stefan cel Mare, ce domnea în Moldavia, tot într-o vară au învins prin greu războiu pre Baiazet Împăratul Turcilor, pre Matias Riga Ungurilor și pre Albert Riga polonilor.

Din această vrednică de credință mărturie și din altele aseminea SĂ ADEVEREAZĂ VECHIUL CARACTER AL MOLDO-ROMÂNILOR, adică cum că ii era tot de odată și harnici ostenitori cu sudoare și iubitori de patrie până la râuri de sânge.

Cii mai însămnați barbați carii au întemiet existenția acestei naței sânt: MARELE TRAIAN, ADUCĂTORIUL ROMÂNILOR DIN ITALIA ÎN DACIA; PRINȚIPUL DRAGOȘ DE AL DOILEA ÎMPOPORÂTORIUL MOLDAVIEI, MARILE STEFAN EROUL PATRIEI, ALEXANDRU NUMA MOLDO-ROMÂNILOR ȘI PRINȚIPUL VASILIE ÎNTEMEETORUL ÎNVĂȚĂTURILOR ÎN ACEASTĂ ȚARĂ, IAR ACUM DE PĂRINTE AL PATRIEI PRE PRINȚIPUL STĂPÂNITORIU MIHAIL STURZA.

Cultura au început a spori din zi în zi și merge necontenit cu un pas măreți de la anul 1828, de când prin părinteasca îngrijire a Epitropiei învățăturilor publice, povățuită de patrioticile cugetări a le prezidentului ei, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit a Moldaviei Veniamin Costachi și cavaler s-au statornicit pentru totdeauna de a să paradosi științile în limba patriei; iară mai cu samă de la întroducerea și sfințirea noului Regulament, au început a merge Moldo-Românul, pre o carieră ci-i minește, o fericită cultură.

LIMBA LĂCUITORILOR CARE ESTE CEA ROMÂNEASCĂ, fiică cele latinești, soră celei italienești, franțeză, spanioale și portugheze și CEA MAI FRUMOASĂ DIALECTELE NAȚIEI ROMÂNEȘTI, au început zic, cu laudă a crește în cultură prin compunerile și traducerile literaților ei. Religia este hristiană de dogma ortodoxă cu un Mitropolit a căruia rezidenție este în capitala Eșii,

cu douâ Episcopii la Roman și Huși; mai multe mănăstiri întemiete de Domnii vechi, ca niște monumente mărturisitoare evlaviei cătră Dumnezeu și iubirei lor de patrie. Așa fel de mănăstiri sânt: Neamțul, Săcul, Slatina, Râșca, Varaticul, Agapia ș.a.

Moldavia este un Prințipat tributariu Împerii Turciei a căruia prințip poartă nume de Domn al Moldaviei, având o generalnică Adunare și un Sfat Administrativ, toți întemeeți în Administrația lor pre prințipiile noului Regulament sfințit la 1832.

Subt acest înbunătățit Guvern s-au așezat în prințipat o Academie cu un Institut de nobili, o Gimnazie cu un Institut de stipendiști și o Siminarie cu un Institut de clirici, o scoală Normală pentru fete și alte scoli normale pre la țânuturi, înființarea unui Teatru Național, a unui cabinet de Istoria Naturală; pardosirea uliților cu pietre, înoirea cișmelilor, înbunătățirea spitalurilor, toate țintitoare PENTRU LUMINAREA ȘI FERICIREA NAȚIEI MOLDO-ROMÂNEȘTI

DOCUMENTUL 93

1839 Felix Colson, Starea prezentă şi viitorul Principatelor, Paris, 1839

„Valahii împrăștiați, dar uniți în multe feluri, trăiesc compact la granițele Valahiei până la Almaș (?)(Alfus). Brașov este un oraș în întregime valah; are fabricile sale de ustensile și hârtie pentru folosul săracilor. Austria de multă vreme a căutat să întețească diviziunile religioase între valahi, profitând de diferențele dintre ierarhiile lor; unii sunt ortodocși și ceilalți, schismatici; dar în prezent, neînțelegerile sunt depășite, iar Seminarul religios de la Blaj oferă un exemplu demn de a fi amintit. Schismaticii, dintre care unii sunt destinați a deveni preoți, merg să-și facă studiile și urmează aceleași cursuri ca și grecii uniți.

Valahii Transilvaniei au un viitor; ei îi detestă pe maghiari; nu-i simpatizează nici pe secui, nici pe germani; EI SUNT ROMÂNI (ROUMAINS) ȘI SPERĂ SĂ SE REUNEASCĂ CU FRAȚII LOR DIN MOLDO-VALAHIA. Ideea unei Uniri se popularizează din ce în ce mai mult. Ei se încurajează reciproc pentru a putea obține drepturi și privilegii pentru frații umiliți din Ungaria și din Banat. Ei n-au uitat că Huniade, acel faimos general ungur era de sângele lor; că sunt mai numeroși decât opresorii lor, și că în propria lor țară sunt reduși // la sclavie. Transilvania poate furniza un mare număr de valahi instruiți și distinși care pot face mari servicii cauzei compatrioților lor.”

DOCUMENTUL 94

1840 autorul, originar din Ovidiopolul de peste Nistru, care a scos în 1840 la Sankt Petersburg „Gramatica valaho-moldovenească”, în prefața căreia scria: „Acesta e limba Română. Și denumirea de Român nu e întâmplătoare. Deci, într-o descriere generală a urmașilor apropiați ai unuia și aceluiași trib, suntem în drept să ne ținem de comuna lor denumire; deci limba Română poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.”? IACOB HÂNCU (GHINKULOV)IACOB HÂNCU (GHINKULOV), GRAMATICA VALAHO-MOLDOVENEASCĂ, SANKT PETERSBURG, 1840

Cuvânt înainte

„Necătând la poziția geografică a Moldovei și Valahiei, la importanța evenimentelor istorice în țările  dunărene și la atracția unuia și celuilalt Principat în relațiile lor cu Puterile megieșe, – nici proveniența națiunii, nici situația politică și socială, nici limba fiilor Daciei așa și nu au fost studiate în modul corespunzător, nu sunt aduse la cunoștință.

Unul din aceste obiecte  demne de curiozitate e supus acum fugitivei noastre descrieri. ACESTA E LIMBA ROMÂNĂ. Și denumirea de Român nu e întâmplătoare. PÂNĂ LA FORMAREA VOIEVODATULUI MOLDOVEI, LOCUITORII AMBELOR PRINCIPATE ERAU CUNOSCUȚI SUB NUMELE COMUN AL ROMÂNILOR. Ca urmare ea a rămas în uzul urmașilor sud-vestici ai Românilor, Valahilor, care și până în prezent continuă să-și spună Români; însă frații lor nord-estici au preferat denumirii de Român,

pe cea împrumutată de ei de la noua patrie – Moldova, însă, în viața de zi cu zi a poporului, totuși câteodată se repeta străvechiul nume al strămoșilor lor (*). – Deci, într-o descriere generală a urmașilor apropiați ai unuia și aceluiași trib, SUNTEM ÎN DREPT SĂ NE ȚINEM DE COMUNA LOR DENUMIRE; DECI LIMBA ROMÂNĂ poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.

Nu ne vom adânci în cercetarea istorică a problemelor referitoare la limba locuitorilor băștinași ai Moldovei și Valahiei: a fost limbă a Dacilor sau a Geților, reprezenta oare un grai diferit, era oare o ramură a limbii slave sau s-a format din limba coloniștilor Romani, – toate astea parțial sunt acoperite de întunericul necunoscutului, tot parțial sunt indispensabile de voluminoasele analize despre  aborigenii pământurilor dunărene, străine de actualul obiect al analizei noastre, -dar ne vom referi direct la starea curentă a limbii Valaho-Moldave, îi vom analiza originile de bază, și din ele ne vom strădui să relevăm următoarele concluzii despre proprietățile sale.

DOCUMENTUL 95

1845 MANUAL DE ISTORIA PRINCIPATULUI MOLDAVEI de Prof. Ioan Albineț (Partea I), IAȘII, 1845

Din Precuvântare

Pagina din stânga, de la aliniatul din mijloc: ”CU FORMAREA STATURILOR, ROMÂNII SCĂPÂND DE SPAIMA BARBARIEI, au început o viață nouă însuflețită de neatârnare politică și de nășite în desvălirea duhului. Aceste înaintiri însă în grabă s-au împedecat, pacea de mult dorită sub carea ar fi putut a se face asemine înaintiri s-au perdut din nou, ȘI ROMÂNII PENTRU A-ȘI PUTE PĂSTRA NAȚIONALITATEA și neatârnarea, s-au văzut nevoiți a începe nouă resboae. Eroismul lor în aceste lupte în privirea numărului celui mic și a mărimei armiilor ce vinea asupra lor, și se priimea cu peptul deschis fără a se înspăimânta, este vrednic de însemnat. DOMNITORII MOLDAVEI pe un teatru strâmt și cu mijloace mici au făcut lucruri urieșe. Ei aproape de trei veacuri au apărat cu sabia în mână Crestinătatea dinainte închinătorilor credinței Islamului. În timpurile de curând ca și în vechime, pământul nostru îl vedem a fi scena luptelor celor mai sângeroase; Polonii, Germanii, Rușii hotărescu aice cele mai crunte a lor resboae cu Turcii, Sobieski sub zidiurile Hotinului își desvălește al seu talent militar prin care apoi câștigă tronul Poloniei. Petru cel Mare, lângă Movila Răbâei prin a sa înțălepciune scapă din mânele Turcilor și încheie o pace cu dânșii.  De la această vreme toate lovirile cu Rușii se facu ÎN ȚERILE ROMÂNEȘTI, toți generalii armiei Rusiene ca învingători poartă predicaturi de

DOCUMENTUL 96

„ABEȚEDARIU ROMĂNESCU sau întăile cunoștințe de litere și idei pentru tinerimea scoalelor începătoare DIN PRINCIPATUL MOLDAVEI. Compus de Cam. Gheorghie Seulescul. EDIȚIA A CINCEA . Iașii. Tipografia: Institutul Albinei. 1847”

DOCUMENTUL 97

1848 Hippolyte Desprez, MOLDO-VALAHIA și mișcarea românească, Paris, 1848

„Moldo-Valahia și mișcarea românească

CELE DOUĂ PRINCIPATE, MOLDOVA (MOLDAVIE) ȘI ȚARA ROMÂNEASCĂ (VALACHIE) SUNT LOCUITE DE O POPULAȚIE PE CARE O PUTEM CONSIDERA OMOGENĂ, cu toate că o mulțime de greci au sosit acolo, pentru a face avere, și mai multe mii de țigani (Zingares) trândăvesc în starea lor de primitivitate. Turcilor, suzeranii țării, nu li se acordă dreptul de a se așeza în principate. LOCUITORII DIN RĂSĂRITUL UNGARIEI, CE OCUPĂ ÎNTREAGA TRANSILVANIE, BUCOVINA, BASARABIA, SUNT FRAȚI AI CELOR DIN MOLDOVA ȘI ȚARA ROMÂNEASCĂ. NISTRUL, CARPAȚII, TISA, DUNĂREA ȘI MAREA NEAGRĂ FORMEAZĂ O FRONTIERĂ NATURALĂ A ACESTOR PROVINCII, ÎMPĂRȚITE ÎNTRE CELE TREI MARI IMPERII, ȘI ACEST VAST TERITORIU SE PARE CĂ ESTE PREDESTINAT SĂ CONȚINĂ O SINGURĂ NAȚIUNE […]

SENTIMENTUL NAȚIONAL, CARE A FOST ÎNCĂTUȘAT ÎN PRINCIPATE (EN MOLDO-VALACHIE), dar nu sufocat, s-a redeșteptat cu putere. Încercuiți în nord de slavi-ruși și polonezi, în sud de slavii din Bulgaria și Serbia, la vest de cehi și de maghiari, ROMÂNII (LES MOLDO-VALAQUES) ȘI-AU FORMAT O CONȘTIINȚĂ CLARĂ A INDIVIDUALITĂȚII LOR. Drept consecință naturală a originei și civilizației lor latine, ei au fost de altfel mai mult decât orice popor al Europei orientale dispuși să sesizeze și să asimileze cu promptitudine ideile noi care triumfau cu strălucire în Europa latină; primeau cu inima deschisă încurajările care le veneau din Franța. Inspirați, ca și maghiarii, cehii, polonezii, slavii, grecii, de sentimentul național, românii (LES VALAQUES) AU ÎNCEPUT SĂ CAUTE CIVILIZAȚIA ÎN PROGRESUL LOGIC ȘI ÎN DESĂVÂRȘIREA

NAȚIONALITĂȚII LOR, BUCURÂNDU-SE DE O SIMPATIE VIE PRINTRE TOATE POPULAȚIILE DE ACELAȘI SÂNGE ROMÂNESC, ÎMPĂRȚITE ÎNTRE CELE IMPERII: TURCIA, RUSIA ȘI AUSTRIA.

MIȘCAREA ROMÂNEASCĂ (LE MOUVEMENT ROUMAIN) REPREZINTĂ ACEASTĂ ACȚIUNE POLITICĂ A SAVANȚILOR, SCRIITORILOR ROMÂNI DIN PRINCIPATE, TRANSILVANIA, BASARABIA ȘI BUCOVINA, PENTRU UNIREA CELOR OPT MILIOANE DE ROMÂNI (ROUMAINS), CARE AU SUPRAVIEȚUIT CELOR ȘAPTESPREZECE SECOLE DE CRUDE ÎNCERCĂRI. DIN PUNCT DE VEDERE AL PRINCIPIULUI NAȚIONALITĂȚILOR, ACEST POPOR MUTILAT NU FORMEAZĂ ÎN PREZENT DECÂT UN SINGUR CORP ȘI VASTA UNITATE TERITORIALĂ PE CARE LOCUIEȘTE SE NUMEȘTE ROMÂNIA, DACĂ NU ÎN LIMBA TRATATELOR CEL PUȚIN ÎN CEA A PATRIOTISMULUI (ROMANIE).”

DOCUMENTUL 98

1849 Encolpiul doctorilor sau Medicina practică, Iași, 1849

Pe pagina din stânga: „Arhimandritul Dionisie Tesaleanul, Doctor de Medicină. În vârstă de 65 de ani la anul 1840.”

„Encolpiul doctorilor seau Medicina practică, cuprinzindu 363 de boale numite Elinește, Italianește și ROMĂNEȘTE, cunoștința patimelor, caracterul, cauzele (pricinile) și vindecarea seau cura lor, fisiologia și anatomia trupului omenescu, materia seau medicina vindecărei, dietetica (paza), ighiena (ținerea sănătăței).

Adunate din cărțile osebiților doctori (medici) de cătră Arhimandritul și Doctorul de medicină Dionisie Piru Tesalianul, membru Soțietăței Elinilor de Medicină și Arheologie din Atena, și Cavaleriu Ordinului Regescu al Măntuitoriului.

Tipărită deadoaoară în Atena la anul 1840. Eară ACUM TRADUSĂ PE ROMĂNIE și tipărită prin Post(elnicul) D. Cornea. Tomul I. IAȘII. Tipografia: Institutul Albinei. 1849.

DOCUMENTUL 99

Constantin (Costache) Stamati (n.1786— d.1869, Ocnița,județul Hotin), scriitor român DIN BASARABIA, funcționar și interpret al administrației țariste răsplatit de împărat cu medalia „Sfânta Ana”, în grad de cavaler, membru al „Societății Imperiale de Istorie și Antichități” din Odesa.

A scris poezia intitulată „UN ROMÂN ÎNSTRĂINAT“:

Mâhnit şi posomorât,

Întristat şi amărât,

Cu dor nespus

Mă uit spre Apus,

Acolo îi viaţă!

Acolo îi speranţă

Să fim fericiţi

De am fi cu toţii uniţi!…

DOCUMENTUL 100

„BUCOAVNĂ PENTRU ÎNTREBUINȚAREA JUNIMEI MOLDO-ROMÂNE DIN BUCOVINA. CERNĂUȚI. La Eduard Viniarj. 1850

DOCUMENTUL 101

1851 Ioan Sârbu, Fabule, Chișinău, 1851 (1852) de la apariția la Chișinău a volumului ”Alcătuirile.Poezii” al fabulistului basarabean Ion Sârbu, volum de 98 pagini în prefața căruia scria: „Cred că, de vei avea cea mai mică picătură de sânge român, ai sălta văzând în mânile tale această cărticică.” Cenzura nu aprobă răspândirea volumului în școli.

Vechiul Fabulo-scriitor Ezop și acești mai dincoace, precum și Lafonten (La Fontaine) a Franțezilor, a Rosienilor Crâlov și alții, ș-au câștigat nemuritori nume, nu pentru aceia numai ca să-l căștige, ci pentru ca prin pildele lor atât să se folosească Patrioții cât și alte ghente.

Deci și eu, bunule cetitori! nu că asămănându-mă lor, dar nici acelui Grec Erostrat, carele au ars templul Artemisei din Efes, ce era pus în numărul celor șapte minuni ai vechimei, numai ca să-ș lasă numele său nemuritor, nu, ci pătruns fiind de scânteia dragostei, carele s-au ațițat în sufletul meu CĂTRĂ FIII ROMÂNEȘTI, mai vârtos, văzind că limba aceasta fiind mai fiică a slăvitei și vechei mume Latine, ar fi de trebuință a o mai înzăstra, atunci când asămenia lucru să află tălmăcit în multe limbi; eu nu m-am lenevit a le urma lor, și a traduce aceste Fabule în limba Moldovinească, care socot că îți vor fi de folos, și cred, că DE AI AVE CE MAI MICĂ PICĂTURĂ DE SÂNGE ROMÂN, AI SĂLTA VĂZIND ÎN MÂNILE TALE ACEASTĂ CĂRTICICĂ.

DOCUMENTUL 102

DOCUMENTUL 103

(1862), BASARABEANUL ȘTEFAN GONATA ÎNTOCMEȘTE „ABECEDARUL ROMÂN”.

DOCUMENTUL 104

În 1865, PEDAGOGUL BASARABEAN IOAN DONCEV (născut în Chișinău în 1821) PUBLICĂ LA CHIȘINĂU, CU SLOVE LATINE, MANUALELE ”CURSULU PRIMITIVU DE LIMBA RUMÂNĂ, COMPUSU PENTRU SHOLILE ELEMENTARE ȘI IV CLASE GIMNAZIALE”, și ”ABECEDA RUMÂNĂ”. În prefața ambelor a utilizat doar glotonimul limba română și etnonimul român și explică: „RUMĂNII, VORBIND ÎNTRE SINE, NU ZIC NICI-ODATĂ: ȘTII LIMBA VLAHICĂ? CI: ȘTII LIMBA RUMĂNĂ? Și VORBIND ÎN GENERAL DESPRE TOATĂ NAȚIEA SA, SE NUMESC RUMĂNI, IAR, DE VORBESC DESPRE UN CETĂȚEAN RUMĂN, ÎN DEOSEBI, ATUNCE ZIC: MOLDOVAN, MUNTEAN, BĂNĂȚAN ETC.” Aici se putea găsi istorie românească, literatură românească curentă şi orientări româneşti generale. Erau şi bucăţi patriotice româneşti ca: Imn închinat domnului Moldovei Grigore Ghica; Adio Moldovei de Alecsandri; Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul de Bolintineanu şi chiar Imnul român în cinstea lui Alexandru Ioan Cuza de G. Tăutu.

