www.Învăţători.ro

DESPRE PROFESORUL CARE I-A MARCAT DESTINUL LUI EMINESCU

sau

ARON PUMNUL: DE LA ,,ÎNVĂŢĂTORULUI POPORULUI” LA ÎNVĂŢĂTORUL GENIULUI POPORULUI ROMÂN

(imaginea am creat-o cu AI)

Fără profesori și învățători nu am şti de Eminescu. Fără profesorii lui nici Eminescu nu ar fi fost Eminescu. Fără iubitul său profesor Aron Pumnul, Eminescu poate nici nu s-ar fi apucat de scris.

Când i-a murit profesorul Aron Pumnul, pentru Eminescu părea că s-a sfârșit lumea. A doua zi după înmormântare părăsește definitiv școala din Cernăuți și pornește pe jos spre Blaj, orașul pe care profesorul Pumnul i-a sfătuit să-l vadă. Blajul: „Roma Mică”, „cetatea învierii noastre”, „locul de unde a răsărit soarele românismului”.

DIN VIAȚA LUI ARON PUMNUL, CONDAMNAT LA MOARTE DE MAGHIARII DIN TRANSILVANIA ȘI INVITAT CA PROFESOR DE AUSTRIECII DIN BUCOVINA

Aron Pumnul (1818-1866), din comuna Cuciulata, Făgăraş, azi în judeţul Braşov. A urmat şcoala primară la Odorhei, de unde, în 1836, trece la liceul din Blaj, unde are ca profesori, printre alţii, pe G. Bariţiu şi S. Bărnuţiu, doi ani la liceul piarist din Cluj (1841-1843), urmează teologia şi filosofia, cu o bursă oferită de Episcopia din Blaj, la Viena, la Institutul „Sf. Varvara” și Societatea studenţească „Românimea cea tânără”, pe care el o crează în cadrul institutului. (Eminescu va merge pe jos de la Cernăuţi la Blaj, iar la Viena va înfiinţa şi el o societate studenţească ,,România jună” după modelul şi cu nume asemănător celei create de dascălul său).

La vârsta de 25 de ani, a fost numit profesor de filosofie la Blaj. Apoi, între 1843-1846, a studiat la Institutul teologic ”Sfânta Barbara” din Viena. Revenind la Blaj, și-a reluat activitatea de profesor de filosofie în școlile superioare.

Aron Pumnul desfășoară o activitate jurnalistică, alături de canonicul Timotei Cipariu. Ei au întemeiat două ziare: „Organul luminărei” (1847), mai târziu redenumit „Organul Națiunale” (1848) — primul ziar românesc cu litere latine și „Învățătorul poporului” (1848).

A rămas în istoria literară cu lucrarea „Lepturariu rumînesc cules de‘n scriptori rumâni“, în patru volume (şase părţi), tipărită la Viena în perioada 1862-1865. este prima antologie de literatură românească.

La revoluţia din 1848, lui A.Pumnul i s-a încredințat redactarea programului Revoluției Române din Transilvania. Acest program a fost adoptat de Adunarea Națională de la Blaj (15 mai 1848). A.Pumnul a avut un rol important în mobilizarea primei adunări populare din 18-30 aprile 1848). El a participat la lucrările Comitetului de Pacificațiune de la Sibiu, din care făceau parte Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, Axinte Sever. Era o tentativă de aplanare a conflictului revoluționar româno-maghiar. Generalul Iosif Bem, comandantul forțelor miltare revoluținare ocupase Transilvania, încercă să-l prindă pe Aron Pumnul. Guvernul Teleki a dispus dizolvarea comitetului și punerea sub urmărire a unora dintre membri lui. Aron Pumnul a fost condamnat la moarte de autorităţile maghiare. Locuinţa şi bunurile sale din Blaj au fost distruse. Se ascunde un timp în satul său natal, Cuciulata, dar este nevoit să fugă și de aici ascuns de săteni într-un butoi când soldații unguri au intrat în sat. Acesta s-a retras în Valahia, unde Guvernul revoluționar de la București i-a oferit funcția de comisar de propagandă. După înăbușirea Revoluției Române din Valahia, Aron Pumnul s-a refugiat la Iași, apoi la Cernăuți. La Cernăuți este primit cu căldură de Hurmuzachi, iar autoritățile austriece (recunoscătoare pentru aportul în lupta împotriva rebelilor unguri) l-au numit pe A.Pumnul profesor de limba și literatura română la Liceul German.

La Adunarea de constituire a Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina, ţinută la 11/23 ian. 1865, în Cernăuţi, Aron Pumnul este ales membru de onoare alături de mitropoliţii Andrei Șaguna şi Alexandru Sterca Șulutiu, L. Vasile Pop, preşedintele Tribunalului suprem din Transilvania, Andrei Mocioni, episcopul Procopiu Ivacicovici, arhimandritul Popazu, Vincenţiu Babeş (cel care a înfiinţat reuniunea învăţătorilor români din Arad), Gh. Bariţ, Timotei Cipariu, A. Treboniu Laurian, Al. Papiu llarian, V. Alecsandri şi D. Bolintineanu.

Debutul literar al lui Eminescu, în broşura ,,Lăcrămioarele învăţăceilor gimnasiaşti la mormântul prea-iubitului lor profesor Arune Pumnul, răpăusat într-a 12/14 ianuarie, Cernăuţi, 1866” este oda funebră ,,La mormântul lui Aron Pumnul”. Nimeni nu poate şti cu siguranţă dacă Eminescu s-ar fi apucat de scris dacă dispariţia mentorului Aron Pumnul nu ar fi sfâşiat sufletul discipolului său de 16 ani.

Această broşură tipărită și distribuită omagial în chiar ziua înhumarii lui Aron Pumnul la cimitirul din Horecea (Cernăuţi) conține, pe lângă alte 4 poezii în limba română şi două în germană, şi debutul poetic al elevului de 16 ani Mihai Eminoviciu ,,La mormântul lui Aron Pumnul”. Volumul ,,Aron Pumnul: Voci asupra vieţii şi însemnătăţii lui” al lui I.G. Sbiera include în anexă broşura aceasta în care a debutat Eminescu.

LA MORMÂNTUL LUI ARON PUMNUL (versuri de M. Eminoviciu, elev privatist)

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,

Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;

C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină

Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,

Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale

Vuiește în cadență și sună întristat;

Căci, ah! geniul mare al deșteptării tale

Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale

Și-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,

Col? unde te-așteaptă toți îngerii în cor,

Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare

Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare,

Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,

Te plânge-n tânguire și locul tău natal;

Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare

O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare

Ce-i simț național!

Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă,

Ce junii toți o varsă pe trist mormântul tău,

Urmeze-ți ea prin zboru-ți în cânturi tânguioase.

În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,

Colo, în Eliseu!…

A doua zi după înmormântarea profesorului său, în 25 ianuarie 1866, Eminescu, cu traista’n băț, pleacă pe jos din Cernăuţiul unde îşi petrecuse 7 ani din viaţă la Blaj fiindcă profesorul său îi spusese că este ,,orașul unde s’a născut conștiința națională a românilor”. Este o adevărată călătorie iniţiatică spre această „mică Romă” pe care fostul său dascăl a fost obligat de autorităţile maghiare să o părăsească (fusese condamnat la moarte) după revoluţia din 1848. Era un mod al discipolului de a arăta că îşi ţine jurământul de credinţă de a-i urma învăţătura şi calea.