www.Învăţători.ro

Înaintașii ne îndeamnă la solidaritate ca să impunem respect şi ascultare factorilor conducători.

„Să pretindem recunoştinţa muncii cinstite şi curate!” Scrieți la comentarii dacă este sau nu cazul să continuăm lecția de demnitate

Iată ce ne sfătuia Traian Şuteu, președintele asociației clujene a învățătorilor, în Învăţătorul din Cluj- organ al Asociaţiei Învăţătorilor Români din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, în octombrie 1919: „Noi numai să fim oameni, – oameni mari şi tari la suflet. Să lăpădăm ambiţiile deşerte şi micile orgolii. Să ne supunem disciplinei profesionale şi să ne angajăm toate forţele în lupta socială pentru a scoate victorios stindardul dăscălesc. Să dovedim mai multă demnitate în vorbă şi purtare pentru a ne ridica importanţa înaintea lumei conducătoare. Să ne dăm sama de forţele noastre intelectuale şi să nu alergăm după căpătueli neiertate. Să pretindem însă recunoştinţa muncii cinstite şi curate. Oamenii netrebnici să-i reducem la adevărata lor valoare, făcându-i să-şi recunoască păcatele lor. Pe cei harnici să-i dăm de îndemn pentru a ţine trează’ voia de muncă, ambiţia nobilă, şi voinţa hotărâtă. Să nu ne umilim şi dejosim bătând prea des la uşile, cari nu să deschid prea bucuros pe sama muncitorului cinstit dela sate. Să mai aşteptăm căci nu va trece mult şi vor veni ei la casa noastră. Să fim un corp solidar în toate manifestaţiile noastre, cari astfel vor impune respect şi ascultare factorilor conducători.”

Iată și un citat al lui Simion Mehedinţi din 1928 (apărut în «Revista învăţătorimii române»): «Nu legea, nu cartea, regulamentul, revizorul, inspectorul ori Ministerul fac şcoala. Ci o faci zilnic tu, cel care te sui la catedră. De felul cum te-ai gândit (sau nu te-ai gândit) la lecţie, de chipul cum priveşti (ori nu priveşti) pe copii, de metoda cu care explici (ori nu explici în destul) lecţiile… de fiecare pas, de fiecare cuvânt, de fiecare gest al tău, atârnă soarta viitoare a învăţământului. Dacă tu eşti dascăl adevărat, poate universul întreg să fie hâd şi şubred ca o şandrama veche, tu, în sfera şcoalei tale, eşti izvor de lumină, de frumuseţe şi armonie; fiindcă tu eşti pentru copil însuşi centrul, universul. Aşa dar, şi azi şi mâine şi totdeauna, hotărâtor lucru e personalitatea. Cine are fire de dascăl, implineşte singur aproape toate lipsurile câte se ating de şcoala lui. Cine nu calcă a dascăl, poate să aibă la îndemână întreg bugetul ţării numai pentru şcoala lui, şi tot nimica nu va face. Căci cine are darul dăscăliei, viaţa aceluia ca şi iedera de arbore, i se leagă numai de ale şcoalei. Iar asta se simte îndată. Din ziua întâi, din ceasul întâi, copiii văd (apoi văd şi părinţii) că Domnul cutare e profesor… el e cartea, el e legea, regulamentul, directorul, inspectorul şi ministrul acelei şcoli. Prin urmare, nu e vorbă deşartă, ci fapt pipăit, în fiecare clipă, că adevăratul reformator al şcoalei, e cel care se suie la catedră, dacă e om. » Reprodus în «ŞCOALA NOASTRĂ- REVISTĂ PEDAGOGICĂ-CULTURALĂ», organ oficial al revizoratului şcolar, al comitetului şcolar judeţean şi al asociaţiei învăţătorilor din judeţul Sălaj. Zalău, 1—15 Febr . 1928 Nr. 3-4.

UN GENERAL — ŞI CE GENERAL! — ÎNAINTAT PENTRU MAREA LUI VITEJIE, LA RANGUL DE „ÎNVĂŢĂTOR” (spre deosebire de generalul care ne conduce)