În 1877 mai publică la CHIȘINĂU ȘI „CONVORBIRI RUSO-ROMÂNE”, menite pentru întrebuinţarea ruşilor din Basarabia.

DOCUMENTUL 105

MIHAI EMINESCU, discurs rostit în cadrul primului Congres al Studenților Români, Putna, 25 mai 1871: „SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM”

„Şi Tu, Doamne Ştefane, scutul Creştinătăţii şi cetatea Crucii, tu, care însuţi nemuritor, ai crezut în nemurire şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii, s’asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr şi de dreptate, pe aceşti traficanţi de credinţe şi de simţiri?

Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim sans-phrase; o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.

Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decât păstrând, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!

Suntem români şi punctum.

Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră românească, decât să mergem repede înainte, dezbrăcându-ne de dânsa prin străine legi şi străine obiceiuri…

Nu e permis nimănui a fi stăpân în casă noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n’aibă dreptul a zice c’am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună.

Noi am zis de la început că nu există compensaţii pentru Basarabia, precum nu există niciodată vro plată pentru o palmă măcar din pământul patriei.

Aceste sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se câştigă prin împrejurări istorice, dar nici se vând, nici se cumpără, nici se schimbă.

Eu las lumea ce merge deja, ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea întâi, dar la cea de-a două sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi.

Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ştefan, pe mormântul creştinului pios, al românului mare”

DOCUMENTUL 106

ÎN 4 MARTIE 1907, LA CHIȘINĂU, SE PUBLICAREĂ ÎN ZIARUL „BASARABIA” CÂNTECUL „DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!”)

DOCUMENTUL 107

ÎN PRIMUL NUMĂR AL ZIARULUI „CUVÂNT MOLDOVENESC” APĂRUT ÎN CHIȘINĂU ÎN 1913, SE PUBLICĂ PE PRIMA PAGINĂ POEZIA „LIMBA ROMÂNEASCĂ” A POETULUI MOLDOVEAN GHEORGHE SION (NĂSCUT ÎN UCRAINA DE ASTĂZI) (1822-1892)

Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

………………………..

VORBIȚI, SCRIEȚI ROMÂNEȘTE,
PENTRU DUMNEZEU!

DOCUMENTUL 108

ÎN 1916, 18 IULIE, ŞTEFAN BULAT, INVĂŢĂTOR DE PESTE NISTRU, scria poezia:

GLAS DE PESTE NISTRU

Sărit-am Nistrul, pe malul stâng…

EU, O VIȚĂ A NEAMULUI ROMÂN,

Demult suspin şi jalnic plâng,

Că nu-s pe sine eu stăpân.

Numai Nistru ştie a mea străinătate,

Şi a mea viată, amară, grea;

Numai el mă vede zi şi noapte,

Cercând din malul stâng,

Să fug în ceea parte.

Când mă uit la zare, spre asfinţit,

Şi văd cum păduri întunecoase

Acoperă munţi şi văi:

Văd câmpii îmbrăcaţi cu flori frumoase,

Şi capre, oi zburdând prin ei,

Atunci se ’ncheie a inimii durere,

Şi ca să zic ceva nu am putere.

Ştefan Bulat (1892, Doroţcaia, jud. Tiraspol – 1963, Bucureşti, Cimitirul Stăuleşti).

Seminarul Pedagogic de la Bairamcea (1914)

DOCUMENTUL 109

În chemările către basarabeni lansate în aprilie 1917, Emanoil Catelly spunea: „Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma. Căci EI SUNT ROMÂNI, NUMAI RUȘII I-AU DEGRADAT LA ROLUL DE „MOLDOVENI”. Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ia singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani”. s-a născut la 25 decembrie 1887 într-o familie de țărani răzeși din satul Zgărdești, județul Bălți

DOCUMENTUL 110

Matei Donici (n.1847 Brănești, Bălți – d. 26 septembrie 1921, Tighina), poet și general român basarabean, primul președinte al Partidului Național Moldovenesc care scria sub ruși: „CĂCI POPORUL CREŞTINESC/ POARTĂ NUME ROMÂNESC/ ŞI-I ÎN ŢARA BESSARABĂ/ CE DE RUŞI FĂCUTĂ ROABĂ…”

DOCUMENTUL 111

Cuvântarea lui Alexei Mateevici (autorul imnului actual al R.Moldova) la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia, 25-28 mai 1917

Am venit — a spus păr[intele] Mateevici — să întâmpin și eu această sfântă zi de 25 mai. (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare. Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești. Mai întâi de toate să știți că: Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi și la durere./ Unde-s doi puterea crește,/ Și dușmanul nu sporește.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alții — cei mai puțini — români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățământul e fără rost. DA, SUNTEM MOLDOVENI, FII AI VECHII MOLDOVE, ÎNSĂ FACEM PARTE DIN MARELE TRUP AL ROMÂNISMULUI, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) FRAȚII NOȘTRI DIN BUCOVINA, TRANSILVANIA ȘI MACEDONIA NU SE NUMESC DUPĂ LOCURILE UNDE TRĂIESC, CI-ȘI ZIC ROMÂNI. AȘA TREBUIE SĂ FACEM ȘI NOI! (Aplauze.) Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei din America se numesc tot români.

Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. TREBUIE SĂ ȘTIM CĂ SUNTEM ROMÂNI, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii.

Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă.

Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna.

Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale.

Și, în sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi, și a noastră în ea. Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră. (Cuvântarea a fost îndelung aplăudată.)

[În cursul ședinței a II-a Al. Mateevici a mai avut o intervenție:] N-AVEM DOUĂ LIMBI ȘI DOUĂ LITERATURI, CI NUMAI UNA, ACEEAȘI CU CEA DE PESTE PRUT. ACEASTA SĂ SE ȘTIE DIN CAPUL LOCULUI, CA SĂ NU MAI VORBIM DEGEABA. (Aplauze.) Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă și în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la LIMBA LITERARĂ ROMÂNEASCĂ!

DOCUMENTUL 112

Cuvântarea lui Alexei Mateevici (autorul imnului actual al R.Moldova) la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia, 25-28 mai 1917

Am venit — a spus păr[intele] Mateevici — să întâmpin și eu această sfântă zi de 25 mai. (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare. Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești. Mai întâi de toate să știți că: Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi și la durere./ Unde-s doi puterea crește,/ Și dușmanul nu sporește.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alții — cei mai puțini — români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățământul e fără rost. DA, SUNTEM MOLDOVENI, FII AI VECHII MOLDOVE, ÎNSĂ FACEM PARTE DIN MARELE TRUP AL ROMÂNISMULUI, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) FRAȚII NOȘTRI DIN BUCOVINA, TRANSILVANIA ȘI MACEDONIA NU SE NUMESC DUPĂ LOCURILE UNDE TRĂIESC, CI-ȘI ZIC ROMÂNI. AȘA TREBUIE SĂ FACEM ȘI NOI! (Aplauze.) Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei din America se numesc tot români.

Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. TREBUIE SĂ ȘTIM CĂ SUNTEM ROMÂNI, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii.

Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă.

Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna.

Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale.

Și, în sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi, și a noastră în ea. Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră. (Cuvântarea a fost îndelung aplăudată.)

[În cursul ședinței a II-a Al. Mateevici a mai avut o intervenție:] N-AVEM DOUĂ LIMBI ȘI DOUĂ LITERATURI, CI NUMAI UNA, ACEEAȘI CU CEA DE PESTE PRUT. ACEASTA SĂ SE ȘTIE DIN CAPUL LOCULUI, CA SĂ NU MAI VORBIM DEGEABA. (Aplauze.) Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă și în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la LIMBA LITERARĂ ROMÂNEASCĂ!

DOCUMENTUL 113

Ion Codreanu, în cuvântarea sa la Congresul învățătorilor moldoveni din Basarabia din mai 1917 avea să spună: „M-a durut adineauri când câțiva dintre D-voastră l-au supărat pe dl Gore, spunându-i că limba noastră nu e limba românească. Apoi eu, fraților, am citit prin fel de fel de cărți și am căutat să văd cine suntem noi. Și am aflat că, în adevăr, NOI SUNTEM ROMÂNI… SPUNEM FĂRĂ FRICĂ ORIȘIUNDE: ROMÂNI SUNTEM, ROMÂNI NE CHEAMĂ.”

DOCUMENTUL 114

În primul număr din septembrie 1917 al revistei „Școala moldovenească” de la Chișinău, revistă a Asociației Învățătorilor Moldoveni din Basarabia se publică „DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE”. Mai târziu, între 2 decembrie 1917 și 27 martie 1918, IMNUL NAȚIONAL AL REPUBLICII DEMOCRATICE MOLDOVENEȘTI A FOST „DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE”, iar drept drapel a fost ales tricolorul românesc cu cap de bour. Și actuala R.Moldovă a avut în primii ani de independență acest imn.

DOCUMENTUL 115

Cuvântarea basarabeanului Teofil Ioncu la CONGRESUL POPOARELOR DIN RUSIA (KIEV, 8-14 SEPTEMBRIE 1917)

„SALUT CONGRESUL NAȚIUNILOR ÎN NUMELE ROMÂNILOR DIN BASARABIA!

Mulți ați auzit de Moldoveni, dar puțini cred că știți, că națiune moldovenească nu există. Numele Moldova, Moldoveni este numai teritorial dar nu național, iar dacă noi numim moldovenești comitetele și organizațiile noastre, o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul Român sună prea aspru la urechea vrăjmașilor noștri, de care avem foarte mulți, ca și Dstră, și el le servește de a ne acuza de separatism.

Dstră știți în ce condiții a fost împinsă România în războiul mondial; Dstră știți că România are interese tot așa de mari în Transilvania ca și în Basarabia. Cum se va hotărî chestia românească la congresul de pace, noi nu știm; putem însă presupune, că dacă această chestie nu se va rezolva în toată întinderea ei, conform principiului recunoscut al dreptului popoarelor, atunci Basarabia poate să devie în viitor o nouă Alsacie-Lorenă…

De la 1828 Nicolae I a desființat autonomia și de acum începe rusificarea forțată a Basarabiei, ale cărei mijloace erau: colonizarea, școala și biserica. Cei mai strașnici rusificatori erau guvernatorii, arhireii și directorii de școli.

Națiunea română a fost așa de îngenunchiată (în Basarabia – n.a.), încât guvernul rusesc ajunsese la convingerea că nu mai există acolo o limbă, literatură și cultură românească. A fost de ajuns însă să izbucnească revoluția și în câteva luni de zile sentimentul național a ieșit la suprafață pe orișice teren. O puternică mișcare de naționalizare a întregei țări este în curs. Ne lipsește numai autonomia, care am avut-o odată și acum o cerem din nou, ca un drept istoric al nostru…

Dacă în aspirațiile noatre politice ne vom lovi mereu de deziluzii, atunci noi urmând necesității, care nu cunoaște hotare, din prieteni ai democrației rusești ne vom face separatiști”. Între 8-14 septembrie 1917, la KIEV A AVUT LOC CONGRESUL POPOARELOR DIN RUSIA, la care au participat reprezentanții a 13 naționalități, DIN PARTEA „ROMÂNILOR” (AȘA ERAU TRECUȚI ÎN TEXTUL OFICIAL) DIN BASARABIA PARTICIPÂND ȘASE DELEGAȚI (DASCĂL, IONCU, CAZACLIU, CODREANU, HOLBAN ȘI CIJEVSCHI). Congresul decidea că Rusia trebuie să fie republică federativă și democratică, iar fiecare naționalitate din Rusia avea dreptul la autonomie națională. Prin urmare, Ucraina accepta în acele circumstanțe drepturile Basarabiei la autonomie și la identitatea ei distinctă, chiar românească.

DOCUMENTUL 116

Despre același CONGRESUL POPOARELOR, 8-14 septembrie 1917, KIEV

DOCUMENTUL 117

Stalin despre limba română

DOCUMENTUL 118

http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1477

De ce limba noastră e română?! Nicolae DABIJA

Argumente şi mărturii

 

Flavio Biondo (?-?), Spania:

„…valahii …arată originea lor prin limba cu care se mândresc ca de o podoabă şi pe care o proclamă română.”

1453

Expresia de mai sus se conţine într-un discurs pe care acest cărturar avea să-l rostească în faţa regelui Alfons de Aragon.

 

Ştefan cel Mare (1457-1502):

„…tradus din valahă” (română)

1478

(Mesajul lui Ştefan cel Mare, citit în faţa dogilor din Veneţia de către Ioan Ţamblac, unchiul său, la 8 mai 1478.)

(„…rostit în limba valahă” (română) („…idiomate valachio”)

„…tradus în limba latină din cea valahă” (română) („…haec inscripcio ex valachio in latinum respo est”).

1485

(Referinţe scrise la jurământul depus de voievodul nostru la 15 septembrie 1485 în localitatea Colomeea, Pocuţia, în faţa regelui Cazimir al Poloniei.)

Nu există nici un hrisov, nici o mărturie, nici un document care să consemneze faptul că marele voievod al Moldovei a afirmat că ar fi „moldovean” sau că ar vorbi „limba moldovenească”. Ştefan cel Mare şi-a zis doar „valah” (adică român), limbii vorbite de către poporul său nu i-a spus decât valahă (adică română), iar ţării sale Moldova i-a zis de mai multe ori „cealaltă Valahie” (adică cealaltă Românie), „Valahia Mare”, „Valahia Mică”, „Valahia de Sus”, „a Doua Valahie” ş.a.

Ştefan cel Mare avea conştiinţa că e român, că aparţine poporului valahilor situat în Moldova, Valahia (Muntenia) şi Transilvania şi că toţi românii vorbesc una şi aceeaşi limbă.

 

Antonio Bonfini (1434-1503), Italia:

„Căci românii se trag din romani, ceea ce mărturiseşte până în vremea de acum limba lor… Sub valuri de barbari, ei totuşi mai exală limba română şi, ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieţii, cât a limbii.”

1486-1495

(În Călători străini despre ţările române, Bucureşti, 1965, v. I, p. 482-483.)

Antonio Bonfini, umanist italian, contemporanul lui Ştefan cel Mare, a fost secretar la curtea regelui Matei Corvin al Ungariei. Spusele de mai sus se referă la valahii lui Ştefan cel Mare. Despre Transilvania spune că „este încinsă de cele două Valahii: adică, Ţara Românească şi Moldova”.

 

Francesco della Valle din Padova (?-1545), Italia:

„…Limba lor e puţin deosebită de limba noastră italiană, ei îşi zic în limba lor români, spunând că au venit din vremuri străvechi de la Roma, pentru a se aşeza în această ţară; şi când vreunul întreabă dacă ştie careva să vorbească în limba lor valahă, ei spun în felul acesta: „Ştii româneşte?” (în textul italian: „Sti Rominesti?” – n.n.), din cauză că limba lor s-a stricat.”

1534

(În Călători străini despre ţările române, Bucureşti, 1961, v. I, p. 322.)

În lucrările sale, călătorul italian face mai multe referinţe la ţările române, inclusiv la Moldova lui Petru Rareş. Tot el numeşte Moldova – Valahia de Sus (Valahia superiore) spre deosebire de Valahia propriu-zisă, căreia îi zice Valahia de Jos (Valahia inferiore).

 

Nicolaus Olahus (1493-1568), Ungaria:

„Graiul lor (al locuitorilor Moldovei – n.n.) şi al celorlalţi români a fost odinioară cel roman ca fiind colonii ale romanilor. În vremea noastră se deosebeşte foarte mult de el, măcar că multe cuvinte de ale lor pot fi înţelese de latini.”

1536-1537

(În Călători străini despre ţările române, Bucureşti, 1965, v. V, p. 488. „Despre Moldova”.)

Nicolaus Olahus a fost secretar al regelui Ludovic al II-lea al Ungariei, el însuşi coborâtor din viţă de domnitori valahi. A cunoscut, între alte limbi, şi româna.

 

Anton Verancsics (1504-1573), Italia:

„Transilvania, Ţara Românească şi Moldova se deosebesc numai prin întreită împărţire, dar locuitorii acestora se numesc români… Poporul care locuieşte aceste pământuri în vremea noastră este acela al valahilor, care îşi trag originea de la romani… şi când întreabă ei pe cineva dacă ştie să vorbească pe limba valahă, ei spun: „Oare ştii româneşte?”… …Limba e aceeaşi pentru amândouă popoarele (din Moldova şi Muntenia – n.n.) ca şi credinţa creştină de rit ortodox.”

1549

Anton Verancsics (Verantio), umanist cu studii la Viena şi Cracovia, în lucrarea intitulată Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti face o prezentare a celor trei ţări-surori vorbind despre numele românilor, limba şi unitatea lor. Descrie râurile principale (Nistru, Prut, Olt, Mureş), cetăţile, îmbrăcămintea, tradiţiile şi firea românilor din cele trei ţări.

 

Alessandro Guagnini (1535 sau 1538-1614), Italia:

„Acest popor al valahilor se numeşte român şi ei spun că îşi trag obârşia de la exilaţii alungaţi de romani din Italia. Limba lor este o corcitură a limbii latine şi a celei italiene, astfel încât un italian înţelege uşor pe un român.”

1563

(În Călători străini despre ţările române, vol. II, Bucureşti, 1970, pag. 299-300.)

Italianul Alessandro Guagnini din Verona a fost ostaş mercenar în oastea lui Despot-Vodă, ajutându-l pe acesta să ocupe tronul Moldovei în 1562.

 

Giulio Ruggiero (sec. XVI), Italia:

„Eu cred că ei se numesc valahi pentru că acesta este numele comun în Polonia pentru toţi italienii, de la care îşi au originea, pentru că ţin încă în mare parte limba latină, care este desigur alterată, dar nu prea mult deosebită de italiana noastră.”

1568

Giulio Ruggiero, abate apostolic în Polonia, i-a trimis papei Pius al V-lea în 1568 un raport despre situaţia religioasă a statului polon, în care se referă şi la români.

 

Pierre Lescalopier (1550-1597), Franţa:

„…Locuitorii acestei ţări se socotesc drept urmaşi adevăraţi ai romanilor şi-şi numesc limba lor „românească”, adică română; limba lor este pe jumătate italiană şi pe jumătate latină, amestecată cu greacă şi cu un fel de păsărească.”

1574

(În Călători străini despre ţările române, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 429.)

Acest călător francez menţionează că locuitorii Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei vorbesc cu toţii una şi aceeaşi limbă, căreia îi zic română: „ils nomment leur parler romanchte, c’est-a-dire roumain”. El numeşte Moldova şi pe moldoveni „Valahia” şi „valahi”.

 

Ioan Czimor Decsi de Baranya (1560-1601), Ungaria:

„Valahia (ca să descriu Moldova pe scurt) pare să fie numită astfel nu atâta după Flaccus, comandantul roman care a cârmuit Moesia sau Dacia, trimis acolo de Traian, cu treizeci de mii de oameni duşi şi colonizaţi acolo ca să muncească pământul şi să asigure aprovizionarea armatei romane care avea întotdeauna de luptat cu sciţii şi sarmaţii – cât şi de la cuvântul walch, care înseamnă în limba germană italian. Căci românii, ca nişte coloni ai romanilor, se ţin şi de religie, care nu este cu mult deosebită de cea pontificală, şi folosesc şi o limbă latină, deşi atât de stricată acum şi de schimbată, încât abia apar în ea rămăşiţele şi ruinele vechii limbi. Valahia este mărginită la răsărit de Marea Neagră, la sud – de Dunăre, la apus – de Transilvania, la nord – de Rusia şi se împarte în Ţara Românească şi Moldova.”

1587

(În Călători străini despre ţările române, vol. III, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 214-215.)

Ioan Czimor Decsi de Baranya, scriitor maghiar de seamă, în lucrarea sa Relaţia călătoriei prin Moldova numeşte Moldova şi Ţara Românească „o singură Valahie” (o Românie) şi foloseşte denumirea Valahia referindu-se la ambele ţări române. Despre cum a „trecut cu pluta Prutul” şi i „s-a ivit în faţă o pădure foarte mare pe care trebuia să o străbatem”, “pădure de temut”, din cauza tătarilor care „beau lapte de iapă cum beau vin necredincioşii”, şi a cazacilor, dar şi din cea „a românilor”, care populau în majoritate spaţiul dintre Prut şi Nistru.

 

Martin Opitz (1597-1639), Germania:

Iar Slavii vă-nconjoară ca marea într-un cleşte…

Şi totuşi limba voastră prin timp a străbătut;

E dulce cum e mierea şi-mi place s-o ascult!

 

Cum Esperida este cu Galica vecină,

Italica-i cu-a voastră dintr-un izvor, Latină…

 

Cu nici o armă însă duşmanul n-o să poată

Să vă răpească limba, nădejdea voastră toată

Al bărbăţiei scheptru şi-a artelor menire

Ce le păstraţi în datini şi cuget cu iubire.

(Traducere de Mihai Gavril).

1624

Martin Opitz e considerat „părintele literaturii germane moderne”. A fost invitat în 1622 din Silezia de către principele Gabriel Bethlen – cel care intenţiona să se proclame rege al Daciei – să predea la colegiul reformat din Alba-Iulia transilvană. Aici îi cunoaşte pe români – e impresionat de viaţa, virtuţile, obiceiurile şi limba acestora, pe care o învaţă cu drag, dedicându-le o carte: Zlatna sau despre liniştea sufletului, care s-a tipărit la Strasbourg în 1624, an în care i s-a decernat la Viena o cunună de lauri pentru poezie. Tot pentru opera sa poetică împăratul Ferdinand al II-lea i-a acordat în 1628 titlul de nobil. A scris şi o istorie a Daciei (Dacia Antiqua), care s-a pierdut. A murit la Danzig în 1639 de ciumă, fiind ars pe rug, împreună cu manuscrisele sale.

 

Petru Bogdan Bakšić (1601-1674), Bulgaria:

„…moldovenii vorbesc Româneşte” („il Valaccho”).

(În Călători străini despre ţările române, vol. V, Bucureşti, 1973, p. 224-225.)

Petru Bogdan Bakšić s-a născut la Chiprovaţ, aşezare catolică din Bulgaria. A fost episcop catolic de Sofia. Despre preoţii şi călugării din Moldova spune că „nu înţeleg ceea ce citesc, deoarece citesc în limba sârbească (slavonă) pe care nu o cunosc”. În Moldova, zice el, „sânt sate de români sau de moldoveni”, în Cotnari „sânt 100 de case de români sau moldoveni” ş.a.m.d.

1641

 

Grigore Ureche (1590-1647), cronicar din Moldova:
„Aşijderea şi limba noastră din multe limbi iaste adunată şi ne iaste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de primprejur, măcarcă de la Râm ne tragem, şi cu ale lor cuvinte ni-s amestecate.”

1642-1647

(Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Chişinău, 1990, p. 25)

În prima cronică scrisă în limba română, cronicarul moldovean se referă la romanitatea limbii şi la descendenţa latină a poporului român.

 

Vasile Lupu, domn al Moldovei (1634-1653):

„Dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească.”

1643

(Din Cuvânt împreună către toată seminţia românească, care însoţeşteCazania lui Varlaam, intitulată Carte românească de învăţătură duminicile preste an.)

O altă carte, Pravila, editată de domnitorul Moldovei Vasile Lupu în 1646 la Iaşi, se intitulează Carte românească (nu „moldovenească” – n.n.)de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte judeţe. Să fi editat domnitorul Moldovei cărţi „străine”?! Evident că nu, domnitorul moldav avea conştiinţa că face un „dar” întregului neam românesc.

Ambele cărţi afirmă, prin înseşi titlurile lor, ideea unităţii poporului român şi a limbii vorbite de românii din Moldova, Muntenia şi Transilvania.

 

Varlaam (1590-1657), mitropolit al Moldovei:

„Sfânta scriptură trebuie să fie scrisă pe înţelesul oamenilor… pentru ca să înţeleagă hiecine să se înveţe şi să mărturisească minunate lucrurile lui Dumnezeu, cu mult mai vârtos limba noastră românească, ce n-are carte pre limba sa, cu nevoie easte a înţelege cartea alţii limbi.”

1643

(Varlaam, Carte românească de învăţătură, Opere, Chişinău, 1991, p. 20, 22.)

Mitropolitul Moldovei Varlaam a scris pentru toţi românii, subliniind că limba moldovenilor e limba românească a tuturor românilor.

 

Ioan Kemeny (1607-1662), Ungaria:

„Principele m-a trimis în Moldova la Lupu-Vodă… ca să-i ducem acestuia, noi înşine două scrisori scrise în latineşte şi în româneşte. Cu Vasile Lupu am vorbit româneşte.”

1648

(În Călători străini despre ţările române, vol. V, Bucureşti, 1973, p. 135, 140.)

Ioan Kemeny a fost comandantul armatei din Transilvania. Cunoştea limba română: în 1648 s-a putut înţelege cu domnitorul Moldovei Vasile Lupu fără traducător. În 1660 a fost ales principe al Transilvaniei. Ulterior a murit pe câmpul de luptă contra turcilor. El vorbeşte de moldoveni numindu-i „ţărani români”, preoţii moldoveni sunt „de religie românească”, mitropolitul Petru Movilă îi cunună pe Radziwill şi pe Maria, fata lui Vasile Lupu, „după ritul românesc”.

 

Mitropolitul Simion Ştefan (?-1656):

„Cuvintele acelea sunt bune, care le înţeleg toţi.”

1648

Mitropolit al Transilvaniei. A efectuat prima traducere integrală în limba română a Noului Testament(Bălgrad, 1648). A pledat pentru ideea unităţii poporului român, prin unitatea limbii vorbite de acesta în toate ţările româneşti.

 

Dosoftei (1624-1693), mitropolit al Moldovei:

„Dragoş a adus în Ţara Moldovei… româneasca limbă.”

„Psaltire a sfântului prooroc David. Pre limba românească…” (foaie de titlu a cărţii sale Psaltire în versuri).

1680

(Dosoftei, Opere poetice, Chişinău, 1989, p. 6.)

Mitropolitul Moldovei va scrie o prefaţă la Liturghier intitulată Cuvânt depreună către toată semenţia românească.

 

Miron Costin (1633-1691):

„Măcară dară că şi la graiul streinilor şi în de sine cu vreme, cu vacuri, ci primele au şi dobândesc şi alte nume, iară acela carile ieste vechi nume stă întemeiat şi-nrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldoveni, iară nu întrebăm: ştii moldoveneşte? Ce: ştii rumâneşte?, adică râmleneşte, puţin nu zicem stis romaniţe? Pre limba latinească. Stă dară numele cel vechiu cu un temei neclădit, deşi adaog ori vremurile îndelungate, ori streinii adaog şi alte nume, iară cele din rădăcini nu se mută. Şi aşa ieste acestor ţări şi ţării noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti numile cel direptu de moşie, ieste rumân, cum să răspund şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspund cu graiul: Ţara Românească.”

1684-1691

1. Costin, cronicar moldovean, personalitate literară şi ştiinţifică a secolului al XVII-lea, eminent om politic de stat, a fost preocupat în mod constant de problema originii românilor. Documentările sale s-au încheiat cu lucrarea De neamul moldovenilor din ce ţară au ieşit strămoşii lor.

 

Constantin Cantacuzino (1650-1716):

„Însă rumânii înţeleg nu numai ceştia de aici, ce şi din Ardeal, carii încă şi mai neoaşi sânt, şi moldovenii şi toţi câţi într-altă parte se află şi au această limbă, măcar fie şi cevaşi osebită în nişte cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii sânt. Ce dară pe aceştia, cum zic, tot români îi ţinem, că toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură.”

Circa 1700-1716

Constantin Cantacuzino a fost stolnic al Valahiei. Unul dintre cei mai erudiţi cărturari ai vremii sale. Este ucis de turci, împreună cu nepotul său, domnitorul Munteniei Ştefan Cantacuzino, la Istanbul. Lucrarea sa principală se intitulează Istoria Ţării Româneşti…

 

Schlözer (s. XVIII), Germania:

„Aceştia vlochi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wälsche, ci vlachi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care, şi acum, îşi au limba proprie şi, cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.”

Sec. XVIII

Schlözer, istoric german, a lucrat pentru împărăteasa Ecaterina a doua a Rusiei, arătând în lucrările sale cine sunt volochii cu care s-au întâlnit, în primul mileniu al erei noastre, popoarele nomade ale slavilor şi ungurilor.

 

Amfilohie Hotiniul (1735-1800):

„Acel ce n-are ştiinţă şi dragoste pentru patria sa, adecă pentru ţară şi limba-n care s-a născut, săvârşeşte un păcat deopotrivă de mare ca şi cel ce nu-şi iubeşte pe părinţii săi.”

1795

Amfilohie Hotiniul a fost episcop al Hotinului (1768-1774). Cărturarul, originar din Basarabia, a editat mai multe manuale, unele traduse din alte limbi.

 

Ştefan Margellă (1783-1850):

„Mă simt obligat a spune câteva cuvinte despre această gramatică româno-rusă, care nu numai că poate fi de folos, dar este necesară, fiindcă ea dă mijloace de a căpăta cunoştinţă în limba rusească la 800 de mii de români care locuiesc în Basarabia, aflătoare sub stăpânirea Rusiei, în curgerea de 20 de ani, neavând nici un manual pentru acest scop. În afară de aceasta, ea poate să aducă foloase câtorva milioane de români care locuiesc între Prut şi Dunăre, asemenea şi ruşilor care doresc a învăţa limba românească… făcând acest lucru principal, ca să înlesnesc învăţătura limbii ruseşti pentru români şi româneşti pentru ruşi, am adăugat şi o adunare de cuvinte ruseşti şi româneşti care sunt întrebuinţate în viaţa zilnică şi convorbiri despre cele mai necesare lucruri…”

1827

Ştefan Margellă (în ruseşte Marţella), Gramatica russască-românească (Российско-румынская грамматика), editată în 1827 la Sankt Petersburg. Gramaticianul basarabean vorbeşte la 1827 (!), în prima gramatică românească editată în Rusia de către guvernul rus, că moldovenii basarabeni sunt români şi limba vorbită de ei este româna.

 

Aleksandr Puşkin (1799-1837), Rusia:

„…generalul Rene propunea să fie atras de partea lui Petru I şi Cantemir şi domnitorul Valahiei Brâncoveanu, deoarece «voievodul valah fiind de una şi aceeaşi naţie şi religie cu gospodarul moldovean nu va întârzia să se supună».”

1830

(În A. S. Puşkin, Polnoe sobranie socinenii, în 10 volume, M.-L., 1949, vol. VIII, p. 427.)

Marele poet rus exilat în Basarabia în anii 1820-1823 cunoştea Descrierea Moldovei de D. Cantemir. Influenţat de C. Stamati, s-a interesat de istoria românilor. A. Liprandi spune că poetul chiar că intenţiona să înveţe limba română.

 

Mihail Kogălniceanu (1817-1891):

„…Patria mea este toată acea întindere de loc unde… se vorbeşte româneşte. Cu românii din Valahia… suntem fraţi şi de cruce, şi de sânge, şi de limbă, şi de legi.”

1840

(Arhiva românească, Iaşi, aprilie 1840, p. 3.)

„Ţelul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi.”

1840

(Din programul revistei Dacia literară.) Marele cărturar, descendent din basarabenii de pe Kogâlnic, este unul din ctitorii României (prin unirea Munteniei şi Moldovei de la 1859).

 

Iacob Ghinculov (1800-1870):

„Limba română poate servi ca un nume comun al graiului valah şi al celui moldovenesc.”

1840

(În manualul Начертание правилъ валахо-молдавской грамматики, apărut în 1840 la Sankt Petersburg la tipografia Academiei de Ştiinţe a Rusiei, cu aproape 20 de ani înaintea apariţiei României ca stat, din unirea Valahiei şi a Moldovei, basarabeanul Iacob Ghinculov (Hâncu) îi spune limbii comune vorbite de munteni şi moldoveni – română.)

 

Profiri Uspenski (1804-1885), Rusia:

„…În Basarabia… sărmanii români… n-au mană cerească, n-au cuvântul credinţei în limba română.”

1846

(În Gh. Bezviconi, Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Bucureşti, 1947, p. 366-367.)

Impresia de mai sus este comentată de P. Uspenski la 3 august 1846.

 

Anton Pann (1797-1854):

Cântă, măi frate, pe graiul şi limba ta

Şi lasă cele străine ei de-a şi le cânta.

Cântă să-nţelegi tu însuţi, şi câţi la tine ascult,

Cinsteşte ca fiecare limba şi neamu-ţi mai mult…

Acum însă-mbrăţişează pe aceste româneşti,

Pe limba tatei şi-a mamei, pe care o şi vorbeşti…

1847

Anton Pann a fost poet, folclorist, compozitor. Născut în Bulgaria, ajunge în Basarabia. Din 1806 până în 1812 a fost corist al unei biserici din Chişinău. În 1812, pentru a nu fi înrolat în armata rusească, se mută la Bucureşti.

Scrie Povestea vorbei, Versuri muziceşti, Poezii populareş.a.

 

Vasile Alecsandri (1818-1890):

„Naţionalitatea românilor se arată atât în limba şi datinile lor, cât şi în muzica lor, deosebită de oricare alta.”

„Românul s-a născut poet…”

1852

Un alt clasic al „literaturii moldoveneşti”, mare român. Să nu fi avut el conştiinţă naţională? Să se fi considerat el însuşi clasic al unei literaturi străine?!

 

Alecu Russo (1819-1859):

„…vorbim româneşte.”

„…moldovenii, ardelenii şi muntenii alcătuiesc un popor întreg, de acelaşi port şi aceeaşi limbă.”

„Prin pedantism şi pedantism antiromân înţelegem iarăşi cercarea de a împărţi neamul în două limbi…”

„…pentru a scrie româneşte, nu trebuie gramatici, trebuie râvnă…”

1855

(Alecu Russo, Opere, Chişinău, 1989, pag. 66-134.)

Basarabeanul Alecu Russo, născut la Chişinău, pe atunci – „un sat frumos, răşchirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului”, e unul dintre ideologii Unirii Moldovei şi Munteniei de la 1859. El vorbeşte de România, români, limba română cu mult înainte de 1859, când ideologii moldovenismului primitiv afirmă că ar fi apărut şi ar fi fost lansate aceste noţiuni.

Alecu Russo e autorul celebrului poem Cântarea României (publicat la 1850 în revista România viitoare ce apărea la Paris, îngrijită de Nicolae Bălcescu), o odă excepţională pentru „ţara română”.

 

Constantin Negruzzi (1908-1868):

„Credem în originea limbii române şi mărturisim limbile străbune…”

1855

„De n-aş fi român, încă aş iubi limba română pentru dragostea frăţească ce o caracterizează. În vălmăşagul războaielor, în picioarele barbarilor, aruncată prin poziţia geografică între naţii streine începutului şi firii ei, româna nu-şi uită mama şi surorile; se ţine lipită de latină prin gramatică, de italiană şi spaniolă prin ziceri, de portugheză prin pronunţare.”

1863

Născut în Moldova, cu 4 ani mai înainte ca aceasta să fie sfâşiată în două de ruşi, Constantin Negruzzi scrie la 1838 Cum am învăţat româneşte (şi nu „moldoveneşte”). Pentru personajele din operele sale, scrise şi înainte de Uniunea Principatelor române din 1859, foloseşte termenul de român (Aprodul Purice, scrisă în 1837,Pentru ce ţiganii nu sunt români, scrisă în 1839 ş.a.). În 1839 îi scria lui G.Baruţiu: „…ca român sfătuiesc şi propovăduiesc Unirea, fără care bine nu vom mai avea”.

 

Gheorghe Asachi (1788-1869):

„Sentimentul naţionalităţii române, în zborul care au luat, au atras şi limba, cel mai puternic al ei factor şi care cere nu mai puţină cultură.”

1865

Gheorghe Asachi s-a născut la Herţa (azi Ucraina). Este un deschizător de drumuri. Activitatea sa stă la temelia şcolii române din Moldova. Scoate Albina românească (şi nu… „moldovenească”) în 1829, apoi – Alăuta românească (1837-1839), Spicuitorul moldo-român (1841) etc. Organizează teatrul în Moldova, dând la Iaşi prima reprezentaţie în limba română.

 

Mihai Eminescu (1850-1889):

„Dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: «Aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel», oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ?

Prin urmare, simplul fapt că noi, românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, «una singură» ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare străine ce ne înconjoară, e dovadă destulă că aşa voim să fim noi şi nu altfel.”

apr. 1879

(Opera politică, v. I, p. 79, Bucureşti, 1938-1939.)

„Limba noastră e singura în Europa care se vorbeşte aproape în acelaşi chip în toate părţile locuite de români.”

1878-1882

„Limba română e unica în Europa care n-are propriu-vorbind dialecte. Pe-o întindere de pământ atât de mare, despărţiţi prin munţi şi fluvii, românii vorbesc o singură limbă.”

1878-1882

„Varlaam a făcut ca limba noastră să fie aceeaşi, una şi nedespărţită în palat, în colibă.

Limba română la sine acasă e o împărăteasă bogată cărei multe popoare i-au plătit bani în metal aur, pe când ea pare a nu fi dat nimănui nimic. A o dezbrăca de averile pe care ea… le-a adunat, în mai bine de o mie de ani, înseamnă a face din împărăteasă cerşetoare.”

apr. 1879

(Manuscris, 2257, f. 175)

Cel mai mare poet român. Lui îi aparţine fraza: „Suntem români şi punctum”. Tot M. Eminescu zice: „Întâmplarea m-a făcut ca, din copilărie încă, să cunosc poporul românesc, din apele Nistrului începând, în cruciş şi-n curmeziş, pân’ la Tisa şi-n Dunăre…”.