„Un lucru foarte interesant şi nespus de instructiv, care a trecut aproape nebăgat în samă, a fost felul cum au înţeles japonezii, după ce au isprăvit răsboiul (războiul ruso-japonez 1904-1905), să-şi răsplătească pe eroii lor. Au început, fireşte, cu soldaţii. Că jos e temeiul şi de acolo încep să clădească toţi oamenii cuminţi. Treptat, încet, s’au ridicat spre vârful piramidei şi iată c’au ajuns şi la Nodgi, eroul de la Port-Artur, viteazul general, care a făcut cea mai de necrezut minune ostăşească a timpurilor moderne – a cucerit cetatea aceea strajnic de întărită şi de apărată, în care se închisese toată puterea şi mândria militară a împărăţiei ruseşti. Pentru un om extraordinar trebuia o răsplată extraordinară. Anglia, să îl fi avut, i- ar fi votat o pensie de nu ştiu câte mii de livre sterlingi, cum a făcut cu Lord Roberts, învingătorul bieţilor Buri. Japonezii au găsit pentru Nodgi al lor o cinste cu mult mai aleasă: l’au numit institutor. Citiţi bine: institutor la şcoala primară din Tokio. Vă închipuiţi pe omul acela glorios, cel mai mare om al Japoniei, care, slavă Domnului, a dovedit că are oameni mari, vi-l închipuiţi intrând modest în clasă, însoţit de domnul director, care spune cu glas emoţionat, unor copilaşi de opt şi de nouă ani: Şcolari, de azi înainte învăţătorul vostru este marele general Nodgi. Fiţi cu luare aminte şi faceţi ca niciodată să nu se poată zice că n’aţi fost vrednici de fericirea asta. Vi-l închipuiţi pe acel strajnic biruitor al Morţii, aşezându-se pe catedră şi vorbind c’o blândeţă de sfânt, micilor elevi despre faptele mari şi despre oamenii mari din trecutul patriei lor, despre ce neam ales este acela din care fac ei parte şi despre ce datorii sfinte leagă pe om cu viaţa… El vede în sufletele fragede pe care le îngrijeşte şi cari sunt ale lui de-acum, înflorind Japonia de mâne. Sunt copiii lui aceia. Copiii lui. Ce dar mai frumos i se putea face? O ţară semănată toată cu orez e o mare bogăţie fireşte. Şi se poate socoti bogăţia asta. Dar o sută de suflete proaspete sămănate cu gânduri frumoase — iată o bogăţie care nu se mai poate socoti şi din care veşnic vor izvorî altele şi mai mari. Bogăţia aceasta i s’a dat lui Nodgi. Nu-i o învăţătură adâncă aci? Un general — şi ce general! — înaintat pentru marea lui vitejie, la rangul de „învăţător”. E o biblie întreagă în acest simplu fapt.” A. Vlahuţă, în „Învățătorul”, organul Asociației Învățătorilor Români din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, decembrie 1919.

Îndemnul ministrului educaţiei din Anglia către învăţători, apărut în august 1926 în revista ,,Învăţătorul” din Cluj- organ al Asociaţiei Învăţătorilor Români din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş. Aceste cuvinte pot fi socotite ca adevăte „table ale legii” şi pentru orice cadru didactic de azi: „Fiţi plini de iubire, drepţi, răbdători şi perseverenţi. Să aveţi o idee modestă despre voi, dar o idee înaltă despre funcţia voastră. Să nu treacă nici o zi, fără să învăţaţi ceva, fie de la elevii voştri, fie din cărţi, fie de la lumea în care trăiţi. Hrăniţi-vă sufletul citind zilnic din cărţile umane, din poeţi, din istorici, din biografi: ei încălzesc inima şi întăresc voinţa. În politică fiţi alături de optimiştii, cari cred că lumea poate fi ridicată prin instituţiile bune şi voi sunteţi una din bunele instituţii ale lumii”.

În mesajul Tronului către un congres interbelic al Asociației Generale a Învățătorilor din România interbelic Regele spunea ,,Dacă soarta nu m-ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost învăţător”. Spre deosebire de actualul șef al statului.

La congresul învăţătoresc din 1923 se spunea că învăţătorii sunt cei „bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi în iubiri de moşie”. Nu sunt dascălii altfel nici azi. Aşa au fost învăţătorii dintotdeauna, iar regii vor visa mereu să fie învăţători.

Fiindcă este 5 iunie. Cu toate că adevărata zi a învățătorului este în 30 iunie, ne bucurăm să fie cât mai multe zile ale învățătorului și ocazii în care: „Cu drept cuvânt le urăm sănătatea şi puterea lui Hercule, însufleţirea lui Pestalozzi, ştiinţa lui Leibnitz, înţelepciunea lui Socrate şi iubirea lui Cristos, pentru că învăţătorilor le sunt încredinţaţi moştenitorii cerului şi ai pământului!”- „Misiunea învăţătorilor”, Adolph Diesterweg, considerat „învăţător al învăţătorilor Germaniei”, apărut în ”Învățătorul”-publicație a Asociației Învățătorilor Români din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș- feb. 1924.