 

Karl Marx (1818-1883), Germania:

„Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi.”

apr. 1880

(În K. Marx, Însemnări despre români, Iaşi, 1995, p. 133.)

Clasicul teoriei comunismului mondial se referă la România folosind numele ţărilor componente: Moldo-Valahia.

 

Bogdan Petriceicu-Hasdeu (1838-1907):

„Limba unui popor se confundă şi se identifică cu naţionalitatea lui, cu memoria părinţilor, cu leagănul, cu mama, de unde ea se şi numeşte limbă maternă…”

1881

…

Cugetarea românească

Are portul românesc.

Nu lăsaţi dar s-o ciuntească

Cei ce limba ne-o pocesc…

 

…România cât trăieşte

Graiul nu şi-l va lăsa.

Să vorbim dar româneşte:

Orice neam cu limba sa!

1879

Cel mai mare lingvist român din sec. XIX, născut în Basarabia, la Cristineşti, lângă Hotin. A cunoscut 26 de limbi. A fost director al publicaţiei „România” (1858) ş.a.

Citatele sunt extrase din prefaţa la tomul III al lucrării Cuvente din bătrâni, Bucureşti, 1881 şi, respectiv, din poezia Să vorbim româneşte.

 

Axentie Stadniţchi (1862-1936), Rusia:

„…în România se depun eforturi pentru a se tipări noi ediţii ale cărţilor liturgice cu caractere latine în locul celor slavone. Acest eveniment e unul dintre cele mai importante în viaţa bisericii contemporane.”

„Biserica ortodoxă românească a fost o expresie a necesităţilor religioase, morale şi naţionale ale poporului român, ea a creat, păstrat şi cultivat o limbă care aparţine întregii naţiuni…”

1894

(În Gavriil Bănulescu-Bodoni, exarh moldo-valah şi mitropolit al Chişinăului (la pag. 21), apărută la Chişinău, în 1894.)

Cărturarul rus, care ulterior va deveni candidat la scaunul de patriarh al Rusiei, era pe atunci profesor la Seminarul teologic din Chişinău. Pentru ediţiile Bibliei tipărite la Sankt Petersburg în 1819 menţionează: „Mitropolit sovetoval Peterburgskomu komitetu izbrat’ orighinalom dlea izdania Biblii na moldavskom iazâke iazâk exempleara transilvanskogo izdania” (p. 356). Biblia a fost corectată de arhimandritul Varlaam din Iaşi, care cunoştea bine limbile greacă şi română („греческий и волоский языки”, pag. 359).

Traducerea Bibliei „moldoveneşti” – scrie cneazul A. Goliţân – e o compilaţie între ediţiile Bibliei de la Bucureşti, editată în Muntenia în 1688, şi cea de la Blaj, editată în Transilvania în 1795 (pag. 362), cu rectificarea unor greşeli gramaticale. Limba acestei traduceri e „moldo-valahă” („на молдо-валахскомъ языке”) (p. 363) şi „e destinată popoarelor ce locuiesc în Basarabia, Moldova şi Valahia” (p. 363).

 

George Coşbuc (1866-1918):

„Să fim români cu sufletul nu cu vorba, să iubim ce-i al nostru şi să-l păstrăm ca ochii din cap.”

circa 1900

(Din Manuscrise, mapa VII, Biblioteca Academiei Române.)

Un îndemn valabil şi pentru basarabeni: suntem cine suntem cât timp vorbim limba română a lui Eminescu, Blaga, Coşbuc, Vieru.

 

Pavel Kruşevan, şovin rus, născut în Basarabia (1860-1914):

„Limba română şi scrisul românesc puţin câte puţin încep să se afirme în Moldova şi Valahia în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, extinzându-se de la vest spre est şi înlăturând limba şi scrisul slavonesc.” („Румынский языкъ и писменностъ начинаютъ мало-по-малу возникать въ Молдавiи и Валахии со второй половины XVI века, распространяясь съ запада на востокъ и вытесняя славянскiй языкъ и писменностъ…”)

1903

(În Бессарабия. Географическiй и справочный сборникъ, издание газеты Бессарабецъ, под редакцiеi П. А. Крушевана, Moscova, 1903, p. 101.)

Deşi atât P. Kruşevan, cât şi celălalt autor al cărţii, N. M. Zozulin, sunt românofobi, ei folosesc pentru moldoveni doar termenul de români, iar limba vorbită de moldoveni, valahi şi transilvăneni o numesc limba română. Conform acestora Moldova şi Valahia sunt Principatele Române, domnitorilor Moldovei ei le zic domnitori români, Vasile Lupu ş.a. tipărind cărţi româneşti („румынские книги”), autorii menţionând în mod special faptul că „Молдаване или румыны составляют главную часть населения Бессарабской губернии…” („Moldovenii sau românii formează majoritatea populaţiei guberniei Basarabia…”, pag. 175).

 

Calistrat Hogaş (1848-1917):

„Moldovenii au lucrat, cel puţin, cât şi ceilalţi români, la formarea limbii literare.”

1910

(Din articolul Moldovenisme.)

 

Leonid Kasso, ministru al instrucţiunii publice din Rusia (1865-1915):

„Izvoarele de drept basarabene nu s-au admis pentru întreaga Basarabie, ci numai pentru părţile locuite de români…”.

A existat o perioadă, de la secolul al VIII-lea până în secolul al XII-lea, când se părea că poporul român dispăruse în mijlocul acestor invazii şi că este imposibil să-i urmărim soarta. În pofida vicisitudinilor, acest popor a continuat să trăiască, după cum dovedeşte tipul naţional tenace, limba cu două treimi de cuvinte de origine latină precum şi nomenclatura satelor şi oraşelor.

Pravilele lui Vasile Lupu au fost tipărite în limba românească în 1646 sub denumirea Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti.

(Din lucrarea, scrisă de Leonid Kasso (născut în Ciutuleşti, Soroca), editată în 1912, tradusă în româneşte în 1923 de Al. Varzar. Şi în celelalte lucrări ale sale: „Россия на Дунае и образование Бессарабской области” (Moscova, 1913), „Гавриил Бэнулеску, екзархъ Молдовлахийский и митрополит Кишиневский” (1894) ş.a., Leonid (Lev Aristilovici) Kasso, ministrul Instrucţiunii Publice al Rusiei ţariste, vorbeşte despre locuitorii Moldovei şi Valahiei ca fiind unul şi acelaşi popor („pумынский”), despre populaţia acestora că ar fi românească („румынскoe населениe”), despre limba vorbită de moldoveni şi valahi că ar fi română („pумынский”), iar despre mitropolitul Basarabiei G. Bănulescu-Bodoni menţionează a fi fost „un apărător al naţionalităţii româneşti” etc.)

 

Zamfir Ralli Arbore (1848-1933):

„Românii de peste Prut se adresează românilor din regat: Vrem să fim români! Voi nu aveţi dreptul de a nu ne asculta! Datori sunteţi să ne ascultaţi! Nu este şi nu poate fi român acela care cu inima uşoară jertfeşte fiinţa românească a peste două milioane de români subjugaţi! Avangarda românilor care au stăvilit în curgere de secole puhoiul popoarelor barbare au fost românii din Basarabia, santinela neadormită a lumii civilizate…”

1915

(Zamfir Ralli Arbore, 1915, în lucrarea Liberarea Basarabiei.)

Scriitorul basarabean a fost întemniţat pentru activitate antirusească în fortăreaţa Petropavlovsk. Emigrează în Elveţia (1871), apoi se stabileşte în România (1878), unde va desfăşura o susţinută activitate gazetărească şi scriitoricească.

 

Nikolai Durnovo (1876-1936), Rusia:

„…copiii unui sat de pe malul Nistrului… ieşiţi din şcoală şi scufundaţi în lumina soarelui, se jucau şi bâlbâiau româneşte…. Unul dintre copii ne-a dat o lecţie bună, mie şi profesorului, acest băieţaş ne-a descoperit el nouă legi fireşti ale limbii române populare, ne-a deschis fereastra de etnografie şi folclor…”

1915

1. Durnovo a vizitat Basarabia în anii 1910-1915, concluzionând: „Acuma, când îmi aduc aminte de copilaşul acela, mă pun şi scriu într-a mia oară că Basarabia trebuie să fie românească”.

 

Alexe Mateevici (1888-1917):

„Unii se socotesc moldoveni, alţii – cei mai puţini – români. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să daţi poporului idei adevărate, căci altfel întreg învăţământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului… N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi ca şi cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (…) Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească…”

1917

(Din discursul ţinut la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia. 25-27 mai 1917.)

 

Declaraţia studenţilor basarabeni:

„Basarabia noastră este ţară românească, întocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut locuite de fraţii noştri. De 106 ani ea a fost ruptă de la sânul mamei noastre, Moldova, şi dată pe mâna străinilor care ne-au asuprit şi ne-au batjocorit cum au vrut, luându-ne orice drept la viaţa naţională şi omenească. Noi, sub stăpânirea rusească, n-am avut biserică, n-am avut limbă, n-am avut nimic din ce îi trebuie unui popor pentru ca să poată înainta. Pământurile ni s-au luat de străinii colonizaţi aici, drepturile avute în vechea Moldovă ne-au fost răpite pe rând de veneticii aşezaţi printre noi. Din poporul băştinaş ce-am fost am ajuns „cap de bou” luaţi în râs de toţi, chiar în casa şi în ţara noastră. Aşa de bine au ştiut străinii să ne dezguste de noi înşine şi de fraţii noştri, încât mulţi moldoveni s-au lepădat de neam şi au ajuns să-i socotească duşmani pe înşişi fraţii noştri români. (…) Rusia nu ne-a dat (…) decât întunecime şi robie, iar vremurile de slobozenie de acum ne-au adus numai anarhie. Noi vrem o Românie a tuturor românilor.”

1918

(Din Declaraţia studenţilor români din Basarabia pentru unirea tuturor teritoriilor româneşti într-un singur stat, România Mare, care a fost difuzată cu mai bine de două luni înainte de evenimentul istoric de la 27 martie 1918, la 24 ianuarie 1918.)

 

Lucian Blaga (1895-1961):

„Toţi românii anonimi care, de-a lungul secolelor noastre primordiale, au creat limba românească, au colaborat la poezia lui Eminescu.”

„…Limba este întâiul mare poem al unui popor.”

1925

 

Constantin Stere (1865-1936):

„Pe vremea aceea în şcolile din Basarabia nu numai că dispăruse predarea limbii româneşti, dar nu era iertată elevilor întrebuinţarea limbii lor materne nici chiar între ei.”

1931

Scriitorul de la Cubolta se referă aici la perioada ocupării Basarabiei de către Rusia ţaristă de dinainte de 1918 (În preajma revoluţiei, vol. II).

 

„Din neagra străinătate”:

„Нам нужна молдавская школа. Село Mолдавское, Азово-Черноморского края, населено исключительно бессарабцами. В селе одна начальная школа (420 учащихся) с преподаванием на русском языке. Дети почти совершено не владеют русским языком, и поэтому по школе успеваемость составляет не более 50-60%.

Вопрос о молдованизации школы ставился не раз, но до сих пор результатов нету. Надеюсь, в этом поможет нам журнал «Красная Бессарабия». Одновременно прошу написать нам, можем ли мы и как организовать общество бессарабцев в нашем селе и что нужно для этого сделать. Сообщите нам также, какая литература есть на молдавском языке латинским шрифтом и как можно ее выписать. Сообщите и о румынской литературе. Всем этим колхозники сильно интересуются.

С тов. приветом, К. Спиру, с. Молдавское.”

1935

(Журнал «Красная Бессарабия». Москва, 1935, n. 5, стр. 24.)

 

Ruben Budagov (1910-2001), Rusia:

 

„Numai pentru faptul că I.V.Stalin aminteşte „limba moldovenească”, a apărut problema limbii moldoveneşti de sine stătătoare, deşi majoritatea lingviştilor consideraseră până acum că românii şi moldovenii vorbesc aceeaşi limbă.”

1957

Cunoscutul lingvist rus publică această opinie în revista moscovită „Voprosâ iazâkoznania”, 1957, nr. 2, pag. 154. Şi alţi savanţi ruşi: Vladimir Şişmariov, Victor Vinogradov, Dmitri Mihalci, Samuil Bernştein, Raymund Piotrowski împărtăşesc aceeaşi părere.

 

Carlo Tagliavini (1903-1982), Italia:

„…pretinsa limbă moldovenească nu este de fapt decât româna literară scrisă cu un alfabet rusesc uşor modificat… cu unele concesii în favoarea unor forme dialectale moldoveneşti, cunoscute de altfel şi în interiorul graniţelor României.”

1959

Carlo Tagliavini, savant romanist de renume mondial (Italia). A fost profesor la Universitatea din Padova. (Referinţele la „pretinsa limbă moldovenească” sunt inserate în lucrarea Originile limbilor neolatine. Introducere la filologia romanică, Bucureşti, 1977, p. 289.)

 

Nichita Stănescu (1933-1983):

„Patria mea este limba română.”

1976

Unul din cei mai importanţi poeţi de după cel de-al doilea război mondial, care a vizitat Republica Moldova în 1976, afirmând că a „făcut cel mai lung drum ca să ajungă de Acasă – Acasă”, aflându-se şi aici în miezul Limbii Române.

 

Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova:

„…Mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională (…) prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin din 31 august 1989…”

1989

Din Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la Chişinău de către Parlamentul Republicii Moldova la 27 august 1991.

 

Grigore Vieru (n. 1935):

„Limba prezintă rezultatul unui îndelung efort colectiv. Ea este religia poporului. Ne-am creştinat întru Hristos prin ea. O competiţie între limbi ar jigni pe Bunul Dumnezeu, în faţa căruia ele stau sub semnul egalităţii ca fiice ale Sale.”

„Fără Limba Română n-aş fi ajuns poet.”

1989

 

Ion Constantin Ciobanu (1927-2001):

„Sintagma limba română e unificatoare. Ea nu înalţă, nu coboară, nu laudă, nu subapreciază pe nimeni, ea creează condiţii egale! Şi taie odată pentru totdeauna apa de la moara rătăciţilor.”

1989

 

Ion Druţă (n. 1928):

„Pământul, istoria şi limba sunt, în esenţă, cei trei stâlpi pe care se ţine neamul. Pământul ni l-a dat soarta, istoria este rodul trecerii noastre prin lume, iar limba, zice-se, e darul Celui de Sus, căci, după cum se spune, la început a fost cuvântul.”

1989

„Cum o numim până la urmă? Fireşte limba română… După ce am călătorit prin alte imperii, ne folosim de limba fiartă şi cizelată de fraţii de peste Prut în cazanele naţiunii…”

1996

(Din eseul Răscrucea celor proşti, din cartea Ora jertfirii, 1998.)

 

Ion Dumeniuk (1936-1992):

„Există o singură limbă vorbită de la Nistru până la Tisa şi până hăt peste Nistru – Limba cea Maternă, care e ROMÂNĂ.”

1992

Ion Dumeniuk, ucrainean de naţionalitate, a combătut mereu teoriile false despre existenţa „limbii moldoveneşti”. A ctitorit revista Limba Română începând cu aprilie 1991.

 

Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova:

„Denumirea corectă a limbii noastre este limba română.”

1994

(Hotărârea Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994 şi Declaraţia Adunării Generale Anuale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 28 februarie 1996.)

 

Eugeniu Coşeriu (1921-2002):

„…A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică, din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural.”

„Din punct de vedere strict genealogic, graiul basarabean nu reprezintă la nici un nivel o unitate lingvistică autonomă. Nu constituie o limbă, alta decât limba română, nici un dialect al limbii române la nivelul celor patru dialecte istorice, nici un grai autonom în cadrul dialectului daco-român…”

„Teza existenţei unei limbi moldoveneşti diferite de limba română este, atunci când e de bună-credinţă, o iluzie şi o greşeală, cel puţin extrem de naivă; iar când e de rea-credinţă, e o fraudă ştiinţifică.

O limbă moldovenească diferită de limba română, sau chiar şi numai dialectul daco-român, pur şi simplu nu există; e o himeră creată de o anumită politică etnico-culturală străină, fără nici o bază reală.”

1994

Unul dintre cei mai mari lingvişti ai secolului XX. S-a născut în comuna Mihăileni, Basarabia. Specialist în lingvistica generală şi romanică. A fost ales membru onorific al mai multor academii din lume. Şef de catedră la Tübingen (Germania).

 

Petru Cărare (n. 1935):

Deci, vrerea mea sub zare-albastră

S-o ştie lifta cea păgână:

Eu nu mă las de limba noastră,

De limba noastră cea română.

1994

 

Mircea Snegur (n. 1940):

„Este lesne de înţeles că noţiunea de „limbă maternă” din art. 13 al Constituţiei ţine nu atât de un termen ştiinţific, cât de unul politic… Limba română este numele corect al limbii noastre istorice, literare, de cultură şi scrise.”

1995

(Din mesajul lui Mircea Snegur, preşedinte al Republicii Moldova la acea oră, prezentat Parlamentului agro-comunist, ca iniţiativă legislativă.)

 

Valeriu Rusu (n. 1935), Franţa:

„Fiecare popor a dat umanităţii şiruri de creatori – în domeniul artei, ştiinţei, literaturii, tehnicii etc. –, însă limba fiecărei etnii este creaţia sa cea mai profundă, cea mai semnificativă, cea mai bogată şi cea mai dăruită de harul frumosului şi al binelui.

Şi, ca români, nu vom pune niciodată suficientă lumină în această constatare, căci puţine neamuri şi-au înfrăţit destinul lor precum noi, primii ostaşi la fruntariile Latinităţii, orientaţi spre Orient, dar apărând, prin jertfa noastră, Occidentul.”

1996

Lingvistul Valeriu Rusu (născut în comuna Mihăileanca, Hotin, Basarabia), autor al unor studii monumentale despre Limba Română, membru al Academiei de Ştiinţe din Aix-en-Provence (Franţa).

 

Stanislav Semcinski (1931-2001), Ucraina:

„În primii ani după ocuparea Basarabiei, în Rusia era recunoscută denumirea tradiţională a limbii literare de „limbă românească”. În 1816 la Chişinău a văzut lumina tiparului „O carte de rugăciuni”, apărută în „româneşte”. În 1817 a fost editat în „româneşte” şi „Ceaslovul”. În sfârşit, în 1827 la Sankt Petersburg iese de sub tipar „Gramatica rusească şi românească” a lui Ştefan Margellă.”

1995

 

Serghei Kapiţa (n. 1930), Rusia:

„…Academicianul Piotrowski, un mare romanist şi un foarte bun prieten al familiei noastre, a tot vorbit despre situaţia lingvistică din Basarabia, inclusiv despre felul acesta al multor intelectuali, iscat din raţiuni de circumspecţie politică, desigur, de a ocoli numele ei cel adevărat. Dar ea este limba română şi n-ai ce-i face. Bovarismului politicienilor de la Chişinău, care poate fi numit cu un cuvânt mult mai dur, numai că nu-mi pot permite să cobor atât de jos, întreţinut, ba nu – generat de o seamă de politicieni chiar de aici, de la Moscova, este o mostră de ignoranţă agresivă. Eu nu cred că în condiţiile creşterii nivelului de instruire şi ale democratizării opacitatea obscură a acestor grupări şovine nu va fi dezamorsată definitiv. Lucrul acesta însă depinde de vorbitorii acestei limbi, în primul rând de intelectualii de la voi, care trebuie să spună adevărul. Iar dacă „a spune adevărul” vi se pare o expresie cam bombastică, atunci ţineţi-vă de ceea ce se numeşte demnitate intelectuală. Eu, fiind departe de locurile de baştină ale străbunicilor mei, ţin la această limbă tocmai din acest sentiment de demnitate, care include pentru un intelectual şi datoria de a cunoaşte şi de a vorbi limba mamei care i-a dat viaţă şi l-a crescut. Dacă bunelul şi bunica erau basarabeni vorbitori de limbă română, dacă tatăl meu şi mama mea au fost la fel, chiar dacă, în virtutea situaţiei lor, nu au prea avut condiţii să se afirme în această limbă, cum puteam eu să fiu altfel? Mai mult chiar, deşi m-am născut şi am crescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei şi mi-am luat şi eu o soţie basarabeancă de prin părţile Sorocii, aşa încât atunci când ne retragem în căminul nostru familial mai vorbim şi româneşte…”

1999

Serghei Kapiţa, academician al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, locuieşte la Moscova. Este fiul fizicianului Piotr Kapiţa, laureat al Premiului Nobel (1978), care s-a mândrit dintotdeauna cu descendenţa sa românească.

Fragmentul de mai sus este preluat dintr-un interviu realizat de Alexei Rău (reprodus de InfoHis, nr. 2, 2004).

 

Nicolae Corlăteanu (1915-2005):

Testament

„…Am recunoscut, în anii din urmă, că eu, fiind constrâns de regimul sovietic, am vorbit şi am scris despre „limba moldovenească”, deşi aveam în inimă (o ştiau mulţi dintre voi!) şi Ţara şi limba, şi istoria întregului neam românesc. Eram, dragii mei, „supt vremi”, sub crunte vremi, eram – mai ales filologii, copiii nedoriţi ai unei realităţi istorice vitrege şi nu aveam voie să rostim răspicat întregul adevăr. Astăzi timpurile s-au mai schimbat, trec anii… şi eu îmi amintesc tot mai des de versurile mântuitoare ale lui Ienăchiţă Văcărescu:

Las vouă moştenire

Creşterea limbii româneşti

Şi-a patriei cinstire.

Le doresc învăţăceilor mei, cărora m-am străduit să le menţin trează conştiinţa de neam şi care muncesc acum în aşezămintele ştiinţifice, de învăţământ, de cultură, în justiţie şi în instituţiile statului, să contribuie permanent la extinderea şi consolidarea adevărului că limba noastră literară, limba exemplară pe care o folosim şi o vor folosi şi generaţiile viitoare, limba lucrărilor literare şi ştiinţifice, limba din documentele administrative etc. este, precum susţine şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, una singură şi se numeşte limba română, aceeaşi pentru toţi românii (moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni, transnistrieni, cei din Banatul sârbesc, din Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Rusia, SUA etc.). (…) Limba română este numele corect şi adevărat al limbii noastre şi ea trebuie să ne unească, să devină un izvor de bucurii pentru contemporani şi pentru cei ce vor veni după noi.

Eu cred, cred sincer în izbânda limbii române şi a neamului românesc!

Dixi et salvavi animam meam!”

2005

„Odată şi odată trebuie să ajungem cu toţii la înţelegerea că limba noastră literară trebuie numită cu numele său adevărat – română.”

2005

Academicianul Nicolae Corlăteanu a fost cel mai de seamă lingvist care a activat în Basarabia de după 1944, recunoscut ca atare şi de către guvernarea comunistă. A fost un fidel apărător al „limbii moldoveneşti”, într-o perioadă când glotonimul limba română era interzis vorbitorilor basarabeni.

Guvernările procomuniste de după 1990 au încercat să-l facă adept al teoriilor lor aberante privind naţiunea moldoveană şi limba moldovenească, dar Nicolae Corlăteanu şi-a făcut onest datoria de lingvist şi cetăţean: în Testamentul lui ştiinţific, datat 27 aprilie 2005, cu puţin timp înainte de moarte deci, el spulberă mitul aşa-zisei „limbi moldoveneşti” care nu există: „Limba română este numele corect şi adevărat al limbii noastre”, atenţionează marele savant.

 

Raymund Piotrowski (n. 1922), Rusia:

„…ocrotirea şi susţinerea prestigiului limbii române în Basarabia presupune aplicarea, utilizarea ei intensă în toate domeniile de activitate, dar mai întâi la nivel statal şi administrativ…”

2006

Profesorul de la Universitatea din Sankt Petersburg, Raymund Piotrowski este unul dintre lingviştii cei mai importanţi şi cu autoritate din Federaţia Rusă, elev al academicienilor ruşi V. Şişmariov şi R. Budagov, care s-au referit şi ei în lucrările lor la faptul că basarabenii nu vorbesc o „limbă moldovenească”, că limba lor e română.

DOCUMENTUL 119

Sper ca documentele de mai sus să convingă și Kievul dar și familia Fetescu (care prin domnul Anatol dă tonul moldovenismului cultural în regiunea Odessa și prin doamna Larisa dă manualele moldovenești în aceeași regiune Odessa) ca să unifice urgent programa școlară pentru conaționalii noștri din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odessa prin renunțarea la numele „limba moldovenească” și în regiunea Odessa. Chiar DOMNUL FETESCU ÎNFIINȚASE ÎN 1993 ASOCIAŢIA NAŢIONAL-CULTURALĂ ROMÂNEASCĂ (РУМУНСЬКА) DIN REGIUNEA ODESA (vezi http://b2btoday.com.ua/id/2562473). Nu știm ce l-a făcut SĂ SCHIMBE ÎN 1998 NUMELE ASOCIAȚIEI ÎN „MOLDOVENEASCĂ”. Din 1990 şi până în 1997 și pe diplomele de absolvire din şcolile conaționalilor noștri din regiunea Odessa era trecută ca şi limbă de studiu LIMBA ROMÂNĂ. Din 1998, la intervenția aceleiași familii, pe diplome apare „moldovenească” și în paranteză „română”, iar din 2000 pe diplome apare doar „moldovenească”.

DOCUMENTUL 120

Sper ca documentele de mai sus să convingă și Kievul dar și familia Fetescu (care prin domnul Anatol dă tonul moldovenismului cultural în regiunea Odessa și prin doamna Larisa dă manualele moldovenești în aceeași regiune Odessa) ca să unifice urgent programa școlară pentru conaționalii noștri din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odessa prin renunțarea la numele „limba moldovenească” și în regiunea Odessa. Chiar DOMNUL FETESCU ÎNFIINȚASE ÎN 1993 ASOCIAŢIA NAŢIONAL-CULTURALĂ ROMÂNEASCĂ (РУМУНСЬКА) DIN REGIUNEA ODESA (vezi http://b2btoday.com.ua/id/2562473). Nu știm ce l-a făcut SĂ SCHIMBE ÎN 1998 NUMELE ASOCIAȚIEI ÎN „MOLDOVENEASCĂ”. Din 1990 şi până în 1997 și pe diplomele de absolvire din şcolile conaționalilor noștri din regiunea Odessa era trecută ca şi limbă de studiu LIMBA ROMÂNĂ. Din 1998, la intervenția aceleiași familii, pe diplome apare „moldovenească” și în paranteză „română”, iar din 2000 pe diplome apare doar „moldovenească”.

DOCUMENTUL 121

Poeți contemporani din sudul Basarabiei istorice
Pentru ea…. pentru Limba Română!

“Limbii Române
prea multe cuvinte orfane s-au adunat
la bustul limbii române
prea multe tăceri înfiate au rămas de ocară
prea e amurg în zarea frunzelor de nuc
prea reînvie dorința după albastrul cerului
prea mă întorc dinadins în formă de ploaie
zorit de amarul din jug
la bustul limbii române…”
( Ion Bâcu, com. Plavni/Barta, raionul Reni– poezia PREA… Limbii române)

“…Spune-mi tu, iubite neam,
Neam frumos, basarabean,
Ca să-ți ducem fiecare
Vorba-n veacuri viitoare.
O vom duce pân-la mare-
Domn ne-a fost Ștefan cel Mare.
Am o limbă ca o zână,
E a mea și e română…”
( Anatol Manole, originar din Hagi-Curda/Camasovca, raionul Ismail– poezia LEGENDA NEAMULUI)

“….Uniți-vă, români, din toată Ucraina!
Fiți peste plai stăpâni,
Fiți oameni totdeauna!
Uniți-vă, români,ca surori, ca frați
Și graiul din străbuni
Nicicând să nu-l uitați…”
xxx
“M-am născut basarabean,
Cu familie turcească,
Cu pașaport ucrainean,
Vorbind limba românească.
Turc era bunicul meu,
Bulgăroaic-o fi fost buna,
Iar părinții mei și eu
Toți vorbeam limba română.
Azi, când sunt și eu părinte,
Vreu copiii să-mi vorbească
Și să plângă și să cânte
Tot în limba românească”
( Victor Capsanun,originar din Novoseliscoe/Satu Nou, raionul Reni– poezia GENEALOGIE)

DOCUMENTUL 122

De menționat că în TOATE școlile din R.Moldova se studiază după 1990 „limba română” așa ca în România și ca în regiunile Cernăuți și Transcarpatia. De salutat declarațiile recente ale Excelenței Sale, Domnul Oleksandr Bankov, Ambasador al Ucrainei în România, comform căruia, cităm: • „pentru noi nu există limba moldovenească. Cei din România și Moldova vorbesc o singură limbă”, • ”românii și moldovenii (din Ucraina) sunt împărțiți politic”, („для нас не існує молдовської мови. в румунії та молдові говорять однією мовою”, • „румун та молдован [в україні] розділено політично”). DE REMARCAT ȘI CĂ UNIVERSITATEA UMANISTĂ DE STAT DIN IZMAIL PREGĂTEȘTE PROFESORII PENTRU ACESTE ȘCOLI ÎN LIMBA ROMÂNĂ (SPECIALITATEA „LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI ENGLEZĂ”). Trist că după absolvirea acestei universități, profesorii tineri merg în școli să predea „limba moldovenească” ca să îi fie pe plac doamnei Fetescu de la inspectoratul școlar din regiunea Odessa.

DOCUMENTUL 123

IATĂ CELE 17 ȘCOLI DIN REGIUNEA ODESSA ÎN CARE MAI SUNT CLASE CU PREDARE ÎN LIMBA MOLDOVENEASCĂ

DOCUMENTUL 124

Chiar și MINISTERUL EDUCAȚIEI DIN KIEV, prin ordinul din 17 septembrie 2019 dă o listă de specializări pentru învățământul superior în care scrie „LIMBA ROMÂNĂ/MOLDOVENEASCĂ” fără să mai recunoască o limbă moldovenească distinctă de cea română. Sperăm ca ministerul educației de la Kiev să se impună și în fața familiei Fetescu din regiunea Odessa și să unifice programa școlară destinată conaționalilor noștri de acolo sub numele științific al limbii, „limba română”.

DOCUMENTUL 125

ÎNCĂ ZECI ȘI ZECI DE MĂRTURII

Cronica germană rimată a lui Ottocar de Stirya, care, relatând despre evenimentele din 1307 -1308, aminteşte o Ţară Românească (Walachenland) de peste munţi, aflată la hotar cu principatul Halici (evident că este vorba de Moldova) condusă de un ―rege care era domn (her) peste alţi voievozi mai mici.

 

Știre franciscană din 1326: „… Walachones schismatici quorum nonnulli in pascuis et tentatoriis hahitant. animalia quibus abundant pascendo” (cf. „Revista Istorică”, XIII, 1967. p. 86). Pasajul se referă la românii din Moldova.

 

O altă Valahie (Ţară Românească) era cu centrul în oraşul Şiret. Sursa respectivă ne informează că aici, pe la 1340 sau 1349, ―în Valachia et civitate Sereth, fraţii Ordinului franciscan Blasius şi Marco au fost martirizaţi. Şi mai târziu, când asupra Siretului s-a extins autoritatea domnului Moldovei, s-a menţinut denumirea de Valahia. În orice caz, o scrisoare a papei de la Roma din 1377 o aminteşte pe ―Margareta di Cereth, Domina Valchie Minoris” (Margareta de Siret, Doamna Valahiei Mici – (Ţării Româneşti Mici).

 

O altă formaţiune politică locală purta numele de Moldova, centrul ei fiind la Baia. Anume această formaţiune a fost ocupată de Ungaria, anume aici au fost instalaţi de către regalitatea maghiară primii voievozi români din Maramureş, anume aceasta a fost acea Ţară Moldovenească (terre nostre Moldauane, 1360), supusă Ungariei şi locuită de români (olahos), pe care Dragoş, ―credinciosul nostru (al regelui) român (olah) din Maramureş, i-a întors ―cu veghetoare grijă şi cu neobosită strădanie pe calea statornicei credinţe ce trebuie păstrată către coroana regească pe mulţi români (olachos) răzvrătiţi‖.

 

Tot din Maramureş, trece în taină faţă de regele Ungariei ―Bogdan voyvoda Wlachorum (voievodul românilor) de Maramorisio, adunând pe Wolachis (românii) acelui district (Cronica Dubnicensa), îi aduce în aceeaşi Ţară a Moldovei şi îl alungă pe Balc, care era aici locţiitorul regelui Ungariei.

 

Prin unirea voievodatului Moldova (Baia) cu voievodatul Valahia (Siret) s-a format un voievodat mai puternic, capabil să apere versanţii orientali ai Carpaţilor. Mai spre răsărit rămase însă încă o “Walachenland”, cu centrul la Suceava. Alipirea acesteia la Moldova rămâne în sarcina lui Petru I Muşat. Iniţial, Bogdan I a evitat Suceava, ―cel puţin în parte, şi prin faptul că aici la Suceava, rezida un feudal care nu acceptase să se subordoneze voievodului maramureşean. Cert însă este faptul că Petru I a fost primul voievod al Moldovei care a impus prezenţa autorităţii centrale la Suceava (în penultimul deceniu al secolului al XlV-lea). Pentru asigurarea deplină a succesului, Petru I a mutat capitala ţării de la Siret la Suceava. Unificarea Valahilor existente pe teritoriile de la răsărit de Carpaţi de către voievozii Moldovei s-a manifestat spre sud şi răsărit, înglobând, la un moment încă nu prea bine cunoscut, şi formaţiunea statală a lui Costea voievod, menţionat documentar la 1386.

 

Pentru numele ţării Moldovei s-a utilizat şi termenul Valahia. Spre exemplu, în procesul purtat la Liov în anii 1385-1386 de un grup de negustori germani, prădaţi în Moldova de nişte armeni, s-a prezentat o scrisoare din partea fratelui domnului Moldovei: ―domini Romani, fratris domini Petri Woywody de Walachya”.

 

În omagiul de vasalitate depus de Petru I Muşat regelui polon Vladislav în 1387, Petru se întitula în textul latin (original) ―woyeuda Muldauensis”, iar ţara sa ―terram nostram, Valachie castra…. Boierii ţării adeveresc acest omagiu. Petru este numit ―woyeude Muldauiensis”, iar ţara lor – ―terre Valachie”.

 

(23 aprilie 1399-1 ianuarie 1432) Alexandru cel Bun se intitula „† Din mila lui Dumnezeu, eu, Io Alexandru voievod și domn a toată Țara MOLDOVLAHIEI”.

 

Înainte de 25 martie 1400, Ivaşco, fiul lui Petru I Muşat, retras în Polonia, garanta regelui Vladislav pentru Roman şi se întitula «Ивашко, сыну Петрову, дедич Валаски ». Jurământul era depus şi în numele boierilor: «со всеми моими бояры валаскими и со всею Землею Валаскою ».

 

La 1 august 1404 boierii lui Alexandru cel Bun depuneau la Cameniţa, în numele domnului, omagiul de vasalitate regelui Poloniei Vladislav. în textul omagiului domnul era întitulat «Александр воевода Молдавскыя», iar boierii «наши слуги, панове валаскыя, земляне молдавскыя».

 

De la Alexandru cel Bun au rămas patru documente (12 martie 1422, 8 iulie 1428, 23 decembrie 1430, 6 februarie 1431) originale în limba slavonă, în care domnul se întitulează “воевода и господин всей Молдовлахийской земли”.

 

Fiul lui Alexandru cel Bun, Ştefan, într-o scrisoare din 8 iulie 1435 adresată şoltuzului şi pârgarilor din Braşov, de asemenea se întitula voievod al «Молдовлахийской земли».  În acelaşi an, 1435, cancelaria papală utiliza, referindu-se la Moldova, termenul Moldoblahia.

 

Istoricul bizantin Dukas, în Cronica turco-bizantină, pomeneşte despre „românii (βλαχοί) саrе locuiesc la Lycostomo (Chilia)”; Georgios Sphrantzes în Memorii, anii 1407- 1477; de asemenea Macarie Melissenos, Cronica (1258-1481), atunci când relatează despre campania lui Mahomed al II-lea în 1476, identifică Moldova – „de unde s-a întors mai mult învins decât învingător” – cu termenul Valahia (Βλαχία).

 

Chiar şi turcii ştiau că Moldova este o Valahie. La 5 octombrie 1455 Muhamed al Il-lea se adresa cu o scrisoare-ultimatum lui Petru Aron, care – în viziunea sultanului – era voievod şi domn al Mopoвлахией.

 

În colecţia de documente din timpul lui Ştefăniţă (1517-1527). Actul în limba polonă al soliei lui Ştefăniţă către regele Poloniei din 1523, în care cere creştinilor să se unească împotriva turcilor, atestă că: ―Domnia sa întrebă divanul său, pe bătrânii din divanul bunului său, Ştefan, cum s-a ţinut Ţara noastră Românească (kako sa chowala nasza zemla Woloska?). Şi ei au răspuns aşa Domniei sale că Ţara noastră Românească (Ony thak powiedaly yeho m, ysch nascha zemla Woloska)”. Răspunsul dat de regele polon este şi mai elocvent. Textul scrisorii cuprinde atât termenul ―voyevody Moldawskiego”, cât şi termenul ―woewody Valaskiego”, adică voievod al Moldovei şi voievod al Ţării Româneşti. Aceasta denotă clar că, în viziunea regelui, Moldova era şi o Ţară Românească.

 

Izvoarele străine confirmă cu lux de amănunte că, în viziunea regelui, Moldova era şi o Ţară Românească. Germanul Johann Schiltberger (1381-1438), care la începutul secolului al XV-lea a trecut prin Chilia, Cetatea Albă, Iaşi şi Suceava, a numit Moldova “der clainen Walachei” (Valahia Mică).

 

Un alt străin, Ioan de Ryza, episcop catolic de Baia, numit într-o notiţă contemporană germană episcop al Moldaw, a desemnat la 1431 Moldova prin termenul Terram Walachie.

 

În conceptul umanistului italian Antonio Bonfini (1434-1503) existau două Valahii: Ţara Românească şi Moldova.

 

1467. Într-una din poezii, intitulată Conqueritur de mora regis Matthiae in Moldavia, Ioannes Ungheretus aminteşte şi de romanitatea moldovenilor:

„Sarmatici montes et vos septemplicis Istri

Caerulea Euxinio cornua mixta Mari,

Ac tu Romanis olim possessa colonis

Sed iam corrupto, barbara terra, sono

Quid dominum lentis longe retinetis in armis?…”

Citatul trebuie pus în legătură atât cu romanitatea moldovenilor cât şi cu cea a regelui maghiar însuşi.

 

Alexander Cortesius înfăţişează şi el campania în Moldova ca o victorie a lui Matei Corvin, amintind în acest loc şi de românii de origine romană:

„An procul expulsos Nomadas, serasque luentes

Pastores rupto Siculos pro foedere poenas?

Trinacriae Siculos quondam, Scythiaeque colonos,

Fortia magnanimos praebentes colla Valachos,

Qui referunt prisca Romanam ab origine gentem?”

 

Italianul Giovani Maria Angiolello (1450-1525) îl numea pe Ştefan cel Mare “signor della Vallachia”.

 

La 3 ianuarie 1472 Ştefan garanta negustorilor braşoveni libertatea deplină a negoţului în «tot locul în ţările noastre» (нашими земле). În acest act Ştefan se întitulează ―воевода … и господин вьсей земли Молдовлахийской‖. Am reprodus şi fragmentul din scrisoare unde se indică la ―ţările noastre, expresie care pare să ateste faptul că Moldova ar fi constituită din mai multe ţări, realitate ce a inspirat numele ţării – Moldovlahia. La 9 iulie 1480 Ştefan cel Mare iarăşi se adresa braşovenilor cu o scrisoare în care se întitula ―господарь земли Молдовлахийской.

 

Ştefan însuşi se întitula «воевода … и господин вьсей Земли Молдовлахийской». Şi, în fine, într-o scrisoare către braşoveni din 13 septembrie 1500- 1503 Ştefan cel Mare iarăşi s-a întitulat « господарь земли Молдовлахийской ». Este de remarcat şi faptul că uneori termenul apare şi inversat -«Vlahomoldavia».

 

Pentru nunţiul apostolic Fabio Mignanelli, într-o relatare din 22 noiembrie 1538, ţările româneşti extracarpatice erau Valahia mare şi mică, una, indica el, este cârmuită de voievodul transalpin, iar cealaltă de cel moldovean. Toată Valahia împreună (adică Ţara Românească şi Moldova) putea mobiliza o oaste de 40-50 mii de oşteni, iar Moldova singură, 30 de mii.

 

Un alt străin, palatinul de Sieradr, polonezul Ieronim Laski, numea Moldova Terra ista Valachiae.

 

Mai mulţi străini au subliniat unitatea terminologică a teritoriului de la răsărit de Carpaţi. într-o descriere din 1404 a arhiepiscopului de Sultanieh Ioan, se aminteşte Valahia, care e numită cea Mare şi cea Mică.

 

Enea Silviu Piccolomini (1405-1464) desemna întreg teritoriul extracarpatic dintre Dunăre – Marea Neagră – Nistru cu termenul Valachia.

 

În acelaşi context, umanistul şi cosmograful german Sebastian Munster (1489-1552) definea teritoriul extracarpatic cu termenul Valahia, menţionând că ―partea Valahiei dinspre miazănoapte se numeşte Moldova”.

 

Ghillebert de Lannoy (1386-1462), care a sosit la curtea lui Alexandru cel Bun după iunie 1421, nota următoarele: ―De acolo (din Cameniţa) m-am dus în Wallachie, prin mari întinderi pustii şi l-am găsit pe Alexandru Vodă, domnul amintitei Valahii şi Moldove, la un sat al său.

 

Michael Bocignoli din Raguza (? – după 1534), într-o descriere a Ţării Româneşti face o precizare esenţială: ―Această Valahie (Ţara Românească) se mărgineşte dinspre răsărit cu cealaltă Valahie, care e numită de unguri Moldova”. Aşadar, termenul Moldova ar fi un nume străin, dat acestei Valahii de către unguri.

 

1575  după o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania, italianul Ferrante Capecci, relatează prin 1575 că locuitorii acestor trei țări se numesc pe ei înșiși „romanesci” : „Anzi essi si chiamano romanesci, e vogliono molti che erano mandati quì quei che erano dannati a cavar metalli…” (în Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, București, Editura Stiințifică, 1970, vol. II, p.158–161);

1588 Privilegiul comercial acordat negustorilor englezi de către Petru Șchiopul (1588)  „Noi, Petru, din grația lui Dumnezeu domn al Țării Românești și al Moldovei (princeps Valachiae & Moldauiae), facem cunoscut tuturora celor prezenți și viitori, care sunt și vor fi interesați, că am încheiat cu măritul William Hareborne, ambasadorul prealuminatei și preaputernicei doamne, doamna Elisabeta, din grația lui Dumnezeu regina Angliei, Franței și Irlandei” https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2015/08/26/privilegiul-comercial-acordat-negustorilor-englezi-de-catre-petru-schiopul-1588/

 

Boierii ostili lui Mihai Viteazul argumentau în 1598 cererea lor de a li se trimite domn pe Simion Movilă (fratele lui Ieremia), prin dorinţa de unire cu Moldova pentru că „noi suntem cu toţii de aceeaşi limbă şi de aceeaşi credinţă” cu moldovenii;

 

Philippus Cluverius (1580 – 1622), în lucrarea sa Introductio in universam geographiam (editată la Leyda, 1641): „între Transilvania și Istru este Valahia Mică, iar între ea și Hierasus (unde se adaugă astăzi și tot ce este între Hierasus și Tyras) este Valahia Mare„- „Woloska Zemla, id est Valachia terra, et gens ipsa Wolochy. Dividebatur autem tota provincia in Majorem et Minorem; Major postea Moldaviae nomen recipit. Minori Valachiae titulus remansit”

 

Soterius a strâns la un loc toate referirile din vasta bibliografie despre originea românilor, lista sa bibliografică fiind pentru perioada sa aproape exhaustivă. Într-un alt paragraf al aceleiaşi lucrări, Soterius se ocupă de Valachorum origo, combătând etimologia din Flaccus şi dând explicaţia justă a originii denumirii de Walache, înrudit cu termenul german pentru italian (Welscher). Daciei îi corespund cele trei ţări române, iar Valachia a fost mai întâi o singură ţară, care s-a despărţit mai târziu în Valachia mare (Moldova) şi în Valachia mică care şi-a păstrat de altfel numele. Această puternică conştiinţă a unităţii româneşti este reafirmată şi extinsă apoi de către Soterius, când explică provenienţa toponimicilor latini din cele trei ţări române tocmai prin permanenţa şi stăruinţa elementului roman în Dacia. Originea romană a românilor e dovedită nu numai prin numele şi limba lor, ci şi prin obiceiurile şi credinţele romane păstrate la români. Georgius Soterius, Transilvania Celebris seu Nomenclator Nationum, Familiarum et Personarum ut et Locorum in Transilvania Regionibusque eidem conterminis tam anquitus quam etiam hodierno tempore celebratorum, la Arh. Stat. Sibiu, ms. A 1-5, nr. 17, p. 296.

1. Soterius, Collectanea ad Historiam patriam pertinentia cum indice, la Arh. Stat. Sibiu, ms. A 1-5, nr. 130, p. 65-67; 1596-1605; 1654

 

Liturgia (1680) – Dosoftei afirmă că “întru rumâni, ce zicem, cuprindem şi pre moldoveni, că tot dintr-o fântână cură.

 

Un călător anonim, care ne-a lăsat o descriere a Moldovei (1685), scria că ―moldovenii sunt colonii romane trimise de împăratul Traian la acele hotare pentru a constitui o stavilă împotriva incursiunilor sciţilor… Se numesc în limba lor ―rumâni, care înseamnă romani… (Călători străini. VII, p. 394-395).

 

Concomitent cronicarul Miron Costin considera: ―ca şi noi, şi muntenii se numesc români. După acestea cronicarul formulează următoarea concluzie: “Numele cel mai adevărat, autentic, din primul descălecat prin Traian este rumân sau romanus, care nume acest popor acelaşi nume este dat îndeobşte şi muntenilor şi moldovenilor, şi celor ce locuiesc în ţara Transilvaniei. Miron Costin afirmă destul de clar că Dragoş a sosit din Maramureş cu românii, pe care i-a ―împrăştiat prin câmpii; râul Moldova dând un nume veşnic şi ţării şi poporului – de la Moldova este şi moldoveanul. Aceste afirmaţii nu sînt contrapuse numelui român pentru moldoveni. Considerând că “numele vechiu şi mai dreptu ieste rumân”, menţionând că ―norodul, nemul lăcuitorilor, nu s-au schimbat numele său ci tot romanu, …apoi rumâni pănî astăzi se cheamă, cronicarul atrage atenţie că ―acest nume au ţinut şi ţin până astăzi şi încă mai bine muntenii decât moldovenii, că ei şi acum zic şi scriu ţara sa ―rumânească ca şi românii din Ardeal. Unul din compartimentele Cronicii polone se întitulează ―Despre limba moldovenească sau rumânească”. Deci, cronicarul pune semnul egalităţii între ele. Totodată, Miron Costin mai prezintă nişte informaţii suplimentare, afirmând că ―unul când întreabă pe celălalt despre limbă, zice până în ziua de azi: ştii rumâneşte? … nu zice moldoveneşte”. Acest exemplu e adus de cronicar în toate cele trei opere consacrate originii populaţiei din Moldova (Cronica polonă, Poema polonă, De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor). Conform acestei mărturii, în popor termenul “limba moldovenească” nici nu era folosit. Poporul folosea termenul ―limba românească, ―limba moldovenească fiind un termen introdus şi folosit numai de cărturarii moldoveni.

 

Cronicarul moldovean M.Costin tot ştia că ―moldoveanii mainte de Dragoş vodă să chema vlahi sau rumâni de la Rîm.

 

Despre Hronicul său, domnul cărturar Dimitrie Cantemir nota că a fost ―întâi pre limba latinească izvodit, iar acum e ―scos “pre limba românească”. “Pre ce a noastră românească”, ţine să precizeze cărturarul.

Vorbind despre necesitatea de a povesti câte ceva şi despre alte neamuri, Dimitrie Cantemir afirma că ―pentru aceia noaî românilor, pentru dânsele, şi mai curat, şi mai bine a şti şi a cerca ne trebuie decât altora. Pomenind numele Siebenburg, Dimitrie Cantemir completează că e vorba de denumirea Ardealului ―în limba sacsonească sau cum noi românii zicem săsească. Domnul cărturar e ferm convins că numele general al moldovenilor, muntenilor şi ardelenilor e român: ―neamul moldovenilor, muntenilor, ardelenilor… toţi cu un nume de obşte români se cheamă”. ―Ruşinează-se dară măcar şi cu acestea … carii pre români, adecă pre moldoveni şi pre munteni vor să-i facă de ieri de alaltăieri pre aceste locuri veniţi. Aşadar, toate afirmaţiile domnului cărturar nu lasă nici o umbră de îndoială asupra faptului că moldoveanul Dimitrie Cantemir se considera totodată şi român.

 

„hronicul vechimei neamului moldovenesc (încarileş, tot numele vlahilor se cuprinde)”, „întîi pre limba lătinească a izvodit, iar acmu pre limba românească (a) izvodit” (Cantemir)

 

Leopold I numeşte în edictele sale scrise în limba română şi cu litere latine pe românii ortodocşi cu adevăratul lor nume Romeni (cf. Ioan Ursu, Un manifest românesc tipărit cu litere latine al împăratului Leopold I din anul 1701, în „Analele Academiei Române”,

1716 Muntenii şi Ardelenii, au tot o limbă cu Moldovenii. La 2 martie 1716 apărea ”Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), opera domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir (1693, 1711). La 11 iunie 1714, fostul domnitor român devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia și limba poporului român. Scrisă în limba latină, cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu și în limba rusă în anul 1789 Traducerea românească s-a făcut la mai mult de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei“ la Mănăstirea Neamț în 1825.

 

1727 Schmeitzel arată că, după retragerea aureliană, coloniile romane au rămas în Dacia şi că din acestea îşi trag obârşia românii din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania.50 Urmaşii coloniştilor lui Traian se numesc pe ei înşişi Rumunyos, ceea ce arată că ei se simt romani, lucru confirmat şi de limba, moravurile şi credinţele lor.

Andrei Huszti (mort în 1755) într-o lucrare tipărită abia la sfârşitul veacului al XVIII-lea, dar care a cunoscut o largă circulaţie în manuscris. Huszti porneşte în explicarea originii românilor de la colonizarea romană a celor trei Dacii (Moldova, Ţara Românească şi Transilvania) şi de la limba vorbită de români.

Huszti susţine că românii vorbesc limba cea mai aproape de „limba diecilor” (adică latina). Numele adevărat al poporului este rumuny „adică din Roma (roman) sau romanus,

1808 Ioan Nemișescu, Istoria politicească a Dachiei și a neamului românesc, Iași, 1808 „Istorie politicească a Dachiei și a neamului românesc” Alcătuită de Ludovig Gebhardi după planul lui Vilhelmu Gotrii, a lui Ioan Grai și a altor învățați englezi, culeasă de la cei mai buni istorici și cuprinsă în Istorie ce de obște a toată lume în limba nemțiască. Acum întâieș dată prefăcută în limba românilor dintru ace nemțească și hotărâtă în trii tomuri, adică Valahie, Moldavie și Bulgarie, de Ioan Nemișescu, ot vist. Tomul întăi pentru Valahie Tălmăcită în orașul Iașii la let 1808. s-au tălmăcit pre larg și întreagă istorie Valahiei și Moldovii. Însă fiindcă scoposul și îndemânare me n-au fost ca să tălmăcesc toată Istorie această de obștii a lumii, pentru alte țări și neamuri streine, ce numai să trag dintr-însa toate povestirile ce voi afla pentru neamul nostru al românilor. Scrie și despre românii din Dacia Aureliană de la sudul Dunării Deci, aflându-să și întru acest tom de istorie al Bulgariei multe și gingașă pomeniri pentru neamul românilor, cum că au lăcuit întru acel pământ, în multeosebite polirii, după ce i-au strămutat chesariul Avrilian de aice din Dachie lui Traian și i-au trecut peste Dunăre în Mesie sau în Bulgaria, ce s-au chemat după aceie Dachia Avrilian; și cum că mai în urmă, după ce s-au rădicat Bulgarie crăie de sine și au stăpânit-o doar neamuri de despoți și de crai, și după ce de-a doa oară au căzut tot pământul bulgăresc supt sila grecilor, l-au smult de sub stăpânire grecilor însuș neamul românilor; și ridicându-l iarăș în floare sa ce mai dinainte, au stătut de rând stăpânitor într-însul 14 crai români, atâta de puternici și slăviți, cum să va vede mai înainte.

1824 Istoria Scripturii Vechiului Testament spre întrebuințarea romaneștii tinerimi (Iași, 1824) „Istoriia Scripturii Vechiului Testament spre întrebuințarea romaneștii tinerimi. Tălmăcită de pre limba elinească, pe a noastră romanomoldovenească, de smeritul Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldaviei, și tipărită cu a sa cheltuială. În zilele prealuminatului și preanălțatului domnului nostru, Ioan Sandu Sturza Voevod. Tomul întâiu. S-au tipărit în Tipografiia Sfintei Mitropolii Moldavii, în orașul Iașii. La Anul de la Hristos 1824. De Ierodiaconul Eftimie Andreu.

1829 Iancu Nicola, Manual de patriotism, Iași, 1829  ”Prea Sfințitului și de Dumnezeu Alesului Arhipăstor Kiriu Kir Veniamin Arhiepiscop și Mitropolit Sucevii și Moldaviei: Iar Nația Rumânească, dea Domnul să pășască cu cele mai mari pasuri ale sporirei, și să capete și făcători de bine ca Preasfințiavoastră! Dea Domnul să să învrednicească a câștiga în faptă ceia ce dispoziția cea iubitoare de neam a Preasfințieivoastră le făgăduește. În Iași, 1829. Iulie. 12, Prea plecată slugă: Iancu Nicola

 

1829 Albina Românească, Iași (începând cu 1829) „Albina Românească. Gazetă politico-literară. Parte I. De la 1 iunie păn la 31 dechemvrie 1829; Proprietate privileghiată și dregere a lui A.G. Asachi, giudicătoriu al Departamentul Pricinilori Străine, referendaru învățăturilor naționale a Moldovei și mădulariu Academiei de Roma. Tipărit și publicat în Eși. Albina Românească astăzi întâiu vede lumina zilei și tinerelile sale aripi le cearcă în ostinitoarea sa călătorie, mii și mii de flori cu felurite văpsele și mirezme înpodobescu câmpul, pre carele ea va să zboare, înse numai aceale flori îi vor fi plăcute care aduc mană și vindecare, de însași ei blândă fire povățuită se va feri de cele ce supt amăgitoare frumusețe ascund farmăc și venin în sinul lor.

1833 Gheorghe Săulescu, Gramatică românească, Iași, 1833 „Grammatică românească seau Observații grammaticești asupra limbei românești pentru scoalele normale și ghimnaziale. Compusă de D. Gheorghie Seulescul, profesorul filologhiei în ghimnazia națională din Mănăstirea S[finții] O. Tri-Erarhi. Partea I-ia Etimologhică. Iașii. În Tipografia S[fintei] Mitropolii. 1833.” „Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopului și Mitropolitului Sucevii și Moldavei D. D. Veniamin Costachi, cavaleriu epitropu al scoalelor publice și patron lietaraturei naționale. Autoriul.” Literatura dacoromană în curgere de vecuri, dela discălecarea coloniilor Romane la 105. A. H. au înotat în ocheanul timpurilor noianuri de pericole, și de inviforările urgitoarelor fortuni repezită, veni graiul Românesc și împreună nația aproape de a se înmormânta în genuchile perzerei și a stângerei dintre limbele Evropei, din acărora preanobilă împărătească viță Romană se trage; încât plăgile struncinărei de abie vecuri faboritoare le vor pute vindeca  Însă preaputernica mână guvernătoare soartei vecurilor și a națiilor, puind stavilă nenorocitelor pentru noi perioade, răsări întimpurile de față aurora unei mai fericite epohe pentru literatura și nația noastră, încredințind Voă toiagul arhipăstoriei patriei […]”

1840 Vasile Fabian Bob, Gheografia elementară, Iași, 1840 „Româneasca se vorbește începând de la stânga Nistrului pănă la Bug în Beserabia, Bucovina, Moldova, Țara românească, Transilvania, Ungaria pănă în Tisa cuprinzând 12 comitaturi, o parte din // Bulgaria, Serbia, peste Balcan și Macedonia, Tesalia, Acarnania, în părțile Ipirului.”

 

1840 Dacia literară, Iași, 1840 Așa puținii bărbați carii pe atunce bine voia a se mai îndeletnici ăncă cu literatura națională, perdură nădejdea de a vede vre o dată gazete romănești. Numai doi oameni nu perdură curagiu, ci așteptară toate de la vreme și de la împregiurări. Acestii fură D. Aga Asachi și D. I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstră în inima lor focul luminător a științelor.

 

1840 Icoana Lumei. Foae pentru îndeletnicirea moldo-românilor, Iași, 1840: Eșii. Icoana Lumei. Foae pentru îndeletnicirea moldo-românilor. 1840. Duminică. 27

 

1841 Teodor Stamati, Manual de Istoria naturală. Prescurtată pentru tinerimea românească, Iași, 1841: Despre Rasele omenirii

 

1842, 5 februarie, într‑o scrisoare către C. Stamate trimisă din KIEV, la 5 februarie 1842, arhimandritul Filaret Scriban, pe atunci student al Academiei Spirituale Movilene din acel oraş, scria, între altele: „NU AU UITAT OARE IUBIŢII NOŞTRI BASARABENI, CĂ SUNT ROMÂNI?

 

1842 Lexicon de conversație, Iași, 1842 Dorința a înlesni Românilor dobândirea feliuritelor cunoștințe, au îndemnat pe o soțietate de literați a întreprinde acest măreț și ostenitor lucru, precum s-au publicat prin programa de mainainte.

 

1842 Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești, Iași, 1842: „200 rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești. Tipărite cu cheltueala și îngrijirea unei societăți de iubitori de înaintirea și strălucirea neamului Românesc. A doua ediție. Iașii. La Cantora Foiei Sătești. 1842.

1843 Mihail Kogălniceanu, Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională, Iași, 1843 Pentru mine bătălia de la Răsboieni are mai mare interes decăt lupta de la Termopile, și izbânzile de la Racova și de la Călugăreni îmi par mai strălucite decăt acele de la Maraton și Salamina, pentru că sânt căștigate de cătră Romăni. Chiar locurile patriei mele îmi par mai plăcute, mai frumoase decăt locurile cele mai clasice. Suceava și Târgoviștea sânt pentru mine mai mult decăt Sparta și Atena; Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbește Romănește și ca istoria națională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfășierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania.  Această istorie este obiectul cursului meu; întinzăndu-mă, cum se înțălege de la sine, mai mult asupra întămplărilor Moldaviei, nu voi trece subt tăcere și faptele vrednice de însemnat ale celorlalte părți a Daciei și mai ales a Romănilor din Valahia, cu carii sântem frați și de cruce, și de sânge, și de limbă, și de legi […]”

 

1844 Nicolae Istrati, Corespondenție între doi amorezi sau limba romănească la anii 1832 și 1822 Publicat în „Almanah de învățătură și petrecere publicat de Mihail Kogălnicean. Iașii. La Cantora Foiei Sătești. 1844” (din Calendar pentru poporul romănesc pe anul 1844)

1846 Povățuitorul educației copiilor de amăndoă sexurile, Iași, 1846 „despre educațiea tinerimei Române de amândouă sexurile” din Moldova

1847 Gheorghe Săulescu, Abețedariu romănescu, Iași, 1847 „Abețedariu romănescu sau întăile cunoștințe de litere și idei pentru tinerimea scoalelor începătoare din Principatul Moldavei. Compus de Cam. Gheorghie Seulescul. Ediția a cincea . Iașii. Tipografia: Institutul Albinei. 1847”

 

1847 Proect de reorganizația îmvățeturilor publice în Prințipatul Moldovei, Iași, 1847 „Îmvățăturile acestor scoale începătoare, se fac în limba Romănă în curs de trei ani, și se alcătuesc din materiile arătate, la Secția XIX 121 tabloul sub litera A […]Biblioteca să se înzăstreze cu toate cărțile românești, tipărite pănă acum aice, sau aiurea, precum și cu manuscriptele ce ori unde se vor pute găsi, sau în original, sau în copie adiverită, și mai ales acele ce ar privi asupra Istoriei Naționale, asămine și cu toate cărțile istorice scrise în limbele streine, privitoare cătră nația Română.

 

1847 Calendar pentru poporul romănesc pe anul 1847 (Iași) „Statistica românilor:

În Moldava …………………….. 1.200.000
Țeara Romănească ………….. 2.300.000
Romănii Machedoni ……………     80.000
_________________________________
3.580.000

 Sub suverenitatea Rosiei

În Beserabia, și coloniile
dincolo de Nistru …………………   600.000

Sub suverenitatea Austrii

Bucovina ………………………….   274.976
Banatul Temișoarei cu
diocesele Temișoara …………….   400.000
Verșețu ……………………………   260.000

În Ungaria peste Muriș și Tissa

Arad ………………………………..   370.000
Oradia Mare ………………………   120.000
Buda ………………………………..      1.000

În Transilvania Deocesele

Sibiu ………………………………..   600.000
Blaju ………………………………..   650.000
Istro-Rămânii din Istria ……………      6.000
__________________________________
6.861.976

1848 Cătră moldoveni (poezie revoluționară din 1848) Frați romăni de la olaltă / Mai sculați-vă ‘ncă odată, / Bătrăni, tineri, vă’n armați / Cu grabă ‘n Eși v-adunați.

1848 Manifest revoluționar din Moldova (1848) „Voi toți fraților din Moldova, în care curge sănge de Romăn, țântiți mințele voastre la viitorul Patriei, la soarta copiilor și a strenepoților vostri care atărnă acum de Voi”

Moldoveanul Mihail Kogălniceanu, de origine pe Cogâlnic, în actuala R. Moldova, unul dintre artizanii de frunte a Unirii Principatelor române, mare om politic, istoric şi literat, tipărea la Cernăuţi, în august 1848, sub forma unei broşuri, Dorinţele partidei naţionale în Moldova, în care critica Regulamentul organic iar la încheiere nota: „Românii nu doresc nimică mai mult decît acele ce vedem cuprinse în rîndurile de mai sus. A reîntemeia relaţiile lor cu Poarta Otomană în spiritul capitulaţiilor lor, recunoscute şi de Roşia, a depărta din ocîrmuirea dinăuntru orice influinţă străină, primejdioasă şi ilegală, potrivit autonomiei lor, asigurată prin aceleaşi capitulaţii, a-şi da toate îmbunătăţirile materiale şi intelectuale de care simţesc că ţeara lor are neapărată nevoie, a uni amîndouă Principatele, spre a scăpa de îndoitele şi însărcinătoarele cheltuieli ale ţinerii a doi domni, a două ministerii, a două administraţii şi a două ştaburi ale oştirii şi totodată a scăpa, poate, prin aceasta şi de două isvoare de corupţie – o Unire, care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri (…)” (s. n.).  La 1 octombrie 1855, aflat la Iaşi, Mihail Kogălniceanu îşi mărturisea crezul unionist: „Unirea Principatelor este dar dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor (…). Unirea Principatelor este singurul mod în stare de a consolida naţionalitatea românilor, de a le da demnitate, putere şi mijloace pentru a împlini misiea lor pe pămîntul ce de cătră Cel de Sus li s-a dat spre moştenire (…). M.Kogălniceanu, mai scria: ―Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istorie naţională, Istoria Moldovei întregi, înainte de sfâşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania.

 

1850 Nicolae Istrati, Mihul, (dramă despre Ștefan cel Mare) Iași, 1850: „Era înse firește ca Stefan să învețe / Pe unguri a cunoaște Românii cine sânt,”

1850 -1860 Bucoavnă pentru întrebuințarea junimei moldo-române din Bucovina, Cernăuți (circa 1850-1860) „Bucoavnă pentru întrebuințarea junimei moldo-române din Bucovina. Cernăuți. La Eduard Viniarj.

1851 Așăzământ pentru reorganizarea îmvățăturilor publice în Principatul Moldovei, Iași, 1851 Printre disciplinele obligatorii este Gramatica romănească în toată a ei întindere.

 

1851 Mihail Cantemir Moldovanul, Iași, 1851 „Romanul de față Mihail Cantemir Moldovanul creat fiind în limba franceză de Contesa Dash, am socotit că n-ași face rău de a vi-l da ca Suplement al Giurnalului nostru Zimbru, numai dintr-un singur rezon, că lipsind în născănda noastră literatură romănă vreun roman cuprinzătoriu de scene romănești, afară de Radul al VII-le de la Afumați, tradus tot din franțuzește, poate că ar da vreo impulsie oarecăruia scriitoriu romăn ca să trăteze și în limba noastră vreun roman” Traducere de Teodor Codrescu. Unul din redactorii Zimbrului. Partea I și a II. Iassi. Tipografiea Buciumului Romanu. 1851

 

1852 Gazeta de Moldavia, Iași, Ianuarie 1852 Cu începerea acestui An, foaea noastră, cel mai vechiu organ de publicitate în limba Romănă, întră în anul al 24 a urzirei sale.

Anul Nou 1852

Astă zi cu bucurie noi oștenii s-o serbăm,
I-o zi sfăntă, zi măreață, ș-ănceputul unui An
Pre el dar cu bune ogure cu toții să-l salutăm,
Ca pre unul dintre fiii celui întăiu Veteran!

Acest an să ne arăte țeara noastră mai măreață!
Să ne bucure în trănsa de un timp îmbelșugat!
Și Romănul se resufle aer dulce și de viață.
Ca să uite greutatea suferită-ndelungat!

Zeul Mars a sale fulgeri num-atunce să detune,
Cănd dorita pace-n țară s-ar cerca ani-i răpune,
Muzele să se deștindă din Parnasului nălțime,
Răspăndind în mezul nostru artele folositoare,

Ca prin ele întărită s-agiungă-n viitorime,
Patria cum în vechime, fu ferice odinioară,

Ist-ai votul și parola a Romănului soldat.
Ce-ntr-o zi așa măreață cătră ceriu au înălțat.

Sub aceste nobili steaguri cu al cerului favor.
Îndelung să ni conducă Prințul nostru Domnitoriu.

Cadetul Iancu Sion

 

1852-1853 Balade adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, Iași, 1852-1853 „Poezia poporală a romănilor: Romănul e născut poet!”

Romăn Grue-Grozovanu

Sus pe cămpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului,
Unde fat’ Zmeoaicele
Și s-adun’ zărnoaicele
Și s-adăp’ Leuaicele..
Multe-s, frate, și mai multe
Corturi mari, corturi mărunte!
Ear în chiar mijlocul lor
Nalță-se-un cort de covor,
Un cort mare și rotat…
Mult și mândru, narămzat,
De țăruși de-argint legat
Cu sferi albe de matasă…
Parcă-i cort de-npărăteasă!
Dar într-însul cine șede? //
Dar în el cine se vede?
Ghirai Hanul cel bătrân,
Cu hamger bogat la sân!
Mulți Tatari stau înpregiur,
Cu ochi mici ca ochi de ciur,
Și stau toți îngenuncheți
Pe covor cu perii creți;
Ear la ușa cortului,
Sub ștejarul mortului,
Este-un biet romăn legat,
Legat strins și ferecat
Ca un mare vinovat!
Romăn Grue Grozovanu
Grozovanu Moldovanu!
Care-a sărăcit pe hanul.
Doi Tatari țapa-i gătesc,
Doi amar îl chinuesc,
Dar el căntă-n veselie
Parcă-ar fi la cununie! […]

Movila lui Burcel: Domnul Ștefan cel vestit/ Domnul cel nebiruit / Care iute-ncăleca / Și cu mult alai pleca / Din ograda curței lui / La biserică-n Vaslui. / Și din gură-așa grăia; / Auzit-ați, auzit /     Glas de romăn necăjit? / Pe Vaslui în sus mergea / Și zăria într-o movilă / Un romăn arând în silă /  – Măi romăne, să n-ai teamă, /     Spune noă cum te chiamă? /    – Teamă n-am că sânt romăn! /     Teamă n-am, că-mi ești stăpân, /    Tu ești Ștefan cel mare /     Care-n lume seamăn n-are,

 

1854 Ențiclopedie ruso-română, Iași, 1854 Ențiclopedie ruso-română pentru tinerimea care dorește a învăța limba rosiană, de V. Peltechi caminar. (Editura) Buciumul roman. Iașii, 1854

 

1855 Steaua Dunării. Jurnal politic, literar și comercial, Iași, 1 Octombrie 1855, sub redacția lui M. Kogălniceanu:  Acest jurnal este Steaoa Dunării Romăne; prin urmare politica sa nu poate să fie decăt politica seculară a Romănilor, politica națională – care spre onoarea publicistilor nostri – se urmează și se sprijine de întreaga presă romănească cu mai mult sau mai puțin talent, însă fără ecepție, și cu aceeași neobosită răvnă și călduros patriotism, politică care se resumă în aceste cuvinte: autonomia principatelor: unirea principatelor […]”

 

1855 Foiletonul Zimbrului, Iași, 20 Martie 1855 „Drepturile Moldovei asupra Crâmului, Mărei Negre și a Ucrainei. Noi Romănii, mai mult de căt ori cine, suntem applecați a crede, și pot ziice chiar mai siguri că ea, ori în ce caz, va fi favorabilă pentru noi, căci se știe că baza acestei soluțiuni este liberarea gurilor Dunărei. Este de datoriea Romănilor a se arăta în fața Europei, cu ori ce drepturi ar avea ca Staturi vechi și independinte. Origina drepturilor Romănilor asupra Crâmului și al întregului littoral nordic al Mărei Negre, se poate crede de foarte vechie, ea poate data chiar de la colonizarea Daciei prin Traian. Se știe că Romanii aveau posesiuni pe Bosporul Cimeric. Deși geografii vechi, cei mai liberali, nu întind marginile Daciei decăt mult pănă în Bug, însă în urma prefacerei ei în provincie Romană, așa precum mărginile provinciei Daciea numai sănt hotăritor arătate a se fi întins numai pănă acolo, putem crede că de această provincie se țineau și toate celelalte possesiuni Romane din Scitiea europeană. Aceasta se poate crede cu atăt mai mult, cu căt possesiunile Cimerice, deși cunoscute, nu se arată a fi format o provincie aparte, și apoi Valul lui Traian, început din Dunărea și mănat pănă în Don, se pare a ni arăta, că mărginile provinciei Romane Daciea, se întindeau spre ost pănă în acel fluviu […]În suta XVII o nouă provincie, Ucraina mică, fu întrupată la Moldova. În anul 1669 după un lung rezbel urmat între Poartă cu Polonia, la închierea păcei, toată laturea din Nistru pănă în Bug și Nipru, locuită de Cozaci, remasă în stăpănirea Turciei. Poarta voind a organiza această noă provincie, găsi că cel mai bine era de a o încorpora la Moldova, așa precum în resbelul precedent ea fusese cucerită cea mai mare parte de cătră trupele Moldovene sub comanda bravului Hatman Buhuș, care se destingă mai ales la luarea Cehrinului. Duca prințul Moldovei, ce se afla atunci în Constantinopoli, fu investit cu insigniile acestei noue dignități, și pentru a eterniza această întrupare a Ucrainei la tronul Moldovei, Poarta mai dădu un tuiu acestei de pe urmă, pe lăngă cele doue care i se dăduse atunci cănd țeara pentru întăia dată recunoscu suzeranitatea Otomană. Îndată după întruparea sa în Moldova, Duca trecu cu toată curtea sa în Ucraina, unde fu primit la Nicmirov, capitala acesteiea cu toate onoarele cuvenite, puind stăpănirea formală pe această provincie, după care Domnitoriul Moldovei luă titlul de: singur stăpănitoriu țărilor Moldovei și Ucrainei. Cea mai întăie îngrijire a lui Duca fu a asigura posessiunea acestei provincii, prin o organizare bine chibzuită. Pentru acest finit o adunare generală a Cozăcimei fu conchiemată la Nicmirov, pentru a se ocupa cu formarea unui regulament administrativ potrivit cu datinele ei. După terminarea și sancționarea acelui reglement, Duca numi administratori și giudecători, asemine și la rangurile militare, tot oameni aleși din sinul lor; iar de vice-Hatman în locul seu numi pe al doile Postelnic de Moldova, Eni Gredinevici, care fu primit de Cozaci cu atăt mai bucuroși, că acesta cunoștea limba lor națională. După aceste dispuseciuni politice, pentru a lipi încă mai mult pre Cozaci, și a face mai strinsă legătura între ei cu Moldova, Duca încurăje o mulțime de familii Moldovene a se așeza în Ucraina. El însuși, pentru a da esemplu, pusă să zidiască palaturi și așezări domnești la Pecerev pe Nipru în apropierea Nicmirovului și la Țiganov pe Nistru în fața Sorocei. Prin aceasta arătănd dispunere a petrece o parte din timpul în Ucraina, și prin ridicarea sistemului granițar de pe Nistru, produsă o mare simpatie între aceste doue țeri. Moldovenii privind Ucraina ca un pămănt al lor, trecură Nistrul cu mulțimea și formără numeroase siliști și sate, care eczistă acolo și pănă astăzi.

 

1855 România literară, Iași, 1855 Domnul Alecsandri face chiemare tuturor literatorilor romăni ca să vie în agiutor foiei sale prin scrierile lor: această foaie fiind cămpul de întălnire frățească a tuturor talentelor din țerile noastre.

 

1856 Presa franceză și Principatele Române. Articole extrase din Zimbru deTeodor Codrescu, Iași, 1856 „Petițiunea adresată Sublimei Porți de cătră locuitorii Moldovei în obiectul restituărei Besarabiei

 

1856 Teodor Stamati, Disionaraș romănesc de cuvinte tehnice și altele greu de înțeles, Iași, 1856 „Disionaraș romănesc de cuvinte tehnice și altele greu de înțeles, de Pah. T. Stamati, Doctor de filosofie, și de frumoasele arte, profesor public de fizică și de istoriea naturei, mădulariu efectiv al soțietăței de medici și naturiști din Principatul Moldovei. A doa ediciune. Iașii. Tipografiea Buciumului Roman. 1856” „Înscurt pentru obiectele ce am cunoscut, pentru ideile ce am căpătat, au trebuit ori să croim cuvinte din nou, să le botezăm și să le îmbrăcăm în vestmăntul limbei noastre, cu un cuvănt, să le facem romănești, ori să le primim nebotezate, neformate romănește, fără vre o regulă după cum ni s-au înfățoșat; sau după cum ni au trăsnit prin cap […]”

 

1857 Manolachi Drăghici, Istoriea Moldovei, vol. II, Iași, 1857 „Nu poate nimine tăgădui că literatura romănă din epoha lui Mihail Sturdza au propășit, fiind mai înaintea lui un haos predarea științelor în limba grecească, dascalii ce purta obicinuit prin Moldova nu era alta decăt niște gramaticali, mai mult practicanți decăt sistimatici, ce nu putea analiza principiile prin un chip întins și tehnic tinerimei, pentru ca să le priceapă, fiind că însuși ei nu le înțălegea desăvărșit, cu căt mai vărtos științele cele înalte cărora nu știea măcar pe unde le se deschide ușa pe drumul cel legal […]”

 

1857 Hrisoave pentru înființarea Seminarului Teologic din Mânăstirea Neamțului și a Gimnaziului și Internatului din Târgu Neamț, 1857 Se învață și disciplina Gramatica Romănă

 

1857 Ședința Adunării Ad-Hoc a Moldovei din 7 Octombrie 1857 Luând în privire că dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hrănită de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care împlinită, va face fericirea generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popul, omogen, identic ca nici un altul, pentru că avem același început, același nume, aceiași limbă, aceiași religie, aceiași istorie, aceiași civilisație, aceleași instituții, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de împlinit. Se cere Unirea Principatelor într-un singur Stat sub numele de România. Rezultatul votării a fost acesta: 81 pentru și 2 contra

 

1857 Proclamația Divanului Ad-Hoc din Moldova din 9/21 Oct. 1857 I. Kiezăsuirea Autonomii și a drepturilor noastre internaționale dupe cum sunt hotărâte amândouî prin capitulațiile din anii 1393, 1460 și 1513, încheate între Țerrile Române cu Î. Poartă suzerană precum și neutralitatea teritoriului Moldo-Român. II. Unirea țerrilor România și Moldavia într-un singur Statu și subt un singur Guvernu.

 

1857 James Noyes, România: Granița dintre creștini și turci, New York,

 

1857 Costache Negruzzi, Păcatele tinerețelor, Iași, 1857 Pe cănd uitasem că săntem Romăni și că avem și noi o limbă, pe cănd ne lipsia și cărți și tipografie; pe cănd toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la scoala publică se învăța numai Grecește; cănd, în sfârșit, literatura Romănă era la darea sufletului, cățiva boieri, ruginiți în romănism, neputăndu-se deprinde cu frumoasele ziceri parigorisesc, catadicsesc ș.cl., toate în esc, create de diecii Vistieriei, pentru că atunci între ei se plodia geniul, ședeau tristi și jăleau perderea limbii, uităndu-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veniau pe tot anul calendare cu povesti la sfărșit, și din cănd în cănd căte o broșură învățătoare mesteșugului de a face zahar din ciocălăi de cucuruzi, sau păne și crohmală de cartofe. Tot însă mai rămăsese o scoală pre care acesti buni bătrâni o priveau ca singur asilul prigonitei limbi, scoală unde se învăța ăncă romănește, aproape de Iași, în monastirea Socola. Tatăl meu era unul din românii aceștia.

Eu sînt Român… (Căntec)

Franțez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut,
Pământul tău e bine-a nu uita;
Oricui e drag locul ce l-a născut.
Eu, frații mei,ori unde-oiu căuta,
Nu mai găsesc ca dulcea Romănie,
De-o și hulesc căți se hrănesc în ea
Corci venetici. Dar oricum va fi, fie,
Eu sunt romăn, și-mi place țara mea.

Laudă mulți pe Franțezul voios,
Pe mândrul Rus, pe Neamțul regulat,
La dânșii, spun, că-i bine și frumos;
Dar, frații mei, eu oricăt am ămblat
Pe drumuri lungi, cu șine ferecate,
Nu mă-nvoiam; și vreți să știți de ce?
Pentru că-mi plac șoselele stricate.
Eu sânt romăn, mi-e dragă țara mea.

Străine țeri îmi place-ades să văd,
Dar sunt sătul lumea de-a colinda;

În țeara mea de-acuma voiu să șed;
Căci, frații mei, ori unde voiu ămbla,
N-o să găsesc acea bună primire
Ce m-am deprins în țeară-mi a videa;
Și în străini e rece găzduire!
Eu sânt romăn, mi-e dragă țeara mea.

Tânăr eram și sărutam cu-amor
Căpriii ochi sburdatecei Dridri
Ea mă vându! și eu voiam să mor,
Cănd mă-ntălnì o blondă milady;
Dragostea ei scăpă a mele zile,
Dar mă-nghieța, și mă-ncălzi abia
Dulcele-amor romăncelor copile…
Eu sânt romăn, îmi place țeara mea.

La masă beu adese vin străin,
Tocai, Bordo, Șampanie iubesc,
Iar mai ales prefer vinul de Rin,
Dacă nu am Cotnar și Odobesc;
Cănd însă am, deșert pline pahare,
Apoi încep să cănt vre-o manea,
Și sânt tot beat căt țin zilele amare!
Eu sânt romăn, mi-e dragă țeara mea!

 

Textul pentru Hora Unirii, veritabil imn al evenimentului din ianuarie 1859, a fost scris de către Vasile Alecsandri, „bardul de la Mirceşti”, un moldovean care a scris şi „Cântecul gintei latine”, poezie recunoscută la vremea ei de elita literară europeană printr-un premiu:

Hora Unirii

„Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inimă română,

Să-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!

Piară duşmanii din ţară!

Între noi să nu mai fie

Decât flori şi omenie!

Măi, muntene, măi vecine,

Vină să te prinzi cu mine,

Şi la viaţă cu unire,

Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere

La nevoi şi la durere.

Unde-s doi, puterea creşte

Şi duşmanul nu sporeşte.

Amândoi suntem de-o mamă,

De-o făptură şi de-o samă,

Ca doi brazi dintr-o tulpină,

Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,

Amândoi o soartă-n lume.

Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate,

În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grăbire,

Să-1 secăm dintr-o sorbire,

Ca să treacă dramul mare

Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare,

Într-o zi de sărbătoare,

Hora noastră cea frăţească

Pe câmpia românească!”

 

Iată niște mari români din spațiul moldovenesc, personalități care și-au afirmat explicit și cu putere identitatea românească: Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Costache Negmzzi, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Vasile Pogor, Calistrat Hogaş

 

1868: căutând prin manualele şcolare prin care autorul de manuale Ion Creangă înţelegea să crească noile vlăstare ale naţiunii din care se simţea a face parte. Începem cu reproducerea unui scurt pasaj din Metodă Nouă de scriere şi cetire pentru usul clasei I primară, ediţia a Il-a, Iaşi, 1868, cap. 9 intitulat PATRIEA MEA: „EU SUNTU DE NAŢIUNE ROMÂNĂ, PENTRU CĂ ŞI PĂRINŢII MEI SUNTU ROMÂNI; eu am ţeră română mare şi frumosă, care este patria mea. În patria mea trăiescu mulţi români; aceşti români suntu cetăţenii ţerii mele; ei suntu fraţii mei. Românii sunt datori a se iubi şi a se ajuta unul pe latul la tote nevoile loru. (…) Ţera mea se numeşte România; ea se compune din două ţeri mari: una se chiamă Muntenia şi ceel-l-altă Moldova”.

 

1902 Preoțimea basarabeană s-a reunit în așa-numita „Frăție a Nașterii lui Hristos”, având ca scop tipărirea de literatură ortodoxă în limba română, care să fie difuzată gratuit în toate parohiile. Preotul basarabean Petre Gheorghian (1886-1947) scria în 1905 versurile profetice: „Suna-va ceasul dezrobirii mâine / Și lanțul va cădea în praf însângerat / Și vei cunoaște-atunci, tu, bietule române, / C-atât amar de vreme ai stat îngenuncheat!”

ÎN ZILE NEGRE

De ce nu pot striga c’o voce uriaşă,

Că traiul nostru e-o jale, o robie?

De ce’şi bat joc duşmanii de-un popor

Ce o să’ aibă traiu ’n vecinicie?

Noi toţi zăcem ’n adâncă disperare,

Lipsiţi de fericirea sufletească,

Dar vai, duşmanilor, că NICI IN ASUPRIRE

NU SE DOBOARĂ LIMBA ROMANEASCĂ.

Şi ţara noastră scumpă, bogată şi frumoasă,

De-i năvălită azi de litfele păgâne,

Nu e târziu, şi-i mare Dumnezeu,

Şi cine ştie ce ne-aşteaptă mâine?

Suna-va ceasul desrobirei, mâine,

Şi lanţul va cădea în praf însângerat

Şi vei cunoaşte-atunci, tu bietule Române,

C’atât amar de vreme ai stat îngenunchiat.

 

1905, 30 octombrie, în publicația „BESSARABSKAIA JIZNI“ NR. 272 un articol al ieromonahului Gurie Grossu, iscălit cu pseudonimul „o faţă bisericească“ („duhovnoie liţo”). În acest articol, provocat de autorizaţia dată de către Sf. Sinod autorităţilor eparhiale basarabene de a tipări cărţile bisericeşti în limba moldovenească, IEREMONAHUL GURIE GROSU, după ce explică însemnătatea limbii moldoveneşti în serviciile divine, arată că românul îşi exprimă dragostea pentru limba sa maternă în următoarele versuri: PENTRU O VORBĂ ROMÂNEASCĂ / SUFLETUL MI‑AŞ DA

În nr. 5 al revistei „Basarabia” din Chișinău, ca şi în altele următoare, găsim publicată o invitaţiune la expoziţie, adresată „Către toţi basarabenii, care sunt îndemnaţi să vadă cu această ocazie şi chipul sfânt al Marelui Voevod Regele Carol I, care a ştiut să rupă lanţurile robiei şi să aducă lumină în inima asuprită a Românilor”. „Veniţi, se zice în invitaţie, căci aceasta este SĂRBĂTOAREA MARE A ROMÂNIEI, DE LA CARE… POATE ÎNTR‑O ZI VA ATÂRNA ŞI VIITORUL NOSTRU. VENIŢI!”.

 

DIN EPOPEEA „NAȘTERII” LIMBII MOLDOVENEȘTI SOVIETICE ÎN 1924:

La 1 mai 1924, în Odessa, se pun bazele primului ziar sovietic în limba română/moldovenească cu alfabet chirilic-Плугарул рошу („Plugarul roșu”) organ al Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldovenești din cadrul RSS Ucrainene. El a fost coeditat de Mihail Frunze, Grigore Kotovski, Grigori Petrovski și alții. În 1930, Плугарул рошу a fost redenumit în Молдова сочиалистэ („Moldova socialistă”). Primul număr apare în 1 iulie 1924. Iată câteva momente care dezvăluie că nu se putea ascunde că era vorba de fapt de limba română:

21 august 1924 În numărul 7 al Plugarului Roșu din apăru următoarea Înștiințare: Toți cetățenii, care știu să scrie, să citească și să vorbească moldovenește, care vor să lucreze pe linia sovietică pentru moldoveni, sînt rugați să se înregistreze la Secția Moldovenească de pe lîngă secția gubernială a învățământului obștesc, Odesa, strada Baranova No. 10. În același număr al Plugarului Roșu aflăm următoarele știri interesante: Pentru moldovenizarea cît mai grabnică a tuturor instituțiilor și așezămintelor din centrele moldovenești, au fost trimiși în guberniile Odesa și Nicolaev studenți din sectorul român de pe lângă Universitatea din Moscova pentru a studia, din punct de vedere cultural și politic starea populației moldovenești.

Cu privire la limba moldovenească și la alfabetul întrebuințat în cărțile didactice găsim în Plugarul Roșu, următoarele aprecieri extrem de interesante: Pentru că dialectul moldovenesc este prea sărac în cuvinte, din care pricină se îngreunează mult munca culturală, și de luminare a norodului moldovenesc, s-a hotărât ca în școale, case și așezăminte de cultură moldovenească; să se întrebuințeze limba românească care este mai bogată în cuvinte. Până acum în limba moldovenească se întrebuințează o mulțime de cuvinte rusești, neînțelese de cea mai mare parte a sătenilor moldoveni. Firește că întrebuințarea limbii românești va fi făcută cu măsură, spre a nu cădea în alt păcat de a nu fi iar nepricepută de către țăranii moldoveni și firește că multe cuvinte rusești făcute de revoluție vor rămâne și mai departe, fiind alipite de veci de graiul moldovenesc (bolșevic, soviet, ispol com., comisariat ș.a. Tot din aceleași pricini s-a hotărât să se învețe în școalele moldovenești buchiile latine (române), întrebuințate în cea mai mare parte a lumii creștine, pentru începători abecedarele (bucoavele) vor fi tipărite cu litere (bucve) latine. Cărțile și gazetele pentru cei care știu de acum să citească vor fi tipărite ca și până azi, cu buchiile chirilice (rusești).

Dar pentru ca instrucția în limba moldovenească să fie completă, s-a înființat pe lângă Sectorul Român al Universității Noroadelor Apusene din Moscova un curs pregătitor cu 10 locuri pentru țărani și muncitori moldoveni. De asemenea s-a deschis în toamna anului 1924 și o secție moldovenească pe lângă Școala Gubernială Sovietică și de Partid cu 36 de locuri. Locurile acestea au fost repartizate asupra diferitelor județe în următorul mod: ținutul Odesei 15 locuri, ținutul Hersonului 1 loc, ținutul Nicolaevului 1 loc, ținutul Bălții 12 locuri, ținutul Zinovievului 3 locuri, ținutul Întâi Mai 4 locuri.

Până la introducerea gramaticii lui Madan în școli, în instituțiile de învățământ din RASSM „limba moldovenească” se preda după „Gramatica limbii moldovenești” a lui G. Buciușcanu, editată la Balta în anul 1925. Dar în opinia autorităților aceasta avea un grav neajuns, „anumi primirea di cîtri avtor dreapta scriirii traditîonali „moldovenești” (di-nnaintea revoluțîii) formilor șî terminologhiii, cari di fapt îs romînești”.

Profesorul M.V. Serghievskii a vizitat RASSM în vara anului 1928 pentru a studia „limba moldovenească” și folclorul moldovenesc. Aici ia parte activă la discuțiile seminariale ale pedagogilor moldoveni, precum și la ședintele CSM, face pentru autoritățile moscovite referate favorabile gramaticii lui Madan și sustine teoria acestuia cu privire la „limba moldovenească”; în diferite comunicări s-a pronunțat împotriva curentului românofil care urmărea să introducă în RASSM „limba și literatura României burgheze”. Profesorul Serghievskii a fost unul dintre recenzenții care au recomandat „Gramatica” lui Madan pentru editare. Un exemplu care ilustrează destul de semnificativ atitudinea rușilor și ucrainenilor față de politica de moldovenizare promovată de autoritățile bolșevice în anii 1924-1940 în RASSM, și față de moldoveni în general, este situația ce se crease la tehnicumul din Ananiev. Aici, la începutul anului 1931, mai mulți studenți rusofoni au organizat un grup („Scoropevscina”), al cărui scop era lupta împotriva „limbii moldovenești”. Grupul făcea agitație împotriva frecventării cursurilor de „limba moldovenească” și activau pentru „lichidarea limbii moldovenești ca clasă”. Studenții moldoveni erau hăituiți și considerați „paraziți cu care nu pot fi îndeplinite sarcinile planului cincinal”. În căminul studențesc odaia locuită de studentele moldovence era numita „România”, iar cea în care locuiau studentele rusofone – „Puterea Sovietică”.

Rezistența opusă politicii de moldovenizare din partea populației rusofone s-a amplificat considerabil după adoptarea rezoluției CRM al PC(B)U din 2 februarie 1932 cu privire la trecerea RASSM la alfabetul latin.

1. Grecul a scris: „Partidul Comunist al URSS a trebuit să lupte împotriva sentimentelor pro-românești din țară. La Moscova, a apărut un „grup de inițiativă”, care a inclus comuniștii români I. Dicescu Dyk, A. Badulescu, T. Chioran, A. Nicolaou și alții. Mergând în urma ideologilor burghezi români, acest grup a crezut că națiunea moldovenească și limba națională nu există, că există doar o națiune română. (Идя в фарватере румынских буржуазных идеологов, эта группа считала, что молдавской нации и национального языка не существует, что есть только румынская нация )

 

Aceasta a fost urmată de critici ample asupra greșelilor comise, în opinia lui Kanton Dicescu Dyk, cu privire la Politburo-ul Comitetului Central al Partidului Comunist al Ucrainei (b) din Ucraina, care nu permit agravarea în continuare a contradicțiilor interne din Basarabia și România. Principala greșeală a Politburo I.O. Dicescu Dyk, credea că „… a încercat artificial să separe moldovenii de români și nu a evaluat corect perspectivele revoluționare.” „Afirmăm,” a subliniat el, „moldovenii transnistreni și ucraineni aparțin acelorași oameni care trăiesc sub acest nume în Basarabia , în Moldova românească (între Prut și Carpați) și în Bucovina de Sud.

 

Buciușcan, „de la începutul activității mele în Republica Moldova, am observat că principalii muncitori se cunosc de mult timp și sunt împărțiți în două grupuri: Badeevite și Starovtsy … Gruparea veche: Starâi, Krivorukov, Bubnovski, Botev și alții credeau că limba moldovenească este nu limba, ci jargonul, moldovenii nu au propria cultură și, prin urmare, este necesară introducerea limbii și culturii române în Moldova … Бучушкан, «с самого начала моей работы в Молдавской республике я заметил, что основные работники знают друг друга уже давно и делятся на две группировки: бадеевцев и старовцев… Группировка Старого: Старый, Криворуков, Бубновский, Ботев и другие считали, что молдавский язык – не язык, а жаргон, молдаване не имеют своей культуры, а потому, нужно ввести в Молдавии румынский язык и культуру

 

Au reușit în primii ani după crearea republicii autonome să asigure o utilizare destul de răspândită a limbii literare române. Într-una din notele sale de lectură „Despre progresul moldovenizării în domeniul educației AMSR”, I.G. Buciușcan a scris: „Din mai multe motive, moldovenizarea a fost realizată pentru prima dată în limba română, deși în cele mai populare forme ale sale, abordând limba moldovenească. Manuale pentru școli au fost tipărite în această limbă, iar ziarul Plugarul Roș a folosit aceeași limbă. Бучушкан писал: «В силу целого ряда причин молдаванизация стала проводиться вначале на румынском языке, правда, в самых популярных его формах, приближающихся к молдавскому языку. На этом языке печатались учебники для школ и этим же языком пользовалась газета «Плугарул Рош».

Am selectat textele și imaginile de mai sus și am făcut sublinieri în aceleași texte și imagini:

învățător Viorel Dolha

Cu prețuire pentru demersul colegilor din regiunea Odessa, demers cu care vor intra în istorie.

Cu speranța că autoritățile din Ucraina vor fi sensibile la adevărul științific

și că își vor trata corect proprii cetățeni și vor răspunde cu prietenie reciprocă

simpatiei și loialității cu care autoritățile române privesc Ucraina